Raspundere parinteasca. Competenta in raport de art. 8 si urm. din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 Decizie nr. 1374 din data de 02.12.2010
pronunțată de Curtea de Apel Craiova

Prin cererea inregistrata la data de 15.01.2010 sub numarul 208/317/2010, reclamanta D. E prin procurator D.N a chemat in judecata paratul M. N. A, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta: sa se stabileasca domiciliul minorei M. A. A, nascuta la data de 10 octombrie 2001, la reclamanta si totodata sa-i fie incredintata spre crestere si educare aceasta minora: sa se majoreze pensia de intretinere stabilita in sarcina paratului si in favoarea sa prin s.c. nr.2478/17.09.2003 a Judecatoriei Tg-Carbunesti in functie de nevoile reale ale minorei si de veniturile nete ale paratului, cu cheltuieli de judecata.
Ca stare de fapt, a aratat ca dintr-o relatie extraconjugala a reclamantei cu paratul a rezultat minora M.A.A, nascuta la data de 10 octombrie 2001, paternitatea paratului fata de acesta fiind stabilita in mod definitiv si irevocabil prin s.c. nr.2478/17.09.2003, data de Judecatoria Tg-Carbunesti in dosarul nr.7156/2002, prin aceeasi sentinta paratul fiind obligat sa plateasca in favoarea minorei o pensie de intretinere lunara in cuantum de 600.000 lei Rol.
Prin sentinta civila nr. 1208 din 15.04.2010 pronuntata de Judecatoria Tg. Carbunesti, in dosarul nr. 208/317/2010 a fost admisa in parte actiunea civila formulata de reclamanta D. E, prin procurator D. N, impotriva paratului M. N. A, in contradictoriu cu Autoritatea Tutelara din cadrul Consiliului Local Albeni, jud. Gorj, avand ca obiect majorare pensie intretinere si incredintare minor, si s-a majorat pensia de intretinere stabilita in sarcina paratului M. N. A si in favoarea minorei M. A. A, nascuta la data de 10 oct. 2001, de la cate 600.000 ROL lunar, potrivit dispozitivului sentintei civile nr. 2478/17.09.2003, a acestei instante, la cate 100 lei lunar, incepand cu data de 15.01.2010 si pana la majoratul acesteia sau intervenirea altei cauze legale de modificare/stingere a acestei obligatii.
A fost respinsa cererea de incredintare a minorei.
Prima instanta a retinut ca minora a carui domiciliu se cere a fi stabilit la reclamanta, a rezultat din relatia de concubinaj a acesteia cu tatal parat, stabilindu-se totodata si pensie de intretinere in favoarea minorei si in sarcina paratului.
Din inscrisurile depuse la dosar, precum si din raspunsul comunicat de catre Autoritatea tutelara, a rezultat ca minora locuieste in prezent cu mama sa, in Italia, aspect necontestat de altfel nici de procuratorul reclamantei.
Ori, potrivit dispozitiilor Legii 105/1992, care reglementeaza raporturile de drept international privat, precum si Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, din 23 noiembrie 2003, masurile ce se iau fata de minori, sau in legatura cu acestia, precum si competenta in materie matrimoniala si a raspunderii parintesti, care se coroboreaza de altfel cu normele interne de procedura care stabilesc ca, in situatia stabilirii domiciliului minorilor, se va intocmi o ancheta sociala, s-a constatat ca, domiciliul minorei fiind practic pe teritoriul altui stat, competenta de solutionarea cererii principale apartine statului pe teritoriul caruia minora locuieste efectiv, considerente pentru care, aceasta cerere a fost respinsa.
Pe langa cadrul legal expus anterior, instanta a avut in vedere ca, luarea unei masuri fata de un copil a carui resedinta nu se afla in tara de catre instanta romana, ar insemna violarea drepturilor conferite atat de catre legile speciale in domeniu, cat si incalcarea conventiilor la care Romania este parte (Conventia de la Haga, art. 5, care reglementeaza aceasta situatie, apreciindu-se ca solutia pronuntata de o instanta din Romania, pe langa incalcarea normelor de competenta materiala si teritoriala imperative, ar reprezenta o judecata formala), stabilindu-se ca, in situatia in care minorul locuieste pe teritoriul altui stat o perioada de timp mai mare de trei luni, ii revine competenta in a hotari cu privire la situatia minorului.
