ORDIN nr. 3657/2004

ORDIN nr. 3.657 din 22 aprilie 2004 privind înființarea sucursalelor regionale ale Agenției Naționale pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART)

Intrare în vigoare 22 octombrie 2004

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.338/2001 privind înființarea Agenției Naționale pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social și participarea României la Programul TEMPUS, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.620/2003, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 410/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se înființează sucursalele regionale ale Agenției Naționale pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART), prevăzute în anexa la prezentul ordin, la Cluj-Napoca, Galați, Iași și Timișoara.

Articolul 2

(1) Sucursalele regionale ale Agenției Naționale pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART), denumite în continuare sucursale regionale, funcționează în conformitate cu prevederile prezentului ordin.

(2) Sucursalele regionale nu au personalitate juridică și nici buget propriu.

Articolul 3

(1) Sucursalele regionale sunt nuclee de acțiune permanentă ale Agenției Naționale pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART), care contribuie la implementarea operativă în teritoriu a atribuțiilor APART.

(2) Atribuțiile principale ale sucursalelor regionale vor viza următoarele obiective:

a) identificarea de oportunități de cooperare în regiune între universități, institute de cercetare, agenți economici, instituții și organizații pentru valorificarea rezultatelor cercetării științifice și soluționarea unor probleme economico-sociale;

b) promovarea activităților de transfer tehnologic în regiune;

c) menținerea unor legături permanente cu agenția regională de dezvoltare, precum și cu alte instituții regionale cu atribuții în promovarea și derularea unor proiecte de interes regional sau național;

d) informarea în regiune a celor interesați de oferta de formare și cercetare universitară;

e) identificarea nevoilor locale de cercetare și formare.

(3) După caz, Agenția Națională pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART) poate atribui sucursalelor regionale și alte atribuții, destinate implicării universităților în mediul economico-social sau îndeplinirii unor obiective punctuale.

Articolul 4

Agenția Națională pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART) coordonează și monitorizează întreaga activitate a sucursalelor regionale.

Articolul 5

Schema de personal a fiecărei sucursale regionale include două posturi de expert (studii superioare) din totalul posturilor aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.620/2003 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.338/2001 pentru înființarea Agenției Naționale pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social și participarea României la Programul TEMPUS. 1. Persoanele care ocupă posturile prevăzute sunt selecționate de către Agenția Națională pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART) prin concurs organizat în condițiile legii. 2. Sumele pentru plata lunară a personalului sucursalelor regionale se suportă din bugetul Agenției Naționale pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART).

Articolul 6

Agenția Națională pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART) organizează periodic programe de pregătire a personalului sucursalelor regionale, referitoare atât la noile programe ce se lansează și în care pot fi implicate universitățile, cât și la activitățile punctuale pe care sucursalele le vor întreprinde.

Articolul 7

Sediul fiecărei sucursale regionale se asigură de către o universitate din localitatea de referință, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 8

Agenția Națională pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART) achiziționează din bugetul propriu, în anul 2004, câte un aparat fax și câte un calculator (inclusiv imprimantă), precum și mobilierul necesar pentru sucursalele regionale înființate.

Articolul 9

Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de către Agenția Națională pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART).

=====
Ministrul educației și cercetării, Alexandru Athanasiu

București, 22 aprilie 2004.

Nr. 3.657.

Anexa

SUCURSALELE REGIONALE

ale Agenției Naționale pentru Parteneriatul

Universităților cu Mediul Economico-Social (APART)

Nr. crt. Sucursala Sediul sucursalei

1. Sucursala Cluj-Napoca a Agenției Naționale pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART) Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca

2. Sucursala Galați a Agenției Naționale pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART) Universitatea "Dunărea de Jos" Galați

3. Sucursala Iași a Agenției Naționale pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART) Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" Iași

4. Sucursala Timișoara a Agenției Naționale pentru Parteneriatul Universităților cu Mediul Economico-Social (APART) Universitatea "Politehnica" Timișoara

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 22 octombrie 2004

DECRET nr. 788 din 15 octombrie 2004

DECRET nr. 788 din 15 octombrie 2004 pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Convenției internaționale din 2001 privind controlul sistemelor antivegetative dăunătoare utilizate la nave, adoptată la Conferința Organizației Maritime Internaționale, la L...

DECRET nr. 789 din 15 octombrie 2004

DECRET nr. 789 din 15 octombrie 2004 pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Contractului de împrumut dintre România și Institutul de Credit pentru Reconstrucție - Germania, semnat la București la 18 februarie 2004 și, respectiv, la Frankfurt la 27 fe...

HOTĂRÂRE nr. 1688 din 14 octombrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.688 din 14 octombrie 2004 pentru completarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 867/2004 privind schimbarea titularului dreptului de proprietate și de administrare asupra unor imobile situate în municipiul București