Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Dovada calitatii de proprietar al terenului ceruta persoanei expropriate. Decizie nr. 17 din data de 28.01.2010
pronunțată de Curtea de Apel Craiova


Prin cererea inregistrata la Tribunalul Gorj la data de 27 mai 2009 reclamantul Statul Roman, in calitate de expropriator, prin SNLO - EMC M. a solicitat exproprierea imobilelor detinute de paratul T.G., teren neagricol in suprafata de 1690 mp., respectiv teren categorie pasune si tufaris in suprafata de 3528 m.p., situate in comuna M.
In motivarea cererii s-a aratat ca prin HGR nr.1678 din 29.11.2006 s-a declarat utilitate publica pentru interes national ,, Deschiderea si punerea in exploatare a Carierei R. , judetul Gorj la o capacitate de 3 000 000 to/lignit/an,, , iar calitatea de expropriator o are Statul Roman, prin SNLO - EMC M.
A mai aratat ca au fost comunicate cu adresa Consiliului Local al comunei M. planurile ce cuprind terenurile si constructiile propuse spre expropriere, numele si prenumele proprietarilor, precum si ofertele de despagubire in conformitate cu art.12 din Legea 33/1994; ca nu s-a formulat notificare in temeiul art.13, insa s-a ajuns la un acord de vointa asupra exproprierii si asupra cuantumului despagubirilor prin conventie incheiata de societate cu paratul proprietar.
In sustinerea cererii s-a depus copia M.O. din 12.12.20006 in care a fost publicat HGR nr.1678 din 29.11.2006, copia Procesului Verbal pentru consemnarea rezultatului cercetarii prealabile in vederea declararii utilitatii publice a lucrarii de interes national, copia referatului de necesitate, copia conventiei incheiata la data de 25.11.2008, copia listei de despagubiri conform Hotararii Consiliului de administratie, copia dovezii de plata a despagubirilor ,copiile adeverintei provizorii nr.4513/.2008 si a procesului verbal din 11.11.2008 , eliberate pentru terenurile reconstituite paratului in baza Legii nr.18/1991.
Prin sentinta civila 249 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj s-a respins actiunea ce nefondata.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca potrivit art.2 din Legea 33/1994 pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor juridice cu sau fara scop lucrativ, precum si cele aflate in proprietatea privata a comunelor, oraselor , municipiilor si judetelor.
In speta nu a fost dovedita proprietatea paratului asupra terenului ce se solicita a se expropria iar actele eliberate de comisia locala de aplicare a Legii Fondului Funciar depuse la dosar nu fac dovada dreptului de proprietate. S-au invocat si dispozitiile Deciziei in interesul legii nr. I /1997, potrivit careia dovada dreptului de proprietate pentru terenurile ce intra sub incidenta Legii Fondului Funciar se face numai cu titlul de proprietate emis dupa parcurgerea procedurii prevazute de lege.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel Statul Roman, prin SNLO - EMC M., motivand ca reclamanta a facut demersurile necesare in vederea eliberarii titlului de proprietate, iar faptul ca acest titlu nu a fost eliberat nu este culpa sa. S-a aratat ca dovada proprietatii asupra terenurilor in litigiu este facuta cu procese verbale de punere in posesie, adeverinte de proprietate si harta cadastrala. S-a criticat faptul ca prima instanta nu a luat in considerare conventia incheiata intre parti potrivit art. 1295 alin. 1 c.civ., care este valabila prin simplul acord de vointa al partilor, iar pretul a fost platit.
S-a sustinut ca au fost incalcate prevederile art. 129 c.p.civ. si principiul disponibilitatii pentru ca instanta a pus din oficiu in discutie calitatea de proprietar a paratului, desi nu a fost contestata de parti.
Apelul nu este fondat si urmeaza a fi respins pentru urmatoarele considerente.
Prin decizia nr. I din 1997, pronuntata de instanta suprema in solutionarea recursului in interesul legii, decizie care este obligatorie pentru parti si instante, s-a stabilit ca in materia terenurilor ce au facut obiectul constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate potrivit legii fondului funciar, dovada dreptului de proprietate este facuta doar cu titlul de proprietate emis de comisia judeteana.
Actele premergatoare titlului, si anume procesul verbal de punere in posesie si adeverinta de proprietate, confera posesorului numai o vocatie la eliberarea titlului si dreptul de a se adresa comisiilor de fond funciar, insa nu se poate prevala de aceste acte pentru a sustine calitatea de proprietar, adica de titular al unui drept real absolut, opozabil tertilor.
Legea 33/1994 prevede ca exproprierea este o procedura care se desfasoara intre expropriator( care, potrivit art. 12 este statul, prin organismele desemnate de Guvern, pentru lucrarile de interes national, si judetele, municipiile, orasele si comunele, pentru lucrarile de interes local) si proprietarul terenului ce urmeaza a fi expropriat. Art. 2 din lege stabileste ca pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau juridice; art. 13 se refera la notificarea propunerilor de expropriere catre persoanele fizice sau juridice titulare de drepturi reale, care pot formula intampinare in conditiile art. 14; art. 17 reglementeaza procedura de prezentare a pretentiilor de catre proprietari; art. 20 stabileste modalitatea de contestare de catre proprietari a propunerilor de despagubiri; iar art. 22 si urm. din lege reglementeaza procedura in fata instantei civile, care se desfasoara in contradictoriu cu proprietarii.
Asadar, dovedirea calitatii de proprietar asupra terenului ce se solicita a se expropria este una din conditiile stabilite prin numeroase texte ale legii 33/1994 ca si conditie de natura exproprierii, instanta avand obligatia de a verifica indeplinirea tuturor cerintelor impuse de lege.
In atare conditii, instanta nu incalca principiul disponibilitatii atunci cand solicita partilor sa faca toate dovezile cerute de lege, cat timp aceste dovezi se refera la respectarea conditiilor impuse de lege pentru procedura exproprierii.
Sustinerea apelantei privind incheierea unui contract valabil de vanzare cumparare este nefondata. Potrivit art.2 din Titlul X al Legii 247/2005, terenurile cu sau fara constructii, situate in intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de intinderea lor, pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute. Prin urmare, dispozitiile legii speciale privind circulatia juridica a terenurilor prevaleaza asupra dispozitiilor de drept comun din codul civil, conventia incheiata intre reclamanta si parat, chiar finalizata prin plata pretului, avand valoarea juridica a unui antecontract de vanzare cumparare, care nu a dus la transmiterea proprietatii.
De altfel, in materia exproprierii, in raport de dispozitiile careia instanta analizeaza actiunea, nu are relevanta transmisiunea proprietatii de la expropriat la expropriator, prin act juridic inter vivos. Reclamanta, ca si creditor al unei obligatii de a face si a da, asumata de parat prin antecontract de vanzare cumparare, putea sa promoveze alt tip de actiune, pentru valorificarea dreptului rezultat din respectiva conventie, in conditiile art. 5 din Titlul X al legii 247/2005, daca paratul, dupa de obtinea titlul de proprietate, refuza sa se prezinte la notar pentru autentificarea vanzarii.
Constatand ca in mod corect tribunalul a retinut ca paratul trebuie sa aiba calitatea de proprietar al terenului ce urmeaza a fi expropriat si ca dovada proprietatii nu a fost facuta, dispozitiile legii 33/1994 fiind corect aplicate, apelul urmeaza a fi respins, potrivit art. 294 c.p.c.


Sursa: Portal.just.ro