REGULAMENT nr. 0/2026

REGULAMENT din 2 februarie 2026 privind organizarea și desfășurarea concursului național de admitere la Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici - anul 2026, promoția Erast Diti Tarangul

Notă

Aprobat prin ORDINUL nr. 116 din 2 februarie 2026, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 februarie 2026.

Articolul 1

Institutul Național de Administrație, denumit în continuare Institutul, organizează Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici - anul 2026, promoția Erast Diti Tarangul, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 832/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2024 privind reorganizarea și funcționarea Institutului Național de Administrație, aprobată prin Legea nr. 81/2025.

Articolul 2

(1) Admiterea la program se face prin concurs național, la care pot participa:

a) persoanele care ocupă o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, conform legislației în vigoare;

b) persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 394 alin. (4) lit. a), art. 395 alin. (2) și art. 465 alin. (1) lit. a), b), d), h)-k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, și care au cel puțin 4 ani vechime în specialitatea studiilor universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.

(2) Concursul este alcătuit din două probe:

a) selectarea dosarelor de concurs;

b) interviu.

Articolul 3

(1) Pentru organizarea și desfășurarea concursului național de admitere se constituie o comisie de concurs și o comisie de soluționare a contestațiilor.

(2) Comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor sunt constituite din reprezentanți desemnați de:

a) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA);

b) Institutul Național de Administrație (INA);

c) Secretariatul General al Guvernului (SGG).

(3) Componența nominală a comisiei de concurs este: Comisia de concurs - membrii titulari

Nr. crt.

Numele și prenumele

Instituția

Calitatea

1. Melenciuc-Ioan Ioana-Roxana

INA

Președinte

2. Rusnac Melania

MDLPA

Membru

3. Pavel Mădălin Ciprian

SGG

Membru

Comisia de concurs - membrii supleanți

Nr. crt.

Numele și prenumele

Instituția

Calitatea

1. Blei Valentina-Alina

INA

Președinte

2. Naidin Paul-Ștefan

MDLPA

Membru

3. Preda Marta-Maria

SGG

Membru

(4) Componența nominală a comisiei de soluționare a contestațiilor este: Comisia de soluționare a contestațiilor - membrii titulari

Nr. crt.

Numele și prenumele

Instituția

Calitatea

1. Simion Claudiu-Emanuel

INA

Președinte

2. Marinescu Iustin-Daniel

MDLPA

Membru

3. Capotă Daniel

SGG

Membru

Comisia de soluționare a contestațiilor - membrii supleanți

Nr. crt.

Numele și prenumele

Instituția

Calitatea

1. Andrei Florina-Mihaela

INA

Președinte

2. Solomon Sorin-Daniel

MDLPA

Membru

3. Zanfir Maria

SGG

Membru

Articolul 4

Tematica pentru concursul național de admitere la programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici este:

a) Constituția României, republicată;

b) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

c) Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare;

e) Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările ulterioare;

f) Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;

g) Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice;

h) Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

i) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Articolul 5

Calendarul de desfășurare a concursului național de admitere la programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici este:

Nr. crt.

Activitate planificată

Perioadă de desfășurare

1. Înscrierea candidaților 13 februarie-5 martie 2026

2. Prima probă a concursului: selectarea dosarelor de concurs 6-10 martie 2026

3. Afișarea rezultatelor 10 martie 2026

4. Perioada de depunere a contestațiilor la rezultatul probei de selectare a dosarelor 11 martie 2026

5. Soluționarea contestațiilor la proba de selectare a dosarelor 12 martie 2026

6. Afișarea: - rezultatelor contestațiilor; - listelor nominale ale candidaților admiși; - programului desfășurării interviului 12 martie 2026

7. A doua probă a concursului: interviul 13-17 martie 2026

8. Afișarea rezultatelor 18 martie 2026

9. Perioada de depunere a contestațiilor la rezultatul probei de interviu 19 martie 2026

10. Soluționarea contestațiilor la proba de interviu 20 martie 2026

11. Afișarea: - rezultatelor contestațiilor; - rezultatelor finale ale concursului 20 martie 2026

12. Completarea dosarului personal și achitarea tarifului de școlarizare de către candidații declarați „Admis“ (termen: 15 zile lucrătoare) 23 martie-14 aprilie 2026

Articolul 6

Pentru anul 2026, cifra anuală de școlarizare în cadrul programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici este de 50 de locuri.

Articolul 7

(1) Pentru anul 2026, tarifele de participare la Program sunt:

a) tarif de înscriere la concurs - 500 lei;

b) tarif de școlarizare - 5.500 lei.

(2) Tariful de înscriere la concurs se achită în contul RO91TREZ70120G331700XXXX deschis la Trezoreria Operativă Sector 1. Dovada achitării tarifului constituie element obligatoriu pentru dosarul de admitere, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. h) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 832/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Tariful de școlarizare se achită în contul RO91TREZ70120G331700XXXX deschis la Trezoreria Operativă Sector 1. Tariful de școlarizare se achită, integral, în termen de 15 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor finale.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 5 februarie 2026

DECIZIE nr. 440 din 14 octombrie 2025

DECIZIA nr. 440 din 14 octombrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorităț...

DECIZIE nr. 30 din 5 februarie 2026

DECIZIE nr. 30 din 5 februarie 2026 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare, de către domnul Mihail-Silviu Pocora a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Energiei