DECIZIE nr. 10/1997

DECIZIE nr. 10 din 7 noiembrie 1997 privind aprobarea soluției referitoare la aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 12 decembrie 1995, cu modificările ulterioare, în condițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 118/1996 privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/1997 , aprobată și modificată prin Legea nr. 164/1997

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

LEGE nr. 164 din 22 octombrie 1997 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 118/1996 privind constituirea și utilizarea Fondului special al dr...

Comisia centrala pentru aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul impozitelor indirecte, constituită în baza Ordinului ministrului de stat,

ministrul finanțelor, nr. 1.290/1993, aproba următoarea soluție referitoare la aplicarea prevederilor art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 12 decembrie 1995, cu modificările ulterioare, în condițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 118/1996 privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 20/1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 164/1997, conform procesului-verbal încheiat de comisie la data de 5 noiembrie 1997: Potrivit prevederilor art. 4 alin. 1 pct. 1, precum și ale art. 4 alin. 2 din Legea nr. 118/1996, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 20/1997, aplicarea cotei de 25% se va reflecta în nivelul prețurilor cu ridicată și al prețurilor cu amănuntul, pentru carburanții auto livrați la intern, fără să între în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. Pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată aferentă prețului de vânzare cu amănuntul, societățile comerciale care comercializează carburanți auto vor deduce din prețul cu amănuntul suma reprezentând contribuția la Fondul special al drumurilor publice, facturată de furnizor sau achitată la import pe fiecare tip de produs. Rezultatul obținut se înmulțește cu cota recalculata de T.V.A. de 15,254% și se obține T.V.A. aferentă prețului de vânzare cu amănuntul pe fiecare tip de produs. În situația în care aprovizionarea cu carburanți auto se face de la mai mulți producători la prețuri diferite, se va proceda după cum urmează: - se determina, pe fiecare tip de produs, un preț mediu de aprovizionare, calculat pe baza prețurilor de achiziție fără contribuția la Fondul special al drumurilor publice din luna anterioară; - se determina contribuția medie pe tip de produs la Fondul special al drumurilor publice prin aplicarea cotei de 25% la prețul mediu de aprovizionare, calculat pe tip de produs; - se scade din prețul de vânzare cu amănuntul contribuția medie la Fondul special al drumurilor publice. Rezultatul obținut se înmulțește cu cota recalculata de T.V.A. de 15,254% și se obține T.V.A. aferentă prețului de vânzare cu amănuntul pe fiecare tip de produs. Contribuția medie lunară pe tip de produs la Fondul special al drumurilor publice se va aplica și pentru determinarea T.V.A. aferentă bonurilor valorice emise pe tip de produs și destinate achiziționării de carburanți auto. T.V.A. aferentă bonurilor valorice este exigibilă în luna emiterii acestora. Societățile comerciale care comercializează carburanți auto au obligația să evidențieze distinct pe documentele legale de vânzare suma reprezentând contribuția la Fondul special al drumurilor publice. Președintele comisiei, Dan Radu Rusanu,

secretar de stat, membru al Guvernului

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 noiembrie 1997

HOTĂRÂRE nr. 705 din 7 noiembrie 1997

HOTĂRÂRE nr. 705 din 7 noiembrie 1997 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Sediul Direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat Timiș" din municipiul Timișoara, județul Timiș

HOTĂRÂRE nr. 707 din 7 noiembrie 1997

HOTĂRÂRE nr. 707 din 7 noiembrie 1997 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 476/1997 privind alocarea unor sume din bugetul de stat pe anul 1997 pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în unele județe în lunile iunie-august 1997

HOTĂRÂRE nr. 695 din 6 noiembrie 1997

HOTĂRÂRE nr. 695 din 6 noiembrie 1997 privind acordarea burselor pentru elevii, studenții, doctoranzii și cursanții din învățământul postuniversitar din Republica Moldova, Ucraina, pentru cei de origine etnică română din afară granițelor tarii, pentru cetățeni...