Legatura cu minorul. Modalitate de stabilire. Decizie nr. 139 din data de 09.02.2009
pronunțată de Curtea de Apel Craiova

Asupra recursului civil de fata ;
Prin cererea inregistrata la 22.04.2004, reclamanta D.I. a chemat in judecata pe paratul V.V. solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa se dispuna stabilirea domiciliului minorului B.D., nascut la data de 12.12.1999, la mama-reclamanta, sa fie obligat paratul la plata unei pensii de intretinere majorate, in raport de venitul minim pe economie, incepand cu data promovarii actiunii si obligarea paratului la plata pensiei de intretinere restante, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta a sustinut ca din casatoria cu paratul a rezultat minorul B.D., casatoria a fost desfacuta prin acord, in anul 2003, fara ca instanta sa dispuna cu privire la incredintarea minorului.
Prin cererea reconventionala formulata la data de 18.10.2004 paratul-reclamant a solicitat ca minorul sa fie incredintat acestuia spre crestere si educare si sa fie obligata parata la plata pensiei de intretinere in favoarea minorului.
Reclamanta a depus la dosar o precizare de actiune prin care a solicitat sa se dispuna incredintarea minorului iar la data de 01.11.2006 paratul a depus la dosar o precizare a cererii reconventionale, prin care a solicitat instantei incuviintarea legaturii cu minorul de doua ori pe luna, de sambata de la ora 10.00 pana duminica la orele 12,00, o luna in perioada vacantei de vara si doua saptamani in perioada vacantei de iarna.
Prin sentinta civila nr. 2973/14.03.2007, pronuntata de Judecatoria Craiova , in rejudecare, s-a admis actiunea precizata, s-a admis in parte cererea reconventionala precizata.
S-a incuviintat mamei reclamante spre crestere si educare minorul, a fost obligat paratul in favoarea minorului la plata unei pensii de intretinere in cuantum de 82 lei lunar. A fost obligata reclamanta sa-i permita paratului sa aiba legaturi personale cu minorul, o data la 2 saptamani, sambata si duminica, intre orele 1000-1800, o luna in perioada vacantei de vara si 2 saptamani in timpul vacantei de iarna, la domiciliul mamei reclamante.
Impotriva acestei decizii paratul a declarat apel, iar prin decizia civila 181 din 30.09.2008 a Tribunalului Dolj s-a admis apelul, s-a schimbat in parte sentinta civila in sensul ca a fost incuviintata legatura personala a apelantului-parat cu minorul o luna in perioada vacantei de vara si 2 saptamani in perioada vacantei de iarna, la domiciliul apelantului-parat.
Pentru a se pronunta astfel tribunalul a retinut ca reclamanta ofera minorului, in Italia, conditiile materiale si garantiile morale necesare unei cresteri si dezvoltari armonioase a acestuia. S-a retinut ca reclamanta locuieste impreuna cu minorul, actualul sot si familia acestuia, intr-o casa spatioasa, unde minorul are o camera proprie, este inscris la scoala elementara, in clasa a IV-a, evaluarea cadrelor didactice fiind pozitiva.
Fata de varsta frageda a minorului, faptul ca a fost crescut de la nastere de catre mama, ce-i ofera o ingrijire corespunzatoare, s - a apreciat ca solutia primei instante de incredintare a minorului catre mama este conforma cu interesul superior al copilului.
In ceea ce priveste modalitatea de stabilire a legaturii personale a apelantului cu minorul, s - a considerat ca incuviintarea legaturilor personale la domiciliul mamei ar afecta atat programul de viata al partilor cat si pe cel al minorului si lipseste de continut dreptul subiectiv al carui exercitiu devine formal de ambele parti.
S-a aratat ca nu se poate asigura intimitatea necesara unei relatii personale, mai ales ca este necesar ca, prin reluarea comunicarii, relatia minorului cu tatal sa fie fireasca. Deplasarea tatalui impreuna cu minorul in afara locuintei reclamantei s-a considerat necesara intrucat contribuie la stabilirea unei apropieri reale intre tata si fiu, ceea ce nu s-ar putea intampla in cadrul fixat de prima instanta, in care prezenta tatalui in domiciliul celuilalt parinte ar deveni impovaratoare, putand genera uneori chiar stari conflictuale intre acestia, ceea ce ar produse un efect contrar celui scontat.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticand faptul ca tribunalul a mentinut obiectul actiunii fiind "stabilire domiciliu minor", desi reclamanta a precizat la 13.09.2006 ca solicita incredintarea minorului.
