DECIZIE nr. 280/2006

Având în vedere Referatul nr. SG/4.662 din 31 august 2006 al Direcției registre, gestiune colectivă și relații publice, în temeiul art. 131^2 alin. (9) teza a 2-a din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, în baza prevederilor art. 6 alin. (1) și ale art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Articolul 1

Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 29.A/07.03.2006 a Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, reprezentând forma definitivă și irevocabilă a Hotărârii arbitrale nr. 2 din 18 decembrie 2004 privind Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale pe internet și drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 18 ianuarie 2005, prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta decizie.

Articolul 2 — Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 116 A/15.06.2006 a Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, reprezentând forma definitivă și irevocabilă a Hotărârii arbitrale nr. 1 din 18 decembrie 2004 privind Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile și drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 18 ianuarie 2005, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta decizie. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Rodica Pârvu

București, 31 august 2006.

Nr. 280.

Anexa 1

DOSAR NR. 4390/2/2005 (Nr. Vechi 289/2005) ROMÂNIA CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ DECIZIA CIVILA NR. 29. A Ședința publică de la 07.03.2006 Curtea compusă din: PREȘEDINTE - LILIANA- ZOLETA KOROȘI JUDECĂTOR - SILVIA PANĂ GREFIER - NOEMI GRAȚIELA STANCIU Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanții - reclamanții ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (ANISP) și ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAȚIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (ARONSA) împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 2 din 18.12.2004 pronunțată de Comisia de Arbitrii de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimata-pârâta UNIUNEA COMPOZITORILOR ȘI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR. Dezbaterile pe fondul cererii de apel au avut loc în ședința publică din data de 28.02.2006, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 07.03.2006 - data pronunțării prezentei decizii civile. CURTEA DELIBERÂND: Constată că prin Hotărârea Arbitrală nr. 2 din data de 18.12.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunțată de Comisia Arbitrală de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu privire la medierea Metodologiei pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet și drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, s-a hotărât că: - pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet, utilizatorii vor plăti organismului de gestiune colectivă o remunerație, pentru utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, în cuantum lunar de 10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementată de metodologie, dar nu mai puțin de 3.000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opera muzicale (art. 8 al. 1 lit. c). - utilizatorii operelor musicale, conform art. 5 alin. 1 lit. b, sunt obligați ca, până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet (art. 8 al. 1 lit. c). Hotărârea a fost pronunțată pe baza cererilor de mediere formulate de către asociațiile utilizatorilor, respectiv A.N.I.S.P. și A.R.O.N.S.A. Examinând în fond obiectul medierii. Comisia Arbitrală a reținut și s-a pronunțat asupra următoarelor aspecte rămase în divergență: 1. Luând în considerare limitele procentuale prevăzute de Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, în art. 131^1 alin. 2, precum și procentele practicate pe plan european, s-a stabilit, ca remunerație lunară pentru utilizarea operei muzicale, cu cuantum cuvenit autorilor de 10%, aplicat la baza de calcul menționată la punctul 3 din Hotărâre, dar nu mai puțin de 3.000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale, efectuată cu titlu oneros. La punctul 3 al Hotărârii, se arată că baza de calcul este formată din totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obținute de utilizatori din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispozițiile art. 131^1 al. 4 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare. Prin stabilirea acestei modalități de calcul se evită limitarea de la utilizare a repertoriului internațional de opere muzicale, precum și posibilitatea diminuării artificiale a bazei de calcul. 2. Termenul de comunicare a raportului informativ a fost stabilit până la data de 20 a fiecărei luni pentru luna precedentă, urând să cuprindă: numărul de comunicări publice pentru fiecare operă muzicală oferită contra cost; încasările indirecte obținute de utilizator din comunicarea publică cu titlu gratuit a operelor muzicale pe Internet; operele muzicale utilizate în scop ambiental. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.) și ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAȚIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.), solicitând schimbarea în parte a Hotărârii, în sensul: 1. eliminării remunerației fixe în cuantum de 3000 lei prevăzută de art. 5 al. 1 lit. b din Metodologie. 2. reducerea procentului de 10% prevăzut de art. 5 lit. b din Metodologie. 3. eliminarea lit. c a art. 8 al. 1 din Metodologie. În motivarea apelului, apelantele invocă următoarele: 1. Trimiterile la practica europeană, folosite de către intimată și preluate în motivarea hotărârii, nu se justifică, deoarece, pe de o parte, practica europeana în materie nu constituie izvor de drept, iar pe teritoriul național trebuie să fie aplicată legea română. Trimiterile la practica europeană nu se justifică nici din punct de vedere economic, dat fiind decalajul dintre România și aceste țări și faptul că aplicarea acestui criteriu poate avea consecințe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, întrucât astfel vor crește în mod necesar tarifele percepute de către furnizori, serviciul devenind greu accesibil, cu consecința diminuării veniturilor autorilor. 2. Stabilirea atât a unei remunerații forfetare cât și a uneia procentuale, pentru aceeași utilizare a operei muzicale, respectiv "10% dar nu mai puțin de 3000 lei", reprezintă o încălcare a prevederilor Legii nr. 8/1996, modificată și completată, care se referă la "tarife forfetare sau procentuale". 