S-a solicitat majorarea pensiei de intretinere la care paratul a fost obligat prin sentinta civila 2478 pronuntata de Judecatoria Tg-Carbunesti, la data de 17.09.2003 in dosarul numarul 7856/2002;
Potrivit art. 94 alineat 2 din Codul familiei, "Instanta judecatoreasca va putea mari [...] obligatia de intretinere, dupa cum se schimba mijloacele celui care da intretinerea sau nevoia celui care o primeste".
Intrucat reclamanta a indicat instantei ca paratul nu este incadrat in munca, la stabilirea cuantumului pensiei de intretinere se va lua in considerare venitul mediu actual pe economie de 600 lei.
Instanta prezuma in acest caz existenta unor venituri, pe care, in lipsa oricarui alt criteriu le apreciaza la salariul minim pe economie, caci altfel nu s-ar explica cum insusi paratul isi asigura existenta.
Astfel, avandu-se in vedere dispozitiile art. 86 alineat 1 cu referire la art. 107 alineat 1 Codul familiei, ce reglementeaza obligatia de intretinere cu caracter general si cu caracter special dintre parinti si copiii minori, precum si dispozitiile art. 97 alineat 1 Codul familiei, potrivit carora parintii au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori si constatand ca nevoile actuale ale minorei determinate de varsta acesteia au crescut, instanta a apreciat drept intemeiata cererea privind majorarea pensiei de intretinere stabilita in sarcina paratului.
De asemenea, s-a avut in vedere ca paratul nu mai are in intretinere si alti minori, precum si dispozitiile art. 94 alineat 3 Codul familiei potrivit carora, cand intretinerea este datorata de parinti ea se stabileste pana la 1/4 din venit pentru un copil.
Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta D. E, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie si a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentintei in sensul admiterii actiunii.
Un prim motiv de apel invocat in cauza s-a referit la incalcarea dispozitiilor art. 129 pct. 6 c.pr.civ. raportat la dispozitiilor art. 261 pct. 5 c.pr.civ. Sub acest aspect s-a sustinut ca sentinta primei instante este nelegala si netemeinica, ca prima instanta a fost investita cu trei capete de cerere, respectiv un capat de cerere in care s-a solicitat stabilirea domiciliului minorei la reclamanta, al doilea capat se referea la incredintarea minorei si al treilea la pensia de intretinere .
Al doilea motiv de apel invocat s-a referit la nelegalitatea hotararii in raport de dispozitiile art. 28 din Legea 105/1992, sustinand ca minora A. A s-a nascut la TG-Carbunesti la 1 oct. 2001, cei doi parinti fiind cetateni romani si chiar daca si-au stabilit domiciliul in Italia, se aplica legea romana.
Prin decizia nr.333 din 22 septembrie 2010 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul cu nr.208/317/2010, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamanta D. E, impotriva sentintei civile 1208 din 15.04.2010 pronuntata de Judecatoria Tg. Carbunesti in dosarul nr. 208/317/2010.
S-a retinut ca prima instanta si-a motivat hotararea in fapt si in drept in raport de obiectul cererii de chemare in judecata .
Prin cererea formulata de reclamanta s-a solicitat ca in contradictoriu cu M. N. A, tatal minorei M. A. A, sa se stabileasca domiciliul minorei si sa i se incredinteze spre crestere si educare minora si majorarea pensiei de intretinere stabilita prin s. civ. 2478/17.09.2003
Sub acest aspect instanta a retinut din probele administrate in cauza ca din relatiile de concubinaj pe care le-a avut reclamanta cu paratul s-a nascut minora D. A. A, iar prin sentinta civila 2478/17.09.2003 s-a admis actiunea civila pentru stabilirea paternitatii, retinandu-se ca paratul este tatal minorei .
