LEGE nr. 50/2003
LEGE nr. 50 din 21 ianuarie 2003 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2002 privind constituirea și funcționarea parcurilor științifice și tehnologice
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 14 din 24 ianuarie 2002 privind constituirea și funcționarea parcurilor științifice și tehnologice, adoptată în temeiul art. 1 pct. VII.5 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, cu următoarele modificări și completări:
1.
Alineatul (4) al articolului 1 va avea următorul cuprins:
(4) Parcul științific și tehnologic se constituie printr-o asociere în participațiune, astfel cum este reglementată în Codul comercial, încheiată între o instituție de învățământ superior acreditata și/sau o unitate de cercetare-dezvoltare, pe de o parte, și regii autonome, companii naționale, societăți comerciale, administrația publică locală, asociații patronale sau profesionale, persoane fizice, investitori români sau străini, pe de altă parte.
2. Litera a) a articolului 5 va avea următorul cuprins:
a) sa dispună de amplasamente și de condiții de locatie, stabilite conform Metodologiei de autorizare, suspendare și anulare a autorizației parcului științific și tehnologic, prevăzută la art. 7 lit. b);
3. Literele a) și b) ale articolului 7 vor avea următorul cuprins:
a) acorda, suspenda sau anulează, după caz, autorizația de funcționare a parcului științific și tehnologic, prin ordin al ministrului;
b) elaborează Metodologia de autorizare, suspendare și anulare a autorizației parcului științific și tehnologic;
4. Litera b) a articolului 8 se abroga.
5. Litera d) a articolului 8 va avea următorul cuprins:
d) stabilește drepturile și obligațiile specifice ale administratorului, pe baza cadrului general prevăzut de Metodologia de autorizare, suspendare și anulare a autorizației parcului științific și tehnologic, prevăzută la art. 7 lit. b);
6. Litera b) a articolului 9 va avea următorul cuprins:
b) gestionează patrimoniul constituit și organizează activitățile de reparații, modernizare, dezvoltare și întreținere a infrastructurii și utilităților;
7. La articolul 10, după litera a) se introduc literele a^1) și a^2) cu următorul cuprins:
a^1)
scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinației sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului științific și tehnologic;
a^2)
amânarea pe perioada de realizare a investiției respective, până la punerea în funcțiune a parcului științific și tehnologic, a taxei pe valoarea adăugată pentru materiale, echipamente și conexiuni la rețelele de utilități;
8. Alineatele (1) și (3) ale articolului 13 vor avea următorul cuprins:
Articolul 13
(1) Ministerul Educației și Cercetării poate suspenda sau anula autorizația de funcționare a parcului științific și tehnologic dacă, pe baza monitorizarii și evaluării periodice, constata nerespectarea Metodologiei de autorizare, suspendare și anulare a autorizației parcului științific și tehnologic, prevăzută la art. 7 lit. b), și înștiințează în scris administratorul cu 60 de zile înainte.
(3) Modificările componentei asociației în perioada de funcționare a parcului științific și tehnologic sunt permise numai cu condiția menținerii scopului pentru care a fost constituit și cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.
9. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
Articolul 14
Ministerul Educației și Cercetării va emite, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, Metodologia de autorizare, suspendare și anulare a autorizației parcului științific și tehnologic și Procedura de admitere în parcul științific și tehnologic a agenților economici, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării.
10. În cuprinsul ordonanței denumirea consortiu se înlocuiește cu denumirea asociere în participațiune.
Articolul 2
Ordonanța Guvernului nr. 14/2002, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 5 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p.
PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 15 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
București, 21 ianuarie 2003.
Nr. 50.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 februarie 2003
DECRET nr. 64 din 20 ianuarie 2003
DECRET nr. 64 din 20 ianuarie 2003 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2002 privind constituirea și funcționarea parcurilor științifice și tehnologice
LEGE nr. 52 din 21 ianuarie 2003
LEGE nr. 52 din 21 ianuarie 2003 privind transparenta decizionala în administrația publică
DECRET nr. 66 din 20 ianuarie 2003
DECRET nr. 66 din 20 ianuarie 2003 pentru promulgarea Legii privind transparenta decizionala în administrația publică
HOTĂRÂRE nr. 1596 din 18 decembrie 2002
HOTĂRÂRE nr. 1.596 din 18 decembrie 2002 privind aprobarea unor măsuri prealabile în vederea constituirii unui parc industrial prin divizarea Societății Comerciale "Uzina Mecanică Sadu" - S.A., filiala a Companiei Naționale "Romarm" - S.A.
HOTĂRÂRE nr. 30 din 16 ianuarie 2003
HOTĂRÂRE nr. 30 din 16 ianuarie 2003 pentru aprobarea unor amendamente la Acordul de împrumut (Proiectul de conservare a energiei termice) dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Londra la 13 aprilie 1997
ORDIN nr. 41 din 23 decembrie 2002
ORDIN nr. 41 din 23 decembrie 2002 pentru modificarea Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 53/2000 și a Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 4/2002 privind acred...
DECIZIE nr. 3211 din 14 ianuarie 2003
DECIZIE nr. 3.211 din 14 ianuarie 2003 pentru stabilirea stării de insolventa a Societății Comerciale "Grupul de Asigurări Roman - Grup AS" - S.A.
HOTĂRÂRE nr. 32 din 16 ianuarie 2003
HOTĂRÂRE nr. 32 din 16 ianuarie 2003 privind transmiterea unui imobil în proprietatea publică a județului Olt și în administrarea Consiliului Județean Olt