LITIGIU DE MUNCA. DREPTURI SALARIALE. SPOR VECHIME MAGISTRATI. APLICABILITATEA
DREPTULUI COMUN PENTRU ACORDAREA ACESTUIA.
Art.137 alin.1 din vechiul Cod al muncii
Dispozitiile art.33 din Legea nr.50/1996 nu pot fi insa considerate abrogate expres sau implicit de
dispozitiile art.1 sau art.9 alin. ultim din O.G. nr.83/2000, asa cum in mod corect a apreciat si prima instanta,
pentru ca nu constituie o prevedere contrara, ci una complementara, date fiind dispozitiile art.137 alin.(l) din
vechiul Cod al muncii, aplicabile cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca ce nu sunt
intemeiate pe un contract individual de munca, potrivit carora munca prestata in temeiul unui contract de
munca ii confera salariatului vechime in munca.
(Decizia civila nr.415/R-CM/18 septembrie 2007, pronuntata de Curtea de Apel Pitesti - Sectia civila, pentru
cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale si pentru cauze cu Minori si de Familie)
Reclamantii V.C., D.L., S.I. si M.R. in contradictoriu cu institutiile parate: Ministerul Public, Parchetul de pe
langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti, Parchetul de pe langa Tribunalul
Valcea si Ministerul Finantelor Publice, actiune prin care s-a solicitat ca acestea sa fie obligate sa plateasca drepturile
banesti, reprezentand sporul de vechime in munca incepand cu 1 ianuarie 2003 la zi, drepturile cuvenite sa fie calculate ca
urmare a majorarii indemnizatiei brute lunare, cu 30%, respectiv 40% pentru perioada aprilie 2003-aprilie 2006, actualizate
potrivit cu indicele de inflatie, sa se achite si pentru viitor drepturile privind sporul de vechime in munca, sa efectueze
mentiunile corespunzatoare in carnetul de munca, urmand ca Ministerul Finantelor Publice sa fie obligat sa aloce fondurile
necesare platii drepturilor catre reclamant.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca sporul de vechime a fost prevazut de art.33 din Legea
nr.50/1996, republicata, atat pentru magistrati, cat si pentru personalul auxiliar.
Desi in Legea nr.83/2000 nu a mai fost prevazuta expres mentiunea sporului de vechime, dispozitiile art.33 din
Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate. Legea nr.92/1992 a introdus notiunea de vechime in magistratura si s-a facut
distinctia intre sporul de vechime care se acorda in functie de numarul de ani lucrati indiferent de sectorul de activitate si
sporul de fidelitate in magistratura care se acorda potrivit vechimii efective in functia de magistrat.
Sporul de vechime este un drept recunoscut de dispozitiile art.155 Codul muncii, fiind incidente si dispozitiile
art.16 din Constitutia Romaniei, potrivit carora cetatenii sunt egali in fata legii, fara privilegii si discriminari. Prin Hotararea
nr.170/2007 Colegiul National pentru Combaterea Discriminarii a constatat existenta unui tratament diferentiat,
discriminatoriu, intre categoriile profesionale apartinand aceluiasi sistem, in legatura cu acordarea sporului de vechime si a
recomandat Ministerului Justitiei si Ministerului Public adoptarea unor masuri in vederea inlaturarii tratamentului
discriminatoriu.
De asemenea, reclamantii releva instantei ca la forma actuala de remunerare, constand in indemnizatia stabilita
conform art.3 din O.U.G. nr.177/2002, magistratii beneficiaza si de celelalte sporuri, inclusiv sporul de vechime in munca
ce a fost prevazut de art.33 din Legea nr.50/1996, tinand seama si de faptul ca dispozitiile O.U.G. nr.177/2002 reprezinta
norma speciala in raport cu dispozitiile Codului Muncii.
Mai mult, expunerea de motive a O.U.G nr.27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor,
procurorilor si altor categorii din sistemul justitiei a avut in vedere tocmai asigurarea salarizarii adecvate si
nediscriminatorii a magistratilor.