S-a sustinut ca instanta de apel s-a pronuntat pe un motiv care nu a fost invocat de apelant, in sensul ca nu s-a criticat solutia de incredintare a minorului, ci doar modalitatea de stabilire a legaturii cu minorul.
S-a sustinut ca a fost solutionata gresit cererea reconventionala, deoarece paratul nu lucreaza in Italia, nu a contribuit la cresterea minorului, are un comportament violent, nu are surse legale de venit si nici un profil moral care sa conduca la bune relatii cu minorul. S-a aratat ca deplasarea periodica a minorului la domiciliul tatalui poate afecta in mod negativ dezvoltarea psihica a minorului.
In drept, recurenta a invocat dispoz. art. 304 pct. 7, 8, 9 c.p.c.
Recursul se apreciaza ca nefiind fondat pentru urmatoarele considerente.
Instantele de fond au solutionat litigiul in limitele investirii lor, respectand principiul disponibilitatii si dispozitiile art. 129 alin. 6 c.p.c., in sensul ca au dispus asupra incredintarii minorului rezultat din casatoria partilor, in aplicarea dispoz. art. 42 c. fam.
Chiar daca in practicaua deciziei din apel apare inscris obiectul dosarului ca fiind " stabilire domiciliu minor", se constata ca in sentinta de fond s-a scris corect obiectul dosarului ca fiind "incredintare minor", iar instantele s-au referit expres la incredintarea minorului, la aplicarea dispozitiilor art. 42 c.fam. Referirea eronata din preambulul deciziei din apel la un alt obiect al dosarului nu atrage nelegalitatea hotararii cat timp analiza instantei este reliefata in considerente si dispozitiv.
Partea interesata are posibilitatea de a formula o cerere de indreptare a erorii materiale, insa executarea hotararii se face in raport de dispozitiv iar cu privire la incredintarea minorului solutia a fost stabilita irevocabil de judecatorie, deoarece asupra solutionarii acestui capat de cerere nu s-a formulat apel. Cum in sentinta judecatoriei, care constituie titlu executoriu privitor la incredintarea minorului, este inscris corect obiectul dosarului, inclusiv in practica, interesele recurentei nu sunt afectate.
Respectarea principiului disponibilitatii s-a asigurat si in faza apelului, deoarece tribunalul s-a pronuntat asupra criticilor formulate. Astfel, instanta de apel a facut o scurta referire la solutionarea cererii vizand incredintarea minorului, aratand, in alineatul 3 al filei 6 din hotarare, ca va fi mentinuta solutia de incredintare a minorului catre mama, deoarece raspunde intereselor minorului. Aceasta nu echivaleaza cu reanalizarea temeiurilor de fapt si de drept avute in vedere de judecatorie la pronuntarea sentintei, nu constituie o pronuntare asupra unei critici inexistente si nu afecteaza dreptul stabilit de prima instanta.
Din eroare, in dispozitivul sentintei s-a consemnat ca "incuviinteaza" minorul spre crestere si educare mamei , folosirea acestui verb in locul celui " a incredinta" constituind doar o eroare materiala, in sensul art. 281 c.p.c, care poate fi indreptata in urma unei simple proceduri de instanta care a pronuntat sentinta. Aceasta nefiind un motiv de nelegalitate a hotararii, nu poate fi indreptata pe calea recursului, cu atat mai mult cu cat obiectul recursului il constituie decizia din apel, iar nu direct sentinta si instanta de recurs nu poate fi investita cu o critica noua impotriva sentintei, daca nu a fost invocata si in apel.
Potrivit art. 43 alin 3 c.fam. parintele caruia nu i-a fost incredintat minorul pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala. Desi textul nu mentioneaza expres, este aplicabila regula instituita de art. 42 alin. 1 c.fam, in sensul ca luarea masurilor privitoare la minor trebuie sa se faca numai in interesul acestuia. Aceasta regula este reglementata cu valoare de principiu si prin art. 2 din legea 272/2004.