Aceeasi instanta a mai retinut ca prin sentinta civila 2062/22 iunie 2009 s-a majorat pensia de intretinere stabilita in sarcina paratului si in favoarea minorei de la 70 lei lunar cat a fost stabilita prin sentinta civ. 3096/2004 la 125 lei lunar, incepand cu 2 iunie 2009.
Tot din probele administrate in cauza instanta a retinut ca la data sesizarii instantei, 15.01.2010 reclamanta, minora M. A.A si M. N. A sunt in strainatate, respectiv in Italia.
Din referatul anchetei sociale a rezultat de asemenea ca minora se afla in intretinerea mamei naturale D.E in Italia , fiind ajutata de bunica materna D. L. urmeaza cursurile scolare in Italia , fiind depus la dosar si un contract de arenda cu utilizare de locuinta( filele 32,33 dosar de fond ).
Critica formulata in apel ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 20 si 28 din Leg. 105/1992 a fost considerata nefondata .
Astfel, potrivit art. 20 din leg. 105/1992 in lipsa de cetatenie comuna sau de domiciliu comun relatiile personale sau patrimoniale dintre soti sunt supuse legii statului pe teritoriul caruia au, ori au avut resedinta comuna sau cu care intretin in comun cele mai stranse legaturi, iar potrivit art. 28 al. 1 lit. c, raporturile dintre parinti si copii, inclusiv obligatia parintelui de intretinere a copilului, de a-l educa si a-i administra bunurile sunt supuse legislatiei nationale a mamei .
Regulamentul CE 2201/2003 al Consiliului reglementeaza masurile ce se iau fata de minori sau in legatura cu acestia, precum si competenta in materie matrimoniala si a raspunderii parintesti, iar in situatia in care se constata ca domiciliul minorei este practic pe teritoriul altui stat, competenta in vederea solutionarii cererii apartine statului pe teritoriul caruia minora locuieste efectiv.
Cum minora se afla cu parintii sai si bunica pe teritoriul Italiei, in mod corect instanta a retinut ca, competenta privind stabilirea domiciliului minorei apartine autoritatilor judiciare din aceasta tara, astfel incat criticile formulate in apel au fost considerate nefondate.
Impotriva ambelor hotarari a declarat recurs reclamanta D. E solicitand casarea acestora si trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecatoria Tg.Carbunesti in vederea pronuntarii pe fondul litigiului. In subsidiar a solicitat modificarea celor doua hotararii in sensul admiterii cererilor referitoare la stabilirea domiciliului minorei si incredintarea spre crestere si educare a acesteia la reclamanta.
In motivarea recursului recurenta a sustinut ca in temeiul art.28 din Legea nr.105/1992 si a art.12 din Regulamentul CE nr.2201/2003 instantele romane sunt competente sa solutioneze cauza de fata.
Recursul este fondat.
Minora M. A. A, a carui incredintare se solicita in litigiul de fata este cetatean roman si este fiica recurentei D. E si a intimatului parat M. N. A, ambii avand cetatenie romana. Din starea de fapt retinut la fond si mentinuta in apel rezulta ca minora se afla de mai multa vreme in Italia. Astfel fiind, in conditiile in care Italia este stat membru al Uniunii Europene sunt incidente in cauza prevederile Regulamentului CE nr.2201/2003 (si nu dispozitiile Legii nr. 105/1992).
Potrivit art.8 alin.1 din regulamentul mentionat competenta generala in materia raspunderii parintesti revine instantelor statului membru in care copilul are resedinta obisnuita la momentul sesizarii. Notiunea de resedinta obisnuita a fost interpretata de Curtea de Justitie a Comunitatii Europene ca fiind locul care exprima o anumita integrare a copilului intr-un mediul social si familial. Pentru a stabili acest loc trebuie luate in considerare in special durat, regularitatea, conditiile si motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru si ale mutarii familiei in acest stat, cetatenia copilului, locul si conditiile de scolarizare.
Instanta nationala sesizata cu o cerere in materia raspunderii parintesti are sarcina de a determina resedinta obisnuita a copilului tinand cont de ansamblul imprejurarilor de fapt specifice fiecarui caz in parte.
Sub acest aspect instantele au stabilit, in cauza, ca minora M. A. A are resedinta obisnuita in Italia unde urmeaza cursuri scolare.
