ORDIN nr. 20/2026

ORDIN nr. 20 din 27 ianuarie 2026 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 521/2024 pentru aprobarea Sistemului de sancțiuni aplicabil pentru cererile de finanțare/plată, depuse conform angajamentelor ce fac obiectul schemei de ajutor de stat "Silvomediu și climă", aferentă intervenției DR-07 "Silvomediu și climă" din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 1.416 din 21.01.2026 al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale,

în baza prevederilor: – Planului strategic PAC 2023-2027, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, cu modificările și completările ulterioare;

– Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013, cu modificările și completările ulterioare;

– Regulamentului (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 și (UE) nr. 1.307/2013, rectificat, cu modificările ulterioare;

– Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;

– Regulamentului delegat (UE) 2022/126 al Comisiei din 7 decembrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului cu cerințe suplimentare referitoare la anumite tipuri de intervenții specificate de statele membre în planurile lor strategice PAC pentru perioada 2023-2027 în temeiul regulamentului respectiv, precum și cu norme privind raportul pentru standardul GAEC 1 (bune condiții agricole și de mediu);

– Regulamentului delegat (UE) 2022/127 al Comisiei din 7 decembrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului cu norme privind agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro;

– Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/128 al Comisiei din 21 decembrie 2021 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, controalele, garanțiile și transparența;

– Regulamentului delegat (UE) 2022/1.172 al Comisiei din 4 mai 2022 de completare a Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control din cadrul politicii agricole comune și aplicarea și calcularea sancțiunilor administrative aferente condiționalității;

– Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1.173 al Comisiei din 31 mai 2022 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control din cadrul politicii agricole comune;

– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările și completările ulterioare;

Legii nr. 331/2024 privind Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare;

Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare;

– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2021 privind înființarea Gărzii Forestiere Naționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 80/2023, cu modificările ulterioare;

– Hotărârii Guvernului nr. 46/2023 privind organizarea, funcționarea și repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Națională și gărzile forestiere, cu modificările ulterioare;

– Hotărârii Guvernului nr. 1.570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027, cu modificările și completările ulterioare;

– Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 115/2024 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat „Silvomediu și climă“;

– Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 66/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a mecanismului de compensare de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a debitelor și creanțelor beneficiarilor Fondului european de garantare agricolă și ai Fondului european agricol de dezvoltare rurală, precum și ai fondurilor de la bugetul de stat, cu modificările ulterioare;

– Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și al unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală începând cu anul de cerere 2023, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor: – art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

– art. 42 alin. (3) lit. d) și art. 47 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027, cu modificările și completările ulterioare;

– art. 9 alin. (5) și (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul I

Anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 521/2024 pentru aprobarea Sistemului de sancțiuni aplicabil pentru cererile de finanțare/plată, depuse conform angajamentelor ce fac obiectul schemei de ajutor de stat „Silvomediu și climă“, aferentă intervenției DR-07 „Silvomediu și climă“ din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1299 din 21 decembrie 2024, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p.

=====
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Violeta Mușat,
secretar de stat

București, 27 ianuarie 2026.

Nr. 20.

ANEXĂ (Anexa la Ordinul nr. 521/2024 )

SISTEMUL DE SANCȚIUNI

aplicabil pentru cererile de finanțare/plată, depuse conform angajamentelor

ce fac obiectul schemei de ajutor de stat „Silvomediu și climă“,

aferentă intervenției DR-07 „Silvomediu și climă“

din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027

Capitolul I – Prevederi generale

1. Sistemul de sancțiuni aplicabil pentru cererile de finanțare/plată aferente schemei de ajutor de stat „Silvomediu și climă“, care se depun începând cu anul 2025, se stabilește ținându-se cont de următoarele aspecte privind:

a) atitudinea beneficiarului: – neglijența presupune aplicarea unei reduceri din suma totală calculată fără penalități, chiar dacă beneficiarului i-au fost stabilite/nu i-au fost stabilite alte sancțiuni, în cazul în care nerespectarea s-a datorat acțiunii neintenționate a beneficiarului;

– intenția (neconformitatea deliberată) presupune prevederea de către beneficiar a rezultatului faptei sale în condițiile în care fie urmărește producerea lui prin intermediul faptei, fie, deși nu o urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat;

b) atribute ale neconformității: – amploarea neconformității este determinată examinând, în special, dacă aceasta are un impact de anvergură, respectiv la nivelul întregii suprafețe angajate sau la nivel de unitate de producție/protecție (UP) întreagă, sau dacă este limitată la nivel de unitate amenajistică (u.a.);

– durata (persistența) depinde în special de durata pe parcursul căreia se manifestă efectele acesteia sau de posibilitatea de a pune capăt efectelor prin mijloace rezonabile;

– gravitatea unei neconformități depinde în special de importanța consecințelor acesteia, având în vedere obiectivele urmărite prin angajamentele sau obligațiile care nu au fost respectate;

– repetiția (repetarea unei neconformități) înseamnă nerespectarea aceleiași cerințe sau a aceluiași standard, constatată de mai multe ori pe parcursul unei perioade de trei ani calendaristici consecutivi, cu condiția ca beneficiarul să fi fost informat cu privire la o neconformitate anterioară și, după caz, să fi avut posibilitatea să ia măsurile necesare pentru a remedia neconformitatea anterioară respectivă.

2. Cazurile de intenție se pot referi, dar nu sunt limitate, la: inducerea în eroare cu bună știință a autorităților cu atribuții în verificarea documentelor justificative, furnizarea de date sau documente false și orice altă încercare de fraudă comisă în scopul obținerii unor plăți din fonduri europene nerambursabile.

3. A doua repetiție a unei neconformități similare este considerată intenție (neconformitate deliberată).

4. Pentru intervenția DR-07 prevederea de la pct. 3 se aplică numai în cazul în care ponderea suprafeței afectate de neconformitatea care a generat a doua repetiție față de suprafața declarată este mai mare sau egală cu 20%. În cazul în care această pondere nu depășește 20%, neconformitatea se încadrează la repetiție. Această prevedere se aplică doar la cerințele specifice care se verifică și se sancționează la nivel de u.a./UP, după caz, nu și la supradeclarare.

5. Definiții:

a) grup de plată - o grupă pentru fiecare dintre suprafețele declarate în scopul aplicării schemei de ajutor de stat, în cazul căreia este aplicabilă o rată a sprijinului diferită;

b) suprafață determinată pentru plată - suprafața unităților amenajistice incluse în amenajamentul silvic rezultată în urma efectuării controalelor administrative și/sau controalelor la fața locului și aplicării sancțiunilor;

c) suprafață determinată angajată - suprafața rezultată ca urmare a tuturor excluderilor definitive de suprafață;

d) suprafață determinată (utilizată pentru aplicarea sancțiunilor de supradeclarare) - suprafața rezultată ca urmare a excluderilor definitive de suprafață. Excluderile definitive de suprafețe rezultate din măsurătorile suprafețelor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se încadrează în această definiție numai dacă acestea sunt confirmate și de către gărzile forestiere din cadrul Gărzii Forestiere Naționale - Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (GF);

e) beneficiari multipli - două sau mai multe persoane fizice/juridice dețin o suprafață de teren forestier în indiviziune și doar una dintre acestea este împuternicită prin procură notarială, ca reprezentant în relația cu APIA;

f) asocierea simplă între persoane fizice - poate fi aplicată numai pentru persoane fizice care au în proprietate suprafețe mai mici de 100 ha în baza Acordului de asociere în vederea accesării intervenției DR-07 (model orientativ în anexa nr. 15 la Ghidul solicitantului).

6. Pentru intervenția DR-07 sunt 4 categorii de sancțiuni, care se aplică în ordinea enumerării, la suma de plată rămasă după etapa anterioară de sancționare:

a) sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor (aplicabile numai pentru pachetul 1);

b) sancțiuni privind selecția, eligibilitatea, cerințele specifice și cele obligatorii: (i) sancțiuni pentru nerespectarea punctajului acordat în urma aplicării criteriilor de selecție;

(ii) sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate generale și a cerințelor specifice și a celor obligatorii prevăzute de legislația silvică sau de dreptul intern relevant;

c) sancțiuni pentru nedeclararea tuturor suprafețelor din cadrul exploatației agricole, după caz;

d) sancțiuni pentru nerespectarea condiționalității și condiționalității sociale, după caz.

7. În cazul în care beneficiarul care a depus cererea de finanțare/plată și a fost selectat pentru controlul pe teren nu permite inspectarea suprafeței angajate și, după caz, a fermei de către reprezentanții organismelor abilitate, se consideră că acesta nu a respectat angajamentul. În acest caz, beneficiarului nu i se va acorda nicio plată pentru anul în curs și, în plus, i se vor recupera toate sumele acordate până la momentul respectiv. Recuperarea sumelor acordate beneficiarului până la momentul respectiv nu presupune și aplicarea sancțiunilor de supradeclarare. Angajamentul rămâne în desfășurare.