Reclamantii mai arata ca au solicitat achitarea sporului de vechime in munca incepand cu luna ianuarie 2003,
deoarece potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958, prescriptia a fost intrerupta prin cererea de chemare in judecata
solutionata irevocabil prin decizia civila nr.394/22.11.2005 a Curtii de Apel Pitesti, prin care ordonatorii de credite au fost
obligati la plata sporului de vechime pentru perioada 2001- ianuarie 2003.
Prin concluziile depuse la fila 78 din dosar, reclamantii au aratat ca prin cererea de chemare in judecata au
solicitat sa li se achite drepturile banesti reprezentand sporul de vechime in munca recunoscut de lege si nu au contestat
modul de stabilire a drepturilor salariale care sa atraga competenta Curtii de Apel Pitesti. De asemenea, au aratat ca prin
decizia civila nr.394/22.11.2005 a Curtii de Apel Pitesti s-a intrerupt cursul prescriptiei extinctive.
Spre dovada, reclamantii au depus la dosarul cauzei decizia civila nr.394/2005 a Curtii de Apel Pitesti, O.U.G.
nr.27/2006.
Prin intampinarea scrisa depusa la dosar, Ministerul Public a solicitat respingerea actiunii ca fiind neintemeiata.
In primul rand, a invocat exceptia necompetentei materiale a instantei, motivat de faptul ca potrivit art.36
alin.(2) din O.U.G nr.27/2006, competenta solutionarii cererilor judecatorilor, procurorilor, etc., revine Curtii de Apel
Bucuresti.
In al doilea rand, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru drepturile solicitate pentru
perioada ce excede celor trei ani calculati de la data introducerii prezentei actiuni, conform art.1, 3, 7 si 8 din Decretul
nr.167/1958 si art.283 din Codul muncii, considerand ca drepturile solicitate pentru anul 2003 sunt prescrise.
De asemenea, s-a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii fata de capatul al doilea al cererii. In sustinerea
acestei exceptii, paratul a precizat ca potrivit dispozitiilor O.U.G. nr.27/2006, salariul magistratilor este format din mai
multe elemente componente. Elementul component principal al salariului magistratilor il reprezinta indemnizatia de
incadrare bruta lunara la care se adauga o serie de sporuri. Or, aplicarea sporului de vechime nu ar cauza o majorare a
indemnizatiei brute lunare, ci doar s-ar mari venitul lunar, intrucat atat sporul de vechime, cat si sporul pentru prevenirea
si combaterea infractiunilor de coruptie se calculeaza prin aplicarea la indemnizatia de incadrare bruta lunara. A efectua
calculul in modalitatea solicitata de reclamanti ar insemna sa se aplice un spor la un alt spor, ceea ce este inadmisibil si
reprezinta o imbogatire fara justa cauza.
Acelasi intimat a formulat cerere de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice in temeiul art.60, 63
Cod procedura civila, pentru ca in cazul in care se va admite cererea reclamantilor sa se dispuna prin aceeasi hotarare ca
tertul chemat in garantie sa ia act de obligativitatea adoptarii unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe
anul 2007 care sa includa alocarea sumelor ce reprezinta pretentiile reclamantilor.
Pe fondul cauzei, aceasta institutie arata, in esenta, potrivit Legii nr.50/1996, ca magistratii beneficiau de un
spor de stabilitate, precum si de un spor de vechime in munca, sporuri statuate de art.5 alin.(l) si art.33 alin.(1) din acest
act normativ.
Prin O.U.G nr.83/2000, aceasta prevedere a fost modificata, in sensul ca magistratii beneficiau de un adaos la
indemnizatia de incadrare lunara in raport cu vechimea efectiva in functiile prevazute la art.42 si art. 43 alin.(2) din Legea
nr.92/1992, republicata. De asemenea, art.33 din Legea nr.50/1996 a fost completat prin introducerea unui nou alineat
care prevedea ca dispozitiile referitoare la sporul de vechime in munca nu se aplica si magistratilor.
Ulterior, Legea nr.92/1992 a fost abrogata prin Legea nr.303/2004 si in acest act normativ nu este prevazut
sporul de vechime in munca.
