ORDIN nr. 3548/2021

ORDIN nr. 3.548 din 25 martie 2021 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială "Copil Dorit" din municipiul București

Intrare în vigoare 25 mai 2021

Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

ținând cont de dispozițiile Ordinului nr. 5.773/2015 privind acordarea autorizării de funcționare provizorie pentru nivelul de învățământ „gimnazial“ din cadrul unității de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Copil Dorit“ din municipiul București,

luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 20 din 9.11.2020 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar particular evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020,

având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative,

în temeiul art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin:

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Copil Dorit“, cu sediul în municipiul București, Șoseaua Viilor nr. 33, sectorul 5, pentru nivelul de învățământ „gimnazial“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“, începând cu anul școlar 2021-2022, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Copil Dorit“ din municipiul București, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

Articolul 3

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Copil Dorit“ din municipiul București are obligația ca, în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, să parcurgă procedurile de înregistrare fiscală și să comunice Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală; în caz contrar, se vor sesiza organele fiscale competente pentru luarea măsurilor care se impun.

Articolul 4

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Copil Dorit“ din municipiul București are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2025-2026.

Articolul 5

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Școala Gimnazială „Copil Dorit“ din municipiul București.

Articolul 6

(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Copil Dorit“ din municipiul București dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.

(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Școala Gimnazială „Copil Dorit“ din municipiul București revine fondatorilor.

Articolul 7

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Copil Dorit“ din municipiul București este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 8

Asociația „Copil Dorit“ din municipiul București, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Școala Gimnazială „Copil Dorit“ din municipiul București, Direcția generală învățământ preuniversitar din Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 9

Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p.

=====
Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat

București, 25 martie 2021.

Nr. 3.548.

ANEXĂ

Municipiul București

Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/dată Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail

Nivelul de învățământ/

Nivelul de calificare

Profilul/

Domeniul

Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/Specializarea Limba de predare Forma de învățământ Nr. de formațiuni de studiu solicitate

1. Școala Gimnazială „Copil Dorit“ 16/6.10.2020 Asociația „Copil Dorit“

Șos. Viilor nr. 33, sectorul 5,

tel.: 0722/166358

copildorit@gmail.com

Gimnazial/Nivelul 1 (cf. Hotărârii Guvernului

nr. 918/2013,

cu modificările

și completările ulterioare)

Română Cu frecvență 4/33

Capacitate maximă de școlarizare*) - 15 formațiuni de studiu în 2 schimburi (maximum 9 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 6 formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 25 mai 2021

DECIZIE nr. 71 din 9 februarie 2021

DECIZIA nr. 71 din 9 februarie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) , ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi, ale art. 31 alin. (1) lit. c) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea...

DECIZIE nr. 131 din 2 martie 2021

DECIZIA nr. 131 din 2 martie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VI alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, în r...

DECIZIE nr. 157 din 4 martie 2021

DECIZIA nr. 157 din 4 martie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă , în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completu...