DECRET nr. 833/2026

DECRET nr. 833 din 6 noiembrie 2026 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural

Intrare în vigoare 6 noiembrie 2026

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c) și art. 7 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural și Medalia Meritul Cultural, cu modificările ulterioare,

având în vedere propunerea secretarului de stat pentru culte,

în semn de înaltă apreciere pentru meritele importante avute în rândul comunității românești din Italia prin promovarea dialogului ecumenic, pentru obținerea recunoașterii oficiale depline a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de către statul italian, precum și pentru reconfirmarea parteneriatului solid și durabil dintre statul român și cultele religioase în spiritul valorilor democratice și al păstrării identității culturale naționale,

Președintele României decretează:

ARTICOL UNIC

Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, categoria G „Cultele“, Preasfințitului Părinte Siluan (Ciprian-Nicolae Șpan), Episcopul Ortodox Român al Italiei.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

NICUȘOR-DANIEL DAN

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.

=====
PRIM-MINISTRU
LUCA-ALEXANDRU NICULESCU

București, 6 noiembrie 2026.

Nr. 833.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 noiembrie 2026

DECIZIE nr. 204 din 5 martie 2026

DECIZIA nr. 204 din 5 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și ale art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracți...

HOTĂRÂRE nr. 952 din 5 noiembrie 2026

HOTĂRÂRE nr. 952 din 5 noiembrie 2026 pentru completarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.204/2022 privind constituirea, organizarea și funcționarea Băncii de Investiții și Dezvoltare - S.A.

DECIZIE nr. 444 din 6 noiembrie 2026

DECIZIE nr. 444 din 6 noiembrie 2026 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către doamna Constanța-Valușca Teișan a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Dig...