DECIZIE nr. 7 din 5 ianuarie 2009
DECIZIE nr. 7 din 5 ianuarie 2009 privind eliberarea domnului Cononov Paul din funcția de consilier personal în cadrul Cancelariei Primului-Ministru - Cabinetul Primului-Ministru
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
REGLEMENTAREA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ din 17 decembrie 2008 RACR-TABP "Transportul aerian al bunurilor periculoase", ediția 3/2008
INTRODUCERE Activitatea aeronautică civilă pe teritoriul și în spațiul aerian național este reglementată prin Codul aerian, prin acte normative interne din domeniu, precum și în conformitate cu prevederile Convenției privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, ale altor convenții și acorduri internaționale la care România este parte. Reglementările aeronautice civile române sunt elaborate, emise sau adoptate în conformitate cu prevederile și recomandările Convenției privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, ale altor convenții și acorduri internaționale la care România este parte, astfel încât să se asigure un caracter unitar, coerent și modern procesului de elaborare și dezvoltare a sistemului național de reglementări aeronautice civile române. În conformitate cu prevederile Codului aerian și în scopul reglementării domeniului aviației civile, Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de autoritate de stat, emite sau asigură prin autorități delegate elaborarea și/sau emiterea de reglementări aeronautice civile române, care au caracter obligatoriu pentru toți participanții la activitățile aeronautice civile și conexe, precum și pentru persoanele care își propun ori desfășoară activități în zonele supuse servituților de aeronautică civilă. Autoritatea Aeronautică Civilă Română este autoritate delegată de către autoritatea de stat pentru asigurarea aplicării reglementărilor aeronautice civile naționale, precum și pentru supravegherea respectării lor de către persoanele juridice și fizice, române sau străine, care furnizează servicii sau produse pentru aviația civilă din România, realizând astfel funcția de supraveghere a siguranței în domeniul aviației civile.
Termenii de mai jos, folosiți în prezenta reglementare, au următoarele înțelesuri: Accidente în care sunt implicate bunuri periculoase - un eveniment asociat sau corelat cu transportul aerian al bunurilor periculoase care conduce la răniri grave, la decesul unei persoane sau la deteriorări majore ale altor bunuri. Aeronavă cargo - orice aeronavă, alta decât o aeronavă destinată transportului de pasageri, cu ajutorul căreia se pot transporta diverse bunuri. Aeronavă destinată transportului de pasageri - o aeronavă care transportă orice persoană, alta decât un membru al echipajului, un angajat al operatorului într-o misiune oficială, un reprezentant autorizat al autorității aeronautice naționale sau o persoană care însoțește încărcătura. Ambalaj: 1. Ambalaj pentru materiale nonradioactive - recipientul și orice alte componente sau materiale necesare acestuia pentru îndeplinirea funcției sale, precum și pentru a asigura respectarea cerințelor specificate în prezenta reglementare privind ambalarea produselor. 2. Ambalaj pentru materiale radioactive - ansamblul de componente necesare pentru izolarea completă a conținutului radioactiv (Acesta poate conține, în particular, unul sau mai multe recipiente, materiale absorbante, structuri de spațialitate, de protecție la radiații, echipamente de umplere, golire, ventilare și asigurare a presiunii, precum și dispozitive pentru răcire, pentru absorbția șocurilor mecanice, pentru asigurarea manipulării și ancorare, pentru izolare termică și mecanisme de deservire totală a ambalajului). NOTĂ: Nu include definiția dispozitiv de încărcare Autoritate de stat - Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor. Autoritate aeronautică - Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" (AACR). Aprobat - înseamnă aprobat de autoritatea aeronautică. Autorizat- înseamnă că solicitarea, intenția de acțiune sau documentul în cauză a fost găsit acceptabil de către autoritatea aeronautică și notificat ca atare operatorului aerian. Bunuri periculoase - articolele sau substanțele