ORDIN nr. 1502/2014

ORDIN nr. 1.502 din 29 octombrie 2014 pentru completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 535/2007 privind aprobarea normelor pentru acordarea licenței de transport feroviar și a certificatelor de siguranță în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar pe căile ferate din România

Intrare în vigoare 4 decembrie 2014

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

În temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) lit. k) pct. (ii) din anexa nr. 1 "Regulament de organizare și funcționare al Autorității de Siguranță Feroviară Română - ASFR" la anexa nr. 1 "Regulament de organizare și funcționare al Autorității Feroviare Române - AFER" la Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea și funcționarea Autorității Feroviare Române - AFER, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare, ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Articolul I

După alineatul (2) al articolului 4 al Ordinului ministrului transporturilor nr. 535/2007 privind aprobarea normelor pentru acordarea licenței de transport feroviar și a certificatelor de siguranță în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar pe căile ferate din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 26 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins: "(3) Un operator de transport feroviar care efectuează servicii feroviare de tip B are acces pe liniile ferate industriale, inclusiv cele de tranzit aferente acestora, pentru efectuarea unor activități de manevră feroviară cu caracter sezonier (pentru transportul produselor agricole, combustibililor necesari alimentării CET-urilor), fără înscrierea în certificatul de siguranță a acestor linii, pentru o perioadă care poate dura între 30 și 120 de zile în decurs de un an calendaristic, cu îndeplinirea următoarelor cerințe:

a) existența unei proceduri proprii pentru accesul pe liniile ferate industriale în cauză, inclusiv cele de tranzit aferente acestora, care să fie inclusă în sistemul de management al siguranței;

b) aplicarea unui proces de management al riscului și întocmirea unui raport de evaluare a siguranței pentru schimbarea semnificativă de ordin operațional, conform Regulamentului (CE) nr. 352/2009 al Comisiei din 24 aprilie 2009 privind adoptarea unei metode de siguranță comune pentru evaluarea riscului prevăzută la articolul 6 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului;

c) notificarea Autorității de Siguranță Feroviară Română - ASFR cu 10 zile înainte de începerea activității pe liniile ferate industriale respective.

(4) Operatorul de transport feroviar prevăzut la alin. (3) are acces pe liniile ferate industriale, inclusiv pe cele de tranzit aferente acestora, și pentru efectuarea unor activități de manevră feroviară în situații de urgență, definite conform legislației în vigoare, sau cu caracter militar, fără înscrierea acestor linii în certificatul de siguranță, cu notificarea Autorității de Siguranță Feroviară Română - ASFR"

Articolul II

Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR din cadrul Autorității Feroviare Române - AFER, administratorul infrastructurii feroviare publice, gestionarii infrastructurii feroviare neinteroperabile, operatorii de transport feroviar și deținătorii de linii ferate industriale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.

=====
Ministrul transporturilor, Ioan Rus

București, 29 octombrie 2014.

Nr. 1.502. _______

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 noiembrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 941 din 29 octombrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 941 din 29 octombrie 2014 pentru modificarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 138/2013 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranța alimentării cu energie electrică, precum și pentru prorogarea unui termen

HOTĂRÂRE nr. 943 din 29 octombrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 943 din 29 octombrie 2014 privind aprobarea Actului adițional nr. 1 la Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul P IX - 4 Cosminele, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Societatea Comercială "A...

HOTĂRÂRE nr. 944 din 29 octombrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 944 din 29 octombrie 2014 privind aprobarea Actului adițional nr. 1 la Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul P VIII - 16 Oporelu-Constantinești, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și compania...

HOTĂRÂRE nr. 945 din 29 octombrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 945 din 29 octombrie 2014 privind aprobarea Actului adițional nr. 1 la Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul P VIII - 24 Siliștea-Măgureni, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și compania Fora...

DECRET nr. 659 din 31 octombrie 2014

DECRET nr. 659 din 31 octombrie 2014 pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului euro-mediteranean în domeniul aviației între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Guvernul Statului Israel, pe de altă parte, semnat la Luxem...

DECRET nr. 660 din 31 octombrie 2014

DECRET nr. 660 din 31 octombrie 2014 pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de cooperare în domeniul navigației prin satelit între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Regatul Norvegiei, pe de altă parte, semnat la Br...

ORDIN nr. 1501 din 29 octombrie 2014

ORDIN nr. 1.501 din 29 octombrie 2014 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 402/2013 al Comisiei din 30 aprilie 2013 privind metoda comună de siguranță pentru evaluarea riscurilor și de modificare a Regulamentului...