8. Beneficiarul nu va fi sancționat dacă a prezentat documente justificative conform legislației în vigoare și reglementărilor procedurale specifice de implementare a Planului strategic PAC 2023-2027 (PS PAC 2023-2027), aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în cazurile de forță majoră și circumstanțe excepționale, recunoscute în special, după cum urmează:

a) decesul beneficiarului;

b) incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului;

c) o catastrofă naturală gravă sau un fenomen meteorologic sever care afectează puternic terenurile forestiere și/sau exploatația agricolă (exemple: inundații, avalanșe, alunecări de teren, precipitații abundente, incendii, doborâturi de vânt, rupturi de zăpadă etc.); evenimente independente de voința părților semnatare, intervenite după data semnării angajamentului, care împiedică executarea prevederilor acestuia și care exonerează de răspundere partea care o invocă;

d) un focar de boală a plantelor sau prezența unor dăunători ai plantelor care afectează parțial sau integral pădurea aflată sub angajament;

e) exproprierea în totalitate a terenurilor forestiere angajate sau a unei mari părți a acesteia (dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii de finanțare/plată).

9. Dacă un beneficiar nu și-a putut îndeplini angajamentul din cauza unui caz de forță majoră sau a unor circumstanțe excepționale, plata se va efectua pentru costurile suplimentare și pierderile de venit înregistrate de acesta în anul respectiv. Angajamentul rămâne în vigoare pentru anii următori în caz de forță majoră sau circumstanțe excepționale, cu excepția situației în care nu se pot atinge obiectivele propuse prin implementarea acestuia, când acesta se închide. În toate cazurile de forță majoră ori circumstanțe excepționale pentru suprafețele afectate de nerespectări nu se vor recupera sumele primite în anii de cerere de plată anteriori.

Capitolul II – Categorii de sancțiuni

Secțiunea 1 – Sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor

1. Sancțiunile pentru supradeclararea suprafețelor se aplică numai în cazurile menționate în tabelul nr. 2.

2. a) Dacă în ceea ce privește o grupă de plată suprafața declarată pentru plată depășește suprafața determinată cu un procent mai mare de 3% din suprafața determinată, dar mai mic sau egal cu 20% din suprafața determinată, plata se calculează pe baza suprafeței determinate, din care se scade de 1,5 ori diferența constatată.

b) Dacă suprafața declarată pentru plată depășește suprafața determinată cu un procent mai mare de 20% din suprafața determinată, pentru anul în cauză nu se acordă nicio plată pentru grupa de plată în cauză.

3. a) Dacă în urma efectuării concilierii dintre APIA și GF, GF nu confirmă diferența de suprafață constatată de către APIA, APIA va deduce această diferență de suprafață la stabilirea suprafețelor determinate pentru plata intervenției DR-07, iar angajamentul va fi amendat prin diminuarea suprafeței angajate cu această diferență de suprafață.

b) În situația în care, ca urmare a controalelor efectuate, se constată că aceleași suprafețe fac parte din două amenajamente distincte, GF va determina cauza și modalitatea de remediere. Pentru beneficiarul la care se va reface amenajamentul, având în vedere că suprafața se va diminua atât de către GF, cât și de către APIA, se vor aplica sancțiuni de supradeclarare.

4. Nu se vor aplica sancțiuni administrative în baza prevederilor art. 59 alin. (5) lit. b) și c) din Regulamentul (UE) nr. 2021/2.116, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care:

a) neconformitatea este cauzată de o eroare a autorității competente sau a unei alte autorități și dacă eroarea nu ar fi putut fi detectată în mod rezonabil de persoana vizată de sancțiunea administrativă;

b) persoana vizată poate demonstra într-un mod considerat satisfăcător de către autoritatea competentă că nu este răspunzătoare pentru nerespectarea obligațiilor sau dacă autoritatea competentă stabilește într-un alt mod că persoana vizată nu este răspunzătoare în acest sens.

Secțiunea a 2-a – Sancțiuni privind selecția, eligibilitatea, cerințele specifice și cele obligatorii

1. Acest tip de sancțiune se aplică numai beneficiarilor ale căror cereri de finanțare au fost selectate într-o sesiune în care valoarea publică a cererilor de finanțare depuse a depășit alocarea financiară a sesiunii respective, caz în care se determină punctajul în vederea realizării selecției.

2. În cazul în care pe toată perioada de implementare a angajamentului punctajul total al cererii de finanțare nu este menținut la un nivel cel puțin egal cu 90% din punctajul ultimei cereri de finanțare selectate în cadrul Raportului de selecție final/suplimentar al aceleiași sesiuni, angajamentul va fi închis și se vor stabili debite aferente plăților acordate necuvenit în anii anteriori, cu excepția apariției unei situații de forță majoră, a circumstanțelor excepționale sau a modificărilor survenite ca urmare a reamenajării în ceea ce privește încadrarea în grupe, subgrupe și categorii funcționale a u.a. din suprafața solicitată, inclusiv ca urmare a reducerii suprafeței în vederea realizării categoriilor de lucrări și obiective prevăzute la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic ^1, cu modificările și completările ulterioare, sau ca urmare a unei reparcelări rezultate prin înregistrarea sistematică sau sporadică a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Excepția referitoare la modificările grupei, subgrupei și categoriei funcționale este acceptată numai dacă solicitarea de modificare este consemnată în procesul-verbal al conferinței I de amenajare de către: ^1 Conform art. 164 alin. (13) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare: „Orice trimitere la art. 36 - 42 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face la art. 38-48.“

a) administratorul/custodele ariei protejate/instituțiile responsabile pentru aria naturală protejată, în situația în care aceasta este constituită parțial sau total peste u.a. în cauză;

b) reprezentantul structurii județene sau regionale pentru protecția mediului;

c) reprezentantul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură sau, după caz, al structurii teritoriale de specialitate.

3. Calculul punctajului total se va realiza utilizând criteriile de selecție și punctajele aferente stabilite pentru sesiunea în care cererea de finanțare a fost selectată pentru finanțare.

4. Pentru calcularea punctajului aferent principiilor de selecție se va utiliza suprafața totală eligibilă stabilită în urma controalelor administrative și la fața locului, în cazul în care se efectuează și acest tip de control.

1. Sancțiunile pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate, inclusiv a cerințelor specifice și a cerințelor de bază relevante angajamentelor, se stabilesc conform tabelului nr. 1.

Tabelul nr. 1

Nr. crt.

Codul

sancțiunii

Tipul sancțiunii

1. 1 Se aplică o sancțiune de 3% din valoarea sprijinului pe pachet pe anul respectiv de angajament.

2. 2 Se aplică o sancțiune de 10% din valoarea sprijinului pe pachet pe anul respectiv de angajament.

3. 3 Se aplică o sancțiune de 25% din valoarea sprijinului pe pachet pe anul respectiv de angajament.

4. 4 Se aplică o sancțiune de 50% din valoarea sprijinului pe pachet pe anul respectiv de angajament.

5. 5 Se aplică o sancțiune de 75% din valoarea sprijinului pe pachet pe anul respectiv de angajament.

6. 6 Se aplică o sancțiune de 100% din valoarea sprijinului pe pachet pe anul respectiv de angajament.

7. 7 Se aplică o sancțiune de 100% din valoarea sprijinului pe intervenție pe anul respectiv de angajament, iar, în plus, beneficiarul este obligat să returneze toți banii primiți pe pachetul respectiv până în acel moment (pentru anii anteriori); în cazul în care se încadrează la intenție se exclude de la plată și pentru anul următor.

2. Sistemul de sancțiuni este unul progresiv: în cazul în care în primul an a fost aplicată o sancțiune (de exemplu: 1), iar în al doilea an a fost aplicată aceeași sancțiune pentru aceeași condiție nerespectată (de exemplu: 1), atunci pentru anul 2 se va aplica, după caz, sancțiunea următoare (de exemplu: 2).

3. Sancțiunea se aplică pentru fiecare condiție nerespectată în parte. Dacă în cadrul unui pachet nu sunt îndeplinite mai multe condiții, beneficiarului i se aplică pe pachetul respectiv cea mai mare sancțiune dintre sancțiunile determinate pentru fiecare condiție în parte la nivel de unitate amenajistică (u.a.) sau unitate de producție/protecție (UP). 3.1.

În cazul angajamentelor cu mai multe UP, pentru calculul sancțiunii în cazul cerințelor specifice de la pct. III.1.2, III.1.3 (sancțiunile 1 și 2), III.1.4, III.1.5, III.1.6, III. 2.2, III.2.4, III.2.5 din tabelul nr. 2, nivelul sancțiunii (procentual) se va pondera cu un indice calculat în funcție de suprafața fiecărei UP, astfel: – se determină ponderea suprafeței fiecărei UP în total suprafață angajată pentru pachetul 1;

– se stabilește nivelul de sancțiune din tabelul nr. 2, pentru fiecare UP cu neconformități;

– se determină indicele ca sumă a produsului dintre suprafața determinată a fiecărei UP în total suprafață determinată angajată (%) și nivelul de sancțiune determinat pe fiecare UP (%);

– se calculează valoarea totală a sancțiunii prin înmulțirea indicelui obținut cu suprafața determinată angajată totală și cu valoarea plății compensatorii/ha.