In prezent, salarizarea magistratilor se realizeaza potrivit dispozitiilor O.U.G. nr.27/2006 privind salarizarea si
alte drepturi ale magistratilor care, la art.4 alin.(1) prevede ca acestea beneficiaza de o majorare a indemnizatiei in raport cu
vechimea numai in functiile de judecator, procuror si alte categorii de personal din sistemul justitiei.
Ministerul Finantelor Publice, prin intampinarea depusa la dosar, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale
pasive, sustinand ca nu poate fi obligat sa aloce fondurile necesare solicitate intrucat ordonatorul principal de credite,
respectiv Ministerul Public, nu a dispus efectuarea platilor solicitate in prezenta actiune, iar intre aceasta institutie si
reclamanti nu exista raporturi juridice de munca.
Aceasta institutie avea obligatia legala de a acorda vechimea in munca si de a face mentiunile corespunzatoare
in cartile de munca ale reclamantilor, astfel ca orice culpa privind neindeplinirea unor astfel de obligatii poate fi retinuta
numai in sarcina acestei institutii.
Potrivit art.3 alin.(1) pct.9 din H.G. nr.208/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor
Publice, aceasta institutie "deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecarui ordonator principal de credite in cadrul
fiecarui exercitiu bugetar", ceea ce nu-i confera calitate procesuala pasiva in cauza, intrucat nu se confunda cu bugetul de
stat, elaborand doar proiectul acestui buget pe baza proiectelor intocmite si transmise de catre ordonatorii principali de
credite.
In urma probelor administrate in cauza, Tribunalul Valcea, prin sentinta civila nr.490 din 30 mai 2007 a respins
cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice formulata de paratul Ministerul Public - Parchetul de pe
langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
A respins exceptia necompetentei materiale a instantei invocata de paratul Ministerul Public -Parchetul de pe
langa Inalta Curtea de Casatie si Justitie .
A respins exceptia prescriptiei partiale a dreptului material la actiune si a inadmisibilitatii actiunii invocate de
paratul Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si a respins exceptia lipsei calitatii
procesuale pasive invocata de paratul Ministerul Finantelor Publice.
A admis in parte actiunea formulata de reclamantii V.C., D. L., S.I. si M.R. impotriva paratilor Ministerul
Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerul Finantelor Publice, Parchetul de pe langa
Curtea de Apel Pitesti, Parchetul de pe langa Tribunalul Valcea, astfel cum a fost precizata ulterior.
Au fost obligati paratii Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de
pe langa Curtea de Apel Pitesti si Parchetul de pe langa Tribunalul Valcea sa achite reclamantilor: sporul de vechime pe
perioada 1.01.2003 - 12.03.2007; sa calculeze aceste drepturi actualizate cu indicele de inflatie avand in vedere majorarea
cu 40% a indemnizatiei lunare pe perioada 27.04.2004 - 10.04.2006.
A fost obligat paratul Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti sa efectueze mentiunile corespunzatoare in
carnetele de munca ale reclamantilor pe perioada 1.01.2003 - 12.03.2007.
S-a luat act ca reclamantii au renuntat la capatul 4 si partial la capatul 5 din actiune.
A fost obligat paratul Ministerul Finantelor Publice sa aloce fondurile necesare platii sumelor cuvenite fiecarui
reclamant conform prezentei hotarari.
S-a retinut de instanta de fond, la pronuntarea acestei sentinte, ca exceptia necompetentei materiale a
tribunalului invocata de paratul Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in temeiul
dispozitiilor art.42, alin.(2) din O.U.G. nr.177/2002, este neintemeiata, intrucat aceste prevederi legale se refera la modul
de stabilire a drepturilor salariale si nu la acordarea unui drept in sine, astfel ca sunt aplicabile dispozitiile art.1 alin.(2) si
art.281 din Codul muncii.
De asemenea, nici exceptia invocata de paratul Ministerul Finantelor Publice nu este intemeiata. Potrivit art.19
din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, Ministerul Finantelor Publice elaboreaza proiectul bugetului de stat, al
legii bugetare anuale si raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de
stat, propunand rectificarile corespunzatoare.
Fata de aceasta dispozitie legala si in raport cu atributiile legate de rectificarea bugetului, instanta a constatat ca
aceasta institutie are calitate procesuala pasiva privind cererea avand ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce ar
urma sa fie platite reclamantilor si, in consecinta, a fost respinsa exceptia invocata de Ministerul Finantelor Publice ca
neintemeiata.
Pe acelasi considerent juridic a fost respinsa si cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice
formulata de paratul Ministerul Public.
Referitor la prescriptia dreptului material la actiune, invocata de Ministerul Public, s-a retinut ca prin decizia
civila nr.394/22.11.2005 a Curtii de Apel Pitesti, s-a dispus obligativitatea ordonatorilor de credite de a plati sporul de
vechime pentru perioada 2001-1 ianuarie 2003, astfel incat, potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958, prescriptia extinctiva
a fost intrerupta.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca reclamantii au calitatea profesionala de magistrati, iar pana la aparitia
O.G. nr.83/2000 privind modificarea si completarea Legii nr.50/1996 aprobata prin Legea nr.334/2001 au beneficiat de
sporul de vechime in munca, astfel cum a fost prevazut de dispozitiile art.33 din Legea nr.50/1996, republicata, atat
pentru magistrati, cat si pentru personalul auxiliar. Ca este asa, rezulta din interpretarea legii in ansamblu, in care, atunci
cand se face referire la personalul auxiliar se foloseste sintagma celelalte categorii de personal, ceea ce inseamna ca in
notiunea de "personal" utilizata in continutul art.33 intra atat categoria magistratilor, cat si categoria personalului auxiliar
de specialitate. Asupra dreptului in discutie nu au eficacitate actele normative ulterioare prin care este atinsa existenta ori
exercitarea acestuia.
Pe de alta parte, nu se poate retine apararea in sensul ca sporul de vechime in munca este inclus in calculul
indemnizatiei de incadrare bruta lunara prevazuta de art.2 si urm. din O.U.G. nr.177/2002, deoarece art.3 din acest act
normativ, atunci cand precizeaza cum se stabileste indemnizatia magistratilor pentru activitatea desfasurata, se refera
numai la functii, la nivelul instantelor, la vechimea in magistratura, nu si la vechimea in munca.
Dispozitiile art.155 din Legea nr.53/2003, care constituie dreptul comun in materie, prevad ca notiunea de
"salariu" cuprinde: "salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri".
Dreptul la salariu, asa cum este definit in art.155 din Codul muncii este un drept fundamental si este
principalul drept al salariatului pe care angajatorul are obligatia sa-l plateasca. Luarea in considerare a salariului ca
instrument de sine statator, fara sporuri si adaosuri, este contrara spiritului prevederii art.155 din Codul muncii. In
consecinta, sporul de vechime nu este inclus in calculul indemnizatiei de incadrare bruta lunara prevazuta de art.2 si urm.
din O.U.G. nr.177/2002.
Nici o alta dispozitie legala nu interzice expres dreptul magistratilor la sporul de vechime in munca.
Mai mult, art.21 alin.(1) din Legea nr.137/31.08.2000, modificat prin Legea nr.48/2002, prevede ca in toate
cazurile de discriminare mentionate in cuprinsul acestuia, persoanele discriminate au dreptul sa pretinda despagubiri
proportional cu prejudiciul suferit, precum si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin
discriminare.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este si cel al nediscriminarii, conform art.5 din Codul
muncii, potrivit caruia, in cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si
angajatorii.
Prin decizia nr.36 din 7 mai 2007, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a admis recursul in
interesul legii si s-a stabilit ca dispozitiile art.33 alin.(1) din Legea nr.50/1996, in raport cu prevederile art.1 pct.32 din
O.G. nr.83/2000, art.50 din O.U.G. nr.177/2002 si art.6 alin.(1) din O.U.G. nr.160/2000 se interpreteaza in sensul ca
"judecatorii, procurorii si ceilalti magistrati beneficiau si de sporul pentru vechime in munca in cuantumul prevazut de
lege".
