HOTĂRÂRE nr. 95/2025

HOTĂRÂRE nr. 95 din 15 octombrie 2025 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor 2014/65/UE și (UE) 2022/2.557 în ceea ce privește extinderea la întreprinderile mici cu capitalizare medie a anumitor măsuri de atenuare disponibile pentru întreprinderile mici și mijlocii și măsuri ulterioare de simplificare - COM (2025) 502 final

Emitent Senatul
Intrare în vigoare 16 octombrie 2025

În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/321 din 8.10.2025,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României constată că propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor 2014/65/UE și (UE) 2022/2.557 în ceea ce privește extinderea la întreprinderile mici cu capitalizare medie a anumitor măsuri de atenuare disponibile pentru întreprinderile mici și mijlocii și măsuri ulterioare de simplificare - COM (2025) 502 final - respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

Articolul 2

Senatul României: 1.

consideră că:

a) propunerea sprijină competitivitatea și accesul pe piețe de capital al SMC-urilor;

b) regimurile simplificate contribuie la reducerea birocrației și la facilitarea tranziției IMM-urilor către statutul de SMC;

c) flexibilitatea în aplicarea normelor de reziliență pentru entitățile critice permite adaptarea la capacitatea operațională a firmelor mijlocii;

2. apreciază că:

a) România poate valorifica aceste modificări prin sprijinirea firmelor mijlocii listate sau cu potențial de listare pe piețele locale;

b) reducerea sarcinii administrative va consolida competitivitatea economiei naționale.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 15 octombrie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

=====
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN

București, 15 octombrie 2025.

Nr. 95.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 94 din 15 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 94 din 15 octombrie 2025 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE) 2016/679 , (UE) 2016/1.036, (UE) 2016/1.037, (UE) 2017/1.129, (UE) 2023/1.542 și (UE) 2024/573 în ceea...

HOTĂRÂRE nr. 96 din 15 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 96 din 15 octombrie 2025 referitoare la Pachetul legislativ format din COM (2025) 503 final - propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor 2000/14/CE, 2011/65/UE, 2013/53/UE, 2014/29/UE, 2014/30/UE,...

HOTĂRÂRE nr. 97 din 15 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 97 din 15 octombrie 2025 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia și îmbunătățirea monitorizării potențialelor dependențe energetice ș...

HOTĂRÂRE nr. 98 din 15 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 98 din 15 octombrie 2025 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 1999/62/CE în ceea ce privește prelungirea perioadei în care vehiculele grele cu emisii zero pot beneficia de rate...

HOTĂRÂRE nr. 99 din 15 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 99 din 15 octombrie 2025 referitoare la Pachetul Omnibus privind pregătirea pentru apărare - Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu - Pachet omnibus privind pregătirea pentru apărare - COM (2025) 820 final, propunerea de Regul...

HOTĂRÂRE nr. 100 din 15 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 100 din 15 octombrie 2025 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu - Pescuitul sustenabil în UE: situația actuală și orientări pentru 2026 - COM (2025) 296 final

HOTĂRÂRE nr. 102 din 15 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 102 din 15 octombrie 2025 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Pactul european privind oceanul planetar - COM (2025) 281 final