ORDIN nr. 488/2006

ORDIN nr. 488 din 11 iulie 2006 privind recunoașterea organismelor de inspecție tehnică în exploatare pentru instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei, amplasate pe containerele mobile

Intrare în vigoare 26 iulie 2006

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

ORDIN nr. 601 din 10 mai 2023 privind aprobarea recunoașterii unui organism de inspecție tehnică și pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei și comerțului nr. 488/2006 privind recunoașterea or...
ORDIN nr. 25 din 8 ianuarie 2019 privind aprobarea recunoașterii unui organism de inspecție tehnică și pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei și comerțului nr. 488/2006 privind recunoașterea...
ORDIN nr. 528 din 29 mai 2017 privind aprobarea recunoașterii unui organism de inspecție tehnică și pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei și comerțului nr. 488/2006 privind recunoașterea or...

În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerințelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuși organici volatili rezultați din depozitarea, încărcarea, descărcarea și distribuția benzinei la terminale și la stațiile de benzină, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordinului ministrului economiei și comerțului nr. 716/2005 și al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 92/2006 pentru aprobarea Normelor privind inspecția tehnică a containerelor mobile utilizate pentru transportul benzinei de la un terminal la o stație de benzină, la alt depozit sau terminal în scopul limitării emisiilor de compuși organici volatili rezultați din operațiile de încărcare, transport, descărcare și distribuție a benzinei la terminale și la stațiile de benzină, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului, cu modificările și completările ulterioare, ministrul economiei și comerțului emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Lista cuprinzând organismele de inspecție recunoscute pentru efectuarea inspecțiilor tehnice în exploatare privind instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei, amplasate pe containerele mobile, prevăzută în anexa la prezentul ordin.

Articolul 2

Organismele de inspecție recunoscute, prevăzute în lista menționată la art. 1, elaborează proceduri proprii pentru operațiunile specifice inspecțiilor în exploatare și răspund pentru orice daune rezultate din eventualele litigii legate de aceste operațiuni.

Articolul 3

Activitatea organismelor recunoscute pentru efectuarea operațiunilor specifice privind inspecția tehnică a instalațiilor de încărcare și descărcare a benzinei, amplasate pe containerele mobile, este supravegheată de Ministerul Economiei și Comerțului, prin Direcția generală de politică industrială.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul economiei și comerțului, Codruț Ioan Șereș

București, 11 iulie 2006.

Nr. 488.

Anexa

LISTA cuprinzând organismele de inspecție recunoscute pentru efectuarea inspecțiilor tehnice în exploatare privind instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei amplasate pe containerele mobile

Nr. crt. Organismul de inspecție Adresa Activitățile pentru care a fost desemnat

1. Societatea Comercială DEAL IMPEX - S.R.L. Nr. de înregistrare la registrul comerțului J 40/17505/1992 Municipiul București calea Floreasca nr. 90-111, bl. F1, sc. 2, ap. 17, sectorul 1 - inspecția tehnică în exploatare pentru instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei, amplasate pe suprastructura cisternelor auto, inclusiv pentru echipamente de încărcare pe la partea inferioară, colectarea vaporilor și protecția de supraîncărcare a acestora;

- inspecția tehnică în exploatare pentru instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei, amplasate pe suprastructura vagoanelor-cisternă.

2. Societatea Comercială COV-INSPECT - S.R.L. Nr. de înregistrare la registrul comerțului J 13/2336/2005 Municipiul Constanța, str. Decebal nr. 67, județul Constanța - inspecția tehnică în exploatare pentru instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei, amplasate pe suprastructura cisternelor auto, inclusiv pentru echipamente de încărcare pe la partea inferioară, colectarea vaporilor și protecția de supraîncărcare a acestora;

- inspecția tehnică în exploatare pentru instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei, amplasate pe suprastructura vagoanelor-cisternă.

3. Societatea Comercială IPROCHIM - S.A. - Departamentul utilaje Nr. de înregistrare la registrul comerțului J 40/6485/1991 Municipiul București, Calea Plevnei nr. 137, sectorul 6 - inspecția tehnică în exploatare pentru instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei, amplasate pe suprastructura cisternelor auto, inclusiv pentru echipamente de încărcare pe la partea inferioară, colectarea vaporilor și protecția de supraîncărcare a acestora;

- inspecția tehnică în exploatare pentru instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei, amplasate pe suprastructura vagoanelor-cisternă.

4. Societatea Comercială LAJEDO - S.R.L. Nr. de înregistrare la registrul comerțului J 29/2036/1993 Municipiul Ploiești, str. Dr. Carol Davila nr. 4, județul Prahova - inspecția tehnică în exploatare pentru instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei, amplasate pe suprastructura cisternelor auto, inclusiv pentru echipamente de încărcare pe la partea inferioară, colectarea vaporilor și protecția de supraîncărcare a acestora;

- inspecția tehnică în exploatare pentru instalațiile de încărcare și descărcare a benzinei, amplasate pe suprastructura vagoanelor-cisternă.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 26 iulie 2006