In ceea ce priveste acordarea sporului de vechime calculat ca urmare a majorarii indemnizatiei brute lunare,
tribunalul a constatat ca prin O.G. nr.43/2002, intrata in vigoare la data 27.04.2004 si modificata prin O.U.G. nr.24/2004,
s-a prevazut ca magistratii care compun completele specializate pentru judecarea infractiunilor de coruptie beneficiaza de
o majorare cu 40% a indemnizatiei de incadrare bruta lunara.
Prin Legea nr.601/16.12.2004 de aprobare a O.U.G. nr.24/2004 intrata in vigoare la data de 23.12.2004, in
art.28 alin.(5) se mentioneaza ca acesti magistrati beneficiaza de un spor de 40% la indemnizatia de incadrare bruta lunara.
Prin O.U.G. nr.27/29 martie 2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor
categorii de personal din sistemul justitiei, intrata in vigoare la data de 10.04.2004, modificata si aprobata prin Legea
nr.45/2007, s-a prevazut in expunerea de motive ca asigurarea salarizarii adecvate si nediscriminatorii a judecatorilor si
procurorilor este prevazuta la cap.VI pct.3.3 din Planul de actiune pentru implementarea Strategiei de reforma a sistemului
judiciar pe perioada 2005 - 2007, aprobata prin H.G. nr.232/2005, masura care avea ca termen de finalizare luna
decembrie 2005, luand in considerare faptul ca atat judecatorii, cat si procurorii care nu au beneficiat de sporul de 40%
pentru judecarea si urmarirea penala a infractiunilor de coruptie, criminalitate organizata si terorism au actionat in judecata
Ministerul Justitiei, iar efortul bugetar pentru punerea in executare a hotararilor judecatoresti prin care s-au admis cererile
acestora este de circa 4 ori mai mare decat cel rezultat din aplicarea prezentei ordonante de urgenta.
In ceea ce priveste acordarea sumelor reactualizate, cererea reclamantilor s-a apreciat ca intemeiata fata de
dispozitiile art.161 pct.4 din Codul muncii, potrivit carora "intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia
poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
Reactualizarea conform indicelui real de inflatie intervenit in perioada in care acest drept nu a fost platit reprezinta cel mai
fidel, prejudiciul real suferit de catre reclamanti prin privarea de acest drept.
In baza art.1 pct.1 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de munca, modificat prin Legea nr.19/2000,
instanta a obligat Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti sa efectueze mentiunile corespunzatoare privind sporul de
vechime in carnetele de munca ale reclamantilor pentru perioada 1.01.2003 - 12.03.2007.
Instanta a luat act de imprejurarea ca reclamantii au renuntat la judecata cu privire la capatul patru si partial la
capatul cinci din actiune.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs, in termen legal, paratii Ministerul Public - Parchetul de pe langa
Inalta Curte de Casatie si Justitie si Ministerul Economiei si Finantelor prin D.G.F.P. Valcea.
In recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca
sentinta instantei de fond este nelegala si netemeinica fata de motivele de casare prevazute de art.304 pct.3 si 9 Cod
procedura civila.
1. Hotararea a fost pronuntata cu incalcarea competentei altei instante.
Nu s-a avut in vedere ca potrivit art.36 alin.(2) din O.U.G. nr.27 din 29.03.2007 competenta solutionarii
cererilor judecatorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridica si asistentilor judiciari revine Curtii de Apel
Bucuresti, situatie in care in mod netemeinic instanta de fond a retinut competenta de solutionare a prezentei cauze in
favoarea sa.
2. Instanta de fond a respins in mod gresit exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantilor
pentru anul 2003.
Nu s-a avut in vedere ca potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la actiune avand un obiect patrimonial
se stinge prin prescriptie, care potrivit art.3 din acelasi decret este de 3 ani, termen ce a fost depasit de reclamantii din
actiunea de fata.
