Potrivit Deciziei nr.32/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata in recurs in interesul legii, actiunile patrimoniale sunt cele care au un continut economic in timp ce, cele nepatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, fara continut economic. Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat in justitie transfera caracterul sau patrimonial sau nepatrimonial litigiului insusi si astfel procesul va putea fi evaluabil in bani ori de cate ori in structura raportului juridic de drept substantial dedus judecatii intra un drept patrimonial, real sau de creanta.
In consecinta, ori de cate ori, pe calea actiunii in justitie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibila si necesara.
In considerentele Deciziei nr.32/2008 nu este enumerata si obligatia de a face, insa, enumerarea instantei este exemplificativa, decizia avand o aplicare mai larga decat strict limitele in care instanta suprema a fost sesizata. De fapt, decizia prevede, cu caracter imperativ, obligativitatea instantelor de a stabili natura patrimoniala sau nepatrimoniala a oricarui litigiu si de a determina competenta prin raportare la art.1 si 2 cod procedura civila.
Obligatia de a face, respectiv de demolare a unei imprejmuiri, are fara indoiala caracter patrimonial, urmarind protejarea unui drept real, fara legatura cu drepturile legate indisolubil de persoana titularului. Natura patrimoniala a dreptului determina natura litigiului, Inalta Curte retinand ca a sustine ca exista actiuni patrimoniale neevaluabile in bani inseamna a sustine o contradictie juridica. Pe de alta parte, valoarea imprejmuirii a fost determinata prin licitatia publica prin care societatea parata a adjudecat bunul, valoarea de demolare fiind cu siguranta sub valoarea bunului. Valoarea de demolare nu poate fi raportata la valoarea cladirii pe care o imprejmuieste gardul, bunul a carui demolare se cere avand el insusi o valoarea distincta.
Cum valoarea litigiului nu depaseste suma de 100.000 lei, competenta de solutionare a actiunii avand ca obiect "obligatia de a face", adica obligatia de a demola imprejmuirea revine judecatoriei, in a carei raza teritoriala de activitate se afla situata aceasta.
Prin Sentinta nr. 993 din 11.11.2009 pronuntata de Tribunalul Gorj - Sectia Comerciala, in dosarul nr.5214/95/2009, s-a admis cererea formulata de reclamantul S.E.A. si a fost obligata parata SC B. ART SRL, prin administrator social, sa ridice gardul denumit "imprejmuire Cosoreanu", achizitionat prin actul de adjudecare nr. 5796/2006, fiind totodata autorizat reclamantul sa efectueze lucrarea, pe cheltuiala paratului, in caz de refuz a acestuia. Prin aceeasi sentinta, s-a dispus disjungerea cererii reconventionale si suspendarea judecatii acesteia, in temeiul art. 244 cod procedura civila, pana la solutionarea cererii avand ca obiect "obligatia de a face".
Instanta de fond a retinut ca bunul denumit "imprejmuire Cosoreanu", a fost adjudecat de societatea parata la o licitatie organizata de o societate aflata in faliment, ca aceasta imprejmuire se afla amplasata pe terenul proprietatea reclamantului si ca adjudecarea s-a facut sub rezerva obligatiei de ridicare a imprejmuirii, la cererea proprietarului terenului.
Impotriva sentintei a formulat apel parata, criticand-o ca netemeinica si nelegala.
La termenul din 26 ianuarie 2010, Curtea a invocat din oficiu, ca motiv de nelegalitate a sentintei, de ordine publica, exceptia necompetentei materiale a tribunalului, fata de valoarea litigiului, situata sub 100.000 lei si fata de obligativitatea Deciziei nr. 32/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata in recurs in interesul legii.
S-a acordat termen partilor pentru a-si formula apararile pe aceasta exceptie.