4. În cazul nivelului 7 al sancțiunilor pentru nerespectarea cerințelor specifice, recuperarea sumelor acordate beneficiarului până la momentul respectiv nu presupune și aplicarea sancțiunilor de supradeclarare.

5. La stabilirea nivelului sancțiunilor se ține seama de gravitatea, amploarea și durata (persistența) neconformităților.

6. În cazul cererii cu beneficiari multipli, dacă se constată la unul sau mai mulți dintre acești beneficiari o nerespectare a condițiilor/cerințelor de eligibilitate, obligatorii relevante și specifice intervenției DR-07, sancțiunea se aplică la suma cuvenită cererii de finanțare/plată pentru DR-07.

7. Reducerile, excluderile și recuperările se aplică sumelor deja plătite în anii precedenți pentru angajamentul respectiv.

8. În cazul în care, ca urmare a reînnoirii amenajamentului, prin fișa rezumativă emisă de GF, amplasamentul/componența u.a. din zona de liniște se modifică prin includerea unei/unor u.a. care îndeplinește/îndeplinesc condițiile pentru a fi integrată(e) în zona de liniște (nu au fost executate lucrări de recoltare material lemnos în anii anteriori, cu excepția tăierilor accidentale I și II) și au fost respectate cerințele specifice în anii anteriori de angajament, beneficiarul nu va fi sancționat. Îndeplinirea condițiilor privind reconfigurarea, reamplasarea sau includerea unor noi u.a. în vederea reîntregirii zonei de liniște este verificată de către GF, la avizarea fișei rezumative. Calculul procentului de 20% al suprafeței zonei de liniște se raportează la suprafața din noul amenajament. Suprafața minimă de 20 ha a zonei de liniște se calculează în baza noului amenajament.

9. Aplicarea sancțiunilor în cazul transferului terenurilor forestiere aflate sub angajament se realizează astfel:

a) în cazul în care întregul teren care face obiectul angajamentului este transferat altei persoane în cursul perioadei angajamentului respectiv, beneficiarul nu returnează plățile primite până la acea dată pentru respectiva suprafață, în situația în care noul utilizator al suprafeței în cauză nu acceptă preluarea angajamentului existent;

b) în cazul în care suprafața totală aflată sub angajament este transferată unui alt beneficiar, noul utilizator al suprafeței în cauză care a preluat angajamentul existent este responsabil pentru eventualele neconformități depistate ulterior transferului și, ca urmare, acestuia i se vor aplica sancțiunile privind neconformitățile legate de nerespectarea angajamentului, inclusiv, dacă este cazul, excluderea de la plată, precum și recuperarea sumelor acordate necuvenit în anii anteriori transferului;

c) în cazul cererilor de finanțare/plată cu beneficiari multipli (asociere simplă), transferul se poate realiza fără recuperarea sumelor pentru cedent și pentru ceilalți beneficiari din cadrul Acordului de asociere numai în condițiile în care cesionarul continuă/nu continuă angajamentul, însă suprafața angajamentului rămȃnând aceeași;

d) în cazul cererilor de finanțare/plată cu beneficiari multipli (asociere simplă), transferul se realizează cu recuperarea sumelor pentru cedent, precum și pentru ceilalți beneficiari din cadrul acordului de asociere, atunci cȃnd nu se transferă întreaga suprafață a angajamentului.

10. Prin cererea de retragere totală a declarației privind pachetele pentru care s-a solicitat sprijin financiar beneficiarul poate retrage oricând întreaga suprafață angajată în cererea de finanțare, cu excepția situațiilor în care APIA/GF/Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR):

a) a/au informat deja beneficiarul de existența unor nereguli în cererea de finanțare/plată;

b) a/au notificat beneficiarul de intenția de a realiza control pe teren; sau

c) a/au constatat nereguli în urma controlului.

11. Pentru cererile de plată, retragerea totală/parțială a suprafeței angajate în cadrul pachetului 1 atrage recuperarea sumelor acordate în anul anterior/anii anteriori.

12. Beneficiarul poate să renunțe la:

a) pachetul 1 de pe o u.a./UP (aplicabil doar pentru cererile care conțin mai multe UP), cu aplicarea de sancțiuni în conformitate cu prezentul sistem de sancțiuni;

b) pachetul 2 din cererea de plată din anul de cerere respectiv;

c) selectarea unei u.a. din zona de liniște, dacă această retragere nu implică nerespectarea condițiilor privind suprafața minimă a zonei de liniște la nivel de UP/grup compact de 20 ha și/sau procentul de minimum 20% din suprafața angajată la nivel de UP.

13. Modificările în cadrul pachetului 2 (de alegere/înlocuire a u.a. sau de reprogramare pe ani) față de u.a. prevăzute/estimate cu pachetul 2 în cererea de finanțare se efectuează pe toată durata angajamentului, numai în perioadele de depunere a cererilor de plată. Dacă beneficiarul renunță la una sau mai multe u.a. în perioada de implementare a angajamentului, nu se vor aplica sancțiuni.

14. Condițiile de eligibilitate generale, cerințele obligatorii relevante și cele specifice angajamentelor, precum și sancțiunile pentru nerespectarea acestora sunt prevăzute în tabelul nr. 2.

Tabelul nr. 2

Cod sancțiune se aplică în cazul sancțiunilor proporționale (ultima coloană a tabelului).

Nr. crt.

Condiții de eligibilitate/Cerințe obligatorii relevante și specifice

Condiții de aplicare

Sancțiune

Cod sancțiune

I. Condiții de eligibilitate

1. Suprafața minimă pentru care se încheie angajamentul este de 100 ha.

Dacă pe parcursul derulării angajamentului nu se îndeplinește această condiție, beneficiarul este exclus de la plată pentru anul de cerere, angajamentul se închide și se recuperează sumele primite anterior. Nu se recuperează sumele plătite anterior, în cazul în care suprafața aflată sub angajament scade sub 100 ha pe parcursul implementării angajamentului ca urmare a realizării categoriilor de lucrări și obiective prevăzute la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare; a încadrării în tipul I funcțional în noul amenajament față de cel anterior; a unei reparcelări rezultate în urma înregistrării sistematice sau sporadice a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ca urmare a unui eveniment de forță majoră cu efect definitiv (de exemplu, exproprierea unei părți a terenului forestier).

x

2. Terenurile destinate împăduririi sau reîmpăduririi trebuie să nu reprezinte mai mult de 15% din suprafața angajată.

Dacă pe parcursul derulării angajamentului nu se îndeplinește această condiție în unul dintre cei 5 ani de angajament, beneficiarul este exclus de la plată pentru anul în care s-a constatat încălcarea condiției. În cazul în care această condiție nu este respectată în 2 ani de angajament, acesta se închide și se recuperează sumele plătite anterior. Nu se recuperează sumele plătite anterior în cazul în care condiția nu este respectată ca urmare a realizării categoriilor de lucrări și obiective prevăzute la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare; a încadrării în tipul I funcțional în noul amenajament față de cel anterior; a unei reparcelări rezultate în urma înregistrării sistematice sau sporadice a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; a unui eveniment de forță majoră cu efect definitiv (de exemplu, exproprierea unei părți a terenului forestier) sau ca urmare a apariției de fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II.

x

3. Suprafața trebuie să facă parte dintr-un amenajament silvic în vigoare. - Amenajamentul se consideră a fi în vigoare după ce a fost avizat procesul-verbal al conferinței a II-a de amenajare.^i)

1. Se exclude de la plată pentru anul de angajament în curs UP pentru care se constată că în orice perioadă a unui an de angajament orice suprafață din componența acesteia nu face parte dintr-un amenajament silvic în vigoare.

2. În cazul în care se constată într-un alt an decât cel precizat la pct. 1 că în orice perioadă din anul respectiv orice suprafață din componența UP sancționate conform pct. 1 nu face parte dintr-un amenajament silvic în vigoare, beneficiarul este exclus de la plată pentru anul de angajament în curs pentru UP din care face parte suprafața pentru care s-a constatat că nu face parte dintr-un amenajament silvic în vigoare, sumele primite anterior pentru UP din care a făcut parte suprafața pentru care s-a constatat că nu face parte dintr-un amenajament silvic în vigoare se recuperează, iar angajamentul se amendează prin eliminarea din acesta a UP din care face parte suprafața pentru care s-a constatat că nu face parte dintr-un amenajament silvic în vigoare, cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare în anul de cerere.

x ^i) În cazul în care la depunerea cererii de plată amenajamentul silvic este expirat și conferința a II-a de amenajare nu s-a desfășurat încă, din punctul de vedere al angajamentului, cerința se consideră respectată dacă beneficiarul sprijinului:

a) a efectuat demersurile legale pentru întocmirea noului amenajament înainte de data expirării amenajamentului anterior (GF confirmă la APIA prin adresă că este în curs de elaborare un nou amenajament silvic.);

și

b) ulterior aprobării planurilor de lucrări prin conferința a II-a de amenajare, depune la APIA avizul (cu fișa rezumativă a dosarului tehnic anexată) eliberat de GF în baza noului amenajament, până cel târziu la data de 31 ianuarie a anului următor.

