Infractiunea de punere in circulatie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare prevazuta de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2020. Numar fals de inmatriculare
Prin "numar fals de inmatriculare" se intelege orice numar care nu are corespondent intr-o inscriere reala in evidentele organului competent sa efectueze inmatricularea acelui autovehicul.
Numarul real pe care l-a avut autovehiculul la un moment dat, dar care si-a pierdut valabilitatea constituie numar fals de inmatriculare, in sensul art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr.195/2002.
Curtea de Apel Iasi, decizia penala nr. 763 din 24 noiembrie 2009
Prin sentinta penala nr. 639 din 10 decembrie 2008, Judecatoria Birlad a dispus condamnarea inculpatului O.V. pentru comiterea infractiunilor prevazute de art. 85 alin. 1 si art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 si a dispus achitarea pentru savarsirea infractiunii de punere in circulatie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare sau de inregistrare prevazuta de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, in baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. d) C.pr.pen., apreciind ca fapta nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de textul mentionat, intrucat inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism neinmatriculat, ca efect al expirarii atribuirii numarului de circulatie provizoriu, situatie ce echivaleaza in fapt cu conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat.
A asimila aceasta situatie cu aceea a unui numar fals este impropriu, deoarece numerele de inmatriculare pe care autoturismul le afisa au fost emise in mod legal de o autoritate rutiera, organ al statului, au fost candva valabile si nu sunt rezultatul unei manopere frauduloase a inculpatului.
Prin decizia penala nr. 113/A din 4 iunie 2009, Tribunalul Vaslui a admis apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Birlad si a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infractiunii prevazute de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Pentru a dispune astfel, instanta de apel a constatat ca sunt intrunite sub aspect obiectiv si subiectiv elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, retinand ca expirarea numarului de circulatie atribuit provizoriu conduce la caracterul fals al numarului care ramane montat eventual la autoturismul pus in circulatie, deoarece numarul provizoriu nu mai are corespondenta intr-o inregistrare reala, fiind disponibil pentru a fi reatribuit.
Hotararea instantei de apel a fost recurata de inculpat, care a sustinut ca nu poate fi retinuta infractiunea prevazuta de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 in situatia numerelor provizorii expirate, acestea neconstituind numere false, intrucat au corespondent in evidentele serviciului de inmatriculari si ale celui de circulatie ale politiei.
Curtea de apel a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat si a mentinut solutia instantei de apel, retinand ca este numar fals de inmatriculare numarul real pe care l-a avut autovehiculul la un moment dat, dar care si-a pierdut valabilitatea, deoarece numarul aplicat pe autovehicul nu are corespondent intr-o inscriere actuala, fiind contrare realitatii si apt sa induca in eroare cu privire la identitatea autovehiculului.
In speta, inculpatul a pus in circulatie si a condus pe drumurile publice un autovehicul cu numere provizorii expirate, actiune ce se circumscrie dispozitiilor art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel ca in mod corect instanta de apel a retinut vinovatia inculpatului in comiterea acestei fapte, comisa in concurs cu infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat prevazuta de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Infractiunea de punere in circulatie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare prevazuta de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2020. Numar fals de inmatriculare
Decizie nr. 763 din data de 24.11.2009
pronunțată de Curtea de Apel Iasi
Sursa: Portal.just.ro