Intimatul reclamant a pus concluzii de respingere a motivului de nelegalitate invocat, sustinand ca Decizia nr. 32/2008 a ICCJ nu-si gaseste aplicarea in cauza intrucat actiunile avand ca obiect "obligatia de a face" nu sunt enumerate nici in dispozitivul, nici in considerentele deciziei pronuntate in recursul in interesul legii. Pe de alta parte, invoca faptul ca imprejmuirea a carei ridicare se solicita protejeaza un imobil a carei valoare depaseste 100.000 lei. Totodata, intimatul formuleaza concluzii pe fondul cauzei.
Apelanta parata a pus concluzii de admitere a apelului si de anulare a hotararii, cu trimitere pentru solutionare instantei competente si anume Judecatoriei Novaci, solicitand aplicarea considerentelor deciziei pronuntate in recursul in interesul legii.
Apelul este fondat pentru cele ce se vor arata in continuare:
Analizand motivul de nelegalitate a solutiei apelate, invocat din oficiu de instanta se retine:
Potrivit art.1 pct.1 cod procedura civila, judecatoriile judeca in prima instanta toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante. Potrivit art. 2 pct.1 lit. a, tribunalele judeca in prima instanta procesele si cererile in materie comerciala, al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani.
Din interpretarea acestor texte, reiese ca in litigiile comerciale patrimoniale judecatoria are plenitudine de competenta iar in cele nepatrimoniale tribunalul are plenitudine de competenta. Prin exceptie, in litigiile de natura patrimoniala, competenta revine tribunalelor daca valoarea litigiului depaseste 100.000 lei.
Potrivit Deciziei nr.32/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata in recurs in interesul legii, actiunile patrimoniale sunt cele care au un continut economic in timp ce, cele nepatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, fara continut economic. Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat in justitie transfera caracterul sau patrimonial sau nepatrimonial litigiului insusi si astfel procesul va putea fi evaluabil in bani ori de cate ori in structura raportului juridic de drept substantial dedus judecatii intra un drept patrimonial, real sau de creanta.
In consecinta, ori de cate ori, pe calea actiunii in justitie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibila si necesara.
Intr-adevar, in considerentele deciziei pronuntate in recursul in interesul legii, nu este enumerata si obligatia de a face, insa, enumerarea instantei de recurs in interesul legii este exemplificativa, decizia avand o aplicare mai larga decat strict limitele in care instanta suprema a fost sesizata. De fapt, decizia stabileste cu caracter imperativ obligativitatea instantelor de a stabili natura patrimoniala sau nepatrimoniala a oricarui litigiu si de a determina competenta prin raportare la art.1 si 2 cod procedura civila.
In cauza, obligatia de a face, respectiv de demolare a unei imprejmuiri, are fara indoiala caracter patrimonial, urmarind protejarea unui drept real, fara legatura cu drepturile legate indisolubil de persoana titularului. Natura patrimoniala a dreptului determina natura litigiului, Inalta Curte retinand ca a sustine ca exista actiuni patrimoniale neevaluabile in bani inseamna a sustine o contradictie juridica. Pe de alta parte, se retine ca valoarea imprejmuirii a fost determinata prin licitatia publica prin care societatea parata a adjudecat bunul, aceasta fiind de 2.179 lei, valoarea de demolare neputand fi decat situata sub aceasta valoare a bunului. Valoarea de demolare nu poate fi raportata la valoarea cladirii pe care o imprejmuieste gardul, bunul a carui demolare se cere avand el insusi o valoarea distincta.
Cum valoarea litigiului nu depaseste suma de 100.000 lei, competenta de solutionare a actiunii avand ca obiect "obligatia de a face", adica obligatia de a demola imprejmuirea revine judecatoriei, in a carei raza teritoriala de activitate se afla situata aceasta.
In aceste conditii, in mod nelegal, cu incalcarea normelor de competenta materiala, de ordine publica, actiunea a fost solutionata in prima instanta de tribunal.
Astfel, in temeiul art. 297 alin. 2 cod procedura civila, Curtea va admite apelul, va anula sentinta pronuntata de tribunal si va trimite cauza pentru competenta solutionare Judecatoriei Novaci, ca instanta comerciala.
Aspectele de fond invocate de parti vor face obiectul dezbaterii la instanta competenta material. 1