Cu toate acestea, ținând cont de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, precum și privind stabilirea unor măsuri în domeniul silviculturii, condiția privind continuitatea dintre cele două amenajamente silvice se consideră respectată până la data aprobării prin ordin de ministru a amenajamentului nou, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a anului 11 (6) de aplicare a amenajamentului. După data de 31 decembrie a anului 11 (6), respectarea condiției privind continuitatea dintre cele două amenajamente silvice este asigurată numai în baza noilor date din conferința a II-a sau a celor aferente amenajamentului nou aprobat prin ordin al ministrului.

Prin urmare, în condițiile menționate mai sus, menținerea în sistemul informatic APIA a informațiilor din vechiul amenajament, introducerea noilor date din conferința a II-a sau introducerea datelor privind amenajamentul nou aprobat prin ordin de ministru asigură respectarea condiției privind continuitatea dintre cele două amenajamente silvice, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a anului 11 (6).

4. Beneficiarul este deținătorul unei suprafețe de teren forestier din cadrul fondului forestier național (FFN).

Se exclude de la plată u.a. pentru care se constată că în orice an din perioada de angajament orice suprafață din componența acesteia solicitată la plată nu face parte din fondul forestier național. Sumele primite anterior pentru u.a. respectivă se recuperează, iar angajamentul se amendează prin eliminarea acesteia din angajament, cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare în anul de cerere. În cazul în care condiția nu este respectată ca urmare a realizării categoriilor de lucrări și obiective prevăzute la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, sau a unei reparcelări rezultate în urma înregistrării sistematice sau sporadice a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se recuperează sumele plătite anterior, iar plata în anul de angajament în curs se diminuează proporțional cu suprafața care nu mai face parte din FFN. În acest caz, angajamentul se amendează prin reducerea suprafeței angajate cu suprafața care nu mai face parte din FFN (dacă suprafața scade sub 100 ha se închide angajamentul fără recuperarea sumelor).

x

5. Terenurile care fac obiectul unor litigii nu sunt eligibile.

Dacă pe parcursul derulării angajamentului nu se îndeplinește această condiție în oricare dintre anii de implementare, pentru oricare dintre u.a., se refuză la plată u.a. care contribuie la nerespectarea acestei condiții pentru anii cererilor de plată în cauză pentru care se constată nerespectarea condiției. În cazul în care se constată că până la închiderea angajamentului condiția nu este îndeplinită, u.a. se exclude de la plată și se recuperează sumele primite anterior pentru această u.a., cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare în anul de cerere; angajamentul se închide pentru suprafețele respective.

x

6. Beneficiarul se angajează să mențină angajamentul de silvomediu pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării acestuia. Beneficiarul se angajează să respecte condițiile/cerințele de eligibilitate, obligatorii relevante și specifice pachetelor de silvomediu pentru care aplică.

Nu se permite deschiderea angajamentului dacă nu a fost semnat angajamentul multianual.

x

7. Beneficiarul trebuie să dețină contract de administrare/prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat.

Dacă un ocol silvic se desființează, proprietarul este obligat să încheie contract cu un alt ocol silvic.

1. Nu se permite deschiderea angajamentului.

2. Dacă pe parcursul derulării angajamentului nu se îndeplinește această condiție, se exclude de la plată pentru anul de angajament UP pentru care se constată că, pentru o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice pentru orice suprafață din componența acesteia, beneficiarul nu deține contract de administrare/prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat.

3. În cazul în care se constată, într-un alt an decât cel precizat la pct. 2, că pentru o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice, pentru orice suprafață din componența UP sancționate conform pct. 2, beneficiarul nu deține contract de administrare/prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat, UP în cauză este exclusă de la plată în anul de cerere și se recuperează sumele primite anterior, cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare în anul de cerere. Angajamentul pentru UP în cauză se închide.

x

8. Beneficiarul trebuie să participe cu toată suprafața deținută de acesta într-o unitate de producție/protecție la momentul depunerii aplicației de accesare a intervenției, urmând să solicite doar suprafața eligibilă.^ii)

Se exclude de la plată pentru anul de angajament în curs și se recuperează sumele primite anterior pentru întreaga suprafață din UP din angajament, dacă pe parcursul derulării angajamentului se constată că beneficiarul deținea la momentul depunerii cererii de finanțare și altă suprafață forestieră eligibilă în cadrul UP respective.

Angajamentul se amendează prin eliminarea din angajament a suprafeței din UP respectivă, cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare atât în anul de cerere, cât și în anii anteriori de angajament.

Sancțiunea nu se aplică dacă suprafața deținută la momentul depunerii cererii de finanțare și neinclusă în angajament este mai mică sau egală cu 1 ha în cazul angajamentelor pe suprafețe cuprinse între 100 ha și 500 ha, cu 5 ha în cazul angajamentelor pe suprafețe cuprinse între 500,01 ha și 1.000 ha, cu 10 ha în cazul angajamentelor pe suprafețe cuprinse între 1.000,01 ha și 5.000 ha și cu 50 ha în cazul angajamentelor cu suprafața mai mare de 5.000 ha.

x ^ii) Beneficiarul trebuie să se angajeze cu toată suprafața eligibilă deținută de acesta într-o unitate de producție/protecție. Suprafața neeligibilă din UP sau cea care depășește procentul de 15% permis în cazul terenurilor destinate împăduririi sau reîmpăduririi va fi declarată, dar nu va fi solicitată la plată.

II. Cerințele obligatorii relevante prevăzute de legea națională a pădurilor sau de dreptul intern relevant aplicabile intervenției DR-07

II.1.

Pachetul 1 - Asigurarea de zone de liniște

1. Beneficiarul este obligat ca pe toată perioada de angajament să respecte cerințele obligatorii relevante prevăzute de legislația națională silvică sau de dreptul intern relevant referitoare la executarea lucrărilor de extragere a materialului lemnos prin tăieri de igienă, rărituri, tăieri de conservare și regenerare.

Nerespectarea cerinței

Se exclude de la plată în anul de cerere u.a. pentru care s-au constatat de către instituțiile specializate, în cadrul sarcinilor care le revin, următoarele aspecte: - încălcarea prevederilor amenajamentului la nivel de u.a. referitor la tipul lucrărilor de extragere a materialului lemnos aplicate; - tăierea arborilor fără act de punere în valoare și/sau fără autorizație de exploatare și/sau fără predarea spre exploatare; - reprimirea parchetelor în afara termenelor legale.

Sumele primite anterior pentru u.a. respectivă se recuperează, iar angajamentul se amendează prin eliminarea acesteia din angajament cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare în anul de cerere.

x

II.2.

Pachetul 2 - Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri

1. Beneficiarul este obligat ca pe toată perioada de angajament să respecte cerințele obligatorii relevante prevăzute de legislația națională silvică sau de dreptul intern relevant referitoare la executarea lucrărilor de extragere a materialului lemnos cu atelaje din u.a. selectate voluntar.

Nerespectarea cerinței

Se exclude de la plată u.a. în care se execută rărituri, pentru care s-au constatat de către instituțiile specializate, în cadrul sarcinilor care le revin, următoarele aspecte: - încălcarea prevederilor amenajamentului la nivel de u.a. referitor la tipul lucrărilor de extragere a materialului lemnos aplicate (rărituri); - tăierea arborilor fără act de punere în valoare și/sau fără autorizație de exploatare și/sau fără predarea spre exploatare; - reprimirea parchetelor în afara termenelor legale; - încălcarea prevederilor referitoare la executarea lucrărilor de extragere cu atelaje a materialului lemnos.

Sumele primite anterior în cadrul pachetului 2 pentru u.a. respectivă se recuperează.

x

III. Cerințe specifice angajamentelor

III.1

Pachetul 1 - Asigurarea de zone de liniște

1. Zona de liniște compactă din cadrul unei UP nu poate avea o suprafață mai mică de 20 ha.

Nerespectarea cerinței privind mărimea zonei de liniște compacte

1. Dacă pe parcursul derulării angajamentului nu se îndeplinește această condiție concomitent pentru toate suprafețele compacte la nivelul unei UP, beneficiarul este exclus de la plată pentru UP în cauză în anul de cerere, angajamentul se închide pentru UP în cauză și se recuperează sumele primite anterior pentru suprafața angajată în cadrul UP în cauză.