capabile să prezinte un risc major pentru sănătate, siguranța zborurilor sau a altor bunuri, atunci când sunt transportate pe calea aerului, sau a mediului înconjurător și care se regăsesc în lista de bunuri periculoase din Manualul OACI - Doc 9284 sau care sunt clasificate în concordanță cu aceste instrucțiuni. Cod UN - un număr de 4 cifre atribuit de către Comitetul de experți al Organizației Națiunilor Unite pentru Transportul Bunurilor Periculoase, cu scopul de a identifica o anumită substanță sau un grup de substanțe. Colet - unul sau mai multe pachete cu bunuri periculoase acceptate de un operator de la același expeditor, în același timp, la aceeași adresă, facturate pentru a fi transportate într-un singur lot la aceeași adresă. Container - un recipient folosit de regulă de către un singur expeditor, conținând unul sau mai multe pachete, care formează o singură unitate în scopul de a fi mai ușor de manevrat și depozitat. Derogare - o autorizație emisă de către autoritatea de stat și care asigură descărcarea de obligația de conformare cu prevederile cuprinse în prezenta reglementare. Dispozitiv de încărcare - orice tip de container de marfă, container al aeronavei, palet cu plasă al aeronavei sau un palet al aeronavei, încărcat sub formă de igloo și acoperit cu o plasă. NOTĂ: Nu include definiția container Excepție - o prevedere din prezenta reglementare care exclude un anumit reper din categoria "bunuri periculoase" de la cerințele aplicabile în mod normal acestuia. Incidente în care sunt implicate bunuri periculoase - un eveniment, altul decât un accident în care sunt implicate bunuri periculoase, asociat sau corelat cu transportul aerian de bunuri periculoase, care nu se produce neapărat la bordul aeronavei și care conduce la rănirea unei persoane, la deteriorări de bunuri, incendii, ruperi, scurgeri de fluide, radiații sau alte mărturii care demonstrează că integritatea ambalajului nu a fost păstrată. Orice eveniment corelat cu transportul aerian de bunuri periculoase care ar putea afecta grav aeronava sau pe ocupanții acesteia este, de asemenea, considerat incident în care sunt implicate bunuri periculoase. Incompatibil - descrie bunurile periculoase care, dacă sunt amestecate, pot conduce la o evoluție periculoasă cu degajare de căldură sau gaz sau pot produce substanțe corozive. Manualul OACI - Doc 9284 - Manualul OACI "Technical Instructions for the Safe Transport of Dangerous Goods by Air", Doc 9284 - AN/905, ediția în vigoare. Membru al echipajului - o persoană desemnată de către operator, având responsabilități la bordul aeronavei pe parcursul timpului de zbor. Membru al echipajului de zbor - un membru al echipajului, posesor de licență aeronautică, care are responsabilități esențiale în operarea aeronavei pe parcursul timpului de zbor. OACI - Organizația Aviației Civile Internaționale. Operator - persoană fizică sau juridică autorizată și/sau licențiată, angajată în operarea aeronavei. Pachet - produsul final al operațiunii de ambalare, compus din ambalaj și conținutul acestuia pregătit pentru transport. Pilotul Comandant - pilotul desemnat de operator sau, în cazul aviației generale, de proprietar ca fiind la comandă și responsabil cu desfășurarea în siguranță a zborului. Rănire gravă - rănirea suferită de o persoană într-un accident de aviație și care: - necesită spitalizare pentru mai mult de 48 de ore, într-o perioadă de 7 zile începând de la data producerii rănirii; - are drept urmare fracturarea unui os (cu excepția fracturilor simple de degete, călcâi sau nas); - implică ruperi ce provoacă hemoragii severe, deteriorări ale nervilor, ale mușchilor sau ale tendoanelor; - implică răniri ale oricărui organ intern; - implică arsuri de gradul II și III sau orice alte arsuri care afectează mai mult de 5% din suprafața corpului; sau - implică o expunere verificată la substanțe infecțioase sau radiații vătămătoare. Statul de origine - statul pe teritoriul căruia marfa a fost pentru prima dată încărcată la bordul unei aeronave. Statul operatorului aerian - statul pe teritoriul căruia operatorul aerian își are sediul principal al afacerilor sale sau, dacă el nu are un astfel de loc, reședința sa permanentă.
Aplicabilitate 2.1. Aplicabilitate generală Prevederile prezentei reglementări sunt aplicabile tuturor operațiunilor directe sau conexe legate de transportul aerian civil de bunuri periculoase. Niciuna din prevederile prezentei reglementări nu se substituie, iar aplicarea ei nu trebuie să contravină cerințelor referitoare la încărcarea, transportul și descărcarea mărfurilor prevăzute în instrucțiunile tehnice ale aeronavelor în cauză și în reglementările de aviație civilă aplicabile acestor activități. În cazuri de extremă urgență când alte forme de transport sunt neadecvate sau respectarea întocmai a prezentei reglementări este contrară interesului public, autoritatea de stat, în cazul operațiunilor de transport aerian civil care se desfășoară în spațiul aerian al României, poate aproba derogări dacă se asigură un nivel de siguranță corespunzător în transport. Pentru operațiunile de transport aerian civil prevăzute la paragraful precedent, operatorii aerieni sunt obligați să obțină autorizații/derogări de la toate statele implicate. Nota 1 Statele implicate sunt statul de origine, statele de tranzit, statele survolate, statul de destinație al bunurilor periculoase în cauză și statul operatorului. Nota 2 Referitor la bunurile periculoase interzise în mod normal la transportul pe calea aerului (vezi pct. 4.2) pot fi acordate derogări. Nota 3 Referitor la bunurile periculoase interzise în orice circumstanțe (vezi pct. 4.3) nu se vor acorda derogări. Nota 4 Prezenta reglementare nu impune operatorilor aerieni români să transporte anumite bunuri periculoase și în același timp nu împiedică operatorii aerieni români să adopte cerințe speciale suplimentare privind transportul acestora. Nota 5 Prezenta reglementare nu absolvă operatorii aerieni români de respectarea integrală a cerințelor și obligațiilor ce le revin potrivit legislației române speciale în domeniu. 2.2. Baza de fundamentare a reglementării 2.2.1. Prezenta reglementare a fost elaborată în conformitate cu prevederile: - anexei 18 la Convenția de la Chicago privind aviația civilă internațională, ediția a treia, iulie 2001, amendamentul 9, septembrie 2007; - anexei III la Regulamentul Consiliului European CEE nr. 3.922 din 1991, cu toate amendamentele și modificările ulterioare (EU-OPS). 2.3. Instrucțiuni tehnice privind bunurile periculoase 2.3.1. Toți operatorii aerieni români care efectuează misiuni de transport aerian de bunuri periculoase au obligația de a respecta prevederile Manualului OACI - Doc 9284, aprobat, emis și amendat în concordanță cu procedura stabilită de către Consiliul OACI. 2.3.2. În baza raportărilor primite de la autoritatea aeronautică, autoritatea de stat va informa OACI asupra dificultăților întâlnite în aplicarea prevederilor Manualului OACI - Doc 9284 și asupra oricăror amendamente pe care le consideră oportun a fi aplicate. 2.3.3. În cazul în care autoritatea de stat, prin amendarea prezentei reglementări, va adopta dispoziții diferite față de cele specificate în Manualul OACI - Doc 9284, acestea vor fi notificate prompt la OACI pentru a putea fi publicate în Manualul OACI - Doc 9284 la rubrica "State variations". 2.3.4. În cazul în care un amendament la Manualul OACI - Doc 9284, cu aplicabilitate imediată din motive de securitate, nu a fost încă implementat de către autoritatea de stat, transportul pe teritoriul României al bunurilor periculoase, care sunt destinate unui stat contractant al Convenției de la Chicago, se va executa în concordanță cu acest amendament, furnizând bunurile periculoase într-un acord total cu cerințele revizuite. 