ORDIN nr. 90/2016

ORDIN nr. 90 din 14 ianuarie 2016 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2.284/2015 pentru aprobarea manualelor de proceduri aferente activității specifice Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de finanțare privind submăsurile, măsurile și schemele de ajutor de stat sau de minimis din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 594 din 7 ianuarie 2016 al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în baza prevederilor: - art. 18 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015; - Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare; - Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu completările ulterioare; - Acordului de delegare a sarcinilor privind implementarea unor măsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, susținute financiar de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și bugetul de stat, încheiat între AM PNDR și AFIR nr. 78.061/6.960/2015; - Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - PNDR 2014-2020, aprobat conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2015)3508 din 26 mai 2015; - art. 31 din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat; - art. 10 alin. (5) și (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul I

Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 2.284/2015 pentru aprobarea manualelor de proceduri aferente activității specifice Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de finanțare privind submăsurile, măsurile și schemele de ajutor de stat sau de minimis din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 și 905 bis din 7 decembrie 2015, se modifică după cum urmează: 1. La anexa nr. 1 "Manual de procedură pentru implementare" cod manual M01-02, versiunea 01, secțiunea II - Autorizare plăți, anexa 1.3.2 sM 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezentul ordin. 2. Anexa nr. 5 "Lista manualelor de proceduri aferente activității specifice de finanțare a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de finanțare privind submăsurile, măsurile și schemele de ajutor de stat sau de minimis din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.

Articolul II

Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Notă

────────── *) Anexele nr. 1 și 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1. ──────────

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Achim Irimescu

București, 14 ianuarie 2016.

Nr. 90.

Anexa 1-2

ANEXA 14/01/2016

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 ianuarie 2016

ORDIN nr. 93 din 26 ianuarie 2016

ORDIN nr. 93 din 26 ianuarie 2016 privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 810/2015 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflați în...

ORDIN nr. 10 din 20 ianuarie 2016

ORDIN nr. 10 din 20 ianuarie 2016 privind stabilirea procedurilor de selecție în vederea trimiterii în misiune a personalului Jandarmeriei Române la Centrul de Excelență NATO pentru Operații de Stabilitate, a celor specifice gestionării raporturilor de servici...