Nu se recuperează sumele plătite anterior, în cazul în care suprafața zonei de liniște scade sub 20 ha, ca urmare a realizării categoriilor de lucrări și obiective prevăzute la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare; a încadrării în tipul I funcțional în noul amenajament față de cel anterior; a unei reparcelări rezultate în urma înregistrării sistematice sau sporadice a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; a unui eveniment de forță majoră cu efect definitiv (de exemplu, exproprierea unei părți a terenului forestier).

2. În cazul în care la nivel de UP există mai multe suprafețe compacte, suprafața compactă care scade sub 20 ha, ca urmare a nerespectării uneia sau a mai multor condiții/cerințe care nu implică excluderea din angajament a uneia sau a mai multor u.a. din zona compactă respectivă, este exclusă din zona de liniște în anul de cerere, iar angajamentul rămâne în desfășurare pentru toată suprafața angajată din anul anterior.

3. În cazul în care la nivel de UP există mai multe suprafețe compacte, suprafața compactă care scade sub 20 ha, ca urmare a nerespectării uneia sau a mai multor condiții/cerințe care implică excluderea din angajament a uneia sau a mai multor u.a. din zona compactă respectivă, este exclusă din zona de liniște pe toată perioada de angajament.

x

2. Zona de liniște compactă este de minimum 20% din totalul suprafeței eligibile angajate, delimitată prin limite parcelare/subparcelare. Zona de liniște compactă la nivel de UP poate fi constituită din mai multe trupuri compacte, cu suprafețe de cel puțin 20 ha fiecare, care conțin u.a. întregi. Pentru terenurile forestiere situate în mai multe UP (administrate de același ocol silvic sau de ocoale silvice diferite), delimitarea zonei de liniște compacte de minimum 20% se va asigura la nivelul fiecărei UP.

Nerespectarea cerinței privind mărimea zonei de liniște (în cazul în care suprafața diminuată are suprafața de peste 20 ha) 1.^iii) Dacă pe perioada de derulare a angajamentului la nivel de UP suprafața determinată a zonei de liniște (ZL) scade sub 20% din suprafața determinată angajată în anul anterior, dar nu scade sub 17,5% 3 2.^iii) Dacă pe perioada de derulare a angajamentului la nivel de UP suprafața determinată a zonei de liniște (ZL) scade sub 17,5% din suprafața determinată angajată în anul anterior, dar nu scade sub 15% 4 3.^iii) Dacă pe perioada de derulare a angajamentului la nivel de UP suprafața determinată a zonei de liniște (ZL) scade sub 15% din suprafața determinată angajată în anul anterior 5

REPETIȚIE 4/5/6

Se consideră repetiție dacă: - procentul zonei de liniște pentru care s-a stabilit sancțiunea inițială se reduce în anii rămași de aplicare a angajamentului ca urmare a încălcării cerințelor obligatorii relevante în alte u.a. decât cele care au condus la stabilirea sancțiunii inițiale; - se constată încălcări ale cerințelor specifice precizate la pct. 3 subpct. 3.1 sau 3.2 pe u.a. care au condus la stabilirea sancțiunii inițiale.

INTENȚIE 7 ^iii)1) Dacă procentul zonei de liniște scade sub 20% se aplică atât excluderea de la plată a uneia sau a mai multor u.a. din zona de liniște în care s-au înregistrat neconformități, cât și nivelul de sancțiune în funcție de interval, aplicat la nivelul UP în care s-au înregistrat neconformități. Dacă sunt mai multe UP se aplică prevederile de la secțiunea 2 subsecțiunea 2 pct. 3 subpct. 3.1, referitoare la calculul aplicat în cazul angajamentelor cu mai multe UP. Excluderea u.a. de la plată ca urmare a încălcării unei cerințe specifice, dar și aplicarea nivelului de sancțiune se fac pentru cererea din anul în curs (cu excepția repetiției), fără ca suprafața zonei de liniște să fie ajustată pentru anii următori, iar angajamentul rămâne în desfășurare pentru întreaga suprafață determinată angajată din anul anterior.

Dacă există diferențe între procentul rezultat ca urmare a controlului GF și cel calculat conform prezentului sistem de sancțiuni, în baza suprafeței determinate angajate din anul anterior, se va lua în considerare procentul calculat conform prezentului sistem de sancțiuni. 2) Suprafața determinată a zonei de liniște (ZL) este suprafața ZL rezultată ca urmare a excluderii din ZL a u.a. neconforme sau a altor scăderi definitive. 3) În cazul excluderii u.a. din zona de liniște se vor avea în vedere următoarele posibilități: - completarea, dacă este posibil, a zonei de liniște cu u.a. adiacente, astfel încât să se ajungă la procentul de 20%. Condiția ca u.a. să fie incluse în zona de liniște în anul următor este ca pe acestea să se fi respectat cerințele specifice în anii anteriori; - în cazul în care completarea zonei de liniște cu u.a. adiacente nu este posibilă, sancțiunea identificată inițial pentru cerința specifică se aplică până la finalizarea angajamentului, fără a se considera repetiție/intenție. În situația în care intervin alte nerespectări de cerințe, acestea pot fi încadrate la repetiție/intenție, după caz. 4) Dacă în anul următor solicitantul nu efectuează lucrări în nicio u.a. din zona de liniște, nu se mai aplică nicio sancțiune pentru cerințele specifice prevăzute la pct. III.1.1 și III.1.2, cu excepția sancțiunii prevăzute la pct. 3, a doua liniuță. Începând cu anul 2 de angajament, fiecare an de angajament se evaluează separat.

Dacă în unul dintre anii următori solicitantul sprijinului efectuează lucrări, indiferent dacă acestea sunt efectuate în aceeași u.a. pe care a mai fost constatată această neconformitate sau în alte u.a., se aplică nivelul de repetiție/intenție, după caz. 5) Nu se aplică sancțiunile prevăzute la pct. 1-3 aferente cerinței specifice prevăzute la pct. III.1.2 în cazul în care condiția nu este respectată ca urmare a realizării categoriilor de lucrări și obiective prevăzute la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare; a încadrării în tipul I funcțional în noul amenajament față de cel anterior; a unei reparcelări rezultate în urma înregistrării sistematice sau sporadice a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; a unui eveniment de forță majoră cu efect definitiv (de exemplu, exproprierea unei părți a terenului forestier) sau în condițiile prevăzute la art. 18 lit. c) din anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 115/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Silvomediu și climă“.

3. 1.^iv) În cadrul zonelor de liniște, pentru perioada de angajament vor fi permise doar lucrări de împădurire, ajutorare a regenerărilor naturale, întreținere a culturilor și a semințișurilor până la realizarea stării de masiv, descopleșiri, degajări, depresaje și curățiri, precum și lucrări de reconstrucție ecologică care se continuă din perioada premergătoare angajamentului.

Nerespectarea cerinței

În cazul în care într-o u.a. din zona de liniște, pe perioada de derulare a angajamentului, se execută într-un singur an lucrări de extragere a materialului lemnos prin rărituri, tăieri de regenerare, tăieri de conservare sau tăieri de igienă, se exclude de la plată în anul de cerere u.a. respectivă, iar angajamentul rămâne în desfășurare pentru u.a. respectivă pentru suprafața determinată angajată din anul anterior. 1

REPETIȚIE 2

În cazul în care neconformitatea este cauzată de încălcarea cerințelor atât în aceeași u.a., cât și în alte u.a. decât cele care au condus la stabilirea sancțiunii inițiale, se consideră repetiție.

INTENȚIE 5 2.^iv) În cazul în care, pe perioada de aplicare a angajamentului, în cadrul zonei de liniște apar fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II pe o suprafață mai mică de 50% din suprafața zonei de liniște, lemnul afectat va fi extras în condițiile legii.

Nerespectarea cerinței

În cazul în care în cadrul zonei de liniște apar fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II pe o suprafață mai mică de 50% din suprafața determinată a zonei de liniște și lemnul afectat a fost extras cu încălcarea prevederilor legale, nu se acordă plata pentru u.a. afectate de neconformitate și se aplică și nivel de sancțiune. 1

REPETIȚIE 2

INTENȚIE 5 ^iv) Precizări privind plata la nivelul u.a. afectate:

a) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II afectează întreaga suprafață a u.a. prin extragerea integrală a masei lemnoase (cu excepția arborilor menținuți cu scopul conservării biodiversității în conformitate cu prevederile planurilor de management/regulamentelor ariilor naturale protejate), se exclude de la plata aferentă pachetului 1 u.a. respectivă, pentru anul în care se recoltează produsele accidentale I sau II.

b) Excluderea de la plată a u.a. afectate de forța majoră (accidentale I sau II) nu va afecta suprafața determinată angajată și nu va conduce la aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate și, de asemenea, nu va afecta procentul zonei de liniște la nivel de UP, acestea nefiind excluse din zona de liniște.

c) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II nu afectează întreaga suprafață a u.a., se acordă plata pentru u.a. respectivă pentru anul în care se recoltează produsele accidentale I sau II, dacă lemnul afectat a fost extras cu respectarea condițiilor legale.

d) La efectuarea calculului sancțiunilor pentru cerințele specifice prevăzute la pct. III.1.1 și III.1.2 nu se vor scădea u.a. afectate de produsele accidentale I sau II.