3. In mod gresit instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii capatului doi al cererii reclamantilor
privind aplicarea sporului de 30% si ulterior de 40% la sporul de vechime in munca. A se efectua un calcul in acest mod
duce la aplicarea unui spor la alt spor, ceea ce duce la o imbogatire fara justa cauza prin incalcarea prevederilor legale in
materia salarizarilor judecatorilor si procurorilor.
4. In mod gresit instanta a obligat paratii la acordarea sporurilor de 30% si 40% actualizate prin aplicarea
indicelui de inflatie, fara a se avea in vedere ca recursul in interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de
pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost solutionat in sedinta din 15.01.2007, decizia fiind publicata la data de
15.05.2007 in Monitorul Oficial al Romaniei.
5. Instanta de fond a obligat nelegal pe paratul recurent la plata catre reclamanti a sporului de vechime, fara a
avea in vedere ca art.33 din Legea nr.50/1996 a fost completat cu un nou aliniat care prevedea ca dispozitiile referitoare la
sporul de vechime in munca nu se aplica si magistratilor.
Cum dispozitiile privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor constituie norme speciale in materie si
sunt de stricta interpretare, instanta de fond trebuia sa interpreteze ca magistratii nu pot beneficia de sporul de vechime in
munca.
Cum acordarea sporului de vechime pentru perioada 01.01.2001 - 12.03.2007 nu constituie un drept
recunoscut de lege, instanta de fond a depasit atributiile puterii judecatoresti.
6. Instanta de fond a dispus in mod nelegal plata drepturilor banesti solicitate actualizate in functie de rata
inflatiei, desi Ministerul Public nu poate sa inscrie in bugetul propriu nici o plata fara baza legala.
Potrivit art.29 alin.(3) din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, cheltuielile prevazute in capitole si
articole au destinatie precisa si limitata, iar potrivit art.47, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate
pentru finantarea altui capitol.
Cum Ministerul Public nu are alte surse de finantare in afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentand
indicele de inflatie se poate face numai prin interventia legiuitorului.
7. Instanta de fond a respins in mod nelegal cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor, desi
acesta raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de
credite si proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Fata de motivele aratate s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei civile atacate si trimiterea cauzei
spre competenta solutionare la Curtea de Apel Bucuresti sau respingerea actiunii ca neintemeiata.
In recursul declarat de Ministerul Economiei si Finantelor s-a criticat sentinta instantei de fond ca nelegala si
netemeinica fata de motivele de casare prevazute de art.304 pct.8 si 9 Cod procedura civila, urmand a se avea in vedere si
art.3041 Cod procedura civila.
S-a aratat astfel ca, in mod gresit instanta de fond a admis actiunea fata de Ministerul Economiei si Finantelor
care nu poate fi obligat sa aloce despagubirile solicitate, deoarece ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul
Public, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea platilor solicitate prin actiune.
Pe de alta parte, Ministerul Public este ordonator principal de credite si avea obligatia sa prevada in bugetul sau
propriu veniturile din care sa poata fi acoperite cheltuielile privind drepturile salariale solicitate de reclamanti.
Instanta de fond a respins in mod gresit exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Economiei si
Finantelor, deoarece intre acesta si reclamantii-intimati nu au existat si nu exista nici un raport de munca.
Din probele administrate in cauza nu s-a facut dovada culpei recurentului cu privire la neplata sumelor
solicitate de reclamanti.
Fata de motivele aratate s-a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei civile atacate, in sensul
respingerii actiunii fata de recurent.
Recursul declarat de paratul Ministerul Economiei si Finantelor a fost privit ca nefondat, pentru urmatoarele
considerente:
Ministerul Economiei si Finantelor are calitate procesuala pasiva in cauza.
Potrivit art.60 Cod procedura civila si art.19 din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, Ministerul
Economiei si Finantelor elaboreaza proiectul bugetului de stat, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat,
operand rectificarile corespunzatoare, astfel ca fata de cererea avand ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce
urmeaza a fi platite reclamantilor, in mod corect tribunalul a retinut calitatea procesuala pasiva a acestuia.