3. Legiuitorul a stabilit că remunerațiile pentru drepturile de autor se determină prin aplicarea unui procent între 1% și 10%, raportat la veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul protejat, plafonul minimal fiind determinat pe baza unor calcule economice, științifice, aplicându-se principiul proporționalității, considerând că în stabilirea remunerațiilor datorate autorilor nu se poate lucra doar cu procente unice, maximale. Apelantele exemplifică cu Metodologia privind utilizarea repertoriului de opere audiovizuale în scop ambiental, potrivit căreia, o unitate hotelieră cu capacitate mare datorează lunar o remunerație forfetară de 600.000 lei; dacă s-ar difuza opere muzicale timp de 10 ore pe zi, cca. 6000 de opere muzicale, retribuția aferentă utilizării unei opere ar fi de 100 lei. Se argumentează în sensul că, deși nivelul remunerației nu se ridică la limita superioară, autorii străini nu și-au retras repertoriul de la utilizare pe motiv că nu primesc din România aceeași remunerație ca în alt stat. Stabilirea procentului remunerației trebuie să țină seama nu numai de echitabila indemnizație a autorului, ci și de gradul de suportabilitate economică a pieței și al utilizatorului, care trebuie să și poată să plătească procentul pretins organismului de gestiune colectivă. Pretenția intimatei de a stabili nivelul remunerației al maximului prevăzut de lege nu este justificată din punct de vedere economic, fiind de 30 de ori mai mare decât cea mai scumpă remunerație percepută pentru muzica ambientală. Se argumentează în sensul că este greu de crezut că se vor găsi utilizatori care să plătească 30.000 lei pentru o melodie ascultată în rețeaua Internet, în condițiile în care un CD, care cca. 10 melodii, se comercializează cu sume cuprinse între 80.000 și 110.000 lei. Nu ar fi echitabil ca pentru muzica ascultată prin rețeaua Internet să se perceapă o remunerație de 30 de ori mai mare decât pentru muzica utilizată în scop ambiental. 4. În ceea ce privește eliminarea literei c a art. 8 al. 1, aceasta este justificată de necorelarea prevederilor art. 5 al. 1 lit. a cu art. 6 al. 1 și art. 8 al. 1 lit. c. Deoarece plata remunerației este anuală și se achită anticipat, nu se mai justifică depunerea lunară a raportărilor pe baza cărora se efectuează plata. Prin întâmpinare scrisă, intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, invocând faptul ca societățile comerciale reprezentate de către apelante au ignorat dispozițiile legii, utilizând și comercializând public, pe Internet, opere muzicale, fără ca acest drept să îi fi fost recunoscut de către titularii drepturilor de autor și fără a plăti remunerațiile cuvenite. Negocierile în vederea stabilirii unor metodologii au fost demarate în 2004; pe toata perioada derulării negocierilor, societățile membre ale apelantelor au continuat să utilizeze operele muzicale fără autorizație. În plus au fost invocate diverse motive și aspecte de natură a conduce la prelungirea negocierilor. Intimata reprezintă și interesele autorilor străini, fapt adus la cunoștința apelantelor. Cu toate că autorii străini au negociat în celelalte state europene remunerații de peste 10%, apelantele au făcut tot posibilul să plătească o remunerație de 4 %. Intimata apreciază ca toate criticile referitoare la stabilirea remunerației forfetare reflectă doar dorința utilizatorilor de a comercializa opere muzicale cu un profit cât mai mare, în detrimentul titularilor drepturilor de autor. Apelantele ignoră cu bună știință faptul că elementul esențial al activității de comercializare a operelor muzicale, de comunicare publică pe Internet, este tocmai muzica. Prin urmare, valoarea comunicării ce o realizează este dată de valoarea operei muzicale. Ideea pe care apelantele încearcă să o acrediteze, aceea potrivit căreia titularii drepturilor de autor ar trebui să accepte orice remunerație ar fi propusă utilizatorilor, indiferent de condițiile de utilizare și de importanța operelor muzicale, pe motiv că altfel ar constitui o ingerință brutală a acestora în activitatea utilizatorilor. O astfel de apreciere este lipsita de temei legal și reprezintă o încălcare a dreptului privat recunoscut și garantat de art. 3 din Legea nr. 8/1996. Remunerația forfetară este una fixă și invariabilă, astfel că raportarea acesteia la cursul de schimb valutar ar transforma-o într-o remunerație procentuală. Remunerația forfetară nu poate fi condiționată ori corelată cu veniturile utilizatorului. În ceea ce privește exemplul din argumentarea apelantelor, referitor la prețul comparativ al CD-urilor, majoritatea acestora din urmă, cu excepția reducerilor și a celor de calitate slabă, au prețuri ce depășesc 400.000 lei. Hotărârea apelata nu stabilește pentru aceeași situație atât o remunerație forfetară, cât și a uneia procentuale. Art. 5 al. 2-3 stabilește expres situațiile în care remunerația este una forfetară. Exemplificarea comparativă a remunerației datorate pentru muzica ambientală nu prezintă nici o relevanță, cât timp în speță se pune problema comercializării operelor muzicale, în timp ce în prima situație este vorba despre crearea unui ambient în spațiul comercial. În ceea ce privește critica potrivit căreia procentul de 10% nu ține seama de decalajul dintre veniturile cetățenilor români și cele ale cetățenilor celorlalte state europene, apelantele solicită practic renunțarea titularilor la drepturile lor pentru a asigura o protecție socială prin suportarea unei părți din cheltuielile voluptorii ale unor cetățeni români. În ceea ce privește art. 8 al. 1 lit. c, utilizatorii au obligația de a raporta întocmai organismului de gestiune colectivă atât informațiile necesare determinării remunerației datorate, cât și informațiile necesare repartizării corecte către titularii drepturilor. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate. Curtea reține caracterul nefondat al apelului. 1. Prin stabilirea unei remunerații lunare de 10%, dar nu mai puțin de 3000 lei, pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale. Hotărârea apelată respectă întocmai prevederile art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996, modificată și completată prin Legea nr. 285/2004, interpretate gramatical, dar și teleologic. Se impune precizarea faptului că vor fi avute în vedere prevederile textului legal menționat în conținutul în vigoare la momentul pronunțării hotărârii apelate, avute în vedere la pronunțarea acesteia, în virtutea regulii tempus regit actum (conținutul actual al textului legal, în urma modificărilor aduse prin art. I pct. 46 din O.U.G. nr. 123/2005, nu mai stabilește limite pentru tarifele supuse negocierii în vederea calculării remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor). Simpla interpretare gramaticală a textului legal, din perspectiva valorii conjuncției "sau" ("tarife forfetare sau procentuale între 1% și 10%"), denotă caracterul alternativ al celor două tipuri de tarife, unul excluzându-1 pe celălalt, cu posibilitatea stabilirii unuia singur ori chiar stabilirea alternativă a ambelor, pentru același tip de remunerație. Numai dacă textul legal ar fi conținut locuțiunea conjuncțională "fie