2.3.5. În cazul în care un operator autorizat implicat în transportul de bunuri periculoase adoptă cerințe mai restrictive decât cele specificate de Manualul OACI - Doc 9284, acestea trebuie să fie notificate autorității aeronautice. 2.3.6. În baza notificării primite de la autoritatea aeronautică, autoritatea de stat va informa OACI, în vederea publicării în Manualul OACI - Doc 9284, asupra măsurilor restrictive suplimentare, referitoare la transportul de bunuri periculoase, adoptate de operatori și notificate conform pct. 2.3.5. 2.4. Excepții 2.4.1. Prezenta reglementare nu se aplică în cazul articolelor și substanțelor care ar putea fi clasificate drept bunuri periculoase, dar care sunt cerute la bordul aeronavei în concordanță cu cerințe pertinente de navigabilitate și operaționale, pentru scopurile speciale identificate în Manualul OACI - Doc 9284, pentru întrunirea unor cerințe speciale. 2.4.2. În cazul în care articolele și substanțele care înlocuiesc articolele și substanțele menționate la pct. 2.4.1 sunt transportate cu o aeronavă, ele vor fi transportate în concordanță cu prevederile prezentei reglementări, precum și ale Manualului OACI - Doc 9284. 2.4.3. Articolele și substanțele transportate de pasageri și membrii echipajului vor fi exceptate de la prevederile prezentei reglementări în limitele specificate în Manualul OACI - Doc 9284. 2.5. Transportul bunurilor periculoase la și de la aerodrom Transportul bunurilor periculoase pregătite pentru transportul aerian, în conformitate cu Manualul OACI - Doc 9284, la și de la aerodrom se va efectua în conformitate cu prevederile reglementărilor naționale în vigoare pentru tipul de transport de suprafață utilizat.
Clasificarea bunurilor periculoase se va face în strictă conformitate cu Manualul OACI - Doc 9284. NOTĂ: Definițiile detaliate ale claselor de bunuri periculoase sunt conținute în Manualul OACI - Doc 9284. Aceste clase identifică riscurile potențiale asociate cu transportul aerian al bunurilor periculoase, fiind cele recomandate de către Comitetul de experți al Organizației Națiunilor Unite pentru Transportul Bunurilor Periculoase.
a) articolele și substanțele identificate în Manualul OACI - Doc 9284 ca fiind interzise pentru transport în circumstanțe normale;
b) animale vii infectate.
4.3. Bunuri periculoase interzise în orice condiții la transportul aerian Articolele și substanțele care sunt în particular identificate prin denumire sau prin descriere generică în Manualul OACI - Doc 9284 ca fiind interzise pentru transportul aerian în orice condiții nu pot fi transportate cu niciun fel de aeronavă.
a) bunurile periculoase sunt însoțite de un document de transport pentru bunuri periculoase completat corespunzător, cu excepția cazurilor în care Manualul OACI - Doc 9284 nu prevede necesitatea unui astfel de document;
b) ambalajul, coletul sau containerul care conține bunuri periculoase a fost inspectat în concordanță cu procedurile de acceptare specificate în Manualul OACI - Doc 9284; și
c) expeditorul/importatorul a produs dovezile necesare că a respectat integral cerințele și obligațiile care îi revin din legislația națională în domeniu a statului de origine și/sau a statului român, după caz.
