Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

PARTAJ Decizie nr. 520 din data de 15.04.2009
pronunțată de Curtea de Apel Craiova


Prin sentinta civila nr. 8214/04.06.2007, pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a respins actiunea de partaj formulata de reclamanta P.M, impotriva paratului C.I.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca, in cauza, opereaza exceptia autoritatii de lucru judecat, reglementata art. 1201 Cod civ., coroborat cu art. 166 Cod pr. civ., deoarece prin cererea adresata Judecatoriei Craiova la data de 17.10.2005 si solutionata prin sentinta civila nr. 1916/MF/2006, reclamanta a solicitat, pe langa partajarea altor bunuri obtinute in timpul casatoriei cu paratul, si a imobilului ce face obiectul procesului de partaj de fata, imobil ce nu a fost retinut la masa partajabila.
Prin decizia 14 din 22 ianuarie 2008, pronuntata de Tribunalul Dolj - Sectia pentru minori si familie, in dosarul nr. 4611/215/2007, s-a respins apelul formulat de reclamanta P.M, impotriva sentintei civile nr. 8214/04.06.2007.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de apel a retinut ca prin cererea de chemare in judecata, ce face obiectul prezentei cauze, s-a solicitat partajarea unei constructii gen spatiu comercial, compusa dintr-o camera in suprafata de 32,44 m.p. construita din BCA, pe fundatie de ciment, acoperita cu tigla, imobil situat in Craiova, str. Brestei nr. 319, jud. Dolj, edificat in baza autorizatiei de construire nr. 977 din 23.08.1999.
Anterior, prin cererea de chemare in judecata formulata la data de 17.10.2005, s-a solicitat de catre aceeasi reclamanta, partajarea bunurilor comune realizate in timpul casatoriei cu paratul, printre care si un spatiu comercial cu caracter provizoriu, in suprafata de 32,44 m.p., construit in anul 1998, situat in Craiova, str. Brestei, nr. 271, jud. Dolj, edificat, asa cum s-a sustinut de reclamanta, in baza autorizatiei de construire nr. 977/23.08.1999.
Prin sentinta civila nr. 1916/MF/18.10.2006, s-a admis actiunea formulata si s-au atribuit paratului bunurile retinute prin incheierea de admitere in principiu, respectiv dreptul de creanta al reclamantei asupra cotei de ? din imbunatatirile realizate la imobilul situat in Craiova, str. Brestei nr. 271, jud. Dolj, printre care si construirea unei camere, o bucatarie, o baie, ridicate in continuarea casei vechi.
S-a constata ca, prin cele doua cereri de chemare in judecata, reclamanta P.M. a solicitat partajarea aceleiasi constructii gen-spatiu comercial, in suprafata de 32,44 m.p., constructie ce a facut obiectul aceleiasi autorizatii de constructii nr. 977/23.08.1999.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, motivand ca in mod nelegal ambele instante s-au pronuntat pe exceptie si au retinut ca exista autoritate de lucru judecat, desi nu au dat dovada de rol activ si nu au administrat nici un fel de proba pentru a se stabili clar daca este vorba de unul si acelasi spatiu comercial ce face obiectul ambelor litigii sau sunt spatii comerciale diferite.
Prin decizia civila nr. 108 din 14 aprilie 2008, a Curtii de Apel Craiova - Sectia Minori si Familie, s-a admis recursul, s-a modificat decizia recurata si s-a admis apelul formulat de reclamanta.
S-a desfiintat sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare primei instante, retinandu-se ca nu opereaza in cauza exceptia autoritatii de lucru judecat.
La data de 10 octombrie 2008, a formulat contestatie in anulare impotriva acestei decizii contestatorul C.I., invocand nelegalitatea citarii sale de catre instanta de recurs si de instantele anterioare, deoarece pe parcursul judecarii procesului a locuit in Italia, fiind gresit citat la o adresa unde nu locuia. S-a aratat ca, in raportul de expertiza realizat de prima instanta, s-a consemnat ca paratul nu locuieste la adresa indicata, insa instanta nu a tinut seama de acest aspect.
Prin decizia civila nr. 270 din 02.03.2009, pronuntata de Curtea de Apel Craiova, s-a admis contestatia in anulare formulata de contestatorul C.I. impotriva deciziei civile nr. 108 din 14 aprilie 2008, pronuntata de Curtea de Apel Craiova - Sectia de Minori si Familie, in dosarul nr. 4611/215/2007, in contradictoriu cu intimata P.M..
A fost anulata decizia civila si s-a dispus rejudecarea recursului.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a avut in vedere faptul ca dispoz. art. 317 alin.1 pct. 1 Cod pr. civ., art. 85 si art. 107 Cod pr. civ. nu au fost respectate de catre instanta de judecata odata cu pronuntarea recursului.
De asemenea, s-a retinut ca, in speta, contestatorul a facut dovada ca la data de 04.05.2006 autoritatile italiene i-au impus acestuia obligatia de sedere in Italia, ca urmare a savarsirii unor infractiuni, in concluzie, constatandu-se ca, la data solutionarii recursului, petentul nu a fost legal citat.
Rejudecarea recursului a avut in vedere aceleasi motive de recurs pe care le-a invocat recurenta-reclamanta si expuse mai sus.
Recursul este fondat.
Potrivit art.1201 cod civil:"Este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect,este intemeiat pe aceiasi cauza si este intre aceleasi parti,facuta de ele si in contra lor in aceiasi calitate",iar potrivit art.163 alin 1 cod proced.civila:Nimeni nu poate fi chemat in judecata pentru aceiasi cauza,acelasi obiect si de aceiasi parte inaintea mai multor instante."
Astfel,pentru a se retine ca fiind intemeiata exceptia autoritatii de lucru judecat,trebuie verificat daca intre litigiile intre care se invoca a exista aceasta situatie sa existe o tripla identitate,de parti obiect si cauza a litigiului.
In prezenta cauza,prin actiunea introductiva,asa cum a fost precizata,s-a solicitat in mod expres partajarea unui imobil bun comun,constand dintr-o camera cu o suprafata de 32,44mp. Realizata din zidarie de caramida si planseu de beton armat,construit in anul 1999,cu privire la care instanta ce a solutionat cauza anterioara nu a fost investita.
Astfel, se retine ca obiectul celor doua litigii nu este identic,rezultand ca in mod eronat instanta a constatat ca in cauza opereaza exceptia autoritatii de lucru judecat, urmand ca, potrivit art.304 pct.9 cod procedura civila coroborat cu art.312 alin.1,2 si 3 cod procedura civila, sa fie admis recursul declarat de catre reclamanta, modificandu-se in totalitate decizia recurata si, retinandu-se incidenta dispozitiilor art.297 cod procedura civila, intrucat si prima instanta a rezolvat gresit procesul fara a intra in rezolvarea fondului, se va admite apelul, se va desfiinta sentinta si se va trimite cauza spre rejudecare primei instante.


3

Sursa: Portal.just.ro