ORDIN nr. 1699/2006

ORDIN nr. 1.699 din 18 decembrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind desemnarea organismelor care realizează evaluarea conformității dispozitivelor medicale

Intrare în vigoare 5 ianuarie 2007

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 487/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind desemnarea laboratoarelor de încercări, precum și a organismelor de certificare și de inspecție care realizează evaluarea conformității produselor din domeniile reglementate prevăzute în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, republicată*), ------- Notă

*) Atât Hotărârea Guvernului nr. 487/2002, cât și Legea nr. 608/2001 au fost republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 6 aprilie 2006.

în temeiul art. 43 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 911/2005 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și de punere în funcțiune a dispozitivelor medicale, al art. 42 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 798/2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și de utilizare a dispozitivelor medicale pentru diagnostic în vitro, al art. 27 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2004 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și/sau de punere în funcțiune a dispozitivelor medicale implantabile active, cu modificările ulterioare, și al Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, văzând Referatul de aprobare al Direcției logistică, administrativ, relații publice și mass-media nr. E.N. 8.055/2006, ministrul sănătății publice emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Normele metodologice privind desemnarea organismelor care realizează evaluarea conformității dispozitivelor medicale, prevăzute în anexa nr. I.

Articolul 2

(1) Se constituie Comisia de desemnare a organismelor care realizează evaluarea conformității dispozitivelor medicale, denumită în continuare Comisia de desemnare, care funcționează în cadrul Direcției logistică, administrativ, relații publice și mass-media.

(2) Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de desemnare este prevăzut în anexa nr. II.

(3) Componența nominală a Comisiei de desemnare se aprobă prin ordin al ministrului sănătății publice, în termen de 30 de zile de la data prezentului ordin.

Articolul 3

Anexele nr. I și II fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 4

Prevederile Ordinului ministrului sănătății și familiei nr. 547/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind desemnarea organismelor care realizează evaluarea conformității dispozitivelor medicale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 11 iunie 2003, se abrogă.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul sănătății publice, Gheorghe Eugen Nicolăescu

București, 18 decembrie 2006.

Nr. 1.699.

Anexa I

NORMA 18/12/2006

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 5 ianuarie 2007

LEGE nr. 493 din 28 decembrie 2006

LEGE nr. 493 din 28 decembrie 2006 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 32/2006 pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre

DECRET nr. 1448 din 28 decembrie 2006

DECRET nr. 1.448 din 28 decembrie 2006 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 32/2006 pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negr...

LEGE nr. 506 din 28 decembrie 2006

LEGE nr. 506 din 28 decembrie 2006 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 51/2006 pentru modificarea alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultură

DECRET nr. 1463 din 28 decembrie 2006

DECRET nr. 1.463 din 28 decembrie 2006 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii...