Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie decizie de pensionare. Recalculare cuantum pensie. Legalitatea deciziei Sentinta civila nr. 1027/lm/2008 din data de 17.02.2009
pronunțată de Tribunalul Hunedoara

CONTESTATIE DECIZIE DE PENSIONARE. RECALCULARE CUANTUM PENSIE. LEGALITATEA DECIZIEI.
Tribunalul Hunedoara. Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale. Sentinta civila nr. 1027/LM/2008

Prin sentinta civila nr. 1027/LM/2008, s-a respins actiunea de asigurari sociale formulata de reclamantul O.I., impotriva paratei C.J.P. - HD., prin care s-a solicitat recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 92287/2008, prin determinarea corecta a punctajului mediu anual.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond, raportandu-se la probele dosarului, a retinut ca reclamantului prin decizia 92287/2008 emisa de parata din oficiu, ca urmare a aplicarii OUG 19/2007 de modificare a art. 161 din Legea 19/2000, i-au fost recalculate punctajele anuale pentru perioada 1958-1962, iar drepturile astfel calculate s-au acordat efectiv incepand cu data de 01 iulie 2007
Deasemenea, se arata in cuprinsul sentintei, reclamantului i-au fost aplicate si masurile de recalculare stabilite prin HG 1550/2004 si OUG 4/2005, emitandu-se decizia de recalculare nr. 92287/30.06.2005 prin care s-a stabilit un punctaj mediu anual de 1,14265 puncte, mai mic decat cel aflat in plata la data recalcularii si care era de 1,40237 puncte. In aceste conditii, s-a facut aplicarea art. 6 din HG 1550/2004, in sensul ca a fost mentinuta pensia aflata in plata.
La calculul punctajului mediu anual, parata a utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, prin aplicarea prevederilor HG 1550/2004 privind recalcularea.
Se arata ca in conformitate cu dispozitiile art. 2 al. 2 din HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezinta vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care beneficiaza persoana sau care i se cuvine la data inceperii operatiunilor de evaluare, iar potrivit al. 3 al aceluiasi articol, pentru persoanele al caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 01.07.1977 - 31.02.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, va fi cel reglementat de Legea 3/1977.
Prin urmare, parata prin luarea in calcul a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, in situatia reclamantului, cu drepturi de pensie deschise in perioada 01.07.1977 - 31.03.2001 a procedat corect aplicand textul de lege mai sus aratat.
Sentinta a devenit irevocabila ca urmare a respingerii recursului formulat de reclamant, prin decizia civila nr. 1149/2008 a Curtii de Apel Alba Iulia

Sursa: Portal.just.ro