Reabilitarea judecatoreasca. Termen.
In caz de gratiere totala sau de gratiere a restului
de pedeapsa, termenul curge de la data actului de
gratiere.
(Curtea de Apel Pitesti, decizia penala
nr.610/R
din 11 noiembrie 2008).
Prin sentinta penala nr.124/F din 10 septembrie 2008,
pronuntata de Tribunalul Valcea, s-a respins cererea de reabilitare
formulata de petitionar, apreciindu-se ca nu indeplineste conditiile prev.
de art.134 Cod penal, pentru a fi reabilitat de drept, dar nici cerintele
pentru reabilitarea judecatoreasca.
Tribunalul a retinut ca petitionarul a fost condamnat la 2
pedepse, de 1 an si 6 luni si, respectiv 2 ani inchisoare, executate in parte,
iar pentru restul s-a dispus gratierea in temeiul art.1 lit.a din Legea nr.137
din 24 iulie 1997.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petitionarul,
sustinand ca intruneste conditiile legale pentru a fi reabilitat de drept. In
subsidiar, petitionarul a solicitat sa se constate reabilitarea judecatoreasca.
Prin decizia penala nr.610/R din 11 noiembrie 2008,
pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, a fost admis recursul petitionarului
si, in baza art.494 Cod pr.penala, rap. la art.135 Cod penal, s-a dispus
reabilitarea judecatoreasca a condamnatului pentru pedeapsa de 2 ani
inchisoare, ce i-a fost aplicata prin sentinta penala nr.139 din 1 noiembrie
2000, pronuntata de Tribunalul Valcea.
Pentru a decide astfel, curtea a retinut ca, prin sentinta penala
nr.139 din 1 noiembrie 2000, pronuntata de Tribunalul Valcea, ramasa
definitiva la 10 mai 2002, prin decizia penala nr.2352 a Curtii Supreme de
Justitie, a fost condamnat petitionarul la 2 ani inchisoare, pentru
savarsirea infractiunii prev. de art.291 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.41
alin.2 Cod penal, si la 1 an si 6 luni inchisoare, pentru comiterea
infractiunii prev. de art.290 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
Prin aceeasi sentinta, s-a constatat ca petitionarul a executat,
prin privare de libertate, 5 luni si 7 zile, iar pentru restul de pedeapsa
ramas neexecutat s-a dispus gratierea conditionata, potrivit art.1 lit.a din
Legea nr.137/1997.
S-a atras atentia inculpatului asupra art.10 din Legea
nr.137/1997.
In raport de situatia de fapt, curtea a constatat ca reabilitarea
de drept nu poate avea loc in cazul petitionarului, intrucat potrivit art.134
alin.1 Cod penal, aceasta are loc, de drept, numai in cazul condamnarii la
amenda sau la pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an, daca in
decurs de 3 ani condamnatul nu a savarsit nici o alta infractiune.
Totodata, in temeiul art.136 alin.3 Cod penal, curtea a retinut ca in caz de
gratiere totala sau de gratiere a restului de pedeapsa, termenul curge de la
data gratierii.