HOTĂRÂRE nr. 11/2009

HOTĂRÂRE nr. 11 din 10 iunie 2009 privind numirea unui membru supleant al Consiliului Național de Integritate

Emitent SENATUL
Intrare în vigoare 11 iunie 2009

În temeiul prevederilor art. 34 și 36 din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 139 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările ulterioare, Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Senatul îl numește pe domnul Sebastian Radu Iulian Rădulețu în calitate de membru supleant al Consiliului Național de Integritate, în locul doamnei Lorena Elena Udrea, care a demisionat. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 10 iunie 2009, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 10 iunie 2009.

Nr. 11.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 11 iunie 2009

HOTĂRÂRE nr. 8 din 10 iunie 2009

HOTĂRÂRE nr. 8 din 10 iunie 2009 privind cererea de urmărire penală a domnului senator Petru Șerban Mihăilescu, fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului