ACORD nr. 0/2009

ACORD din 31 august 2009 pentru crearea Consiliului de Coordonare a Relațiilor Internaționale

Convinse de necesitatea asigurării unității de concepție, de acțiune și de metodă în relațiile internaționale ale României din domeniul profesiei contabile, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România și Camera Auditorilor Financiari din România hotărăsc să pună în comun resursele și mijloacele lor pentru a realiza o urmărire coordonată și o gestiune comună a aspectelor internaționale ale profesiei contabile, prin înființarea Consiliului de Coordonare a Relațiilor Internaționale. Consiliul de Coordonare a Relațiilor Internaționale are menirea de a servi interesele internaționale ale ansamblului profesiei contabile românești. Consiliul de Coordonare a Relațiilor Internaționale este organizat și funcționează potrivit regulamentului de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 2 la hotărâre; el acționează într-un mod echitabil și echilibrat în interesul celor două organisme și al membrilor acestora, cu respectarea domeniilor de competențe ale fiecăruia dintre cele două organisme. Prezentul acord se încheie pe durată nedeterminată; el poate fi denunțat de oricare dintre cele două părți după o perioadă de 6 luni de la analiza în ședința comună a Consiliului superior al Corpului și a Consiliului Camerei a motivelor și argumentelor prezentate de partea care solicită denunțarea sau la împlinirea a 10 luni de la solicitarea denunțării de către una dintre părți. Încheiat astăzi, 31 august 2009.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 1 octombrie 2009

LEGE nr. 297 din 28 septembrie 2009

LEGE nr. 297 din 28 septembrie 2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2009 privind stabilirea unor competențe pentru ordonatorul principal de credite al aparatului de lucru al Guvernului