De la prevederile art.8 alin.1 au fost instituite, insa, si unele exceptii, in care competenta revine instantelor din alte state membre decat statul in care copilul are resedinta obisnuita la momentul sesizarii. Sub acest aspect prezinta relevanta in cauza competenta prevazuta in art.12 alin.3 din regulament. In conformitate cu aceste prevederi competenta revine instantelor din statul membru cu care copilul are o stransa legatura. Stransa legatura trebuie sa rezulte din faptul ca unul din titularii raspunderii parintesti isi are resedinta obisnuita aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru. Pentru a fi competente instantele din acest stat membru este necesar ca aceasta competenta sa fi fost acceptata, expres sau in orice alt mod neechivoc, de catre toate partile participante la procedura la data sesizarii instantei, iar competenta sa fie in interesul superior al copilului.
In speta se constata ca minora a carei incredintare se solicita este resortisant al statului roman, ca intimatul parat a acceptat tacit competenta instantelor romane si ca nu s-a sustinut si dovedit ca prin solutionarea cererii de catre instantele romane ar fi afectat interesul superior al copilului. In aceste conditii Curtea apreciaza ca instanta de fond este competenta sa solutioneze litigiul de fata si ca in mod gresit s-a desesizat.
Cat priveste desesizarea instantelor dintr-un stat membru, in situatii in care sunt aplicabile prevederile Regulamentului CE 2201/2003, este de mentionat ca aceasta nu poate fi facuta decat in conditiile reglementate prin regulament. Astfel potrivit art.15 din regulament, cu titlu de exceptie, instantele dintr-un stat membru competente sa solutioneze cauza pe fond pot: a) sa suspende cauza si sa invite partile sa depuna o cerere la instanta altui stat membru; b) sa solicite instantei unui alt stat membru sa-ti exercite competenta.
Masurile mentionate mai sus ar trebui sa intervina numai cu titlu de exceptie si numai atunci cand se considera ca o instanta dintr-un alt stat membru, cu care copilul are o legatura speciala, este mai bine plasata pentru a solutiona cauza sau o parte specifica a acesteia si daca acest lucru serveste interesul superior al copilului. In alineatul (3) al articolului 15 sunt enumerate situatiile in care exista aceasta "legatura speciala" intre copil si un stat membru. Aceasta enumerare trebuie interpretata ca fiind una limitativa, si nu cu titlu de exemplu, cata vreme prin aplicarea institutiei trimiterii cauzei la o instanta mai bine plasata suntem in situatia unui caz de competenta stabilita pe cale de exceptie in raport cu prevederile articolelor 8 - 14 din regulament.
Recurgerea la procedura trimiterii cauzei la o instanta mai bine plasata poate avea loc la cererea uneia dintre parti, la initiativa instantei sesizate sau la cererea instantei din statul membru cu care copilul are o legatura speciala. Trimiterea la initiativa uneia dintre cele doua instante mentionate poate interveni, insa, numai daca cel putin una dintre partile litigiului accepta acest lucru.
Instanta din statul membru competenta sa solutioneze cauza pe fond stabileste un termen in care instantele celuilalt stat membru trebuie sa fie sesizate. Daca instantele celuilalt stat membru nu sunt sesizate in acest termen, instanta sesizata continua sa-si exercite competenta. Daca instantele acestui alt stat membru sunt sesizate, acestea pot sa se declare competente in termen de sase saptamani de la data sesizarii lor. In acest caz prima instanta sesizata isi declina competentai; daca, insa, instantele acestui alt stat membru se declara necompetente, prima instanta sesizata continua sa-si exercite competenta.
In masura in care instanta initial sesizata continua sa-si exercite competenta, audierea unui minor intr-un alt stat membru se poate efectua in modalitatile prevazute de Regulamentul.
In raport de cele expuse mai sus, Curtea apreciaza ca in mod gresit instantele au solutionat cauza pe exceptia de necompetenta. Astfel fiind, in temeiul art. 312 alin.5 Cod pr. civila, urmeaza a fi admis recursul. Vor fi casate hotararile pronuntate si trimisa cauza spre rejudecare la prima instanta.