De altfel, Ministerul Economiei si Finantelor nu a fost obligat sa plateasca direct reclamantilor sumele
solicitate, ci numai sa aloce fondurile necesare platii sumelor cuvenite fiecarui reclamant, in baza respectivei hotarari.
Recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti s-a
constatat ca este partial intemeiat, numai cu privire la motivul nr.2.
Astfel, prin sentinta civila atacata, instanta de fond a obligat pe paratul-recurent sa plateasca reclamantilor
sporul de vechime pe perioada 01.01.2003-12.03.2007.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva coroborat cu art.3 din acelasi decret,
dreptul la actiune avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege,
in cazul de fata in termen de 3 ani.
Reclamantii au formulat actiunea de fata la data de 16 februarie 2007, prin care au solicitat drepturi banesti
incepand cu data de 01.01.2003 si cum de la aceasta data si pana la formularea actiunii au trecut mai mult de 3 ani
prevazuti de lege, perioada anterioara celor 3 ani, respectiv 01.01.2003-16.02.2004, apare ca fiind prescrisa.
Chiar si in situatia in care, asa cum arata tribunalul in sentinta civila atacata, prin decizia civila nr.394 din 22
noiembrie 2005 a Curtii de Apel Pitesti s-a dispus obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a plati sporul de
vechime pe perioada 2001-01.01.2003, nu se poate pretinde ca s-a intrerupt cursul prescriptiei extinctive, atata vreme cat
reclamantii au formulat actiunea la data de 16.02.2007 si au solicitat drepturi salariale incepand cu 01.01.2003. Nu s-a facut
dovada intreruperii cursului prescriptiei in modalitatile prevazute de art.16 din Decretul nr.167/1958.
Celelalte motive de recurs formulate de recurent s-a retinut ca sunt nefondate.
Referitor la primul motiv de recurs privind necompetenta tribunalului de a solutiona actiunea formulata de
reclamanti, s-a constatat ca in mod corect instanta de fond a respins aceasta exceptie. Dispozitiile art.42 alin.(2) din
O.U.G. nr.177/2002 se refera la modul de stabilire a drepturilor salariale si nu la acordarea unor drepturi banesti
salariatilor.
Acordarea acestor drepturi banesti salariatilor se face in baza art.1 alin.(2) si art.281 din Codul muncii, situatie
care atrage competenta materiala a solutionarii cauzei de catre tribunale.
Cel de-al treilea motiv de recurs a vizat exceptia inadmisibilitatii capatului doi de actiune privind aplicarea de
30% si ulterior de 40% la sporul de vechime in munca.
S-a constatat insa ca instanta de fond, prin hotararea pronuntata, a obligat pe parati sa achite reclamantilor
sporul de vechime pe perioada 1.01.2003-12.03.2003 si sa calculeze aceste drepturi cu indicele de inflatie.
Nu s-a dispus calcularea acestui spor la alt spor, asa cum se pretinde in recurs, motivandu-se in mod clar ca
potrivit O.U.G. nr.27/2006 si ulterior art.41 din Legea nr.45/2007, pentru vechimea in munca judecatorii, procurorii,
personalul asimilat acestora si magistratii asistenti beneficiaza de un spor de vechime calculat la indemnizatia de incadrare
bruta lunara corespunzator timpului efectiv lucrat in program normal de lucru.
Neacordandu-se spor la spor asa cum se pretinde, acest motiv de recurs a fost privit ca nefondat si respins ca
atare.
Cel de-al patrulea motiv de recurs a vizat obligarea paratilor la acordarea sporurilor de 30% si respectiv de
40%, actualizate.
Tribunalul a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art.161 alin.(4) din Codul muncii, apreciind ca se impune
acordarea drepturilor banesti actualizate cu rata inflatiei la data platii efective, intrucat este evident prejudiciul produs
reclamantilor prin plata cu intarziere a sporului de 30% si respectiv de 40%, in notiunea daunelor-interese prevazute de
lege trebuind inclusa notiunea de actualizare, in speta cu indicele de inflatie.
