Ordonanta presedentiala. Conditii.

Decizie nr. 4412 din data de 07.11.2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova


Desi prin lipsa de folosinta i se poate crea proprietarului un prejudiciu, pentru realizarea prerogativelor conferite de dreptul de proprietate calea este aceea a dreptului comun si nu procedura speciala a ordonantei presedintiale.
Lipsa rolului activ al instantei, care nu a administrat toate probele necesare, nu poate fi retinuta, intrucat procedura ordonantei presedintiale este una de urgenta in cadrul careia nu se pot administra orice fel de probe care ar conduce la tergiversarea solutionarii acesteia si ar transforma cauza in una de drept comun.
Obligarea de a lasa proprietarului folosinta bunului nu este o masura vremelnica, ci una definitiva, ce nu poate fi dispusa pe calea ordonantei presedentiale.

Reclamanta SC M SRL s-a adresat Judecatoriei Craiova cu o cerere de ordonanta presedintiala, solicitand obligarea paratei BCR - Sucursala Craiova sa-si ridice sigiliile si sa-si mute cantitatea de alcool depozitata in recipientele proprietatea sa de inox alimentar, cu nr.de inventar 2007 si 2010.
Prin sentinta civila nr.4981 din 11.05.2005, Judecatoria Craiova a dispus declinarea cauzei in favoarea Tribunalului Dolj, in temeiul art.2 pct.1 lit. a cod procedura civila.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Dolj - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ la nr.851/COM/2005.
Tribunalul Dolj, prin sentinta nr.488 din 22 iulie 2005, a respins cererea formulata de reclamanta.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta, criticand-o ca nelegala si netemeinica.
Motivul de nelegalitate invocat de recurenta se refera la aplicarea gresita a legii, respectiv a dispozitiilor art.581 cod procedura civila, considerand ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate ale ordonantei, respectiv urgenta, vremelnicia si neprejudicierea fondului.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate si vazand dispozitiile art.304 si art.3041, dar si dispozitiile speciale ce reglementeaza ordonanta presedintiala, respectiv art.581 cod procedura civila Curtea, retine ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Din interpretarea art.581 cod procedura civila, rezulta ca pentru admisibilitatea cererii de ordonanta presedentiala este necesar a fi indeplinite cumulativ trei conditii si anume: urgenta, vremelnicia masurii si neprejudecarea fondului.
In speta nu sunt indeplinite conditiile privind urgenta si vremelnicia masurii, chiar daca aparenta dreptului este in favoarea recurentei reclamante.
Este adevarat ca recurenta reclamanta este proprietara recipientilor din inox si ca prin lipsa de folosinta i se poate crea un prejudiciu insa, pentru realizarea prerogativelor conferite de dreptul de proprietate calea este aceea a dreptului comun si nu procedura speciala a ordonantei presedintiale.
Mai mult decat atat, din actele aflate la dosarul cauzei rezulta ca pe rolul executorului judecatoresc se afla un dosar de executare pentru vanzarea alcoolului depozitat in cei doi recipienti, asupra caruia se afla instituita masura sechestrului dinainte de data cumpararii de catre recurenta reclamanta a celor doi recipienti.
Lipsa rolului activ al instantei de fond invocata prin cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi retinuta, intrucat procedura ordonantei presedintiale este una de urgenta in cadrul careia nu se pot administra orice fel de probe ce ar conduce la tergiversarea solutionarii acesteia si ar transforma cauza in una de drept comun.
Pe de alta parte, obligarea intimatei parate, pe calea ordonantei presedintiale, de a-si ridica alcoolul depozitat in cei doi recipienti nu este o masura vremelnica, ci una definitiva, iar acest lucru oricum nu ar putea sa-l faca intimata parata atata timp cat sigiliile sunt aplicate si de Directia Finantelor Publice.
Motivatia retinuta de instanta de fond potrivit careia reclamanta nu a facut dovada ca are in obiectul sau de activitate comercializarea sau procesarea alcoolului, ori alte activitati ce presupun depozitarea de substante in respectivii recipienti, de natura sa justifice urgenta masurii, nu prezinta relevanta intrucat, fara dubiu, reclamanta este proprietara celor doi recipienti si este in drept sa se bucure de toate dezmembramintele dreptului de proprietate precum dreptul de folosinta sau de dispozitie, lucru pe care il poate face insa pe calea dreptului comun si nu pe calea ordonantei presedintiale.
Prin urmare, nefiind indeplinite conditiile prevazute de art.581 cod pr. civila, in mod corect instanta de fond a respins cererea reclamantei ca neintemeiata.

Sursa: Portal.just.ro