METODOLOGIE nr. 0/2015

METODOLOGIE din 11 august 2015 de evaluare a inspectorilor școlari

Articolul 1

Evaluarea inspectorilor școlari se realizează în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (2^1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

a) se face anual, potrivit fișei postului și prin punctarea activităților de îndrumare și control realizate în afara fișei postului, la solicitarea inspectorului școlar general și a organelor ierarhic superioare;

b) se declanșează prin autoevaluare și se realizează pe baza fișei de evaluare a fiecărui inspector școlar ce a fost elaborată de către inspectoratul școlar în baza fișei de evaluare-cadru din anexa nr. 2 la ordin;

c) fiecare inspector școlar completează punctajul de autoevaluare și elaborează un raport argumentativ, ambele depunându-se la registratura inspectoratului școlar, în perioada 1-7 septembrie a anului școlar următor; punctajele alocate sunt motivate cu documentația existentă în inspectoratul școlar;

d) inspectorul școlar general finalizează fișa de evaluare a inspectorului școlar, prin completarea punctajului acordat, numai după ce inspectorul școlar general adjunct în a cărei subordine directă este cel evaluat consultă directorii de unități de învățământ preuniversitar și șefii comisiilor metodice privind respectarea deontologiei profesionale de către inspectorii școlari;

e) fișele de evaluare ale inspectorilor școlari sunt vizate de inspectorul școlar general adjunct și inspectorul școlar general, până la data de 15 septembrie a anului școlar următor, marcând finalizarea procesului de evaluare;

f) contestațiile se depun la registratura inspectoratului școlar, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei inspectoratului școlar de acordare a punctajului final de evaluare;

g) consiliul de administrație al inspectoratului școlar rezolvă contestațiile privind evaluarea inspectorilor școlari, în prezența persoanei evaluate;

h) contestațiile se soluționează în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea lor la inspectoratul școlar. Rezultatul poate fi atacat în contenciosul administrativ/la instanța de judecată competentă;

i) punctajul final și calificativul acordat vor fi comunicate, în scris, celor în cauză până la data de 30 septembrie a anului școlar următor.

Articolul 2

Inspectorul școlar general organizează evaluarea inspectorilor școlari, potrivit art. 1.

Articolul 3

Rezultatul evaluării se concretizează în acordarea calificativului anual, astfel: ● 85-100 de puncte: "foarte bine" - validare pe funcție; ● 70-84,99 de puncte: "bine" - validare pe funcție; ● 60-69,99 de puncte: "satisfăcător" - monitorizare - reevaluare la un interval de 3-6 luni; ● sub 60 de puncte: "nesatisfăcător" - invalidare pe funcție (încetarea contractului de management educațional încheiat în calitate de inspector școlar).

Articolul 4

În situația acordării la evaluarea anuală a calificativului "nesatisfăcător" unui inspector școlar, acesta este eliberat din funcție. Calificativul "nesatisfăcător" nu dă dreptul de ocupare a unei funcții de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare în următorii trei ani de la obținerea acestui calificativ.

Articolul 5

Inspectoratele școlare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 august 2015

HOTĂRÂRE nr. 663 din 19 august 2015

HOTĂRÂRE nr. 663 din 19 august 2015 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statului Kuwait cu privire la înființarea unei comisii mixte pentru cooperare, semnat la Kuwait City la 4 mai 2015

HOTĂRÂRE nr. 686 din 19 august 2015

HOTĂRÂRE nr. 686 din 19 august 2015 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statului Kuwait cu privire la eliminarea obligației vizei pentru titularii de pașapoarte diplomatice, speciale și de serviciu, semnat la Kuwait City la 4 mai 20...

ACORD din 27 august 2015

ACORD din 4 mai 2015 între Guvernul României și Guvernul Statului Kuwait cu privire la eliminarea obligației vizei pentru titularii de pașapoarte diplomatice, speciale și de serviciu

HOTĂRÂRE nr. 688 din 19 august 2015

HOTĂRÂRE nr. 688 din 19 august 2015 privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2015 pentru Institutul Național de Statistică pentru plata titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale corespunzătoare t...

ORDIN nr. 2517 din 24 august 2015

ORDIN nr. 2.517 din 24 august 2015 pentru modificarea schemei de ajutor de stat "Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții realizate de IMM și întreprinderi mari", aferentă axei prioritare 1 "Un sistem de producție inovat...