OBLIGAREA DE A NU PARASI TARA - RECURS IMPOTRIVA
INCHEIERII PRIN CARE S-A RESPINS CEREREA AVAND CA
OBIECT INCETAREA ACESTEI MASURI. INADMISIBILITATE.
Recursul declarat impotriva incheierii prin
care s-a respins cererea avand ca obiect incetarea
masurii obligarii de a nu parasi tara este inadmisibil
in raport de dispozitiile art. 141 din Codul de
procedura penala, care nu prevede o asemenea cale de
atac.
(decizia penala nr. 328/R/28 iulie 2005) Prin incheierea din 26 iulie 2005, pronuntata de Tribunalul Arges
in dosarul penal nr. 1753/P/2005 s-a respins ca nefondata cererea formulata
de petentul M.V.C prin care a solicitat incetarea masurii preventive a
obligarii de a nu parasi tara.
In motivarea incheierii, instanta de fond a retinut ca, prin cererea
inregistrata la 13 iulie 2005, petentul M.V.C. a solicitat sa se constate ca, la
data de 27 noiembrie 2004 a incetat masura preventiva a obligarii de a nu
parasi tara, masura dispusa prin Ordonanta nr. 1160/P/30.09.2004 emisa de
Parchetul de pe langa Tribunalul Arges deoarece, de la data respectiva
(27 noiembrie 2004), temeinicia si legalitatea acestei masuri nu au mai fost
analizate de catre tribunal.
In drept, prima instanta a invederat ca, in conformitate cu
dispozitiile art. 1451 alin.2 raportat la art. 145 alin.2 din Codul de procedura
penala, in cursul urmaririi penale durata masurii obligarii de a nu parasi tara,
nu poate depasi 30 zile, afara de cazul cand este prelungita in conditiile legii.
Masura obligarii de a nu parasi tara, poate fi prelungita in cursul
urmaririi penale, fiecare prelungire neputand depasi 30 zile.
Totodata, Codul de procedura penala, prevede ca durata maxima a
acestei masuri, in cursul urmaririi penale, este de 1 an, iar in mod exceptional
de 2 ani.
Legea precizeaza durata masurii de a nu parasi tara, doar pentru
faza de urmarire penala, ceea ce duce la concluzia ca, in faza de judecata,
aceasta masura este nelimitata in timp, durand pana la solutionarea in fond a
cauzei.
De asemenea, dispozitiile Codului de procedura penala, nu prevad
obligativitatea examinarii la data sesizarii instantei sau pe parcursul judecatii, a
masurii obligarii de a nu parasi tara, in vederea mentinerii sau revocarii
acesteia. Astfel de dispozitii se regasesc in codul de procedura penala doar cu
privire la masura arestarii preventive (art. 3001raportat la art. 160 si art. 3002
raportat la art. 160b) si, nu pot fi extinse prin analogie asupra altor masuri
preventive, metoda analogiei fiind interzisa in domeniul penal.
Concluzionand ca in speta au fost respectate dispozitiile art. 1451 din Codul
de procedura penala, in sensul ca masura obligarii de a nu parasi tara a fost
prelungita in faza de urmarire penala pe o perioada de 30 de zile ( pana la data
de 27 noiembrie 2004, in acest interval de timp dispunandu-se si trimiterea
inculpatului in judecata, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Arges la
data de 19 noiembrie 2004), instanta de fond a respins cererea formulata de
petent ca nefondata.
Recursul declarat de petent prin care a solicitat ca, in temeiul
dispozitiilor art. 140 lit. a) din Codul de procedura penala, sa se constate
incetata de drept masura preventiva deoarece a expirat la 27 XI 2004, data de
la care nu a mai fost prelungita, a fost respins ca inadmisibil prin decizia
penala nr. 328/R/ 28 iulie 2005.
In argumentarea acestei hotarari, curtea a retinut ca potrivit art.
141 din Codul de procedura penala, incheierea data in prima instanta si in
apel, prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea sau
mentinerea unei masuri preventive, ori prin care se constata incetarea de
drept a arestarii preventive, poate fi atacata separat cu recurs de procuror sau
de inculpat.
Pe de alta parte, in conformitate cu dispozitiile art. 3851 alin.2 din
Codul de procedura penala, incheierile pot fi atacate cu recurs, numai o data
cu sentinta sau decizia recurata, cu exceptia cazurilor cand, potrivit legii, pot
fi atacate separat cu recurs.
In speta, prin incheierea supusa recursului nu s-a dispus luarea
fata de inculpat a vreunei masuri preventive, nefiind incidente nici celelalte
situatii prevazute de art. 141 din Codul de procedura penala.
Cum recursul este inadmisibil, printre altele, si atunci cand nu
este obiectiv incuviintat de lege, a fost respins ca atare, potrivit dispozitiilor
art. 38515 pct.1 lit.a teza a-II-a din Codul de procedura penala.
Nota:
Speta dedusa judecatii ridica doua probleme de drept: obligativitatea primei
instante de a se pronunta la data sesizarii si pe parcursul judecatii cu privire
la prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara si, admisibilitatea recursului
declarat impotriva incheierii avand ca obiect incetarea de drept a acestei
masuri preventive.