Legea nr. 318/2003 (abrogata prin Legea nr. 13/2007) a energiei electrice. Conditii de aplicabilitate.
Legea nr. 318/2003 abrogata prin Legea nr. 13/2007
Nu sunt incidente dispozitiile legii speciale ci ale dreptului comun, daca litigiul se deruleaza intre doi consumatori de energie electrica si nu intre un consumator si un operator, in sensul Legii sus-mentionate.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, decizia civila nr. 455 din 9 mai 2007
Prin decizia civila nr. 22 din 8 februarie 2007 pronuntata in dosarul nr. 12224/59/2005, Tribunalul Caras-Severin a respins apelul declarat de reclamantii C.V. si S.C. "A.G." S.A. Resita impotriva sentintei civile nr. 1255 din 28 februarie 2005 pronuntata de Judecatoria Resita in dosarul nr. 5116/2004.
Prin aceasta decizie, tribunalul a confirmat si mentinut solutia instantei de fond, care a respins ca neintemeiata actiunea civila promovata de reclamanti impotriva paratei Directia Silvica a Judetului Caras-Severin, prin care solicitasera ca parata sa fie obligata sa-si devieze amplasamentului liniei electrice de joasa tensiune de 20KV, care strabate terenul - proprietatea reclamantilor, evidentiat in CF 432 Valiug, nr. top. 565/1, prin mutarea acestei linii in afara perimetrului construibil al proprietatii reclamantilor, cu obligarea la plata unor daune cominatorii, iar in caz de refuz, reclamantii sa fie autorizati de instanta sa efectueze aceste lucrari de deviere, pe cheltuiala paratei.
Pentru a decide respingerea acestei actiuni, judecatoria a retinut ca, potrivit extrasului CF Valiug, proprietarii terenului de 8.190 mp. sunt reclamantul C.V. si sotia acestuia, C.E.M., cu titlu de cumparare.
Potrivit contractului de inchiriere din data de 15.12.2003, cei doi proprietari au inchiriat o suprafata de 1.903 mp de teren din aceasta proprietate catre societatea comerciala reclamanta - S.C. "A.G." S.A. Resita, pe durata a 49 de ani, cu o chirie de 9.500 EURO/an, cu scopul ca firma comerciala sa construiasca o pensiune turistica rurala, cofinantata prin Programul SAPARD.
Judecatoria a mai constatat de altfel ca, potrivit notificarii nr. 46/15.06.2004, agentia SAPARD din cadrul Ministerului Padurilor si Dezvoltarii Rurale a informat firma reclamanta ca s-a semnat contractul de finantare.
Totodata, reclamantii au depus la dosar un plan urbanistic de detaliu, intocmit in anul 2004 precum si o fisa tehnica prin care S.C. "E." S.A. impunea ca o conditie a emiterii acordului unic, devierea liniei electrice aeriene cu racord Valiug - Pastravarie, urmand ca ulterior, dupa obtinerea autorizatiei de construire, sa se obtina un nou aviz de amplasament.
S-a mai retinut de catre prima instanta ca reclamantii, prin actiunea lor, au solicitat obligarea paratei, care este proprietara liniei electrice de 20 KV Pastravarie, sa devieze aceasta linie ce trece pe terenul proprietatea reclamantilor de 8.190 mp, chiar prin perimetrul de 1.903 mp inchiriat societatii S.C. "A.G." S.A. , unde urmeaza sa se construiasca pensiunea, ce are deja finantare asigurata din fonduri SAPARD.
De asemenea, ca raspuns la intampinarea paratei, reclamantii au sustinut ca in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 318/2003 intrucat parata nu are calitatea de operator de transport, ci este un tert, respectiv client, la fel ca si reclamantii.
Aceste argumente au fost respinse de instanta de fond, care a retinut ca normele dreptului civil comun definesc obligatia ca fiind un raport juridic in virtutea careia o persoana este tinuta catre o alta persoana, fie la o prestatie pozitiva - de a da sau de a face - , fie la o abstentiune - de a nu face ceva. In continutul raportului juridic obligational exista dreptul de creanta al creditorului obligatiei si totodata, obligatia corespunzatoare a debitorului obligatiei corelative.
Obligatia de a face din prezenta speta trebuie sa aiba un izvor, ca de exemplu contractul, quasi-contractul, delictul sau quasidelictul ori legea. Cum primele patru categorii nu sunt prezente, singurul izvor al obligatiei corelative ar fi legea, care in cauza este Legea nr. 318/2003, lege care reglementeaza cadrul de desfasurare al activitatilor in sectorul energiei electrice.
