ORDIN nr. 347/2020

ORDIN nr. 347 din 15 decembrie 2020 pentru aprobarea cantităților de motorină aferente perioadei 1 aprilie 2020-30 iunie 2020, determinate la plată și nedecontate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 245.149 din 11.12.2020 al Direcției generale politici agricole, precum și prevederile art. 9 alin. (3) și (5) și art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă cantitățile de motorină determinate la plată și nedecontate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aferente perioadei 1 aprilie 2020-30 iunie 2020, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare.

Articolul 2

Cantitățile totale de motorină prevăzute la art. 1 sunt de 115.835.265,83 litri, valoarea totală a ajutorului de stat aferent este de 176.742.368,00 lei și sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Nechita-Adrian Oros

București, 15 decembrie 2020.

Nr. 347.

ANEXĂ

Cantitățile de motorină aferente perioadei 1 aprilie 2020-30 iunie 2020,

determinate la plată și nedecontate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură,

ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare

Nr. crt. Specificare Cantități de motorină (litri) Valoare ajutor de stat rotunjit, fără subdiviziuni*) (lei)

Total general, din care: 115.835.265,830 176.742.368,00 1 Sectorul vegetal 102.523.725,392 156.430.817,00 2 Sectorul zootehnic 10.106.384,872 15.421.131,00 3 Sectorul îmbunătățiri funciare 3.205.155,566 4.890.420,00 *) Conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, cu modificările și completările ulterioare.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 decembrie 2020

DECRET nr. 1078 din 15 decembrie 2020

DECRET nr. 1.078 din 15 decembrie 2020 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 106/2020 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , precum și pentru modificarea unor...

DECIZIE nr. 535 din 2 iulie 2020

DECIZIA nr. 535 din 2 iulie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 , art. 4 , art. 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și...

HOTĂRÂRE nr. 1074 din 11 decembrie 2020

HOTĂRÂRE nr. 1.074 din 11 decembrie 2020 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a unor imobile, reprezentând teren și c...