DECRET nr. 1039/2017

DECRET nr. 1.039 din 28 noiembrie 2017 privind conferirea Ordinului Național Pentru Merit

Intrare în vigoare 29 noiembrie 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea Ordinului și Medaliei Naționale Pentru Merit, aprobată prin Legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului afacerilor externe,

în semn de apreciere pentru contribuția constantă avută la dezvoltarea și intensificarea relațiilor parlamentare dintre România și Republica Lituania, susținând eforturile europene și internaționale ale țării noastre,

Președintele României d e c r e t e a z ă:

ARTICOL UNIC

Se conferă Ordinul Național Pentru Merit în grad de Ofițer domnului Algirdas Sysas, președinte al Grupului pentru Relații Interparlamentare cu România din Parlamentul lituanian (Seimas).

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.

=====
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE

București, 28 noiembrie 2017.

Nr. 1.039.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 noiembrie 2017