In acest context, instanta de fond a retinut ca potrivit art. 34 alin. 4 din lege, operatorul de transport desfasoara anumite categorii de activitati, iar parata Directia Silvica are aceasta calitate de operator deoarece potrivit art. 3 pct. 23, operatorul de distributie este persoana juridica titulara a unei licente de distributie care detine, exploateaza, intretine, modernizeaza si dezvolta reteaua electrica. Faptul ca parata are sau nu licenta nu intereseaza in cauza, in opinia judecatoriei, deoarece exercitarea activitatii fara licenta este sanctionata de art. 13 din Legea nr. 318/2003.
In aceeasi ordine de idei, judecatoria a mai retinut ca, potrivit art. 34 alin. 4 si 7 din Legea nr. 318/2003, cheltuielile pentru modificarea instalatiilor de transport, necesare pentru racordarea unor noi utilizatori sunt suportate integral de catre cel care a generat modificarea, in speta de catre reclamanti.
Instanta de fond a mai opinat ca in ipoteza in care s-ar accepta sustinerile reclamantilor, potrivit carora in speta nu ar fi aplicabile dispozitiile Legii nr. 318/2003, ar insemna ca obligatia de a face nu are nici un izvor, iar actiunea reclamantilor este neintemeiata, intre parti neluand nastere un raport juridic obligational. In acest conditii, judecatoria a apreciat ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 1077 C. civ., potrivit cu care instanta sa poata autoriza creditorul sa duca la indeplinire obligatia in contul debitorului.
In acest context, respingand capatul de cerere principal privind obligatia de a face, judecatoria respins si restul capetelor de cerere.
Pentru a respinge apelul, Tribunalul a retinut ca sustinerile reclamantilor, potrivit cu care in speta nu ar fi aplicabile dispozitiile Legii nr. 318/2003 a energiei electrice, pe considerentul ca parata nu are calitatea de operator de transport, nu pot fi luate in considerare deoarece legea care reglementeaza cadrul de desfasurare a activitatilor in sectorul energiei electrice si care guverneaza si cadrul procesual prezent este Legea nr. 318/2003.
In acest context, potrivit art. 34 alin. 4 si 7 din Legea nr. 318/2003, cheltuielile pentru modificarea instalatiilor de transport a energiei electrice, necesare pentru racordarea unor noi utilizatori sunt suportate integral de cel ce a generat modificarea.
In opinia tribunalului, fata de acest text de lege, reclamantii sunt cei care trebuie sa suporte cheltuielile necesare devierii amplasamentului liniei aeriene de joasa tensiune ce alimenteaza Pastravaria paratei, si care trece peste terenul construibil aflat in proprietatea reclamantilor, prin montarea ei in afara zonei construibile.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs, in termen, reclamantii.
Acestia au sustinut ca tribunalul a interpretat si aplicat gresit dispozitiile Legii nr. 318/2003 si in particular art. 34 din acest normativ, despre care reclamantii au afirmat inca de la debutul procedurilor litigioase ca este inaplicabil in cauza intrucat parata nu are calitatea de operator de transport sau de sistem, ci este un client - consumator, la fel ca si reclamantii sau oricare alt consumator de energie electrica. Prin urmare, parata detine o simpla linie aeriana, ca si orice alt consumator, care alimenteaza cu energie un obiectiv economic propriu, nefiind o linie magistrala de transport de energie electrica, in sensul legii.
In aceasta ordine de idei, recurentii au sustinut ca raportul juridic obligational nascut este de drept comun, fara legatura cu legea speciala si se refera la tulburarea proprietatii unui consumator de energie electrica - reclamantii, de catre un alt consumator de energie electrica - parata intimata, care si-a plantat un stalp care sustine reteaua pe proprietatea reclamantilor, impiedicand pe acestia sa -si exercite prerogativele dreptului de proprietate, respectiv de a construi o pensiune ce are asigurata cofinantare din fonduri nerambursabile SAPARD.
Curtea, analizand recursul declarat de reclamanti, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate de acestia, cu aplicarea dispozitiilor art. 299 si urm. C. pr. civ. raportat la art. 312 C. pr. civ., a constatat ca acesta este intemeiat, in cauza fiind incidente motivele de modificare prevazute de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., determinate de gresita interpretare si aplicare a Legii nr. 31/2003, devenita Legea nr. 13/2007, in detrimentul dispozitiilor comune reglementate de Codul civil.
In acest sens, Curtea a constatat ca primele doua instante au concluzionat eronat in privinta aplicabilitatii in speta a dispozitiilor Legii nr. 318/2003, devenita Legea nr. 13/2007 prin aceea ca au retinut gresit calitatea de operator de transport sau de sistem a paratei Directia Silvica Resita.
In acest context, Curtea a constatat ca Legea nr. 318/2003, precum si Legea nr. 13/2007, care a abrogat si inlocuit precedentul act normativ la data de 23.02.2007 defineste foarte clar operatorul de transport si de sistem, la art. 3 24. “ operator de transport si de sistem - persoana juridica, titulara de licenta pentru transportul energiei electrice si servicii de sistem". Totodata, art. 34 din Legea nr. 318/2003, reluat de Legea nr. 13/2007 rezerva un capitol special operatorilor de transport si de sistem, descriind tipurile de activitati pe care le desfasoara aceasta categorie aparte de agenti economici, din sectorul energiei electrice precum si drepturile si obligatiile ce revin acest agenti economici.
Curtea a constatat ca parata - intimata Directia Silvica nu este si nu poate fi catalogata ca operator de transport ori de sistem, domeniul de activitate al acesteia fiind complet diferit fata de cel al unui agent economic specializat in domeniul energiei electrice, asa cum sunt operatorii de transport si de sistem, potrivit descrierii legale.
In consecinta, Curtea a constatat ca parata - intimata nu poate fi catalogata altfel decat ca si un consumator de energie electrica, asemeni reclamantilor, definitia acestora regasindu-se in art. 3 pct. 12 din lege, care mentioneaza: “consumator de energie electrica = persoana fizica sau juridica ce cumpara energie electrica pentru consumul propriu si, eventual, pentru un subconsumator racordat la instalatiile sale".
Cum amandoua partile litigante intra in categoria simplilor consumatori de energie electrica, disputa lor legata de amplasarea stalpilor de alimentare intra in jurisdictia de drept comun reglementata de Codul civil, respectiv art. 480 si 1073 - 1077.
Articolul 480 din Cod civil defineste proprietatea privata si mentioneaza elementele constitutive ale acestui drept - posesia, folosinta si dispozitia, iar art. 1073 - 1090 C. civ. stabilesc regulile in privinta efectelor obligatiilor.
In speta, este necontestat faptul ca un stalp de joasa tensiune de 20 kv, ce alimenteaza un obiectiv economic al paratei a fost amplasat pe terenul reclamantilor, in mod abuziv intrucat nu a existat niciodata un acord in acest sens din partea ultimilor.
Existenta acestui stalp pe terenul reclamantilor afecteaza dreptul de proprietatea al acestora, in sensul ca acestia nu pot dispune de dreptul lor potrivit interesului economic si social conferit lor de art. 480 C. civ., in sensul ca nu pot realiza o investitie pentru care au asigurata finantarea, in conditiile in care singura menire a acestui stalp este sa suporte linia de joasa tensiune ce alimenteaza obiectivul economic al paratei - Pastravaria si care poate fi instalat chiar pe terenul paratei ori pe domeniul public, fara afectarea proprietatii reclamantilor, care la randul lor trebuie sa se racordeze in mod identic pentru alimentarea cu energie electrica a propriului obiectiv ce va fi construit.
In acest context, Curtea a constatat ca, potrivit art. 1073 si urm. C. civ. precum si art. 1077 C. civ., reclamantii au calitatea creditorului unei obligatii, iar parata este debitoarea obligatiei corelative de a-si muta propriul stalp de alimentare cu energie electrica pe propriul teren, fiind tinuta astfel de obligatia de a nu afecta dreptul de proprietate al reclamantilor, in conditiile in care nu exista stabilita niciun fel de servitute in beneficiul paratei, nici pe cale conventionala si nici pe cale legala. In continuare, in cazul in care parata, ca debitor al acestei obligatii, refuza sa o duca la indeplinire, art.1077 C.civ. autorizeaza pe reclamanti sa realizeze mutarea stalpului, pe cheltuiala debitorului.
In sfarsit, legat de aceste considerente, Curtea a constatat ca dispozitiile art. 34 alin. 7 din Legea nr. 318/2003 - abrogata, dar reluate de Legea nr. 13/2007 nu pot actiona izolat, independent de celelalte dispozitii cuprinse in textul art. 34, articol ce trebuie interpretat si analizat sistematic si raportat la calitatea destinatarului acestei norme, respectiv operatorul de transport si de sistem, ceea ce parata - intimata nu este, iar stalpul in cauza nu reprezinta o instalatie de transport in sensul legii speciale, respectiv o instalatie de transport care sa fie exploatata de catre operatorul de transport si de sistem.
Prin urmare, in raport de considerentele enuntate, Curtea, a modificat ambele hotarari si a obligat parata sa devieze pe cheltuiala proprie amplasamentul liniei electrice, in caz de refuz autorizand reclamantii sa execute aceste lucrari pe cheltuiala paratei.
A respins cererea de acordare a de daune cominatorii, atat pentru faptul ca acestea nu au fost precizate de catre reclamanti, in sensul ca nu s-a indicat cuantumul acestei penalitati, cat si pentru faptul ca reclamantilor li s-a admis si varianta alternativa, instituita de dispozitiile art. 1077 C. civ., aceea de a fi autorizati sa execute aceasta lucrare, pe cheltuiala paratei, in caz de refuz al indeplinirii obligatiei principale de catre aceasta din urma.