Prin actiunea formulata reclamantii au solicitat instantei sa se dispuna anularea HCJ nr.3051/2002, a procesului verbal de punere in posesie si a titlului de proprietate emise in favoarea paratilor, pe considerentul ca paratul V.C. a convenit cu reclamantii, printr-un act sub semnatura privata sa le instraineze o suprafata de teren evidentiata in adeverinta de proprietate nr.172/15.02.1953 eliberata de fostul Sfat Popular al com. Danesti pe numele acestuia.
Prin sent.civ.nr.2462/2005 a Judecatoriei Tg.Jiu a respins actiunea civila pe considerentul ca paratii au facut dovada dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu conform actelor premergatoare si titlului de proprietate emis in conditiile Legii 18/1991, iar inscrisul olograf invocat de reclamanti nu prezinta eficienta juridica in raport de nerecunoasterea paratilor si de imposibilitatea efectuarii unei expertize grafice privind semnatura vanzatorului cu privire la terenul cuprins in titlul a carui anulare se solicita.
Tribunalul Gorj, prin dec. nr.772A/2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanti, retinand ca probele administrate nu au evidentiat ca a avut loc o transmisiune a terenului, astfel ca reclamantii nu fac dovada calitatii de persoane indreptatite la anularea actelor de reconstituire.
Impotriva acestei hotarari au formulat recurs reclamantii, motivand ca au facut dovada ca au cumparat terenul in litigiu, iar imposibilitatea de a preciza data incheierii inscrisului, de a indica persoana care l-a intocmit si de a verifica semnatura nu duc la nulitatea inscrisului.
Recursul este nefundat, pentru urmatoarele considerente:
Criticile recurentilor nu au legatura cu problema de drept care duce la rezolvarea pricinii. Astfel, reclamantii sustin ca sunt nelegale actele de reconstituire emise paratilor pe considerentul ca pentru o suprafata de teren au incheiat cu un parat o conventie numita de ei de vanzare - cumparare, ceea ce le-ar da reclamantilor dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate.
Aceste sustineri sunt nelegale.
Astfel, pretinsa conventie, chiar daca ar fi existat, este doar o promisiune de vanzare-cumparare, un antecontract, care nu a dus la transmisiunea proprietatii nefiind, incheiata in forma autentica.
Prin aceasta paratul si-ar fi luat obligatia de a vinde prin acte autentice terenul, dar numai dupa ce dreptul sau de proprietate este recunoscut prin acte specifice legii fondului funciar, si anume titlul de proprietate.
Ca urmare, reconstituirea dreptului de proprietate facuta de comisia locala si cea judeteana in favoarea paratilor nu este afectata de nulitate chiar daca unul dintre parati ar fi promis unui tert ca va vinde terenul in litigiu, aceasta promisiune nefiind de natura sa creeze reclamantilor dreptul la reconstituirea proprietatii direct in patrimoniul lor.
Aceasta concluzie rezulta cu necesitate din interpretarea dispoz.art.8-12 din Legea 18/1991 potrivit cu care reconstituirea proprietatii se face la cererea numai a celor care au adus terenul in CAP sau li s-a preluat terenul in orice mod, dovada dreptului de proprietate fiind facuta in conditiile art.12 din lege.
In situatia in care reclamantii invoca o promisiune de vanzare cumparare intervenita dupa aparitia Legii18/1991, pot valorifica pretentiile lor in litigiul avand ca obiect confectionare act de vanzare-cumparare.
Actele de reconstituire a dreptului de proprietate intocmite de comisia locala si cea judeteana nu sunt lovite de nulitate chiar daca una dintre persoanele in favoarea careia au fost emise ar fi promis unui tert ca va vinde terenul in litigiu, aceast...
Decizie nr. 212 din data de 19.01.2006
pronunțată de Curtea de Apel Craiova
Sursa: Portal.just.ro