RADIERE. DREPT DE RETENTIE.

Decizie nr. 1541/R-C din data de 15.06.2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitesti

RADIERE. DREPT DE RETENTIE.

Art.25 din Legea nr.26/1990

Persoana devenita proprietar al unui spatiu ce constituie
sediu social al unui agent economic, potrivit inscrierilor de la
O.R.C., justifica un interes in a solicita radierea acestor
mentiuni.
(Decizia nr.1541/R-C/15 iunie 2005)

Prin cererea formulata, "P.B.N." a solicitat in contradictoriu cu
S.C. "S" S.A. Campulung radierea mentiunii sediului social al acestei parate,
motivat de faptul ca in baza unei hotarari judecatoresti pronuntate in anul
2000 a devenit proprietarul imobilului si nu a stabilit cu parata, societate
comerciala, nici un fel de raporturi care sa justifice folosirea spatiului.
Prin sentinta nr.309/2005, Tribunalul Arges a respins actiunea
retinand, pe de o parte ca reclamantul nu este prejudiciat prin inregistrarea
sediului paratei la adresa actuala, deoarece, in favoarea acesteia din urma, s-a
constituit un drept de retentie pana la plata sumei de 4.231.926.127 lei, iar pe
de alta parte ca, desi parata a fost obligata sa respecte reclamantului
proprietatea imobilului, nu s-a dispus si evacuarea acesteia.
Solutionand recursul formulat de reclamant, Curtea de Apel
Pitesti prin decizia nr.1541/R-C/2005, a admis calea de atac si a modificat
hotararea criticata in sensul admiterii actiunii, dispunand si radierea sediului
social al paratei de la adresa din Campulung, str.Fratii Golesti, nr.2, judetul
Arges.
Pentru a hotari astfel, instanta de control judiciar a retinut ca sunt
incidente dispozitiile art.25 din Legea nr.26/1990, potrivit carora orice
persoana care este prejudiciata printr-o mentiune din registrul comertului are
dreptul sa ceara radierea acesteia in cazul in care prin hotarari judecatoresti
irevocabile au fost desfiintate in tot sau in parte actele care au stat la baza
inregistrarii si nu s-a dispus mentionarea acestora la O.R.C.
In cauza, reclamantul a redobandit proprietatea imobilului in care
parata isi avea stabilit sediul social, printr-o hotarare irevocabila, hotarare prin
care s-a dispus respectarea proprietatii, dar si constituirea unui drept de
retentie.
In ceea ce priveste interesul, adica folosul practic urmarit de
reclamant prin punerea in miscare a procedurii judiciare, el trebuie retinut, de
vreme ce parata isi are sediul social intr-un imobil in care nu are nici un drept
de folosinta. Prejudiciile incercate de proprietarul bunului pot fi variate, de la
primirea unei corespondente ce nu-i apartine si pana la efecte mult mai grave
ce tin de importanta inscrierii sediului social.
Si in ceea ce priveste argumentul privind dreptul de retentie,
concluzia tribunalului este gresita. Acest drept este un drept real de garantie
imperfect, care confera numai o detentie precara.
Detentorul nu are dreptul la fructe, nici la cele civile, deci nici la
folosirea bunului. El poate numai sa detina bunul pana ii este indestulata
creanta, fara a se bucura, insa, de prerogativele unei posesii.

Sursa: Portal.just.ro