LEGE nr. 85/2017
LEGE nr. 85 din 28 aprilie 2017 pentru aprobarea Contractului-cadru de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (România UE cofinanțare pentru mediu 2014-2020), semnat la Luxemburg la 16 iunie 2016
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se aprobă Contractul-cadru de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (România UE cofinanțare pentru mediu 2014-2020), în valoare de 300 milioane euro, semnat la Luxemburg la 16 iunie 2016, denumit în continuare Contract de finanțare.
Articolul 2
(1) În conformitate cu prevederile Contractului de finanțare, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene este desemnat agenție de implementare (Promotor). În această calitate va asigura, între altele, implementarea Programului operațional infrastructură mare referitor la axele prioritare menționate în Contractul de finanțare, furnizarea informațiilor tehnice și financiare necesare alocării subproiectelor eligibile, monitorizarea și raportarea către Ministerul Finanțelor Publice și Banca Europeană de Investiții a stadiului fizic și financiar al acestora.
(2) Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor Contractului de finanțare.
Articolul 3
(1) Tragerile în cadrul împrumutului se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, conform prevederilor Contractului de finanțare.
(2) Sumele trase din împrumut se utilizează pe măsura necesităților de finanțare a deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, plata dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului, se asigură conform legislației în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanțărilor rambursabile contractate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice guvernamentale.
Articolul 5
(1) Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanțelor Publice, de comun acord cu Banca Europeană de Investiții, să introducă, pe parcursul utilizării împrumutului în raport cu condițiile concrete de derulare a Contractului de finanțare, amendamente la conținutul acestuia, care privesc modificarea descrierii tehnice, a procedurii de alocare, diminuarea sumei împrumutului, precum și alte modificări care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare ale României față de Banca Europeană de Investiții sau să determine noi condiționări economice față de cele convenite inițial între părți.
(2) Amendamentele la Contractul de finanțare, convenite cu Banca Europeană de Investiții conform alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
p.
PREȘEDINTELE SENATULUI,
IULIAN-CLAUDIU MANDA
București, 28 aprilie 2017.
Nr. 85.
CONTRACT CADRU din 16 iunie 2016 de finanțare între România și Banca Europeană de Investiții
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 mai 2017
CONTRACT-CADRU din 16 mai 2017
CONTRACT-CADRU din 16 iunie 2016 de finanțare între România și Banca Europeană de Investiții
DECIZIE nr. 148 din 14 martie 2017
DECIZIA nr. 148 din 14 martie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 94 din anexa VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
DECRET nr. 430 din 27 aprilie 2017
DECRET nr. 430 din 27 aprilie 2017 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Contractului-cadru de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (România UE cofinanțare pentru mediu 2014-2020), semnat la Luxemburg la 16 iunie 2016
ORDIN nr. 3850 din 2 mai 2017
ORDIN nr. 3.850 din 2 mai 2017 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare a programelor de formare psihopedagogică în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică