Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Conditiile pentru a fi parte in proces Interesul judiciar - conditie necesara pentru a fi parte in proces. Decizie nr. 304 din data de 16.02.2007
pronunțată de Curtea de Apel Craiova

Interesul judiciar, este o conditie necesara pentru dobandirea calitatii de parte in procesul civil si se concretizeaza in folosul material ori moral pe care l-ar putea obtine oricare dintre parti de pe urma activitatii judiciare pe care intentioneaza sa o desfasoare.
In procesul civil nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie sa fie legitim, personal - adica propriu celui ce promoveaza actiunea civila, nascut si actual - respectiv un interes care se afla in fiinta la data promovarii actiunii civile si pe tot timpul exercitarii acesteia.

Prin cererea inregistrata sub nr.2389/2005, reclamantul I.G.I. a chemat in judecata pe parata Z.L., solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta, sa fie obligata parata sa-i lase in linistita posesie si deplina proprietate imobilul situat in Slatina str. Lipscani nr.25 si sa fie obligata parata sa redeschisa intrarea la etajul imobilului sau situat in str. M.Eminescu nr.42.
In motivarea cererii arata ca este proprietarul imobilului situat in Slatina str. Lipscani nr.25 ce se invecineaza cu imobilul proprietatea paratei situat in str. M.Eminescu nr.42, imobile ce au fost nationalizate si ulterior restituite lor in calitate de fosti proprietari dar, dupa ce s-a procedat la restituire, parata continua sa foloseasca intrarea la etajul imobilului sau prin scara de acces situata in imobilul proprietatea reclamantului in mod neintemeiat, deoarece are posibilitatea sa-si reconstruiasca scara interioara ce exista anterior nationalizarii.
Prin intampinarea depusa la dosar, parata a solicitat respingerea actiunii, sustinand ca situatia de fapt nu este reala, in sensul ca nu a incalcat normele de comportament si de asemenea, ca accesul sau la etajul imobilului a fost stabilit prin servitutea de trecere instituita in favoarea sa prin decizia Curtii de Apel Craiova nr.1601/2004.
La data de 7.04.2005 reclamantul si-a precizat actiunea in sensul ca solicita obligarea paratei sa redeschida ( sa refaca) scara interioara din imobilul paratei situat in str. M.Eminescu nr.42.
La data de 23.05.2005 numitul G.I. a formulat cerere de interventie in interes propriu aratand ca are calitate de coproprietar al imobilului situat in str. Lipscani nr.25 si in acest sens prezinta interes in cauza, solicitand admiterea actiunii formulata de reclamant.
Prin sentinta civila nr.5823/21.11.2005, s-au respins actiunea formulata de reclamant si cererea de interventie, ca neintemeiate.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantul si intervenientul care au criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand ca sentinta instantei de fond nu a solutionat in intregime fondul cauzei lasand necercetat capatul de cerere referitor la redeschiderea scarii interioare, scara ce a existat anterior nationalizarii potrivit expertizelor intocmite in cauza si sustinerilor partilor, limitandu-se sa rezolve actiunea, ca o actiune in revendicare asa cum fusese formulata initial in cererea de chemare in judecata.
Prin decizia nr.110 din 3 martie 2006 pronuntata de Tribunalul Olt in dosarul cu nr.288/C/2006 s-a admis apelul, s-a desfiintat sentinta si s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeasi instanta.
Prin sentinta civila nr.2874 din 14 iunie 2006, pronuntata de judecatoria Slatina in dosarul cu nr.4917/R/2006, s-a respins actiunea reclamantului si cererea de interventie, ca lipsita de interes.
S-a retinut ca s-a stabilit in mod irevocabil prin decizia Curtii de Apel Craiova nr.3724 din 14.12.2005, ca parata Z.L. nu are nici un drept de a trece prin imobilul proprietatea reclamantului si intervenientului, fiecare dintre parti, reclamantul si intervenientul de o parte si parata de cealalta parte fiind titulari ai propriului drept de proprietate cu privire la cele doua imobile, drept ce le confera posibilitatea de a-si exercita dupa cum cred de cuviinta, atributele ce sunt conferite de acest drept.
S-a apreciat in consecinta ca interesul promovarii actiunii nu indeplineste conditiile prevazute de lege in sensul ca nu este actual, personal si direct, deoarece nu exista nici un folos practic pentru cel care a pus in miscare actiunea civila.
Impotriva sentintei au declarat apel reclamantul si intervenientul, care au criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand ca solutionarea cauzei prin retinerea exceptiei lipsei interesului este gresita, iar dovada ca interesul apelantilor este legitim si actual este faptul ca paralel cu aceasta actiune pe rolul Judecatoriei Slatina, se afla in curs de solutionare o noua actiune vizand constituirea unui drept de servitute de trecere pe scara existenta in cladirea proprietatea apelantilor, actiune solutionata prin admiterea cererii conform sentintei civile nr.3126 din 23.06.2006 pronuntata in dosarul 3034/2006 al Judecatoriei Slatina.