fie" ("ori tarife forfetare, ori procentuale între 1% și 10%"), sau "ori

ori" ("ori tarife forfetare ori tarife procentuale între 1% și 10%"), stabilirea celor două tipuri de tarife alternativ, pentru determinarea aceleiași remunerații, ar fi fost exclusă. În interpretarea teleologică a aceluiași text legal, stabilirea alternativă a ambelor tipuri de tarife pentru determinarea remunerației este posibilă, dacă se urmărește garantarea unui minim sau a unui maxim al remunerației, între limitele legale (1% și 10%). În speță, prin stabilirea ambelor tarife, alternativ, s-a urmărit garantarea unui minim al remunerației, raportat la veniturile obținute de către utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, cu consecința aplicării tarifului forfetar ori de câte ori, prin aplicarea tarifului procentual la baza de calcul (determinată potrivit art. 5 al. 2 din Metodologie, respectiv "totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obținute de utilizator din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispozițiile art. 131^1 al. 4 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare"), s-ar ajunge la o remunerație ce ar implica un cost sub 3000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale (este avută în vedere partea din costul fiecărei descărcări sau ascultări ce se constituie ca parte a remunerației cuvenite titularului dreptului de autor). Prin urmare, hotărârea păstrează caracterul alternativ al celor două tipuri de tarife, stabilit de prevederile art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996, modificată și completată prin Legea nr. 285/2004, nefiind stabilită perceperea concomitentă atât a tarifului procentual de 10%, cât și a celui forfetar de 3000 lei pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului. 2. În ceea ce privește critica referitoare la trimiterile la practica europeană, folosite de către intimată și preluate în motivarea hotărârii, apelantele nu au arătat în ce constă încălcarea legislației naționale prin stabilirea tarifului procentual alternativ de 10% (maximul legal, prevăzut de art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată prin Legea nr. 285/2004 ), raportat la practicile europene în materie. Apelantele se află într-o evidentă eroare cu privire la consecințele în plan juridic ale unei astfel de referiri. Evident, în sistemul nostru de drept, nici jurisprudența națională, și cu atât mai puțin cea străină ori simplele practici în materie, nu constituie izvor de drept. Referirea din hotărâre privește practicile europene în materia stabilirii cuantumului remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, sub aspectul tendinței de a stabili un maxim procentual ridicat, raportat la veniturile utilizatorilor. Or, în procedura de negociere și arbitrală în materie nu exclude considerarea ca punct de reper a practicilor europene, cât timp rezultatul luării în considerare a acestora este în deplină concordanță cu legea internă. Reținând un cuantum procentual de peste 10% în stabilirea remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale în practicile europene ale organismelor de gestiune colectivă, hotărârea justifică stabilirea procentului în cuantumul maximului legal (10%). Doar dacă luând ca punct de reper practicile europene în materia stabilirii remunerației, hotărârea ar fi stabilit un procent peste maximul legal, s-ar fi pus problema încălcării prevederilor legale. 3. În ceea ce privește nejustificarea din punct de vedere economic, a stabilirii procentului maxim legal de 10%, pe considerentul decalajului dintre România și statele europene ale căror practici au fost avute în vedere și al faptului că aplicarea acestui criteriu poate avea consecințe negative deosebite în dezvoltarea acestui sector, apelantele ignoră în mod nejustificat prevederile legii speciale, care nu instituie drept criteriu pentru stabilirea remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale protejarea intereselor utilizatorilor acestora și implicit a consumatorilor, sub aspectul prețului pentru fiecare descărcare sau ascultare a unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului. Scopul prevederilor art. 131^1 al. 2 din Legea nr. 8/1996, modificată și completată prin Legea nr. 285/2004, este acela de a proteja și de a garanta drepturile de autor asupra operelor muzicale, iar nu acela de a-i proteja pe utilizatorii acestor opere, respectiv pe consumatori. În ceea ce privește susținerea apelantelor în sensul că stabilirea procentului remunerației trebuie să tină seama nu numai de echitabila indemnizație a autorului, ci și de gradul de suportabilitate economică a pieței și a utilizatorului, către trebuie să și poată să plătească procentul pretins organismului de gestiune colectivă, apelantele nu precizează temeiul legal al unui astfel de criteriu. Un astfel de criteriu pare a nu fi reglementat de legea specială privind protecția drepturilor de autor, dat fiind conflictul aparent cu interesul utilizatorilor. Prin stabilirea limitelor legale ale cuantumului remunerației prin Legea nr. 285/2004, are în vedere inclusiv acest aspect, cât timp stabilește o limită maximă a tarifului, raportat la veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul. Prin stabilirea acestei limite maxime, legiuitorul a apreciat implicit și limita superioară a gradului de suportabilitate a remunerației de către utilizatori. Prin urmare, nu se poate susține că prin stabilirea tarifului procentual alternativ la nivelul limitei legale maxime, hotărârea apelată nu ar fi avut în vedere gradul de suportabilitate de către utilizator a remunerației, cât timp acest criteriu este unul legal și intrinsec limitei maxime legale a tarifului alternativ. În ceea ce privește gradul de suportabilitate de către piață a remunerației, determinarea costului final al ascultării sau descărcării unei opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului este lăsat la latitudinea utilizatorului, care ia în calcul și partea din acest cost, care, ulterior, va constitui element al remunerației datorate titularului dreptului de autor asupra operei muzicale respective. Apelantele nu au invocat și nici nu au dovedit în ce ar consta consecințele negative deosebite și nici sub ce aspect s-ar produce acestea, prin aplicarea unui procent de 10%, apelul împotriva hotărârii arbitrale având caracter devolutiv, iar mijloacele de probă se aflau la latitudinea apelantelor, cărora le incumba sarcina probei în temeiul art. 1169 Cod Civil și art. 129 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedură civilă. Astfel de susțineri sunt susceptibile de dovadă prin studii de marketing (cât timp privesc situații de fapt viitoare, în sensul plății în viitor a remunerației astfel calculate, apelantele neinvocând faptul ca deja au plătit remunerația astfel calculată, pentru a se raporta la o situație actuală, pe bază de înscrisuri aflate în posesia și sub autoritatea sa), neefectuate și nedepuse de către apelante în dovedirea criticilor formulate. Chiar dacă aplicarea unui procent de 10% asigură (cu excluderea oricăror alți factori) ar duce la diminuarea drastică nu numai a veniturilor utilizatorilor, ci implicit și a remunerației susceptibilă a fi distribuită titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, în lipsa unor elemente de probatoriu pertinent sub acest aspect, diminuarea procentului nu se justifică. Pe de altă parte, chiar și în această ipoteză, prevalează principiul protecției drepturilor de autor (ce se desprinde din interpretarea sistematica și teleologică a prevederilor Legii nr. 8/1996 ), ce nu exclude diminuarea cuantumului remunerației cuvenite, determinată de jocul concurențial de piață, al cererii și ofertei. Prin urmare, nu se poate stabili un raport de proporționalitate indirectă între stabilirea unui procent maxim de 10% și eventuala diminuare a remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor. Și argumentul bazat pe exemplul comparativ privind CD-urile trebuia susținut de un studiu de piață privind prețul unui CD, în funcție de diverse criterii, cu consecința stabilirii unui preț mediu, dar și de un sondaj de piață cu privire la existența aceluiași segment de public vizat de ambele mijloace de comercializare a operelor muzicale, pentru a întemeia susținerea potrivit căreia procentul de 10% este unul nejustificat, ce ar duce singur (cu excluderea oricăror factori) la diminuarea veniturilor utilizatorilor și implicit, a remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor asupra operelor muzicale, dată fiind opțiune acelorași consumatori pentru varianta mai ieftină. Date fiind însă, mijloacele și rețelele totalmente diferite de comercializare a operelor muzicale (imprimate pe CD-uri vândute în magazine, respective prin descărcare sau ascultare a operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului), segmentele de public vizate sunt diferite. Și aceste mijloace de probă se aflau la îndemâna apelantelor. Principiul rolului activ, consacrat de prevederile art. 129 al. 4-5 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 292 al. 1 Cod procedură civilă, este limitat de principiul disponibilității raportat la obligația procesuală a părții ce formulează pretenția înaintea judecății de a o dovedi. Principiul rolului activ nu exonerează apelantele de obligația procesuală de a propune probele necesare dovedirii susținerilor din motivele de apel. Principiul rolului activ devine aplicabil în momentul în care sunt necesare lămuriri suplimentare ale aspectelor deja probate de către părți în îndeplinirea sarcinii de a-și proba susținerile. Argumentul exemplului comparativ cu remunerația stabilită pentru muzica ambientală este de asemenea, lipsit de orice relevanță sub aspectul susținerii necesității diminuării procentului de 10% stabilit în speță, cel puțin pentru faptul că este vorba despre două situații totalmente diferite, ce implică și costuri diferite. Dacă în prima situație se pune doar problema folosirii operei muzicale pentru crearea unui mediu ambiental într-un spațiu comercial, așa cum susține în mod temeinic intimata, în speță se pune problema comercializării operelor muzicale difuzate on-line, aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului, prin ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost. 4. În ceea ce privește critica referitoare la eliminarea literei c a art. 8 al. 1, datorită necorelarii cu prevederile art. 5 al. 1 lit. 1 și art. 6 al. 1, în sensul nejustificării depunerii lunare a raportărilor pe baza cărora se efectuează plata, deoarece plata remunerației este anuală și se achită anticipat, apelantele ignoră în mod nejustificat conținutul textelor invocate. Astfel, potrivit art. 8 din Metodologie, "utilizatorii operelor muzicale, conform art. 5 al. 1 lit. b, sunt obligați ca, până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând:

