Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Necesitatea asigurarii asistentei atat atunci cand se judeca in fond cauza cat si in cererile ulterioare. Decizie nr. 215 din data de 13.03.2007
pronunțată de Curtea de Apel Craiova


Potrivit dispoz. prev. de art. 171 alin.3 cod penal, in cursul judecatii asistenta judiciara este obligatorie si in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata au pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare, aceste dispozitii fiind obligatorii atunci cand se judeca in fond cauza, cat si in cererile ulterioare.
Prin sentinta penala nr. 141 din 22 iunie 2006 a Judecatoriei Baia de Arama, a fost respinsa cererea de revizuire formulata de P. C. impotriva sentinta penala nr. 378 din 18 decembrie 2002 a Judecatoriei Baia de Arama, pronuntata in dosarul nr. 1046/2002 sentinta prin care revizuientul a fost condamnat la o pedeapsa rezultanta de 1 an inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii, pentru comiterea infractiunilor prev de art. 97 alin.3 din Legea nr. 26/1996 cu art. 74 lit. a cod penal si de art. 98 alin. 3 din Legea nr. 26/1996 cu art. 74 lit. a cod penal.
S-a retinut ca, cererea de revizuire nu poate sa fie admisa intrucat, motivul invocat in sensul ca nu a comis faptele pentru care a fost condamnat, nu se regaseste printre cazurile expres si limitativ prevazute in dispoz. art. 394 cod pr.penala.
Apelul formulat revizuient, prin care acesta a invederat ca in mod gresit i s-a respins cererea de revizuire, desi aceasta trebuia admisa, a fost respins ca nefondat prin decizia penala nr. 297 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Mehedinti - Sectia penala.
Impotriva ambelor hotarari, revizuientul P. C. a declarat recurs, invederand ca la instanta de fond, cand s-a solutionat cererea de revizuire, nu a fost asistat de un avocat, desi apararea era obligatorie, solicitand admiterea recursului, casarea ambelor hotarari si trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanta de fond - Judecatoria Baia de Arama.
Recursul declarat de revizuient este intemeiat.
Potrivit dispoz. prev. de art. 171 alin.3 cod penal, in cursul judecatii asistenta judiciara este obligatorie si in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata au pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare, aceste dispozitii fiind obligatorii atunci cand se judeca in fond cauza, cat si in cererile ulterioare.
Cum P. C. a solicitat revizuirea unei sentinte prin care acesta a fost condamnat pentru infractiuni care sunt pedepsite cu pedeapsa mai mare de 5 ani, apararea era obligatorie.
Din practicaua sentintei pronuntate la instanta de fond, rezulta ca revizuientul P. C. nu a fost asistat de un aparator, desi apararea era obligatorie, sentinta pronuntata este lovita de nulitate, astfel ca urmeaza sa se pronunte admiterea recursului declarat de revizuient, sa se caseze ambele hotarari si sa se trimita cauza pentru rejudecare la instanta de fond - Judecatoria Baia de Arama.


Sursa: Portal.just.ro