HOTĂRÂRE nr. 1596/2002

HOTĂRÂRE nr. 1.596 din 18 decembrie 2002 privind aprobarea unor măsuri prealabile în vederea constituirii unui parc industrial prin divizarea Societății Comerciale "Uzina Mecanică Sadu" - S.A., filiala a Companiei Naționale "Romarm" - S.A.

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 3 februarie 2003

În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, precum și al art. 5 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 126/2001 privind stingerea obligațiilor bugetare ale agenților economici din sectorul producției de apărare, din patrimoniul cărora se constituie parcuri industriale, aprobată prin Legea nr. 50/2002, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Societatea Comercială "Uzina Mecanică Sadu" - S.A., filiala a Companiei Naționale "Romarm" S.A., se divizeaza, în condițiile legii, în vederea constituirii unui parc industrial având suprafața de 18,62 ha și elemente de activ în valoare de 19.029 milioane lei.

(2) Se aprobă transferul fără plata al elementelor de activ prevăzute la alin. (1) din proprietatea Societății Comerciale "Uzina Mecanică Sadu" - S.A. în proprietatea privată a județului Gorj, în vederea infiintarii unei societăți comerciale având ca obiect de activitate administrarea parcului industrial.

(3) Societatea Comercială "Uzina Mecanică Sadu" S.A. își reduce capitalul social la valoarea de 172.497 milioane lei și își păstrează sediul și obiectul de activitate.

Articolul 2

Predarea-preluarea elementelor de activ prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părți în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

Personalul aferent elementelor de activ prevăzute în protocol se preia prin transfer de către societatea administrator înființată potrivit prevederilor art. 1 alin. (2).

Articolul 4

Societatea Comercială "Uzina Mecanică Sadu" S.A. va beneficia de prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 126/2001 privind stingerea obligațiilor bugetare ale agenților economici din sectorul producției de apărare din patrimoniul cărora se constituie parcuri industriale.

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE
Contrasemnează: ────────────────
p.
Ministrul industriei
și resurselor, Mihai Berinde,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării
și prognozei, Gheorghe Romeo Leonard Cazan
Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu

București, 18 decembrie 2002.

Nr. 1.596. ──────────────────

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 februarie 2003

HOTĂRÂRE nr. 30 din 16 ianuarie 2003

HOTĂRÂRE nr. 30 din 16 ianuarie 2003 pentru aprobarea unor amendamente la Acordul de împrumut (Proiectul de conservare a energiei termice) dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Londra la 13 aprilie 1997

HOTĂRÂRE nr. 1555 din 18 decembrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1.555 din 18 decembrie 2002 privind desemnarea instituțiilor și organismelor responsabile cu coordonarea, implementarea și gestionarea asistenței financiare comunitare prin instrumentele structurale