a) numărul de comunicări publice pentru fiecare operă muzicală oferită contra cost; b) încasările obținute de utilizator din comunicarea publică a operelor muzicale pe Internet; c) operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet". Textul se referă așadar, la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. b, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, iar nu la utilizarea operelor muzicale potrivit art. 5 al. 1 lit. a, respectiv la utilizarea operelor muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa pagini de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea acestora de către public cu titlu gratuit sau utilizate ca muzică ambientală, așa cum susțin nejustificat apelantele, nefiind vorba despre nici o necorelare. Prevederile art. 5 al. 1 lit. a sunt pe deplin corelate cu cele din art. 6 al. 1, nefiind necesară o corelare a acestora cu art. 8 lit. c, care nu privește tipul de utilizare reglementat de art. 5 al. 1 lit. a raportat la art. 6 al. 1. Obligația utilizatorilor de opere muzicale aflate în medii de stocare disponibile la adresa paginii de Internet a utilizatorului (URL), constând în ascultarea sau descărcarea acestora de către public, contra cost, ca până la data de 20 ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă, un raport cuprinzând și operele muzicale utilizate în scop ambiental pe pagina de Internet, este menită a asigura verificarea delimitării făcută de către utilizator între modalitățile de utilizare a operelor muzicale aflate în repertoriul organismului de gestiune colectivă. Față de cele reținute. Curtea, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat. În temeiul art. 274 al. 1 raportat la art. 298 Cod procedură civilă. Curtea va obliga apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A., apelantele fiind în culpă procesuală. Prezenta va fi comunicată Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge apelul declarat de apelantele ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.), cu sediul în București, bd. Națiunilor Unite, nr. 1, bl 108A, et. 1, sector 5, și ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAȚIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.), cu sediul în București, str. Gh. Lazăr, nr. 2, sector 1, împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 2 din data de 18.12.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunțată de Comisia de Arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ȘI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (U.C.M.R.-A.D.A.), cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 141, sector 1, ca nefondat. Obligă apelantele la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei U.C.M.R.-A.D.A. Definitivă și irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2006. Președinte, Liliana- Zoleta Koroși Judecător, Silvia Pană Grefier, Noemi Gratiela Stanciu Red.L.Y.K./2 ex./07.04.2006

Anexa 2

DOSAR NR. 4389/2/2005 Nr. vechi 288/2005 ROMÂNIA CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ DECIZIA CIVILĂ NR 116 A Ședința publică de la 15.06.2006 Curtea compusă din: PREȘEDINTE - CARMEN-GEORGETA NEGRILĂ JUDECĂTOR- ANDREIA LIANA CONSTANDA GREFIER- DANIELA ȘTEFAN Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanții ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR,

ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAȚIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 1 pronunțată de Comisia de Arbitrii de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ȘI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR. Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 01.06.2006, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 08.06.2006 și 15.06.2006 când în aceeași compunere a dat următoarea decizie: CURTEA Asupra apelului civil de față, constată următoarele: Prin Hotărârea Arbitrală nr. 1/18.12.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 58/18.01.2005, Partea I, pronunțată de Comisia Arbitrală de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor având ca obiect medierea în vederea elaborării unei Metodologii unitare privind utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel și drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, s-au hotărât în esență, conform art. 5 din Hotărâre, cele ce urmează: - pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoane mobile, utilizatorii vor plăti organismului de gestiune colectivă o remunerație lunară; - pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile, utilizatorii vor plăti un cuantum lunar de 10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementată prin prezenta metodologie, dar nu mai puțin de 3000 lei pentru fiecare descărcare de ton de apel; - baza de calcul a remunerației pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile este formată din totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obținute de utilizator din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu dispozițiile art. 131^1 alin. 4 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare; - pentru tonurile de apel comunicate public cu titlu gratuit, utilizatorii vor plăti o remunerație de 3000 lei pentru fiecare descărcare de ton de apel; - utilizatorii care stochează și oferă spre ascultare tonuri de apel pentru telefoane mobile cu posibilitatea de a fi descărcate de pe un mediu de stocare cu acces public și ascultare gratuită în scop promoțional, vor achita o remunerație lunară de 6.000.000 lei (ROL). Procedura de mediere a fost inițiată pe baza cererii formulate UCMR-ADA la 17.09.2004 în conformitate cu art. 131^2 alin. 3 din Legea nr. 8/1996, modificată și completată prin Legea nr. 285/2004 (fila 38 dosar). Prin Hotărârea nr. 1/18.12.2004 Comisia Arbitrală s-a pronunțat asupra următoarelor aspecte rămase în divergență. 1. Întrucât cuprinsul metodologiei îl formează activitatea de comunicare publică precum și aceea de reproducere a operei muzicale, se va folosi în tot cuprinsul metodologiei termenul "utilizare", ce include ambele noțiuni. 2. Având în vedere că Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare acordă protecție operei muzicale, fără să facă distincție între utilizarea ei - integrală sau parțială (art. 1 alin. 2, art. 13, art. 33 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare), se exclude din cuprinsul prezentei metodologii termenul de "fragmente din opere muzicale". 3. Ținând seama de principiul libertății contractuale, al nediscriminării între diferitele categorii de utilizatori, durata autorizării se fixează la 3 ani, cu posibilitatea părților contractante, la cererea expresă a utilizatorului, de a stabili un termen mai scurt. 4. Privitor la baza de calcul, aceasta este formată din totalitatea încasărilor brute lunare, fără TVA, obținute de utilizatori din folosirea operei muzicale, ca parte a veniturilor rezultate, în conformitate cu art. 131^1 alin. 4 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare. 5. Luând în considerare limitele procentuale prevăzute de Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, în art. 131^1 alin. 2 precum și procentele practicate pe plan european se stabilește ca remunerație lunară pentru utilizarea operelor muzicale, un cuantum cuvenit autorilor de 10% aplicat la baza de calcul menționat anterior, dar nu mai puțin de 3000 lei, pentru fiecare descărcare de ton de apel, efectuată cu titlu oneros. Prin stabilirea acestei modalități de calcul se evită limitarea de la utilizare a repertoriului internațional de opere muzicale, precum și posibilitatea diminuării artificiale a bazei de calcul. În ce privește tonurile de apel comunicate cu titlu gratuit, fiecare utilizator va plăti o remunerație fixă de 3000 lei pentru fiecare descărcare de ton de apel. Utilizatorii care stochează și oferă spre ascultare tonuri de apel cu posibilitatea de a fi ascultate de pe un mediu de stocare cu acces public și ascultare gratuită în scop promoțional, vor achita o remunerație fixă lunară de 6.000.000 lei (ROL). Această soluție s-a apreciat că are drept consecință eliminarea oricăror referiri la "durata standard a tonurilor de apel". 6. Referitor la nivelul penalităților datorate în caz de întârziere la plată se stabilește un procent de 0,10% pe zi de întârziere, în considerarea dublului caracter reparator și sancționator al acestora. 7. Nu se impune fixarea unui termen de păstrare a documentelor și informațiilor transmise lunar organului de gestiune colectivă, întrucât regimul de păstrare a documentelor și actelor este diferit de la caz la caz, iar termenele sunt stabilite prin legi speciale. De altfel, comunicările lunare către organismul de gestiune colectivă nu sunt limitate de lege doar la rapoartele lunare și statisticile de trafic ci și la alte informații și documente ( art. 130 alin. 1 lit. h din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare). 8. Întrucât legea stabilește explicit modalitatea de calcul a prejudiciilor datorate pentru utilizările neautorizate (art. 139 alin. 2 din lege) aceasta nu poate face obiectul prezentei metodologii. 9. În ceea ce privește contractul standard, ca anexă la prezenta metodologie, el nu face obiectul acesteia, deoarece, potrivit art. 130 alin. 1 lit. b din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, metodologia trebuie să cuprindă numai drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plății acestor drepturi. 10. Instituirea în sarcina O.R.D.A. a obligației de a întocmi și ține un registru național al utilizatorilor de opere muzicale, folosite la realizarea de tonuri de apel, contravine art. 137 alin. 2 și 3 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare. 11. Intrarea în vigoare a metodologiei de față este prevăzută de art. 131^2 alin. 8 și 9 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 10^1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ a INTERNET SERVICES PROVIDER-ilor (ANISP) și ASOCIAȚIA ROMANĂ a OPERATORILOR NAȚIONALI de SERVICII AUDIOTEXT (ARONSA) solicitând schimbarea în parte a hotărârii, în sensul: 1. eliminării remunerației fixe în cuantum de 3000 lei prevăzută de art. 5 alin. 2 din Metodologie. 2. reducerii procentului de 10% prevăzut de art. 5 alin. 2 din Metodologie. 3. înlocuirii sintagmei "efectuează comunicarea publică" cu vocabula "utilizează", din definiția formulată la art. 2 alin. 2 din Metodologie. 4. eliminării art. 5 alin. 4 din Metodologie. 5. înlocuirii prevederii conținute de art. 8 lit. c din Metodologie cu obligarea utilizatorului de a preciza în raportarea lunară doar dacă a permis sau efectuat cu titlu gratuit ascultarea sau descărcarea de tonuri de apel. 1. În dezvoltarea motivelor de apel apelantele au arătat că prin stabilirea modalității de calcul conform art. 5 din Metodologie, Comisia arbitrală a arătat că se evită limitarea de la utilizare a repertoriului internațional de opere muzicale, precum și posibilitatea diminuării artificiale a bazei de calcul la care se aplică procentul de 10%. Trimiterile la practica europeană din cuprinsul Hotărârii nu se justifică, deoarece practica europeană în materie nu constituie izvor de drept, iar pe teritoriul național este aplicabilă exclusiv legea română. Stabilirea atât a unei remunerații fixe forfetare cât și a uneia procentuale reprezintă nu doar o ingerință brutală în activitatea comercială a utilizatorului, căruia i se impune astfel o anumită politică de preț, dar poate constitui în același timp și o premisă periculoasă a transformării raportului juridic civil specific materiei drepturilor de proprietate intelectuală, într-un raport juridic de drept comercial, situație în care apelantele susțin că ar fi nevoite să facă aplicarea prevederilor legale ce sancționează practicile anticoncurențiale - art. 6 alin. 1 lit. a din Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare. Din punct de vedere al legii, stabilirea atât a unei remunerații fixe forfetare cât și a uneia procentuale pentru una și aceeași utilizare a operei muzicale, respectiv "10% dar nu mai puțin de 3000 lei" reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996, respectiv a dispoziției art. 131^1 alin. 2. 2. A doua critică din apel vizează procentul acordat autorilor pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoane mobile, iar Legea nr. 8/1996, republicată prevede în art. 131^1 alin. 2 că "organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeași categorie de utilizatori tarife forfetare sau procentuale între 1% și 10 % pentru drepturile de autor". Apelantele susțin că este evident că legiuitorul a stabilit că remunerațiile pentru drepturile de autor se determină prin aplicarea unui procent de între 1% și 10% raportat la veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul protejat, plafonul nominal fiind determinat pe baza unor calcule economice, științifice, aplicându-se principiul proporționalității și considerând că în stabilirea remunerațiilor datorate autorilor nu se pot folosi doar procente unice maximale. Pe de altă parte, sunt netemeinice argumentele invocate de intimată în justificarea pretenției reținute ca atare de completul de arbitri, în sensul că "prin stabilirea acestei modalități de calcul se evită limitarea de la utilizare a repertoriului internațional de opere muzicale". De asemenea, utilizarea aceluiași argument de practică europeană nu se justifică nici din punct de vedere economic, dat fiind decalajul dintre România și țările Uniunii Europene, aplicarea acestui criteriu de raportare putând avea consecințe negative deosebite în acest sector de activitate, deoarece prin aplicarea unui procent maximal în calculul remunerației cuvenite autorilor, vor crește în mod necesar tarifele percepute de utilizatori și, în consecință, serviciul oferit de aceștia (furnizarea de tonuri de apel pentru telefoanele mobile) va deveni greu accesibil, iar veniturile autorilor se vor diminua, în loc să crească. 3. Hotărârea arbitrală este netemeinică și în perspectiva celui de al treilea motiv de apel, mai arată apelantele, astfel încât se impune înlocuirea sintagmei "efectuează comunicare publică" cu vocabula "utilizează", în definiția utilizatorului formulată la art. 2 lin. 2 din Metodologie. Conform art. 1 din expunerea de motive a Hotărârii, Comisia Arbitrală a reținut și s-a pronunțat cu privire la faptul că în tot cuprinsul Metodologiei se va folosi termenul "utilizare", care include atât noțiunea de "reproducere" cât și pe aceea de "comunicare publică". Mai arată reclamantele ca din acest punct de vedere, este evident că prezența în dispozitivul Metodologiei a expresiei "efectuează comunicarea publică" nu poate avea drept cauză decât o eroare de redactare a textului Metodologiei. 4. Eliminarea art. 5 alin. 4 din Metodologie este argumentată de apelante astfel: Pentru tonurile de apel care pot fi ascultate sau descărcate (transmise) cu titlu gratuit, utilizatorul trebuie să plătească organismului de gestiune colectivă o remunerație forfetară lunară de 6.000.000 lei (art. 5 alin. 5 din Metodologie), dar totodată va mai trebui să plătească și o remunerație forfetară lunară de 3.000 lei pentru fiecare ton de apel transmis cu titlu gratuit, în baza acestui text - art. 5 alin. 4 - a cărui eliminare se solicită. Or cum se poate lesne constata, situația reglementată prin art. 5 alin. 4 - "transmiterea cu titlu gratuit a unui ton de apel" este în totalitate acoperită de prevederile art. 5 alin. 5 care stabilesc plata unei remunerații forfetare lunare pentru utilizatorii care "oferă spre ascultare tonuri de apel pentru telefoanele mobile, cu posibilitatea de a fi descărcate". Păstrarea alin. 4 alături de prevederile alin. 5 în cadrul art. 5 din Metodologie conduce la posibilitatea efectuării de către utilizator a unei duble plăți a remunerației pentru una și aceeași transmitere (descărcare) a tonului de apel. 5. Ultima critică din motivele de appel susține caracterul neîntemeiat al prevederii art. 8 lit. c din Metodologie în sensul obligării utilizatorului de a preciza în raportarea lunară doar dacă a permis sau efectuat cu titlu gratuit ascultare sau descărcare (transmitere) de tonuri de apel. Apelantele opinează că cerința depunerii unei raportări lunare detaliate a tonurilor de apel transmise cu titlu gratuit nu se justifică în situația în care utilizatorul plătește o remunerație forfetară fixă lunară pentru întreaga activitate pe care o desfășoară în respectivul interval calendaristic și prin care se permite consumatorului final să asculte sau să descarce (ori chiar să îi transmită acestuia) tonuri de apel cu titlu gratuit. Din acest punct de vedere o simplă precizare în raportarea lunară din care să rezulte dacă utilizatorul a efectuat sau nu ascultare sau descărcare (transmitere) de tonuri de apel cu titlu gratuit este mai mult decât suficientă pentru colectorul unic al remunerației forfetare, deoarece suma colectată nu este funcție de numărul sau denumirea tonurilor de apel oferite lunar cu titlu gratuit. Mai mult decât atât, raportarea lunară depusă de către utilizator, nu riscă să devină un document stufos care prin amploare poate genera confuzii sau să conducă la un risc sporit de erori, ori să implice alocarea de resurse umane sau materiale suplimentare pentru utilizator pentru a-l redacta. Eventualul argument al intimatei conform căruia indicarea titlului operei muzicale și a autorului este obligatorie pentru repartizarea în mod proporțional către autori a remunerației colectate, nu ar putea fi primit câtă vreme există precedentul pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental, unde nu se prezintă de către utilizator lista cu operele și autorii difuzați și totuși, remunerațiile se împart către autori pe baza unor coeficienți stabiliți de către organismul de gestiune colectiva. Intimata U.C.M.R.- A.D.A. a formulat întâmpinare la motivele apel solicitând respingerea acestuia și păstrarea în totalitate a Hotărârii Arbitrale ca legale și temeinice, întâmpinare în cuprinsul căreia a răspuns fiecărei critici a apelantelor. Apelul formulat este nefondat. Examinând înscrisurile cauzei din perspectiva motivelor de apel invocate. Curtea apreciază Hotărârea Arbitrală criticată drept legală și temeinică. 1. Prin art. 5 alin. 2 din Metodologie, Comisia Arbitrală a hotărât: "pentu utilizarea operelor musicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile utilizatorii vor plăti un cuantum lunar de 10%, aplicat la baza de calcul, astfel cum este ea reglementată de prezenta Metodologie, dar nu mai puțin de 3000 lei pentru fiecare descărcare de ton de apel". O atare reglementare nu contravine prevederilor art. 131^1 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată prin Legea nr. 285/2004, text care dispunea: "Organismele de gestiune colectivă pot solicita, de la aceeași categorie de utilizatori, cu excepția distribuitorilor prin cablu, tarife procentuale sau forfetare între 1% și 10% pentru drepturile de autor

, raportat la veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar, în lipsa acestor venituri, la cheltuieli ocazionate de utilizare". Comisia arbitrală a optat pentru stabilirea ambelor tarife dintre cele premise de text de o manieră alternativă, urmărind garantarea unui minim al remunerației, din interpretarea textului art. 5 alin. 2 din Metodologie rezultând că niciodată nu ar fi posibilă atât colectarea remunerației la nivel procentual dar și a celei stabilite în forma forfetară; suma forfetară minimă ar urma să fie percepută ori de câte ori cea rezultată din aplicarea procentului de 10% la baza de calcul, ar fi una inferioară sumei de 3000 lei; or, o astfel de soluție este în deplină concordanță cu textul art. 131^1 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004, câtă vreme legiuitorul agreează ambele tipuri de remunerații, dar nu permite cumularea lor. Curtea apreciază de asemenea, nefondată obiecția apelantelor relativă la fundamentarea Hotărârii Arbitrale pe argumente ținând de practica europeană în materie. În primul rând, Comisia Arbitrală la pronunțarea Hotărârii apelate, a făcut aplicarea legii române (în forma în vigoare până la modificarea ei ulterioară prin Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 123/2005 ), iar enunțarea practicii europene în materie nu ține decât de justificarea unei soluții naționale care trebuie să-și găsească o conexitate necesară cu contextul legislativ european, ca și cu cel al aplicării legislației europene, câtă vreme și legislația națională este parte a celei europene, prin alăturare, până la momentul aderării când regulile comunitare vor avea aplicare directă. Concluzia apelantelor este una greșită în sensul că prin textul criticat s-ar fi stabilit atât o remunerație procentuală cât și una forfetară în condițiile în care adiționarea acestora nu va fi posibilă niciodată, după cum nejustificată este și temerea privind transformarea unui raport juridic civil specific materiei dreptului de proprietate intelectuală într-un raport juridic de drept comercial și în care caz ar fi ținute să facă aplicarea prevederilor legale ce sancționează practicile anticoncurențiale - art. 6 alin. 1 lit. a din Legea nr. 21/1996. Curtea constată că nu se vădește vreun pericol posibil din presupusa transformare a raporturilor juridice civile specifice materiei drepturilor de proprietate intelectuală într-un raport juridic de drept comercial, deoarece cele două tipuri de raporturi juridice nu se exclud ci, mai mult, între acestea este un raport de la gen la specie; cum exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală este o activitate lucrativă și în măsura în care cel ce o exercită este un comerciant, se creează în mod frecvent premisa ca un raport juridic de proprietate intelectuală să fie un raport comercial. Textul invocat din Legea concurenței nr. 21/1996 nu are nicio incidență la situația în discuție, deoarece sursa aplicării lui constă într-o practică abuzivă a unui comerciant de a impune, direct sau indirect, prețuri de vânzare, tarife sau clauze contractuale inechitabile. În plus, o asemenea atitudine leonină de "folosire în mod abuziv unei poziții dominante deținute de unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească ori pe o parte substanțială a acesteia", în mod esențial are în geneza sa liberul arbitru al respectivului agent economic, iar necesitatea ca pentru tipul de utilizare a operelor muzicale în modul reglementat de prezenta Metodologie, apelanta trebuie să pornească în stabilirea tarifelor de la remunerația minimală (3000 lei) pentru fiecare descărcare de ton de apel, nu va putea fi niciodată calificată drept o practică anticoncurențială câtă vreme dispozițiile art. 131^2 alin. 8 prevăd că "Metodologiile astfel publicate sunt aplicabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat" și nu numai apelantelor, acestea fiind selecționate pe criterii de reprezentativitate, potrivit dispozițiilor legale; or, câtă vreme toți utilizatorii sunt ținuți de Metodologia astfel negociată, este evident că fiecare dintre aceștia trebuie să respecte același mecanism de stabilire a tarifelor iar nu numai apelantele; în plus, nu poate fi de concepută ideea că o practică anticoncurențială ar putea fi generată de o normă legală sau de o Metodologie elaborată de asemenea, în baza legii. 2. A doua critică a apelantelor vizează solicitarea reducerii procentului de 10% prevăzut în același art. 5 alin. 2 din Metodologie. Curtea apreciază că de vreme ce textul legii art. 131^1 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004 permite stabilirea unui tarif procentual între 1% și 10% pentru utilizarea repertoriului muzical protejat pentru tonuri de apel în zona telefoniei mobile, nu poate fi calificată drept o soluție netemeinică. Argumentul apelantelor că prin aceasta, respectivul serviciu oferit de ele (furnizarea de tonuri de apel pentru telefonie mobilă) va deveni unul greu accesibil pentru public, nu este unul convingător, câtă vreme o astfel de opțiune a utilizatorilor telefoniei mobile este una voluptoarie, necesitându-se în spațiul nevoilor vitale, iar a se apela la diversificarea tonurilor de apel, este o chestiune de opțiune personală, fiecare aparat de telefonie mobilă având un meniu propriu cu tonuri de apel standard, dobândit de posesor odată cu achiziționarea aparatului în sine. Și de această dată, referirea Comisiei Arbitrale la practica europeană în materie, nu este una neavenită pe lângă argumentele arătate la motivul de apel anterior, adăugându-se și acelea că pentru astfel de tonuri de apel, în mod frecvent se folosesc și opere muzicale din repertoriul internațional (implicit, și european), astfel că practica europeană a furnizat Comisiei un bun criteriu orientativ pentru stabilirea drepturilor patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, titulari care ar trebui să se bucure de o protecție uniformă a drepturilor lor în spațiul european sau, în tot cazul, una în care diferențele nu sunt semnificative, funcție de o zonă națională sau alta a utilizării operelor lor. 3. Prin cel de al treilea motiv de apel