CRITERII nr. 0/2007

CRITERIILE DE PRIORITATE din 19 iunie 2007 în alocarea capacităților de infrastructura feroviara pe secția cu capacitate saturata Câmpina-Predeal

Intrare în vigoare 4 iulie 2007

I. În alocarea capacităților de infrastructura feroviara vor avea prioritate capacitațile necesare satisfacerii obligațiilor de serviciu public social. II. După satisfacerea criteriului I, vor fi aplicate urmatoarele criterii: 1. Transportul feroviar de calatori 1.1. Trenurile de calatori vor avea prioritate în utilizarea de capacitate, în ordinea rangurilor, fiind destinate transportului de persoane. 1.2. Este interzisa utilizarea traselor pentru circulația locomotivelor izolate, acestea fiind admise în circulație numai ca mijloc de ajutor la trenuri rămase defecte. 1.3. Circulația locomotivelor implicate în procese tehnologice de reparații, alimentare și altele de acest fel va fi admisa numai cu trenurile în circulație. 1.4. Îndrumarea vagoanelor defecte care au necesitat scoaterea din trenuri într-o stație de pe aceasta secție se face la cererea operatorului de transport feroviar, denumit în continuare OTF, cu aprobarea biroului de conducere centralizata a traficului feroviar, denumit în continuare BCCTF, numai după analizarea posibilităților de înscriere în grafic în cursa izolata. 1.5. Pentru o utilizare cât mai eficienta a traselor programate și îndeplinirea contractelor de transport, trenurile vor circula la tonajul și lungimea maxime solicitate de OTF și admise de secția cu capacitate saturata. 1.6. În funcție de fazele de execuție a lucrărilor, Compania Naționala de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. va pune la dispoziția OTF variante de grafic, cu respectarea alocarii numarului de trase și cu abateri minime de la orarele anterioare. 1.7. În cazuri de forța majoră, justificata printr-un incident în circulație sau eveniment de cale ferata, care face ca una dintre liniile curente să fie închisa pentru reglarea circulației, nu se va mai ține seama de rangul trenurilor de calatori pentru intervalul de stație afectat. 2. Transportul feroviar de marfa 2.1. Capetele de secție, respectiv stațiile Câmpina și Predeal, vor fi considerate puncte de influența pentru programarea circulației trenurilor pe secția cu capacitate saturata. În acest sens, programarea trenurilor pe frontierele regionale se va efectua în mod informativ - lunar și decadal, cantitativ - zilnic, iar pe secția cu capacitate saturata, între punctele de influența, numai cantitativ - zilnic. 2.2. Pentru o mai buna fluidizare a traficului feroviar, în stațiile de pe secția cu capacitate saturata Câmpina-Predeal nu vor fi admise acumulari de vagoane, cu excepția cazului în care acestea sunt destinate beneficiarilor de pe aceasta secție și când stația deservește și alte secții, cum este cazul stației Câmpina. 2.3. Programarea circulației trenurilor de marfa pe secția cu capacitate saturata se va efectua de către BCCTF, utilizându-se trasele aflate la dispoziția administratorului de infrastructura publică. în funcție de evoluția lucrărilor și a distanțelor de circulație care se închid pentru lucrari, aceste trase se pot suplimenta pâna la limita noii capacități practice. 2.4. Programarea utilizarii traselor pe tronsonul Câmpina-Predeal, către OTF, se va efectua numai pentru 24 de ore, prin programul zilnic de circulație, indiferent de tarifele de rezervare existente. 2.5. Neutilizarea unei trase programate de către OTF atrage aplicarea de penalități. Trasa rămasă neutilizata poate fi alocata de BCCTF, în mod operativ, altui OTF, dacă exista o solicitare pentru aceasta. 2.6. Dacă un OTF constata ca prin programul zilnic nu poate utiliza o trasa alocata, acesta va aviza în mod operativ BCCTF în vederea atribuirii acesteia altui OTF. 2.7. Modul de utilizare a traselor disponibile de către BCCTF va ține cont de importanța marfurilor transportate, care va avea urmatoarea ordine de prioritate: 2.7.1. transporturi militare; 2.7.2. marfuri perisabile; 2.7.3. trenuri internaționale; 2.7.4. transporturi în interesul lucrărilor; 2.7.5. trenuri aflate în circulație, plecate de pe alte regionale în programul de circulație anterior; 2.7.6. marfuri transportate via mare; 2.7.7. combustibili pentru populație - pacura, CLU - și lucrari agricole - motorina pentru agricultura; 2.7.8. alte tipuri de marfuri, inclusiv alte marfuri petroliere. Pentru a se putea ține cont de acest criteriu, OTF vor preciza în solicitarea de programare felul marfii, iar pentru exportul via mare, numărul acceptului portuar, cu precizarea navei. În cazul în care exportul via mare se va realiza cu depozitarea marfurilor în port, transportul respectiv se va încadra la nivelul de prioritate 2.7.6. 2.8. Circulația locomotivelor implicate în procese tehnologice de reparații, alimentare și altele va fi admisa numai cu trenurile în circulație. 2.9. Pentru eliminarea circulației locomotivelor izolate pe distanța Câmpina-Predeal, fiecare operator va asigura împingerea trenurilor proprii, iar pentru înapoierea locomotivelor destinate împingerii trenurilor se va putea circula remorcat în trenurile celorlalți OTF, pe bază de convenție și percepându-se tarif de remorcare. 2.10. Nu vor fi admise în circulație locomotive izolate decât ca mijloc de ajutor la trenurile rămase defecte. 2.11. Îndrumarea vagoanelor defecte care au necesitat scoaterea din trenuri într-o stație de pe aceasta secție se face la cererea OTF, cu aprobarea BCCTF, numai după analizarea posibilităților de înscriere în grafic în cursa izolata sau cu condiția ca aceste vagoane sa nu limiteze viteza de circulație a trenului, în cazul introducerii acestora în corpul trenului. 2.12. Pentru o utilizare cât mai eficienta a traselor programate și îndeplinirea contractelor de transport, trenurile vor circula la tonajul și lungimea maxime admise de secția cu capacitate saturata. 2.13. În caz de urgența sau de necesitate absoluta, justificata printr-o defectare, eveniment de cale ferata sau forța majoră, care face ca infrastructura să fie momentan inutilizabila, trenurile programate pot fi anulate, fără preaviz, pe durata necesară restabilirii sistemului. 2.14. În funcție de fazele de execuție a lucrărilor, Compania Naționala de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. va pune la dispoziția OTF variante de grafic. Pe secția de circulație cu capacitate saturata, Direcția trafic din C.F.R. poate acorda în mod operativ, la cererea operatorilor de transport feroviar de marfa, și în condiții de exploatare bine justificate derogari de la prevederile art. 22 alin. (1) din Instrucțiunile pentru programarea și analiza tehnico-operativa a circulației trenurilor nr. 099, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.122/2005, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.142 din 16 decembrie 2005. _________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 iulie 2007

HOTĂRÂRE nr. 28 din 28 iunie 2007

HOTĂRÂRE nr. 28 din 28 iunie 2007 pentru modificarea anexei nr. VII la Hotărârea Senatului nr. 64/2004 privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului

HOTĂRÂRE nr. 564 din 6 iunie 2007

HOTĂRÂRE nr. 564 din 6 iunie 2007 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.197/2002 pentru aprobarea Normelor privind materialele și obiectele care vin în contact cu alimentele