ORDIN nr. 808/2026

ORDIN nr. 808 din 25 iunie 2026 privind Registrul de evidență fiscală

Intrare în vigoare 7 iulie 2026

În temeiul prevederilor art. 19 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Contribuabilii plătitori de impozit pe profit sunt obligați să întocmească Registrul de evidență fiscală, în conformitate cu prevederile prezentului ordin.

(2) Modelul și conținutul Registrului de evidență fiscală sunt prevăzute în anexă.

Articolul 2

În Registrul de evidență fiscală se înscriu, în ordine cronologică, informațiile care au stat la baza determinării rezultatului fiscal pozitiv sau negativ și a calculului impozitului pe profit cuprins în declarațiile privind obligațiile de plată a impozitului pe profit.

Articolul 3

Registrul de evidență fiscală se completează trimestrial și/sau anual, precum și pentru orice altă perioadă impozabilă, după caz, astfel încât să permită identificarea și controlul operațiunilor efectuate pentru determinarea rezultatului fiscal pozitiv sau negativ și pentru calculul impozitului pe profit cuprins în declarațiile privind obligațiile de plată a impozitului pe profit.

Articolul 4

Registrul de evidență fiscală se ține în formă scrisă sau electronică.

Articolul 5

Contribuabilii înregistrați ca plătitori de impozit pe profit care întocmesc Registrul de evidență fiscală, în formă scrisă sau electronică, trebuie să respecte modelul și conținutul acestuia prevăzute în anexă.

Articolul 6

Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 7

Direcția generală de legislație fiscală și reglementări vamale și contabile, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, precum și Direcția generală de administrare a marilor contribuabili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 8

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 870/2005 privind Registrul de evidență fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 28 iunie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 9

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare

București, 25 iunie 2026.

Nr. 808.

ANEXĂ

Modelul și conținutul Registrului de evidență fiscală

Nr.

crt.

Explicații privind operațiunile efectuate și calculul rezultatului fiscal și al impozitului pe profit*)

Valoarea - lei - *) Se va înscrie și simbolul contului contabil în care au fost înregistrate sumele care fac obiectul acestor explicații, după caz.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 7 iulie 2026