Actiune intemeiata pe articolul 138 alineat (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. Fapta prevazuta la litera a)
In lipsa oricarui document justificativ, nu poate fi primita apararea paratului - recurent, ca ar fi depozitat marfa perisabila, aflata intr-un grad avansat de degradare, la groapa de gunoi a orasului. In aceste conditii, retinerea imprejurarii ca paratul si-a insusit marfa evidentiata pe stoc la 31.12.2005, asa cum rezulta din raportul cauzal, este judicioasa. Corect judecatorul sindic a stabilit ca paratul - recurent a savarsit fapta prevazuta la art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, constand in folosirea bunurilor debitoarei in folosul propriu sau al unei alte persoane, fiind intrunite astfel toate conditiile raspunderii, referitoare la fapta, prejudiciu, vinovatie si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 1233 din 26 octombrie 2009
Prin sentinta civila nr. 60/F din 4 februarie 2009 pronuntata de Tribunalul Vaslui-judecator sindic, s-a admis cererea lichidatorului judiciar "A." SPRL Barlad.
A fost obligat paratul C.C. sa plateasca pasivul debitorului SC "C." SRL Barlad in suma de 17.087 lei, fiind aprobat raportul final. S-a dispus inchiderea procedurii insolventei debitorului S.C. "C." SRL Barlad si radierea debitorului din evidentele Oficiului Registrului Comertului, fiind descarcat lichidatorul judiciar de orice indatoriri si responsabilitati. A fost aprobat decontul de cheltuieli, dispunandu-se plata catre lichidatorul judiciar, din fondul prevazut de art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006, a sumei de 2.518 lei. A fost notificata sentinta debitorului, creditorilor, Directiei Finantelor Publice Vaslui si Oficiului Registrului Comertului in vederea efectuarii mentiunii, precum si publicarii in Buletinul procedurilor de insolventa.
Pentru a se pronuntat astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Lichidatorul judiciar al debitoarei, "A." SPRL Barlad a chemat in judecata pe paratul C.C. pentru a fi obligat sa plateasca pasivul debitoarei in suma de 17.087 lei. Lichidatorul judiciar si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, motivand ca paratul a folosit bunurile persoanei juridice in folos propriu.
Paratul a solicitat, prin concluzii scrise depuse la dosar, respingerea cererii ca neintemeiata, motivand ca nu si-a insusit bunurile societatii, acestea s-au degradat pur si simplu si nu existau elemente ale raspunderii civile delictuale.
Cerea lichidatorului este intemeiata.
Potrivit art. 138 al. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, administratorul societatii poate fi obligat sa suporte o parte din pasivul debitorului daca a folosit bunurile sau creditele societatii in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
In speta, conform raportului cauzal, la 31 decembrie 2005, debitorul avea inregistrat in evidenta contabila active circulante in valoare de 48.056,53 lei, din care 47.936,73 lei marfuri pe stoc si 120,80 lei disponibilitati banesti.
Paratul, dupa deschiderea procedurii in urma notificarii lichidatorului judiciar, a depus documentele contabile si a declarat ca societatea nu avea nici un fel de bunuri.
In aceste conditii nu se putea retine decat faptul ca paratul si-a insusit marfa evidentiata pe stoc la 31.12.2005.
Apararea paratului referitoare la degradarea marfurilor nu a putut fi retinuta, nefiind probata cu nici un act.
In consecinta, instanta a admis cererea lichidatorului judiciar si l-a obligat pe parat la plata pasivului debitoarei.
Referitor la cererea de inchidere a procedurii insolventei, s-a retinut ca prin raportul inregistrat la instanta, la data de 14 octombrie 2008, lichidatorul judiciar al debitoarei SC "C." SRL Barlad a solicitat inchiderea procedurii falimentului, motivand ca debitoarea nu detinea bunuri sau lichiditati.
Din acelasi raport rezulta ca debitoarea nu mai desfasura activitate comerciala, aceasta fiind dizolvata in temeiul art. 30 alin. 1 si 2 din Legea nr. 359/2004, astfel societatea nu avea posibilitatea de a-si continua activitatea din lipsa de active si resurse financiare, iar la momentul judecatii nu mai detinea bunuri mobile sau imobile care sa fi fost suspuse valorificarii si recuperarii creantelor, de asemenea nu avea sume disponibile in conturi.
Potrivit art. 131, in orice stadiu al procedurii, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul sindic va putea da o sentinta de inchidere a procedurii.
In consecinta, in baza art. 129 din Legea nr. 85/2006, instanta a admis raportul final si a dispus inchiderea procedurii conform art.131 din aceeasi lege si radierea debitorului de la Oficiul Registrului Comertului.
S-a descarcat lichidatorul de orice indatoriri si responsabilitati conform art. 136 din Legea nr. 85/2006 si s-a aprobat decontul de cheltuieli din fondul prevazut la art.4 al. 4 din legea procedurii insolventei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul C.C., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu urmatoarea motivare:
In fapt, recurentul a aratat instantei de judecata faptul ca nu se facea vinovat de insolventa debitoarei si nu a utilizat bunurile sau sumele de bani ale societatii in interes personal, bunurile reprezentand marfa perisabila, expirandu-le perioada de valabilitate si degradandu-se intr-un grad avansat, fiind nevoit sa le depoziteze la groapa de gunoi a orasului. A precizat instantei ca a ajuns in aceasta situatie nu din culpa sa, ci datorita Oficiului Registrului Comertului care i-a dizolvat societatea pentru nepreschimbarea certificatului de inmatriculare. Fiind dizolvat, nu a mai putut desfasura activitate, ramanand cu bunurile existente pe stocul societatii la momentul dizolvarii. Lichidatorul judiciar a preluat societatea la un interval foarte mare de timp de la momentul dizolvarii (2005-2007), astfel ca nu putea sa astepte pana la acel moment cu bunurile perisabile in societate punand in pericol sanatatea sa, a angajatilor si, nu in ultimul rand, a consumatorilor, mai mult decat atat, riscand amenzi foarte mari de la Oficiul pentru Protectia Consumatorilor si Garda de Mediu. Astfel, a aratat recurentul, a procedat la depozitarea acestora la groapa de gunoi a orasului, incheind proces-verbal de distrugere, document care nu mai era in posesia sa datorita perioadei lungi de timp din 2005, neconsiderandu-l important la acea vreme. Mai mult decat atat, recurentul a aratat ca a incercat salvarea societatii de la dizolvare, mai ales ca ramasese cu bunuri pe stoc.
Recurentul a considerat ca sentinta civila a Tribunalului Vaslui era nelegala sub aspectul antrenarii raspunderii sale materiale, atat timp cat pentru a putea fi antrenata raspunderea civila delictuala este necesara indeplinirea celor patru conditii ale acesteia si anume: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta celui care a actionat. Legea insolventei enumera limitativ faptele pentru savarsirea carora se poate angaja raspunderea persoanelor mentionate de lege. Deci, spre deosebire de dreptul comun, unde pentru orice fapta care cauzeaza unei alte persoane un prejudiciu se poate atrage raspunderea patrimoniala, in situatia prevazuta de legea insolventei, aceasta limiteaza aceste fapte doar la sapte. Aceste fapte nu pot fi extinse prin analogie la alte fapte similare (art. 149 din Legea 85/2006). Pentru a se putea atrage raspunderea nu este suficient sa se faca dovada savarsirii uneia dintre faptele prevazute de lege si nici a existentei prejudiciului. In legea privind procedura insolventei este prevazuta in mod expres necesitatea stabilirii raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu: "judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului sa fie suportate de membrii organului de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului". Pentru a se putea angaja raspunderea persoanei/persoanelor care au cauzat starea de insolventa este necesar ca autorul faptei sa fi actionat cu vinovatie care poate imbraca forma intentiei (art.138 lit. a, c, f, g sau a culpei art.138 lit. d). In cazul raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 ca si in dreptul comun al raspunderii delictuale, raspunderea celui care a savarsit una dintre faptele enumerate de lege va fi angajata indiferent ce forma imbraca vinovatia acestuia: intentie sau culpa (chiar si pentru culpa cea mai usoara).
Recurentul a considerat ca in cauza nu existau probe privind indeplinirea conditiilor raspunderii sale delictuale, lichidatorul judiciar neaducand nici o dovada concreta a activitatii defectuoase sau a folosirii banilor si bunurilor societatii in interes personal sau ca nu a fost tinuta contabilitatea in conformitate cu legea, nefacand nici o proba in sensul vinovatiei sale, din conditiile raspunderii lipsind prejudiciul si raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu. Nefiind indeplinite cumulativ cele patru elemente ale raspunderii materiale, nu putea fi antrenata raspunderea sa ca administrator.
Recursul este nefondat.
Analizand actele dosarului si raportandu-le la sustinerile recurentului si la dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, curtea de apel a constatat ca in mod legal si temeinic judecatorul sindic a retinut ca in speta erau incidente dispozitiile lit. a, alin. 1 din articolul de lege anterior mentionat.
Astfel, in lipsa oricarui document justificativ, nu a putut fi retinuta apararea paratului-recurent, ca ar fi depozitat marfa perisabila, degradata intr-un grad avansat, la groapa de gunoi a orasului. In aceste conditii, retinerea imprejurarii ca paratul si-a insusit marfa evidentiata pe stoc la 31.12.2005, asa cum rezulta din raportul cauzal, era corecta.
Inscrisul depus la dosar in recurs intitulat "proces-verbal de distrugere" nu a putut fi apreciat decat ca fiind intocmit pro causa, avand in vedere ca nu aparea a fi inregistrat in evidentele societatii debitoare si nu mai era insotit si de alte probe care sa demonstreze faptul depozitarii marfurilor degradate la groapa de gunoi.
Asa fiind, avand in vedere ca potrivit raportului cauzal inregistrat la data de 14.10.2008 si depus la dosarul cauzei la 31.12.2005, debitoarea avea inregistrate in evidenta contabila active circulante in valoare de 48.056,53 lei, iar dupa deschiderea procedurii insolventei s-a constatat lipsa bunurilor si banilor din patrimoniul societatii, in mod corect judecatorul sindic a retinut ca paratul-recurent a savarsit fapta prevazuta la art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, constand in folosirea bunurilor debitoarei in folosul propriu sau al unei alte persoane, fiind intrunite astfel toate conditiile raspunderii referitoare la fapta, prejudiciu, vinovatie si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila, curtea de apel a respins recursul, mentinand ca legala si temeinica sentinta recurata.