8.2. Check-list de acceptare Operatorul aerian va elabora și va folosi un check-list de acceptare a bunurilor periculoase, în scopul respectării prevederilor pct. 8.1. 8.3. Încărcare și stocare Pachetele și containerele conținând bunuri periculoase și containerele de marfă conținând materiale radioactive trebuie încărcate și stocate în aeronavă în concordanță cu prevederile Manualului OACI - Doc 9284. 8.4. Inspecția privind deteriorările sau scurgerile 8.4.1. Pachetele și containerele care conțin bunuri periculoase, precum și containerele conținând materiale radioactive vor fi inspectate pentru a se descoperi eventuale scurgeri sau deteriorări înainte de îmbarcarea la bordul aeronavei sau într-un dispozitiv de încărcare. Ambalajele, coletele și containerele care prezintă scurgeri sau sunt deteriorate nu vor fi îmbarcate la bordul aeronavei. 8.4.2. Un dispozitiv de încărcare nu va fi îmbarcat la bordul aeronavei decât dacă a fost inspectat și nu s-au descoperit scurgeri sau deteriorări ale bunurilor periculoase conținute de acesta. 8.4.3. Când un pachet conținând bunuri periculoase îmbarcat la bordul unei aeronave prezintă deteriorări sau scurgeri, operatorul aerian îl va înlătura sau va face aranjamentele necesare pentru înlăturarea sa de către o autoritate sau organizație corespunzătoare, asigurându-se totodată că încărcătura rămasă este într-o condiție adecvată transportului aerian, iar celelalte pachete nu au fost contaminate. 8.4.4. Pachetele și containerele conținând bunuri periculoase, precum și containerele de marfă conținând materiale radioactive vor fi inspectate pentru a descoperi semne de deteriorare sau scurgeri la descărcarea din avion sau dispozitivul de încărcare. Dacă există semne de deteriorare sau scurgeri, zona în care bunurile periculoase sau dispozitivul de încărcare au fost depozitate în aeronavă va fi inspectată în scopul descoperirii eventualelor deteriorări sau contaminări. 8.5. Restricții de încărcare în cabina de pasageri sau în cabina de comandă Este interzis transportul bunurilor periculoase în cabina pasagerilor sau în cabina de comandă, cu excepția cazurilor în care acest lucru este permis de prevederile specificate în Manualul OACI - Doc 9284. 8.6. Înlăturarea contaminării 8.6.1. Orice contaminare periculoasă descoperită în avion ca rezultat al scurgerilor sau al deteriorării bunurilor periculoase va fi înlăturată fără întârziere, prin mijloace adecvate. 8.6.2. Decontaminarea se efectuează numai de către organizații și personal recunoscut și autorizat corespunzător, care va atesta aceasta prin emiterea unui document, conform prevederilor legale aplicabile. 8.6.3. Răspunderea privind repunerea în serviciu a aeronavei după decontaminare revine operatorului și se face numai în baza documentului prevăzut la pct. 8.6.2. 8.6.4. O aeronavă care a fost contaminată cu materiale radioactive va fi imediat scoasă din exploatare de către operator și nu va fi repusă în serviciu până când nivelul radiației pe oricare suprafață accesibilă, precum și contaminarea liberă a aeronavei nu înregistrează valori mai mici decât cele admise și specificate în Manualul OACI - Doc 9284. 8.7. Separarea și segregarea 8.7.1. Pachetele conținând bunuri periculoase care ar putea reacționa periculos unul cu celălalt nu vor fi depozitate alăturat sau într-o poziție care să permită interacțiunea dintre ele în eventualitatea producerii unor scurgeri. 8.7.2. Pachetele ce conțin substanțe toxice sau substanțe infecțioase vor fi depozitate la bordul aeronavei în conformitate cu prevederile Manualului OACI - Doc 9284. 8.7.3. Pachetele ce conțin materiale radioactive vor fi depozitate la bordul aeronavei astfel încât să fie separate de persoane, animale vii și filme nedevelopate, în conformitate cu prevederile Manualului OACI - Doc 9284. 8.8. Protejarea și asigurarea încărcăturilor cargo de bunuri periculoase Când bunurile periculoase sunt îmbarcate la bordul unei aeronave, operatorul aerian le va proteja împotriva deteriorării și le va asigura în interiorul aeronavei, astfel încât să preîntâmpine pe timpul zborului orice deplasare care ar putea modifica orientarea pachetelor. Pentru pachetele conținând materiale radioactive asigurarea se va face astfel încât să se asigure că cerințele de separare specificate la pct. 8.7.3 sunt îndeplinite în orice moment. 8.9. Încărcarea la bordul aeronavelor cargo Cu excepția cazului în care se specifică altfel în Manualul OACI - Doc 9284, pachetele conținând bunuri periculoase și care sunt etichetate cu mențiunea "Cargo aircraft only" (Numai pentru aeronave cargo) vor fi încărcate astfel încât un membru al echipajului sau altă persoană autorizată să le poată vedea, supraveghea, manipula și atunci când dimensiunile și greutatea permit, să le poată separa de altă încărcătură cargo pe timpul zborului. 8.10. Autorizații 8.10.1. Operatorii aerieni români pot executa operațiuni de transport de bunuri periculoase numai în condițiile autorizării de către autoritatea aeronautică conform reglementărilor aplicabile. 8.10.2. Operatorii aerieni străini pot executa operațiuni de transport de bunuri periculoase în spațiul aerian național numai în condițiile obținerii unei aprobări în conformitate cu legislația aplicabilă.