Prin decizia nr.398 din 16 octombrie 2006 pronuntata de Tribunalul Olt in dosarul cu nr.2485/C/2006, s-a admis apelul declarat de reclamant si intervenient, s-a desfiintat sentinta si s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeasi instanta.
S-a retinut ca reclamantul si intervenientul, au dovedit existenta unui interes legitim, nascut si actual, in promovarea cererii, in raport de faptul ca prin sentinta civila nr.3126/2006 a Judecatoriei Slatina acestia au fost obligati sa permita accesul paratei la etajul imobilului din Slatina str. M.Eminescu nr.42 pe scara de acces comuna construita in partea de imobil proprietatea acestora, situata pe str. Lipscani nr.25.
Prin efectul acestei hotarari, reclamantul si intervenientul sunt obligati sa suporte instituirea servitutii de trecere in favoarea paratei si implicit limitarea exercitarii prerogativelor dreptului lor de proprietate asupra constructiei proprii.
In baza art.299 Cod pr.civila impotriva deciziei parata a declarat recurs, intemeiat pe prevederile art.304 pct.8 Cod pr.civila, sustinand ca instanta a facut o gresita apreciere a actelor de la dosar si nu a tinut seama de faptul ca prin decizia civila nr.3724/14.12.2005 a Curtii de Apel Craiova s-a stabilit inexistenta dreptului de servitute privind accesul in imobil.
Nu s-a tinut seama nici ca, dupa nationalizare, imobilul paratei a suferit modificari, fiind recompartimentat pentru a-i da destinatia de birouri, iar refacerea vechii scari de acces la etajul cladirii, chiar daca ar fi posibila, ar necesita mari costuri, pe care parata nu si le permite.
Recursul nu este fondat.
Interesul judiciar, este o conditie necesara pentru dobandirea calitatii de parte in procesul civil si se concretizeaza in folosul material ori moral pe care l-ar putea obtine oricare dintre parti de pe urma activitatii judiciare pe care intentioneaza sa o desfasoare.
In procesul civil nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie sa fie legitim, personal - adica propriu celui ce promoveaza actiunea civila, nascut si actual - respectiv un interes care se afla in fiinta la data promovarii actiunii civile si pe tot timpul exercitarii acesteia.
Examinand aceste conditii, prima instanta a apreciat ca reclamantul si intervenientul nu au facut dovada caracterului nascut si actual al interesului judiciar si implicit a folosului practic, imediat, care sa justifice punerea in miscare a actiunii, avand in vedere decizia civila nr.3724/2005 a Curtii de Apel Craiova prin care s-a constatat inexistenta dreptului de servitute al paratei, cu privire la folosirea scarii din imobilul reclamantilor.
Instanta nu a tinut seama ca, practic, interesul judiciar poate deveni actual fara sa se fi produs incalcarea unui drept subiectiv, aceasta caracteristica fiind justificata doar de afirmarea dreptului.
Or, in speta, desi in litigiul initiat de aceeasi reclamanti, anterior celui prezent si solutionat prin decizia civila nr.3724/2005 a Curtii de Apel Craiova s-a constatat ca parata nu are un drept de folosinta a scarii din imobilul reclamantilor, ulterior a promovat o alta actiune care viza tocmai acest obiect, solutionata prin sentinta civila nr.3126/23.06.2006 a Judecatoriei Slatina, hotarare prin care I.I.G. si G.I. au fost obligati sa-i permita paratei folosinta scarii din partea de imobil proprietatea lor, pentru accesul la etajul locuintei acesteia.
Ca urmare a pronuntarii acestei hotarari, este evident caracterul actual al interesului justificat de reclamant si intervenient, impunandu-se analizarea fondului cererii acestora pentru a se aprecia asupra oportunitatii masurii de obligare a paratei la refacerea scarii interioare din imobilul paratei.
Tribunalul nu a ignorat solutia pronuntata prin decizia civila nr.3724/2005 a Curtii de Apel Craiova, asa cum sustine parata in motivele de recurs, dar a analizat conditia interesului judiciar raportat la intregul material probator al cauzei, dand eficienta acelor aspecte ce justifica indeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru promovarea actiunii civile.
Imprejurarile referitoare la modificarile si recompartimentarea imobilului, efectuate de stat dupa nationalizare, pot face eventual, obiectul analizei, cu ocazia solutionarii fondului cauzei, fiind irelevante in privinta justificarii interesului judiciar.
In consecinta, recursul este nefondat si urmeaza sa fie respins, conform art.312 alin.1 Cod pr.civila.

3

Sursa: Portal.just.ro