Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

TRAFIC DE MINORI. PROXENETISM. Decizie nr. 1/A/MF din data de 10.01.2006
pronunțată de Curtea de Apel Pitesti

TRAFIC DE MINORI.
PROXENETISM.

Infractiunea de trafic de persoane prevazuta in Legea
nr.678/2001 fiind o infractiune complexa, absoarbe
in continutul ei elementele constitutive ale infractiunii
de proxenetism in variantele prevazute de art. 329
alin. 2 si 3 cod penal, numai in situatia in care
recrutarea si traficul unei persoane pentru prostitutie
se face prin amenintare, violenta sau alte forme de
constrangere. Cand insa persoana recrutata sau
traficata a practicat de buna voie prostitutia, iar
proxenetul a tras foloase de pe urma acestei activitati
se va retine infractiunea prevazuta de Legea
nr.678/2001 in concurs cu infractiunea de
proxenetism prevazuta de art.329 alin.1, 2 sau 3 cod
penal, dupa caz.

Dec. pen. nr.1/A/MF din 10 ianuarie 2006.

Prin sentinta penala nr. 15/MF din 4 aprilie 2005
pronuntata de Tribunalul Arges, inculpatul N.M a fost condamnat
la 4 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.
64 lit a si b cod penal pentru savarsirea infractiunii prevazute de
art. 13 alin 1 din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 al. 2 cod penal
si 5 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.
64 lit. a si b cod penal pentru savarsirea infractiunii prevazute de
art. 329 alin.1,2 si 3 cod penal, cu aplic. art.41 al. 2 Cod penal; s-a
dispus, in conformitate cu art.33,34 cod penal sa se execute
pedeapsa cea mai grea de 5 ani inchisoare in conditii de penitenciar
si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit a si b cod
penal.
Instanta a retinut ca inculpatul a recrutat si cazat in
locuinta sa, situata in municipiul Campulung, pe minorele H.A. si
I.M, propunandu-le sa le duca in Spania pentru a practica
prostitutia, iar banii obtinuti sa fie impartiti intre ei; propunerea
fiind acceptata cu care cele doua minore au fost transportate in
Spania si plasate intr-un club din localitatea Vera unde au practicat
prostitutia aproximativ 2 luni, activitate de pe urma careia
inculpatul a beneficiat de importante sume de bani.
Apelul declarat de inculpat prin care s-a solicitat, in
principal achitarea pentru cele doua infractiuni iar in subsidiar,
schimbarea incadrarii juridice numai in infractiunea prev. de Legea
nr. 678/2001, a fost respins ca nefondat .
Curtea a retinut ca exista probe privind savarsirea cu
vinovatie a celor doua infractiuni pentru care apelantul inculpat a
fost trimis in judecata.
Cu referire la incadrarea juridica, s-a retinut ca in raport
de datele spetei, din care rezulta ca cele doua minore au practicat de
buna voie prostitutia, nefiind recrutate si traficate prin amenintare,
violenta sau alte forme de constrangere in sensul art. 12 alin. 1 din
Legea nr. 678/2001 va coexista si infractiunea de proxenetism
prevazuta de art.329 Cod penal. Aceasta deoarece infractiunea de
trafic de persoane prevazuta de Legea nr. 678/2001, ca infractiune
complexa, va absoarbe in continutul ei elementele constitutive ale
infractiunii de proxenetism in variantele prevazute de alin. 2 si 3 ale
art.329 Cod penal numai in situatia in care recrutarea si traficul unei
persoane pentru prostitutie se face prin amenintare,violenta sau alte
forme de constrangere, ceea ce nu este cazul in speta.
Constatand ca, prima instanta a facut o incadrare juridica
corecta a faptelor savarsite de inculpat, apelul a fost respins ca nefondat.

Sursa: Portal.just.ro