LEGE nr. 293/2009
LEGE nr. 293 din 28 septembrie 2009 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul UNIC
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 9, alineatul (5) va avea următorul cuprins: "(5) În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității." 2. La articolul 39^1, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ
București, 28 septembrie 2009.
Nr. 293.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 1 octombrie 2009
ORDIN nr. 2450 din 10 septembrie 2009
ORDIN nr. 2.450/C din 10 septembrie 2009 privind redobândirea cetățeniei române de către unele persoane
ORDIN nr. 2286 din 25 august 2009
ORDIN nr. 2.286/C din 25 august 2009 privind redobândirea cetățeniei române de către unele persoane
HOTĂRÂRE nr. 181 din 31 august 2009
HOTĂRÂRE nr. 181 din 31 august 2009 pentru aprobarea înființării Consiliului de Coordonare a Relațiilor Internaționale (CCRI)
ACORD din 1 octombrie 2009
ACORD din 31 august 2009 pentru crearea Consiliului de Coordonare a Relațiilor Internaționale
REGULAMENT din 1 octombrie 2009
REGULAMENT din 31 august 2009 privind organizarea și funcționarea Consiliului de Coordonare a Relațiilor Internaționale (CCRI)
LEGE nr. 297 din 28 septembrie 2009
LEGE nr. 297 din 28 septembrie 2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2009 privind stabilirea unor competențe pentru ordonatorul principal de credite al aparatului de lucru al Guvernului
DECRET nr. 1344 din 25 septembrie 2009
DECRET nr. 1.344 din 25 septembrie 2009 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2009 privind stabilirea unor competențe pentru ordonatorul principal de credite al aparatului de lucru al Guvernului
DECRET nr. 1345 din 25 septembrie 2009
DECRET nr. 1.345 din 25 septembrie 2009 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2008 pentru modificarea art. 16 lit. a) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995