Infractiunea de talharie prevazuta de art.211 C.pen. Notiunea de "intrebuintare de violente sau amenintari" Decizie nr. 56 din data de 11.09.2008
pronunțată de Curtea de Apel Iasi

Infractiunea de talharie prevazuta de art.211 C.pen. Notiunea de "intrebuintare de violente sau amenintari"
Infractiunea de talharie subzista atunci cand bunul este predat chiar de victima, faptuitorului, sub influenta starii de temere provocate de disproportia vadita dintre inculpat si victima (ca varsta si constitutie fizica), in favoarea inculpatului. In acest caz "violenta" se realizeaza prin agresiune psihica asupra partii vatamate.
Curtea de Apel Iasi, decizia penala nr. 56 din 11 septembrie 2008
Curtea de apel a retinut ca nu pot fi primite sustinerile inculpatului-recurent, potrivit carora activitatea infractionala desfasurata asupra partilor vatamate C.A.T., C.M.I. si P.A.L. s-ar circumscrie continutului infractiunii de furt calificat in forma continuata si nu celei de talharie in forma continuata.
Instanta de recurs a constatat ca - potrivit art. 211 Cod penal - constituie infractiunea de talharie furtul savarsit, printre altele, prin intrebuintarea de violente sau amenintari.
Violentele la care se refera textul, ca actiune adiacenta care, alaturi de actiunea principala, de furt, realizeaza elementul material al infractiunii de talharie, nu trebuie sa imbrace in mod necesar vreuna din formele prevazute de art. 180, art. 182 Cod penal, ele putand consta si din alte actiuni brutale indreptate impotriva persoanei vatamate, inclusiv violente verbale, cu conditia insa ca ele sa fi fost de natura a-i infrange impotrivirea ce ar fi putut sa o opuna la deposedarea sa, deoarece altfel nu se poate retine ca s-a adus o atingere relatiilor sociale privind persoana (viata, integritatea sa fizica), adica obiectul juridic adiacent al infractiunii de talharie.
Infractiunea de talharie absoarbe in continutul sau constitutiv, ca actiune principala a elementului material, furtul, ceea ce inseamna ca si in cazul talhariei deposedarea victimei de bunul ce-i apartine se face fara consimtamantul acesteia.
Infractiunea de talharie subzista si atunci cand bunul este predat chiar de catre victima faptuitorului, in masura in care aceasta conduita a ei a fost determinata de constrangerea fizica sau morala exercitata de catre faptuitor asupra sa.
In cazul talhariei, persoana vatamata stie ca avutul ei sau care se afla in paza sa va suferi o diminuare prin actiunea faptuitorului, dar nu poate impiedica producerea acestui rezultat, fie pentru ca opunerea ei a fost anihilata, fie pentru ca nu indrazneste sa se opuna, de teama sau slabiciune.
Din conexiunea faptelor si imprejurarilor rezultate din obiectul probelor administrate in cauza rezulta vinovatia inculpatului in savarsirea infractiunii de talharie in forma continuata, a constatat curtea de apel.
Inculpatul A.V.-C. a luat hotararea infractionala de a sustrage telefoane mobile, sens in care a acostat partile vatamate - minori in varsta de 12 ani, determinandu-i sa il insoteasca in scarile unor blocuri din apropiere unde, sub pretextul ca l-au batut pe fratele sau si pentru a-i confrunta, le-a controlat buzunarele si le-a luat telefoanele mobile, la refuzul acestora de a le inmana drept garantie ca nu vor pleca pana se intoarce impreuna cu fratele sau. Imediat dupa deposedarea partilor vatamate de bunuri inculpatul a fugit, iar ulterior, telefoanele mobile au fost vandute unor persoane necunoscute, sumele de bani obtinute fiind cheltuite in interes personal.
In mod evident, intentia inculpatului a fost aceea de a-si insusi pe nedrept si prin violenta bunuri care nu-i apartineau, iar nu de a-si constitui o garantie in eventualitatea in care partea vatamata va pleca, astfel cum in mod eronat si fara nici o proba in acest sens a sustinut.
Chiar daca inculpatul nu a intrebuintat violenta fizica pentru a deposeda partile vatamate de telefoane mobile, cu exceptia partilor vatamate C.A.-T. si C.M.-I. este evident ca, tinand seama de disproportia vadita intre inculpat si victime (ca varsta si constitutie fizica) in favoarea inculpatului, coroborat cu modalitatea in care acesta a abordat partile vatamate (acuzandu-le ca l-au lovit pe fratele sau, cu care urma sa le confrunte si apoi, controlandu-le prin buzunare la refuzul acestora de a remite telefoanele mobile) se poate vorbi despre crearea unei stari de temere care a condus victimele la predarea bunurilor inculpatului, fara ca aceasta sa echivaleze cu un consimtamant liber exprimat al acestora.
In speta, violenta s-a realizat prin agresiunea psihica exercitata asupra partilor vatamate care, surprinse de atitudinea inculpatului si realizand cele intamplate in timpul desfasurarii actiunii de furt, nu au putut impiedica producerea acestui rezultat - deposedarea, astfel incat fapta in ansamblu constituie infractiunea de talharie si nu se circumscrie continutului infractiunii de furt calificat, cum a solicitat inculpatul.
Curtea de apel a respins recursul inculpatului, ca nefondat, mentinand decizia Tribunalului Iasi.