apelantele pretind înlocuirea sintagmei "efectuează comunicarea publică" cu vocabula "utilizează" în cuprinsul art. 2 alin. 2 din Metodologie. Art. 2 alin. 2 are următoarea formulare: "Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică ce efectuează comunicarea publică a operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile". Prin validarea motivului de apel, acest text ar dobândi această nouă formă: "este utilizator, în sensul prezentei metodologii, orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică ce utilizează operele muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile". Pe lângă faptul că o atare formulare ar fi una supărătoare prin verbalizarea sa datorită conținutului repetitiv, s-ar ajunge într-un mod neîngăduit de rigorile unei definiții, de se a se explicita o noțiune prin ea însăși, chiar dacă apelându-se la diversele sale valențe morfologice. Pe de altă parte, câtă vreme însăși Comisia Arbitrală în expunerea de motive și argumentarea cuprinsă în Hotărâre își stabilește un fond propriu de noțiuni pentru delimitarea domeniului de reglementare, și în acest context dispune "Întrucât cuprinsul metodologiei îl formează activitatea de comunicare publică, precum și aceea de reproducere a operei muzicale, se va folosi în tot cuprinsul Metodologiei termenul de "utilizare", ce include ambele noțiuni" și prin acesta, stabilindu-a nivel conceptual identitatea dintre noțiunea de utilizare și expresia "activitate de comunicare publică", critica formulată se vădește cu atât mai inutilă. 4. Art. 5 alin. 4 din Metodologie și a cărei eliminare din Metodologie o solicită apelanta prevede: "Pentru tonurile de apel comunicate cu titlu gratuit, utilizatorii vor plăti o remunerație de 3000 lei pentru fiecare descărcare de ton de apel", susținându-se că pentru tonurile apel ce pot fi ascultate sau descărcate cu titlu gratuit utilizatorul ar trebui să plătească atât suma prevăzută de acest text cât și o remunerație forfetară lunară de 6000000 lei (ROL) în baza art. 5 alin 5 din Metodologie caz în care organismul de gestiune colectivă ar percepe o dublă plată. Curtea apreciază că eliminarea textului pentru considerentul că reglementarea ce o dispune ar fi conținută în art. 5 alin. 5, nu se impune pentru aceea că situațiile avute în vedere prin cele două ipoteze, sunt diferite. În timp ce art. 5 alin. 4 vizează cazul în care utilizatorii comunică prin tonuri de apel cu titlu gratuit în scopuri promoționale exemplificative, de reclamă sau pentru atragerea consumatorului final și este o situație cuantificabilă, art. 5 alin. 5 se referă la ipoteza în care aceiași utilizatori stochează și oferă spre ascultare tonuri de apel pentru telefoane mobile cu posibilitatea de a fi descărcate de pe un mediu de stocare cu acces public și ascultare gratuită în scop promoțional, or în acest din urmă caz, existând posibilitatea descărcării acestor tonuri de apel de pe un mediu de stocare (internet) și cum consumatorii finali utilizatori ai internetului nu pot fi contorizati, astfel încât să se poată stabili câte descărcări de tonuri de apel cu titlu gratuit taxabile din punctul de vedere al utilizatorilor în sensul prezentei metodologii, au avut loc, rezultă că este preferabilă o remunerație forfetară fixă lunară pentru protejarea drepturilor patrimoniale ale autorilor operelor muzicale. În prima situație, cei care efectuează comunicarea operelor muzicale cu titlu gratuit ca tonuri de apel își stabilesc la nivelul politicii promoționale pe care o aleg câte astfel de descărcări de tonuri de apel oferă pe când în celălalt caz, dând posibilitatea consumatorului final de a și descărca asemenea tonuri de apel de pe mediul de stocare, creează premisa unui șir secundar de ascultări cu titlu gratuit, ceea ce este necuantificabil. 6. Înlocuirea prevederii conținute de art. 8 lit. c din Metodologie cu obligarea utilizatorului de a preciza în raportarea lunară doar dacă a permis sau utilizat cu titlu gratuit ascultarea sau descărcarea de tonuri de apel, este ultimul motiv de apel formulat de apelantă. Textul art. 8 lit. c în forma sa din Metodologie prevede obligația utilizatorului de a comunică organismului de gestiune colectivă "tonurile de apel comunicate public, lunar, cu titlu gratuit, precum și cele oferite spre ascultare gratuită în scop promoțional". Cum cele două tipuri de utilizări sunt distincte, așa cum s-a arătat la motivul de apel anterior, Curtea apreciază că se justifică a se evidenția în cele două comunicări diferite cele două modalități de utilizare către organismul de gestiune colectivă pentru ca aceasta să poată determina remunerațiile datorate de fiecare utilizator, potrivit criteriilor prevăzute la art. 5 alin. 4 și art. 5 alin. 5 din Metodologie. Față de cele ce preced, Curtea urmează a respinge ca nefondat apelul, în baza art. 296 Cod procedură civilă. În baza art. 131^2 alin. 9 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată prin Legea nr. 285/2004, prezenta decizie se va comunică la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala sa, în 5 zile de la data comunicării, prin decizie a directorului general. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A INTERNET SERVICES PROVIDER-ILOR (A.N.I.S.P.) și ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A OPERATORILOR NAȚIONALI DE SERVICII AUDIOTEXT (A.R.O.N.S.A.) împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 1/18.12.2004 pronunțată de Comisia de Arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimata UNIUNEA COMPOZITORILOR ȘI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (U.C.M.R.-A.D.A.). Obligă apelantele la 2000 lei (RON) cheltuieli de judecată către intimata U.C.M.R.-A.D.A. Definitivă și irevocabilă. Prezenta decizie se va comunică Oficiului pentru Drepturile de Autor în vederea îndeplinirii obligației prevăzute de art. 131^2 alin. 9 din Legea nr. 8/1996, modificată și completată prin Legea nr. 285/2004. Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2006. PREȘEDINTE,

CARMEN-GEORGETA NEGRILĂ JUDECĂTOR,

ANDREIA LIANA CONSTANDA GREFIER,

DANIELA ȘTEFAN Red./28.07.2006/3 exemplare/CN Teh. Red. U.M.D.