Actualizarea cu indicele de inflatie se justifica prin necesitatea realizarii unei corelatii intre salariul real si salariul
nominal de care reclamantii ar fi beneficiat la momentul in care angajatorul datora drepturile banesti si momentul in care
aceste sume de bani au intrat efectiv in patrimoniul beneficiarilor, stiut fiind ca functia principala a indexarii este atenuarea
efectelor inflatiei asupra nivelului de trai.
Prin acest mod se mentine constanta paritatea dintre salariul real si salariul nominal, primirea de catre salariati
cu intarziere a drepturilor banesti la care erau indrituiti in virtutea raporturilor de munca neimpietand asupra cantitatii de
bunuri si servicii pe care persoana fizica angajata le poate dobandi in aceasta calitate.
Cel de-al cincilea motiv de recurs a vizat obligarea paratilor la plata catre reclamanti a sporului de vechime,
pretinzandu-se de catre recurent ca nu constituie un drept recunoscut de lege si ca instanta de fond a depasit atributiile
puterii judecatoresti.
Imixtiunea instantei de judecata, in sfera activitatii executive sau legislative, se poate concretiza prin aplicarea
unor texte abrogate, refuzul de a recunoaste valoare juridica unor dispozitii normative in vigoare ori aplicarea unor legi
inainte de intrarea lor in vigoare.
In speta, insa, s-a retinut ca prima instanta a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in limitele puterii
conferite de art.124 si urmatoarele din Constitutie, de art.1 si urmatoarele din Legea nr.304/2004 pentru organizarea
judiciara, republicata, si facand o justa interpretare a dispozitiilor Legii nr.50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale
personalului din organele autoritatii judecatoresti, a O.G. nr.83/2000 si a O.U.G. nr.177/2002 privind salarizarea si alte
drepturi ale magistratilor. Astfel, sporul de vechime in munca, consacrat de dispozitiile art.33 din Legea nr.50/1996
privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti republicata, intr-adevar, nu a mai
fost prevazut pentru magistrati prin OG 83/2000 ci numai pentru personalul auxiliar.
Textul de lege initial nu poate fi insa considerat abrogat expres sau implicit de dispozitiile art.1 sau art.9 alin.
ultim din O.G. nr.83/2000, asa cum in mod corect a apreciat si prima instanta, pentru ca nu constituie o prevedere
contrara, ci una complementara, date fiind dispozitiile art.137 alin.(l) din vechiul Cod al muncii, aplicabile cu titlu de drept
comun si acelor raporturi juridice de munca ce nu sunt intemeiate pe un contract individual de munca, potrivit carora
munca prestata in temeiul unui contract de munca ii confera salariatului vechime in munca.
Prin urmare, tribunalul nu a dat eficienta unui act normativ iesit din vigoare, ci l-a interpretat sistematic in
raport cu alte dispozitii legale.
Cel de-al saselea motiv de recurs a privit actualizarea drepturilor banesti acordate reclamantilor in functie de
rata inflatiei, recurs care a mai fost reiterat si la motivul patru, unde s-a aratat ca este nefondat si a fost respins.
In fine, cel de-al saptelea motiv de recurs referitor la respingerea cererii de chemare in garantie a Ministerului
Economiei si Finantelor s-a constatat ca este de asemenea nefondat, avandu-se in vedere ca acesta figureaza ca parat in
cauza, fiind obligat sa aloce fondurile necesare platii sumelor cuvenite fiecarui reclamant conform hotararii date.
Fata de cele aratate, constatandu-se ca motivul doi de recurs formulat de paratul Ministerul Public - Parchetul
de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este intemeiat, in baza art.312 alin.(2) Cod procedura civila a fost admis
recursul formulat de acesta si modificata in parte sentinta civila atacata, in sensul ca a fost inlaturata obligarea paratilor la
plata drepturilor salariale solicitate pe perioada 1.01.2003-16.02.2004, ca fiind prescrise. Celelalte dispozitii ale sentintei
recurate au fost mentinute.