Precizare privind determinarea suprafeței afectate, necesară pentru calcularea procentului suprafeței afectate din zona de liniște: - Pentru calcularea procentului suprafeței afectate din zona de liniște se însumează toate suprafețele afectate de la nivelul u.a. componente. Suprafețele afectate la nivel de u.a. de pe care au fost recoltate produse accidentale I sau II sunt prevăzute în actul de punere în valoare (APV), cu ocazia punerii în valoare a arborilor afectați. 3.^v) În cazul în care suprafața (suprafețele din u.a. afectate integral/parțial) pe care apar fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II este de cel puțin 50% din suprafața zonei de liniște, nu se acordă plata pentru anul cererii de plată, angajamentul se închide fără a fi necesară rambursarea sprijinului primit anterior în cadrul angajamentului.*)

Nerespectarea cerinței

În cazul în care suprafața (suprafețele din u.a. afectate integral/parțial) pe care apar fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II este de cel puțin 50% din suprafața determinată a zonei de liniște, nu se acordă plata pentru anul cererii de plată, iar angajamentul se închide fără a fi necesară rambursarea sprijinului primit anterior în cadrul angajamentului.

În cazul în care beneficiarul deține în proprietate terenuri forestiere situate în mai multe UP, pentru calculul ponderii suprafeței pe care se impune recoltarea produselor accidentale raportarea se face la suprafața totală determinată a zonei de liniște din UP afectată.

x ^v) a) O lucrare se consideră executată într-un an dacă aceasta se execută într-o singură perioadă cuprinsă între 1.01-31.12 anul n. În cazul în care o partidă nu a putut fi exploatată în întregime până la data de 31.12 a anului n și stocul este reautorizat la data de 1.01 a anului n

1 pentru extragerea stocului rămas, nu se consideră a fi lucrări separate, cu condiția ca durata de timp de la începutul exploatării și până la reprimirea parchetului să nu depășească 365 de zile calendaristice. În cazul angajamentelor care se întind pe perioada a două amenajamente, se va avea în vedere ca pe u.a. pe care s-au executat lucrări în perioada de aplicabilitate a primului amenajament să nu se mai execute lucrările prevăzute în noul amenajament pe perioada rămasă din angajament.

Lucrarea de exploatare care nu este finalizată până la sfârșitul anului calendaristic va fi înregistrată în anul în care s-a efectuat reprimirea parchetului, fără a depăși durata maximă cumulată de 365 de zile pentru reprimirea parchetului, excepție făcând anul 5 al angajamentului, când lucrările efectuate se înregistrează în anul emiterii autorizației de exploatare.

La determinarea duratei maxime cumulate de 365 de zile pentru reprimirea parchetului se va ține seama și de prevederile din eventualele acte de constatare a forței majore încheiate de ocolul silvic, în care este precizată perioada de întrerupere a lucrărilor forestiere. Perioada de întrerupere nu se ia în calculul duratei maxime.

b) În cazul în care într-o u.a. se efectuează aceeași lucrare pe mai multe părți de suprafață se va considera ca fiind o singură lucrare, cu condiția încadrării în termenul de 365 de zile a exploatării întregului volum și reprimirii în același termen de 365 de zile a parchetelor aferente u.a. respective.

c) Produsele extraordinare, definite de Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, sunt tratate ca și produsele accidentale I/II.

d) Extragerea produselor accidentale nu este considerată o a doua lucrare efectuată și nu se sancționează, indiferent de momentul apariției, respectiv înainte sau după efectuarea lucrării permise de DR-07 și prevăzute de amenajamentul silvic. *) Pentru calcularea procentului suprafeței afectate din zona de liniște se însumează toate suprafețele afectate de la nivelul u.a. componente. Suprafețele afectate la nivel de u.a. de pe care au fost recoltate produse accidentale I sau II sunt prevăzute în APV, cu ocazia punerii în valoare a arborilor afectați. În cazul arborilor dispersați, pentru care nu pot fi delimitate poligoane, pentru calcularea procentului suprafeței afectate din zona de liniște se utilizează întreaga suprafață a u.a.

4. 1.^vi) În afara zonei de liniște, în u.a. încadrate în T II nu se execută lucrări de recoltare masă lemnoasă, fiind permise doar lucrările speciale de conservare prevăzute în amenajament, pe toată perioada de aplicare a angajamentului.

Nerespectarea cerinței

În cazul în care într-o u.a. din afara zonei de liniște, încadrată în T II, pe perioada de derulare a angajamentului, se execută într-un singur an lucrări de recoltare a materialului lemnos prin lucrări de conservare, se exclude de la plată pentru anul de cerere u.a. respectivă, iar angajamentul rămâne în desfășurare pentru u.a. respectivă. 2

REPETIȚIE 3

În cazul în care neconformitatea se datorează încălcării cerințelor atât în aceeași u.a., cât și în alte u.a. decât cele care au condus la stabilirea sancțiunii inițiale, se consideră repetiție.

INTENȚIE 5 2.^vi) În situația în care pe suprafața unei u.a. încadrate în T II din afara zonei de liniște are loc un fenomen ce impune recoltarea de produse accidentale I sau II, lemnul afectat va fi extras în condițiile legii.

Nerespectarea cerinței

În cazul în care într-o u.a. încadrată în T II din afara zonei de liniște are loc un fenomen ce impune recoltarea de produse accidentale I sau II și lemnul afectat a fost extras cu încălcarea prevederilor legale, nu se acordă plata pentru u.a. afectate de neconformitate și se aplică și nivel de sancțiune. 1

REPETIȚIE 2

INTENȚIE 5 ^vi) a) O lucrare se consideră executată într-un an dacă aceasta se execută într-o singură perioadă cuprinsă între 1.01-31.12 anul n. În cazul în care o partidă nu a putut fi exploatată în întregime până la data de 31.12 a anului n și stocul este reautorizat la data de 1.01 a anului n

1, pentru extragerea stocului rămas, nu se consideră a fi lucrări separate, cu condiția ca durata de timp de la începutul exploatării și până la reprimirea parchetului să nu depășească 365 de zile calendaristice. În cazul angajamentelor care se întind pe perioada a două amenajamente, se va avea în vedere ca pe u.a. pe care s-au executat lucrări în perioada de aplicabilitate a primului amenajament să nu se mai execute lucrările prevăzute în noul amenajament pe perioada rămasă din angajament.

Lucrarea de exploatare care nu este finalizată până la sfârșitul anului calendaristic va fi înregistrată în anul în care s-a efectuat reprimirea parchetului, fără a depăși durata maximă cumulată de 365 de zile pentru reprimirea parchetului, excepție făcând anul 5 al angajamentului, când lucrările efectuate se înregistrează în anul emiterii autorizației de exploatare.

La determinarea duratei maxime cumulate de 365 de zile pentru reprimirea parchetului se va ține seama și de prevederile din eventualele acte de constatare a forței majore, încheiate de ocolul silvic, în care este precizată perioada de întrerupere a lucrărilor forestiere. Perioada de întrerupere nu se ia în calculul duratei maxime.

b) În cazul în care într-o u.a. se efectuează aceeași lucrare pe mai multe părți de suprafață se va considera ca fiind o singură lucrare, cu condiția încadrării în termenul de 365 de zile a exploatării întregului volum și reprimirii în același termen de 365 de zile a parchetelor aferente u.a. respective.

c) Produsele extraordinare definite de Legea nr. 171/2010, cu modificările și completările ulterioare, sunt tratate ca și produsele accidentale I sau II.

d) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II afectează întreaga suprafață a u.a., prin extragerea integrală a masei lemnoase (cu excepția arborilor menținuți cu scopul conservării biodiversității în conformitate cu prevederile planurilor de management/regulamentele ariilor naturale protejate), se exclude de la plata aferentă pachetului 1 u.a. respectivă pentru anul în care se recoltează produsele accidentale I sau II.

Excluderea de la plată a u.a. afectate de forța majoră (accidentale I sau II) nu va afecta suprafața determinată angajată și nu va conduce la aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate.

e) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II nu afectează întreaga suprafață a u.a., se acordă plata pentru u.a. respectivă pentru anul în care se recoltează produsele.

f) Extragerea produselor accidentale nu este considerată o a doua lucrare efectuată și nu se sancționează, indiferent de momentul apariției, respectiv înainte sau după efectuarea lucrării permise de DR-07 și prevăzute de amenajamentul silvic.

