Art 616 Cod civil definineste locul infundat ca fiind acela care nu are nicio iesire la calea publica. In aplicarea acestui text se are in vedere imposibilitatea absoluta de a iesi la calea publica, existenta atunci cand terenul este inconjurat din toate partile de alte fonduri, ale altor proprietari, precum si cazurile in care iesirea ar fi insuficienta, astfel incat folosinta sa nu se poate face corespunzator, ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasa.
Inconvenientele sau greutatile pe care le-ar reprezenta trecerea la calea publica raman la aprecierea instantei, constituind o situatie de fapt, urmand sa se tina seama si de interesul celui ce urmeaza sa suporte consecintele servitutii, iar nu numai de interesul beneficiarului dreptului de servitute.
Drepturile subiective civile, apartinand unor proprietari diferiti, trebuie sa fie exercitate astfel incat niciunul dintre acesti titulari sa nu sufere un prejudiciu mai mare decat inconvenientele normale care rezulta din coexistenta drepturilor.Stabilind calitatea unui teren de loc infundat si existenta servitutii de trecere, instanta trebuie sa aplice principiul echitatii, tinand seama ca dreptul de proprietate, ca drept real fundamental, nu poate fi grevat de sarcini decat in conditii extraordinare.
La data de 21 septembrie 2006 s-a inregistrat pe rolul Judecatoriei Corabia, sub nr.1539/213/2006, actiunea civila avand ca obiect granituire si obligatie de a face, promovata de reclamantul D.F., in contradictoriu cu paratul D. I.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca se invecineaza pe latura de vest cu terenul proprietatea paratului si ca in ultima perioada au aparut neintelegeri referitoare la linia de hotar.
Aceste neintelegeri au fost generate de amplasarea chiar pe linia de hotar a unor porti pe care paratul le foloseste pentru a avea acces la terenul sau, desi acesta nu are situatia de loc infundat, accesul la calea publica putandu-se face si prin spatele gradinii, respectiv pe latura de nord a terenurilor.
Pentru aceste motive a solicitat sa fie stabilita, pe cale judecatoreasca, linia de hotar ce desparte proprietatile vecine, paratul sa fie obligat sa desfiinteze portile existente pe hotarul dintre proprietati sau sa fie autorizat sa le desfiinteze el insusi pe cheltuiala paratului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata.
Actiunea a fost intemeiata in drept pe dispoz.art.584, 480 si 274 c.pr.civ., a fost corespunzator timbrata.
La data de 01 noiembrie, paratul a formulat separat o cerere de chemare in judecata avand ca obiect servitute de trecere, prin care a solicitat sa se stabileasca un drept de servitute de trecere pe terenul proprietatea reclamantului D.F.
In motivarea cererii, paratul reclamant a aratat ca terenurile pe care afla atat imobilul casa apartinand reclamantului, cat si imobilul sau au apartinut autorului comun D.T. I. - bunic al parintilor partilor.
A mai aratat reclamantul ca la momentul in care autorul comun a hotarat impartirea terenului intre cei doi fii s-a avut in vedere ca ambele terenuri sa aiba acces la drumul public, intelegerea a fost respectata de parti , astfel ca se impune mentinerea situatiei actuale prin recunoasterea servitutii de trecere deja creata.
In sedinta publica din 23 noiembrie 2006 s-a dispus conexarea celor doua cauze, formandu-se dosarul nr.1539/213/2006.
Prin sentinta civila nr. 138 din 14 februarie 2007, Judecatoria Caracal a admis in parte actiunea reclamantului D.F., obligand paratul D.M.I. sa desfiinteze portile amplasate pe hotarul despartitor al fondurilor limitrofe proprietatea partilor.
A fost respinsa ca neintemeiata actiunea promovata de paratul D.M.I., iar cheltuielile de judecata au fost compensate in totalitate.
Impotriva sentintei a declarat apel paratul iar prin decizia civila nr.152 din 16 mai 2007, pronuntata in dosar nr.1539/213/2006, Tribunalul Olt a respins apelul si l-a obligat pe parat la 400 lei cheltuieli de judecata in apel.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de recurs a retinand ca terenul paratului are acces la calea publica si nu se poate impune reclamantului suportarea unei servituti de trecere.
Recursul declarat de recurentul parat D.M.I., a fost apreciat ca nefundat, fiind respins pentru urmatoarele considerente.
Chiar daca recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate ale deciziei atacate, conform art. 304 c.p.c., se observa din motivarea facuta ca se invoca aplicarea gresita a dispozitiilor art. 616 c. civ., critici ce se incadreaza in motivul de recurs prev. de art. 304 pct 9 c.p.c.
Potrivit art. 616 c.civ., proprietarul al carui loc este infundat, care nu are nici o iesire la calea publica poate reclama o trecere pe locul vecinului sau, pentru exploatarea fondului. Textul este o reglementare legala ce acorda proprietarului unui fond infundat, devenit fond dominant, dreptul de trecere pe locul vecinului, concretizat sub forma limitarii exercitarii dreptului de proprietate asupra fondului aservit.
