ORDIN nr. 3600/2017

ORDIN nr. 3.600 din 4 aprilie 2017 pentru modificarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.557/2011

Intrare în vigoare 5 aprilie 2017

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere dispozițiile art. 256 alin. (2), art. 259 și art. 260 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

ținând seama de prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.557/2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 50 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

în baza Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale,

ministrul educației naționale emite prezentul ordin.

Articolul I

Metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.557/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 26 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 20, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Articolul 20

(1) În condițiile în care, după finalizarea concursului, rămân vacante funcții de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic, ocuparea acestora se poate realiza prin detașare în interesul învățământului până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar respectiv sau se pot delega atribuțiile specifice funcției, în conformitate cu legislația în vigoare.

2. La anexa nr. 8, la articolul 8, punctul 3 va avea următorul cuprins:

3. Contractul de management se suspendă de drept în următoarele cazuri:

a) în cazul în care managerul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;

b) concediu de maternitate;

c) concediu pentru incapacitate temporară de muncă;

d) carantină;

e) exercitarea unei funcții în cadrul unei autorități executive, legislative ori judecătorești, pe toată durata mandatului;

f) îndeplinirea unei funcții de conducere salarizate în sindicat;

g) forță majoră;

h) în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare;

i) în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Articolul II

Direcția generală management preuniversitar și inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul educației naționale,
Pavel Năstase

București, 4 aprilie 2017.

Nr. 3.600.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 5 aprilie 2017

DECIZIE nr. 23 din 18 ianuarie 2017

DECIZIA nr. 23 din 18 ianuarie 2017 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 14 [referitor la art. 35 alin. (1^1)] și pct. 19 [referitor la art. 46 alin. (4^3)] din Legea privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995...

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 30 martie 2017

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 30 martie 2017 pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau maj...