5. 1.^vii) Pe suprafața din angajament care nu face obiectul constituirii zonei de liniște se pot executa lucrările prevăzute de amenajamentul silvic, avându-se în vedere ca pe perioada angajamentului să nu se intervină cu lucrări pe o perioadă mai mare de un an pe aceeași u.a., cu excepția cazului în care este necesar să se efectueze lucrări de împădurire, ajutorare a regenerărilor naturale, întreținere a culturilor și a semințișurilor până la realizarea stării de masiv, descopleșiri, degajări, depresaje și curățiri.

Nerespectarea cerinței

În cazul în care într-o u.a. din afara zonei de liniște pe perioada de derulare a angajamentului se intervine cu lucrări pe o perioadă mai mare de un an pe aceeași u.a., cu excepția cazului în care este necesar să se efectueze lucrări de împădurire, ajutorare a regenerărilor naturale, întreținere a culturilor și a semințișurilor până la realizarea stării de masiv, descopleșiri, degajări, depresaje și curățiri, se exclude de la plată pentru anul de cerere în curs u.a. respectivă, iar angajamentul rămâne în desfășurare. 2

În cazul în care într-o u.a. din afara zonei de liniște pe perioada de derulare a angajamentului se intervine cu lucrări de conservare, se exclude de la plată pentru anul de cerere u.a. respectivă, iar angajamentul rămâne în desfășurare.

REPETIȚIE 3

În cazul în care neconformitatea se datorează încălcării cerințelor atât în aceeași u.a., cât și în alte u.a. decât cele care au condus la stabilirea sancțiunii inițiale, se consideră repetiție.

INTENȚIE 5 2.^vii) În situația în care pe suprafața unei u.a. din afara zonei de liniște are loc un fenomen ce impune recoltarea de produse accidentale I sau II, lemnul afectat va fi extras în condițiile legii.

Nerespectarea cerinței

În cazul în care într-o u.a. încadrată în tipurile funcționale T III-T VI din afara zonei de liniște are loc un fenomen ce impune recoltarea de produse accidentale I sau II și lemnul afectat a fost extras cu încălcarea prevederilor legale, nu se acordă plata pentru u.a. afectată de neconformitate și se aplică și nivel de sancțiune. 1

REPETIȚIE 2

INTENȚIE 5 ^vii) a) Lucrarea prevăzută în amenajamentul silvic a se executa o singură dată la nivel de u.a. pe perioada angajamentului se execută într-o singură perioadă cuprinsă între 1.01-31.12 anul n (condiția se aplică inclusiv în anul I de angajament). În cazul în care o partidă nu a putut fi exploatată în întregime până la data de 31.12 a anului n și stocul este reautorizat la data de 1.01 a anului n

1 pentru extragerea stocului rămas, nu se consideră a fi lucrări separate, cu condiția ca durata de timp de la începutul exploatării și până la reprimirea parchetului să nu depășească 365 de zile calendaristice. În cazul angajamentelor care se întind pe perioada a două amenajamente se va avea în vedere ca pe u.a. pe care s-au executat lucrări în perioada de aplicabilitate a primului amenajament să nu se mai execute lucrările prevăzute în noul amenajament pe perioada rămasă din angajament.

Lucrarea de exploatare care nu este finalizată până la sfârșitul anului calendaristic va fi înregistrată în anul în care s-a efectuat reprimirea parchetului, fără a depăși durata maximă cumulată de 365 de zile pentru reprimirea parchetului, excepție făcând anul 5 al angajamentului, când lucrările efectuate se înregistrează în anul emiterii autorizației de exploatare.

La determinarea duratei maxime cumulate de 365 de zile pentru reprimirea parchetului se va ține seama și de prevederile din eventualele acte de constatare a forței majore, încheiate de ocolul silvic, în care este precizată perioada de întrerupere a lucrărilor forestiere. Perioada de întrerupere nu se ia în calculul duratei maxime.

b) În cazul în care într-o u.a. se efectuează aceeași lucrare pe mai multe părți de suprafață se va considera ca fiind o singură lucrare, cu condiția încadrării în termenul de 365 de zile a exploatării întregului volum și reprimirii în același termen de 365 de zile a parchetelor aferente u.a. respective.

c) Produsele extraordinare definite de Legea nr. 171/2010, cu modificările și completările ulterioare, sunt tratate ca și produsele accidentale I/II.

d) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II afectează întreaga suprafață a u.a. prin extragerea integrală a masei lemnoase (cu excepția arborilor menținuți cu scopul conservării biodiversității în conformitate cu prevederile planurilor de management/regulamentele ariilor naturale protejate), se exclude de la plata aferentă pachetului 1 u.a. respectivă pentru anul în care se recoltează produsele accidentale I sau II.

Excluderea de la plată a u.a. afectate de forța majoră (accidentale I sau II) nu va afecta suprafața determinată angajată și nu va conduce la aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate.

e) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II nu afectează întreaga suprafața a u.a., se acordă plata pentru u.a. respectivă pentru anul în care se recoltează produsele accidentale I sau II, dacă lemnul afectat va fi extras cu respectarea condițiilor legale.

f) Extragerea produselor accidentale nu este considerată o a doua lucrare și nu se sancționează, indiferent de momentul apariției, respectiv înainte sau după efectuarea lucrării permise de DR-07 și prevăzute de amenajamentul silvic.

6. Respectarea volumului rămas de recoltat prin tăieri de conservare până la expirarea amenajamentului (sau în cazul în care angajamentul se întinde pe perioada a două amenajamente, până la expirarea celor două amenajamente silvice). Volumul rămas de recoltat prin tăieri de conservare pe toată suprafața din angajament trebuie să fie egal cu cel puțin 5 posibilități*) anuale de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de conservare prevăzute în amenajamentul/amenaja-mentele silvic/silvice (cumulate).

Cerința privind volumul rămas nerecoltat prin tăieri de conservare până la expirarea amenajamentului silvic, aferentă angajamentului asumat în baza submăsurii 15.1, va fi respectată și se va cumula cantitativ cu cerința aferentă angajamentului asumat în baza intervenției DR-07. *) Posibilitatea anuală se consideră a fi egală cu volumul total prevăzut în Planul lucrărilor de conservare împărțit la numărul de ani de aplicare a amenajamentului silvic.

1. Până la expirarea amenajamentului (sau, în cazul în care angajamentul se întinde pe perioada a două amenajamente, până la expirarea celor două amenajamente silvice), volumul rămas de recoltat prin tăieri de conservare pe toată suprafața scade până la 75% din volumul aferent a 5 posibilități anuale de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de conservare prevăzute în amenajamentul sau amenajamentele silvice (cumulate)^viii). 3

2. Până la expirarea amenajamentului (sau, în cazul în care angajamentul se întinde pe perioada a două amenajamente, până la expirarea celor două amenajamente silvice), volumul rămas de recoltat prin tăieri de conservare pe toată suprafața din angajament este între 50% și 75% din volumul aferent a 5 posibilități anuale de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de conservare prevăzute în amenajamentul sau amenajamentele silvice (cumulate)^viii). 4

3. Până la expirarea amenajamentului (sau, în cazul în care angajamentul se întinde pe perioada a două amenajamente, până la expirarea celor două amenajamente silvice), volumul rămas de recoltat prin tăieri de conservare pe toată suprafața din angajament scade sub 50% din volumul aferent a 5 posibilități anuale de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de conservare prevăzute în amenajamentul sau amenajamentele silvice (cumulate)^viii). 5

REPETIȚIE 4/5/6

INTENȚIE 7 ^viii) Nerespectarea într-un singur an a volumului rămas de recoltat prin tăieri de conservare are ca efect imposibilitatea respectării cerinței în următorii ani de angajament. În acest caz sancțiunea aplicată în primul an în care este identificată încălcarea cerinței se va aplica în continuare pe toată perioada rămasă din angajament. Nu se va aplica repetiție decât în cazul în care se va constata o nouă recoltare care va diminua și mai mult volumul rămas de recoltat.

III.2.