Problema de drept ce se cere dezbatuta in speta este aceea de a stabili daca terenul proprietatea recurentului este loc infundat in sensul textului expus. Codul civil se limiteaza la a defini locul infundat ca fiind acela care nu are nici o iesire la calea publica. In aplicarea acestui text se are in vedere imposibilitatea absoluta de a iesi la calea publica, existenta atunci cand terenul este inconjurat din toate partile de alte fonduri, ale altor proprietari, precum si cazurile in care iesirea ar fi insuficienta, astfel incat folosinta sa nu se poate face corespunzator, ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasa.
Atunci cand locul are iesire la calea publica pe un drum care este impracticabil in anumite imprejurari , dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli, art. 616 c.civ. nu isi gaseste aplicarea. Inconvenientele sau greutatile pe care le-ar reprezenta trecerea la calea publica raman la aprecierea instantei, constituind o situatie de fapt. In orice conditii, instanta trebuie sa tina seama si de interesul celui ce urmeaza sa suporte consecintele servitutii, iar nu sa aiba in vedere, in exclusivitate, interesul beneficiarului dreptului de servitute.
Drepturile subiective civile, apartinand unor proprietari diferiti, trebuie sa fie exercitate astfel incat nici unul dintre acesti titulari sa nu sufere un prejudiciu mai mare decat inconvenientele normale care rezulta din coexistenta drepturilor. Stabilind calitatea unui teren de loc infundat si existenta servitutii de trecere, instanta trebuie sa aplice principiul echitatii, tinand seama ca dreptul de proprietate, ca drept real fundamental, nu poate fi grevat de sarcini decat in conditii extraordinare.
In speta, este dovedit atat din raportul de expertiza, cat si din declaratiile martorilor si recunoasterile partilor ca terenul recurentului nu constituie un loc infundat in sensul imposibilitatii absolute de iesire la calea publica, deoarece se invecineaza pe una din laturi cu un drum de tarla.( De 284) folosit drept cale publica si de alte persoane, ale caror terenuri au o configuratie asemanatoare.
Recurentul sustine ca iesirea pe acest drum este greoaie, avand de strabatut o distanta mare de la constructiile cu destinatie de locuinta, ca pentru crearea unei alei de trece ar fi necesar sa desfiinteze anumite plantatii aflate pe teren si ca drumul de tarla respectiv nu este usor practicabil, tot timpul anului. Totodata, se sustine ca, gospodaria sa fiind in intravilan, si drumul public la care trebuie sa aiba acces trebuie sa fie tot in intravilan.
Toate aceste aparari sunt nerelevante pentru caracterizarea terenului sau ca loc infundat. Facand aplicarea consideratiilor teoretice de mai sus, rezulta ca nu doar drumurile comunale din intravilan constituie drum public, ci si cele create in scopul unor exploatari agricole, cum este cel la care are deschidere terenul recurentului. Faptul ca acesta are de strabatut o distanta mare de la casa pana la acest drum sau ca ar fi nevoit sa faca anumite modificari culturilor si plantatiilor de pe terenul sau nu sunt argumente suficiente pentru a dispune restrangerea exercitarii dreptului de proprietate al intimatului asupra terenului sau, deoarece cheltuielile necesare nu depasesc posibilitatile normale ale unei familii din mediul rural iar desfiintarea unor culturi nu aduce atingere dreptului de proprietate al recurentului.
Dreptul de proprietate privata, garantat in mod egal tuturor titularilor, prin art. 44 din Constitutia Romaniei si art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO, nu este un drept absolut, fiindu-i stabilite prin lege anumite limitari, astfel ca instanta, analizand legalitatea sustinerilor recurentului trebuie sa aiba in vedere nu numai interesul acestuia de a ajunge la calea publica, ci si pe cel al intimatului, de a-i fi protejata proprietatea si care nu poate fi obligat sa suporte dezafectarea unei parti a terenului sau doar pentru ca recurentul sa nu faca anumite cheltuieli.
Sustinerile referitoare la destinatia data de proprietar terenului in litigiu nu au relevanta, deoarece, desi initial terenul a apartinut unui singur proprietar (bunicul partilor) ulterior a fost dobandit de doi proprietari diferiti, situatia juridica fiind modificata iar mentinerea drumului de trecere nefiind o obligatie impusa intimatului. Dreptul de proprietate asupra caii actuale de acces nu s-a dobandit prin act sau servitute, astfel ca recurentul nu poate invoca in favoarea sa starea anterioara de fapt.
Apreciind ca instanta de apel a aplicat corect dispozitiile art. 616 c.civ., ca nu exista motive de nelegalitate a deciziei, recursul se va respinge, potrivit art. 312 c.p.c.