Operatorul aerian are obligația de a elabora și menține la zi programe de pregătire a personalului propriu privind recunoașterea, manipularea, restricțiile, măsurile de protecție, acțiunile corespunzătoare transportului bunurilor periculoase, în conformitate cu cele specificate în Manualul OACI - Doc 9284, EU-OPS și JAR - OPS 3.
a) alocarea responsabilităților de securitate tuturor persoanelor competente și calificate corespunzător pentru a-și îndeplini atribuțiile;
b) înregistrări ale bunurilor periculoase sau ale tipurilor de bunuri periculoase transportate;
c) analiza operațiunilor și evaluarea vulnerabilităților, incluzând transferurile între modalitățile de transport, depozitarea temporară în tranzit, manipularea și distribuția;
d) declarația privind măsurile referitoare la politicile de pregătire, practicile de operare, echipamentele și resursele folosite pentru reducerea riscurilor de securitate;
e) proceduri eficiente și la zi pentru raportarea și gestionarea problemelor de securitate (amenințări, încălcări, incidente);
f) proceduri pentru evaluarea, testarea, analiza periodică și menținerea la zi a planurilor de securitate;
g) măsuri pentru asigurarea securității informațiilor de transport conținute în planul de securitate;
h) măsuri pentru asigurarea securității distribuirii documentației de transport.
NOTĂ: Operatorii, expeditorii și alte persoane implicate în transportul bunurilor periculoase trebuie să coopereze între ei și cu autoritățile competente în vederea asigurării schimbului de informații referitoare la riscurile de securitate, a aplicării măsurilor corespunzătoare și a modului de răspuns la incidentele privind securitatea. 13.4. Materialele radioactive Referitor la materialele radioactive, prevederile acestui capitol trebuie luate în considerare astfel încât să se conformeze cu prevederile Convenției asupra protecției fizice a materialului nuclear "Convention on the Physical Protection of Nuclear Material" și IATA INFCIRC/225 (Rev 4).
DECIZIE nr. 7 din 5 ianuarie 2009 privind eliberarea domnului Cononov Paul din funcția de consilier personal în cadrul Cancelariei Primului-Ministru - Cabinetul Primului-Ministru
DECIZIE nr. 8 din 5 ianuarie 2009 privind eliberarea doamnei Huiu Iulia din funcția de consilier personal în cadrul Cancelariei Primului-Ministru - Cabinetul Primului-Ministru
DECIZIE nr. 9 din 5 ianuarie 2009 privind eliberarea doamnei Putineanu Irina din funcția de consilier personal în cadrul Cancelariei Primului-Ministru - Cabinetul Primului-Ministru
DECIZIE nr. 10 din 5 ianuarie 2009 privind eliberarea domnului Cismaș Emil-George din funcția de consilier personal în cadrul Cancelariei Primului-Ministru - Cabinetul Primului-Ministru
DECIZIE nr. 11 din 5 ianuarie 2009 privind eliberarea doamnei Uță Hermina-Nicoleta din funcția de consilier personal în cadrul Cancelariei Primului-Ministru - Cabinetul Primului-Ministru
DECIZIE nr. 12 din 5 ianuarie 2009 privind eliberarea domnului Oprea Marius-Gheorghe din funcția de consilier personal în cadrul Cancelariei Primului-Ministru - Cabinetul Primului-Ministru
DECIZIE nr. 1 din 5 ianuarie 2009 privind eliberarea, la cerere, a domnului Alfred Bulai din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției pentru Strategii Guvernamentale
DECIZIE nr. 2 din 5 ianuarie 2009 pentru eliberarea, la cerere, a domnului Antonel Tănase din funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Acest site folosește cookie-uri. Detalii