Pachetul 2 - Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri

1. Poate fi aplicat doar adițional la pachetul 1.

x

Nu este permisă deschiderea angajamentului pentru pachetul 2, dacă nu se optează și pentru pachetul 1. Suprafața solicitată pentru pachetul 2 poate fi mai mică sau egală cu suprafața u.a. pe care este solicitat pachetul 1.

x

2. Adoptând acest pachet, solicitantul sprijinului exploatează materialul lemnos provenit din rărituri, folosind exclusiv atelaje la operațiile de adunat, scos și apropiat pe suprafața ce face obiectul angajamentului, până la platforma primară sau o cale permanentă de transport.^ix)

Neefectuarea lucrărilor de rărituri sau nerespectarea cerinței privind echipamentele utilizate pentru efectuarea lucrărilor de colectare a materialului lemnos

1. Neefectuarea lucrărilor de rărituri sau nerespectarea cerinței privind echipamentele utilizate pentru efectuarea lucrărilor de colectare a materialului lemnos pe o suprafață cumulată (suma suprafețelor u.a. sau a părților de u.a., după caz, solicitate pentru plată în anul respectiv, pe care nu s-a respectat cerința) mai mică de 15% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv 3

2. Neefectuarea lucrărilor de rărituri sau nerespectarea cerinței privind echipamentele utilizate pentru efectuarea lucrărilor de colectare a materialului lemnos pe o suprafață cumulată (suma suprafețelor u.a. sau a părților de u.a., după caz, solicitate pentru plată în anul respectiv, pe care nu s-a respectat cerința) cuprinsă între 15% și 30% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv 4

3. Neefectuarea lucrărilor de rărituri sau nerespectarea cerinței privind echipamentele utilizate pentru efectuarea lucrărilor de colectare a materialului lemnos pe o suprafață cumulată (suma suprafețelor u.a. sau a părților de u.a., după caz, solicitate pentru plată în anul respectiv, pe care nu s-a respectat cerința) mai mare de 30% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv 6

REPETIȚIE 4/5/6

INTENȚIE 7 ^ix) Dacă beneficiarul renunță la una sau mai multe u.a. în perioada de implementare a angajamentului, nu se vor aplica sancțiuni, cu excepția situației în care acesta a solicitat sprijin prin cererea de plată și nu a efectuat lucrarea respectivă fără a solicita excluderea acesteia din cererea de plată în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului.

3. La nivel de UP suma suprafețelor de parcurs cu lucrări de rărituri a u.a. selectate nu poate depăși jumătate din suprafața totală a u.a. precizate în Planul lucrărilor de îngrijire a arboretelor din amenajamentul silvic, în secțiunea rărituri, aferente suprafeței care face obiectul cererii de finanțare/plată.

Nerespectarea cerinței

În cazul în care se constată depășirea suprafeței reprezentând jumătate din suprafața totală a u.a. precizate în Planul lucrărilor de îngrijire a arboretelor din amenajamentul silvic, în secțiunea rărituri, aferente suprafeței care face obiectul cererii de finanțare/plată, valoarea plății se limitează la maximum jumătate din suprafața totală a u.a. precizate în Planul lucrărilor de îngrijire a arboretelor din amenajamentul silvic, în secțiunea rărituri, aferente suprafeței care face obiectul cererii de finanțare/plată.

x

4. Lucrările de colectare trebuie să cuprindă cel puțin operația de adunat și una sau amândouă din operațiile de scos și apropiat cu atelaje.

Nerespectarea cerinței

1. Nerespectarea cerinței privind efectuarea lucrărilor de colectare care trebuie să cuprindă cel puțin operația de adunat și una sau amândouă din operațiile de scos și apropiat cu atelaje în u.a. selectate a căror suprafață cumulată este mai mică de 15% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv 1

2. Nerespectarea cerinței privind efectuarea lucrărilor de colectare care trebuie să cuprindă cel puțin operația de adunat și una sau amândouă din operațiile de scos și apropiat cu atelaje în u.a. selectate, a căror suprafață cumulată este între 15% și 30% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv 2

3. Nerespectarea cerinței privind efectuarea lucrărilor de colectare care trebuie să cuprindă cel puțin operația de adunat și una sau amândouă din operațiile de scos și apropiat cu atelaje în u.a. selectate a căror suprafață cumulată este mai mare de 30% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv 3

REPETIȚIE 2/3/4

INTENȚIE 6

5. Atelajele vor fi folosite avându-se în vedere ca volumul arborelui mediu colectat să fie de cel mult 0,3 m^3.^x)

Nerespectarea cerinței

1. Volumul arborelui mediu colectat pentru cel puțin o u.a. este cu până la 30% mai mare de 0,3 m^3 în anul de cerere. 2

2. Volumul arborelui mediu colectat pentru cel puțin o u.a. este cu 30-50% mai mare de 0,3 m^3 în anul de cerere. 3

3. Volumul arborelui mediu colectat pentru cel puțin o u.a. este cu peste 50% mai mare de 0,3 m^3 în anul de cerere. 4

REPETIȚIE 3/4/5

INTENȚIE 6 ^x) În situația în care, după constituirea APV conform Hotărârii Guvernului nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, se constată că în u.a. respectivă volumul arborelui mediu este mai mare de 0,3 m^3, beneficiarul poate solicita înlocuirea (numai în perioada de depunere a cererilor de plată) sau excluderea acestei u.a. din lista u.a. selectate pentru pachetul 2. Informația privind volumul arborelui mediu se regăsește în APV întocmit de către ocolul silvic anterior efectuării lucrării de rărituri.

Secțiunea a 3-a – Sancțiuni pentru nedeclararea tuturor suprafețelor și/sau a animalelor din cadrul exploatației agricole

1. În scopul verificării respectării normelor de condiționalitate, beneficiarii intervenției DR-07 trebuie să declare prin cererea de plată pentru terenuri agricole și animale toate parcelele agricole utilizate și/sau animalele din exploatația agricolă, indiferent dacă solicită sprijin pentru terenuri agricole și animale.

2. În cazul cererilor cu beneficiari multipli/cererilor depuse în baza unei asocieri simple între persoane fizice în baza acordului de asociere în vederea accesării intervenției DR-07, fiecare coproprietar/membru asociat care deține teren agricol/animale va avea obligația de a depune o cerere de plată pentru terenurile agricole și/sau animale.

3. În cazul în care, pentru un anumit an, un beneficiar nu declară toate suprafețele exploatației agricole, iar diferența dintre suprafața totală declarată în cererea de plată pentru terenurile agricole și/sau animale, pe de o parte, și suma dintre suprafața declarată și suprafața totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mare de 3% din suprafața totală declarată, valoarea totală a sprijinului în cadrul DR-07 cuvenit beneficiarului pentru anul în care s-a constatat nedeclararea se reduce cu până la 3% în funcție de gravitatea omisiunii, astfel:

a) dacă suma suprafețelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 3%, dar mai mic sau egal cu 30% din suprafața totală declarată, beneficiarul va fi sancționat cu un procent de 1%;

b) dacă suma suprafețelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 30%, dar mai mic sau egal cu 50% din suprafața totală declarată, beneficiarul va fi sancționat cu un procent de 2%;

c) dacă suma suprafețelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 50% din suprafața totală declarată, beneficiarul va fi sancționat cu un procent de 3%.

4. În cazul în care diferența dintre suprafața totală declarată în cererea de plată pentru terenurile agricole și/sau animale, pe de o parte, și suma dintre suprafața declarată și suprafața totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mică sau egală cu 3% din suprafața totală declarată, beneficiarul nu va fi sancționat.

5. În cazul cererii cu beneficiari multipli/cererilor depuse în baza unei asocieri simple între persoane fizice în baza acordului de asociere în vederea accesării intervenției DR-07, dacă se aplică o sancțiune de nedeclarare pe una dintre cererile de plată pentru terenurile agricole și/sau animale depuse de către aceștia, la suma cuvenită cererii de finanțare/plată pentru intervenția DR-07 se va aplica sancțiunea stabilită.

Secțiunea a 4-a – Sancțiuni pentru nerespectarea condiționalității și condiționalității sociale

1. Pentru nerespectarea de către beneficiarii intervenției DR-07 a normelor de condiționalitate prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și al unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală începând cu anul de cerere 2023, cu modificările și completările ulterioare, pe terenurile agricole utilizate și/sau animalele din exploatația agricolă, se aplică sancțiuni administrative în conformitate cu Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 393/2023 privind aprobarea Sistemului de sancțiuni administrative pentru condiționalitate începând cu anul de cerere 2023, cu modificările și completările ulterioare.

2. Beneficiarii intervenției DR-07, deținători de exploatații a căror dimensiune maximă nu depășește 10 ha suprafață agricolă, nu sunt verificați și sancționați pentru nerespectarea normelor privind condiționalitatea.

3. În cazul în care APIA constată nerespectări ale normelor de condiționalitate pe suprafețele/cu privire la animalele deținute de mai mulți coproprietari/membri asociați, sancțiunea de condiționalitate se va stabili în conformitate cu cele precizate la pct. 1 din prezenta secțiune, luând în considerare suprafața agricolă cumulată a tuturor coproprietarilor/membrilor asociați și procentul cel mai mare stabilit în baza Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 393/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru coproprietarii/membrii asociați pentru care s-au constatat neconformități.

4. Beneficiarii care solicită plăți pentru angajamente în cadrul DR-07 au obligația de a respecta condiționalitatea socială stabilită în baza Regulamentului (UE) 2021/2.115.

5. În cazul în care se constată de către organele competente (Inspecția Muncii) nerespectarea de către beneficiari a normelor de condiționalitate socială, APIA aplică sistemul de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de condiționalitate socială, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale conform art. 39 alin. (6^1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare.