Daca adjudecatarul nu depune pretul in termenul prevazut de art. 512 alin. 1 Cod pr. civila imobilul se va scoate din nou la vanzare iar cheltuielile si eventuala diferenta de pret vor fi suportate de acesta.
Prin cererea introdusa, SC A. W. Tuglui a solicitat anularea licitatiilor organizate de lichidatorul judiciar C. F. la data de 7 aprilie 2003 si 22 mai 2003 care au avut ca obiect Fermele 1-9 apartinand SC A. Dunareni-societate aflata in lichidare judiciara.
Prin sentinta nr. 66/2 martie 2004 a Tribunalului Dolj pronuntata in dosarul 9/F/1999 s-a respins contestatia ca nefondata.
Impotriva acestei sentintei in termen legal a declarat recurs contestatoarea si a criticat-o ca netemeinica si nelegala , contestatia fiind gresit solutionata.
Examinand sentinta recurata, Curtea a constatat ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
In legatura cu prima licitatie organizata la data de 7 aprilie 2003, contestatia recurentei este nefondata si in mod corect a fost respinsa de catre judecatorul-sindic. Astfel sustinerea ca la aceasta licitatie nu a participat reprezentantul legal al societatii care sa fie desemnat de catre Consiliul de Administratie este nefondata. Din actul constitutiv al societatii rezulta ca, consiliul de administratie este alcatuit din S. M. - presedinte , D. I.- vicepresedinte si G.G., primii doi avand si semnatura legala.
In legatura cu cea de-a doua licitatie, se retine ca aceasta a fost organizata cu incalcarea dispozitiilor art. 513 C.pr.civ iar judecatorul-sindic a interpretat in mod gresit dispozitiile acestui articol .
Astfel potrivit textului mai sus citat daca adjudecatarul nu depune pretul in termenul prevazut de art. 512 alin. 1 , imobilul se va scoate din nou in vanzare in contul acestuia, el fiind obligat sa plateasca cheltuielile prilejuite de noua licitatie si eventuala diferenta de pret. Adjudecatarul va putea sa achite la noua licitatie, pretul oferit initial, caz in care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitatie.
Deci, fata de dispozitiile art. 513 C.pr.civ., fostul adjudecatar in cazul in speta recurenta, are conditia unui debitor asa incat el beneficiaza de prevederile legale in materie de licitatie, constituite in favoarea fostului debitor.
Ca urmare a acestui fapt licitatia trebuia sa fie organizata in termenele stipulate de art. 504 C.pr.civ si cu instiintarea recurentei despre data, ora si locul vanzarii ca si a celorlalte parti interesate, ori, dispozitiile acestui articol nu au fost respectate, caci lichidatorul a stabilit termene mai scurte decat cele legale si nu a citat recurenta si partile interesate.
Deci, in baza dispozitiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ recursul a fost admis, s-a modificat sentinta si anulat licitatia din data de 22.05.2003 fiind mentinute celelalte dispozitii.