Apreciind asupra interesului minorului, instanta trebuie sa aiba in vedere un complex de factori care definesc intreaga viata personala a copilului si a familiei sale, respectiv varsta si sexul minorului, relatiile sale cu parintii, afectiunea pe care si-o poarta reciproc, conduita parintilor in societate si fata de minor.
In toate cazurile, instanta trebuie sa tina seama de reglementarea dreptului la viata de familie asa cum rezulta din art. 8 din CEDO si cum este definit prin practica instantei europene de contencios al drepturilor omului. Jurisdictia europeana considera ca legaturile personale dintre parinte si copilul sau reprezinta un element fundamental al vietii de familie, chiar daca relatia dintre parinti nu mai exista, iar masurile interne, inclusiv hotararile instantei, care ar impiedica o asemenea relatie constituie o ingerinta in dreptul la viata familiala, protejata de art. 8 ( cauza Elsholz contra Germaniei din 13 iulie 2000).
Curtea europeana a decis ca in executarea unor masuri care tin de legatura parintilor cu copii trebuie sa se tina seama de interesele superioare ale copilului si, in ipoteza in care contactele cu parintii ar risca sa ameninte aceste interese sau sa aduca atingere drepturilor sale, autoritatile nationale au indatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru intre toate interesele partilor ( cauza Ignaccolo-Zenide contra Romaniei din 25 ian. 2000 si cauza Maire contra Portugaliei din 26 iunie 2003).
Curtea a denuntat comportamentul ilicit al parintelui la care copilul locuieste, care se opune la legatura dintre celalalt parinte si minor si a apreciat ca statul are obligatia de a lua masurile adecvate si suficiente pentru a fi respectate dispozitiile art. 8 ( cauza Maire contra Portugaliei).
Pornind de la aceste reguli transformate in norme de drept, prin efectul art. 20 din Constitutie, instanta de recurs apreciaza ca este in interesul minorului sa ia legatura cu tatal sau in domiciliul acestuia.
Astfel, chiar daca minorul s-a aflat in grija exclusiva a mamei in ultimii ani si nu a mentinut o legatura stabila cu tatal sau, nu s-a stins dreptul parintelui si, in aceeasi masura, al minorului, de a avea o relatie fireasca, afectiva cu tatal, mai ales ca in prezent minorul este la o varsta cand poate intelege mai bine relatiile parintilor sai, are o oarecare capacitate de a discerne, si trebuie sa stie ca nu este abandonat de unul dintre parinti.
Sentimentul ca si tatal doreste sa il vada, ca este iubit de ambii parinti poate da minorului o mai mare siguranta in planul afectiv, ajutandu-l in evolutia sa viitoare.
Nu s-a dovedit in cauza ca tatal ar fi avut un comportament violent cu minorul, ca ar afecta prin manifestarile sale viata si sanatatea copilului, iar faptul ca mijloacele sale de trai sunt mai modeste nu poate sa constituie motiv pentru respingerea cererii de a-l lua pe minor in domiciliul sau.
Ambele parti trebuie sa inteleaga ca daca intimatul se afla in Romania, recurenta nu are nicio obligatie de a-l aduce pe cheltuiala sa pe minor sa isi viziteze tatal, toate aceste cheltuieli apartinand exclusiv tatalui, iar mama recurenta are singura obligatie de a nu se opune executarii hotararii.
Este de necontestat faptul ca in familia actuala a mamei minorul are o dezvoltare buna, i se asigura toate conditiile de viata, de studiu, este bine ingrijit, insa vizitarea tatalui in perioada vacantelor de iarna si de vara, indiferent daca acesta se afla in Italia sau in Romania, nu afecteaza viata normala a minorului, chiar daca nu va beneficia de aceleasi conditii materiale.
In plus, mentinerea unei legaturi intre minor si tata numai in prezenta mamei poate crea grave tensiuni intre parinti si nu ar da posibilitatea celor doi sa dezvolte o relatie armonioasa, lipsita de inhibitii, dimpotriva programul de vizitare ar constitui un motiv de disconfort pentru ambele parti si, cel mai probabil, ar sfarsi prin intreruperea lui, ceea ce nu este in interesul minorului si nu respecta dreptul la viata de familie.
Apreciind ca dispozitiile art. 43 c.fam au fost corect aplicate si ca nu sunt fondate criticile aduse, ca nu exista motive de nelegalitate a deciziei in sensul art 304 c.p.c., recursul se va respinge ca nefondat.