SCHEMĂ nr. 0/2023

SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 9 iunie 2023 Sprijin pentru punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității

Notă

Aprobată prin ORDINUL nr. 243 din 9 iunie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 16 iunie 2023.

Capitolul I – Prevederi generale

Articolul 1

(1) Prezentul ordin instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis aferentă finanțărilor acordate prin Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020 (POPAM 2014-2020), „Sprijin pentru punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității“, denumită în continuare schemă, finanțate în cadrul măsurii III.3 „Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității - Implementarea strategiilor de dezvoltare locală“.

(2) Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul acestei scheme se va face cu respectarea prevederilor următoarelor acte normative:

a) Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;

b) Regulamentul (UE) nr. 972/2020 al Comisiei din 2 iulie 2020 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 în ceea ce privește prelungirea aplicării sale și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 651/2014 în ceea ce privește prelungirea aplicării sale și ajustările relevante;

c) Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului;

d) Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;

e) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările și completările ulterioare;

f) Hotărârea Guvernului nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime prin Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;

g) Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 816/2016 privind aprobarea Listei detaliate a cheltuielilor eligibile pentru operațiunile finanțate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorității de management, în cadrul Programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Prezenta schemă este exceptată de la obligația de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013.

(4) Schema se aplică pe teritoriul fiecărui grup de acțiune locală în domeniul pescuitului, denumit în continuare FLAG, a cărui strategie de dezvoltare locală, denumită în continuare SDL, este finanțată în cadrul măsurii III.3 din POPAM 2014-2020.

(5) Schema se implementează de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, prin Direcția generală pescuit - Autoritatea de management pentru POPAM, denumită în continuare DGP - AM POPAM.

(6) DGP - AM POPAM îndeplinește calitatea de furnizor și administrator de ajutor de minimis în cadrul prezentei scheme.

Capitolul II – Obiectivul schemei

Articolul 2

Obiectivul schemei constă în facilitarea accesului la finanțare al întreprinderilor care își desfășoară activitatea pe teritoriul unui FLAG și care, prin specificul lor, contribuie la dezvoltarea locală a comunităților pescărești, prin acordarea de ajutoare de minimis.

Capitolul III – Definiții

Articolul 3

În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel: 1.

ajutor de minimis - orice măsură care îndeplinește prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013;

2. întreprindere - orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul în care este finanțată;

3. întreprindere unică, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, include toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile următoare:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;

d) o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective. Întreprinderile care întrețin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, oricare dintre relațiile la care se face referire la lit. a)-d) sunt considerate întreprinderi unice;

4. întreprindere aflată în dificultate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, înseamnă o întreprindere care se află în cel puțin una dintre situațiile următoare:

a) în cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată (alta decât o IMM care există de cel puțin trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, o IMM aflată la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, „societate cu răspundere limitată“ se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului, iar „capital social“ include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;

b) în cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății (alta decât o IMM care există de cel puțin trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, o IMM aflată la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, așa cum reiese din contabilitatea societății, a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății“ se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;

c) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;

d) atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;

e) în cazul unei întreprinderi care nu este o IMM, atunci când, în ultimii doi ani: (i) raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; și

(ii) capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0;

5. data acordării ajutorului de minimis - data semnării contractului de finanțare între DGP-AM POPAM și beneficiarul de ajutor de minimis;

6. grup de acțiune locală în domeniul pescuitului (FLAG) - parteneriat public-privat la nivel local, alcătuit din reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice locale, ai sectorului privat și ai societății civile, având aceleași interese și obiective pentru a elabora și implementa o strategie de dezvoltare locală în domeniul pescuitului și acvaculturii, selectat de către DGP - AM POPAM, constituit potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2015, cu modificările și completările ulterioare;

7. strategie de dezvoltare locală (SDL) - document elaborat de FLAG și aprobat de către DGP - AM POPAM, prin care se stabilește un set coerent de operațiuni cu scopul de a răspunde obiectivelor și nevoilor locale și care contribuie la îndeplinirea strategiei Uniunii pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și care este conceput și realizat de un grup de acțiune local;

8. ghidul solicitantului aferent măsurilor prevăzute într-o strategie de dezvoltare locală - un document elaborat de FLAG și aprobat de către DGP - AM POPAM, prin care se informează potențialii beneficiari cu privire la condițiile și modalitatea de acordare a unui sprijin public din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime pentru fiecare măsură prevăzută în SDL, inclusiv a celor care intră sub incidența prezentei scheme;

9. teritoriul eligibil al FLAG - zona de pescuit și de acvacultură descrisă în Strategia de dezvoltare locală, cap. I pct. 1.2.1 lit. B „Definirea zonei pescărești“, anexă la contractul de finanțare încheiat între MADR și FLAG.

Capitolul IV – Domeniul de aplicare a schemei

Articolul 4

(1) Prezenta schemă se aplică întreprinderilor/întreprinderilor unice din cadrul teritoriilor aferente FLAG, care implementează acțiuni cuprinse în SDL care nu sunt legate de producția, prelucrarea și comercializarea produselor pescărești și de acvacultură.

(2) Schema acordă ajutoare pentru sectoarele și activitățile eligibile prevăzute la art. 7 alin. (1), cu excepția:

a) ajutoarelor destinate activităților din sectoarele pescuitului și acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 și (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului;

b) ajutoarelor destinate activităților din domeniul producției primare de produse agricole;

c) ajutoarelor destinate activităților din sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri: (i) atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității unor astfel de produse achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective;

(ii) atunci când ajutoarele sunt condiționate de transferarea lor parțială sau integrală către producătorii primari;

d) ajutoarelor destinate activităților legate de export către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;

e) ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate;

f) ajutoarelor destinate activităților din sectorul cărbunelui, astfel cum sunt definite în Decizia 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive;

g) ajutoarelor acordate întreprinderilor aflate în dificultate. Prin derogare de la art. 1 alin. (2) lit. h) din Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea art. 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general, prezenta schemă se aplică întreprinderilor care nu se aflau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care au devenit întreprinderi aflate în dificultate în perioada 1 ianuarie 2020-30 iunie 2021;

h) ajutoarelor destinate activităților de transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost.

(3) În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în sectoarele excluse de la finanțare prin prezenta schemă prevăzute la alin. (2) lit. a), b) sau c), cât și în sectoare sau domenii de activitate eligibile, prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste din urmă sectoare sau activități, cu condiția ca întreprinderea în cauză să prezinte la depunerea documentației acte din care să rezulte separarea activităților sau o distincție între costuri, astfel încât activitățile desfășurate în sectoarele excluse de la aplicarea schemei să nu beneficieze de ajutoarele de minimis acordate în baza schemei.

(4) Ajutoarele de minimis acordate unei întreprinderi/ întreprinderi unice care efectuează transport de mărfuri în contul terților sau contra cost nu pot fi utilizate pentru achiziționarea de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri.

Capitolul V – Beneficiarii ajutorului și condiții de eligibilitate

Articolul 5

(1) Beneficiarii schemei de ajutor de minimis sunt întreprinderile așa cum sunt definite la art. 3 pct. 2 și 3 care au fost selectate conform procedurii din anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 148/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis „Sprijin pentru punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității“, aferentă Programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020, și care:

a) nu solicită ajutor în domeniile exceptate de la finanțare prevăzute la art. 4 alin. (2);

b) implementează proiecte pe teritoriul unui FLAG sau, în cazul anumitor proiecte de servicii care nu sunt implementate pe teritoriul acestuia, beneficiul sprijinului se adresează teritoriului FLAG;

c) proiectele solicitate conțin activitățile eligibile prevăzute la art. 7;

d) proiectele au o durată maximă de implementare de 24 de luni de la data semnării contractului de finanțare, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade în condițiile prevăzute la art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime prin Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014- 2020, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, este incidentă Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. C(2015) 8.416 din 25.11.2015 de aprobare a programului operațional „Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime pentru România“ pentru sprijin din partea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime în România, art. 2 - „Cheltuielile plătite efectiv în temeiul programului operațional sunt eligibile începând cu 1 ianuarie 2014 și până la 31 decembrie 2023.“;

e) se obligă să mențină investiția pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la momentul finalizării proiectului;

f) valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate anterior întreprinderii unice, pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenți și anul fiscal în curs), inclusiv ce va fi acordat prin prezenta schemă, nu va depăși echivalentul în lei a 200.000 de euro, respectiv 100.000 de euro în cazul întreprinderilor care activează în sectorul transporturilor de mărfuri în contul terților sau contra cost;

g) nu sunt „întreprinderi în dificultate“ în sensul celor menționate la art. 3 pct. 4;

h) nu fac obiectul unui/unei ordin/decizii de recuperare neexecutat/e, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă.

(2) În cazul în care prin acordarea unor noi ajutoare de minimis s-ar depăși plafonul maxim menționat la alin. (1) lit. f), beneficiarul nu poate beneficia de prevederile schemei nici chiar pentru acea parte din finanțarea nerambursabilă solicitată care se încadrează în plafonul de minimis.

(3) În cazul fuziunilor societăților sau al achizițiilor de părți sociale, atunci când se stabilește dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziția depășește plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează.

(4) Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziție rămân legal acordate.

Articolul 6

Numărul maxim estimat al beneficiarilor de ajutor de minimis acordat prin prezenta schemă este de 8 întreprinderi selectate pentru finanțare^1, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 148/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis „Sprijin pentru punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locala plasate sub responsabilitatea comunității“, aferentă Programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020. ^1 Cu excepția prevederilor privitoare la bugetul total, perioada de valabilitate a schemei și beneficiari, condițiile prezentei scheme de ajutor de minimis sunt identice cu condițiile reglementate în Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 148/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis „Sprijin pentru punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității“, aferentă Programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020.

Capitolul VI – Activități eligibile și cheltuieli neeligibile

Articolul 7

(1) În cadrul schemei sunt eligibile pentru finanțare investițiile pentru care se acordă ajutorul de minimis în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 și care conduc la realizarea următoarelor activități:

a) facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată;

b) parcuri pentru rulote, campinguri și tabere;

c) alte facilități de cazare;

d) restaurante și alte activități de servicii de alimentație;

e) fabricarea produselor textile;

f) fabricarea articolelor de îmbrăcăminte;

g) tăbăcirea și finisarea pieilor, prepararea și vopsirea blănurilor;

h) prelucrarea lemnului, fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite;

i) fabricarea mobilei;

j) fabricarea săpunurilor, detergenților și a produselor de întreținere, cosmetice și de parfumerie;

k) fabricarea articolelor din hârtie și carton;

l) tipărire și activități de servicii conexe tipăririi;

m) fabricarea articolelor din cauciuc;

n) fabricarea de construcții metalice, tratarea și acoperirea metalelor, operațiuni de mecanică generală pe bază de plată sau contract;

o) producția de piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule;

p) fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice;

q) fabricarea altor produse din minerale nemetalice, precum: fabricarea sticlei și a articolelor din sticlă, fabricarea materialelor de construcții din argilă, fabricarea altor articole din ceramică și porțelan, tăierea, fasonarea și finisarea pietrei;

r) construcția de ambarcațiuni sportive și de agrement;

s) alte activități industriale, precum: fabricarea bijuteriilor, a imitațiilor de bijuterii și a articolelor similare, fabricarea instrumentelor muzicale, fabricarea articolelor pentru sport, fabricarea jocurilor și jucăriilor, fabricarea de dispozitive, aparate și instrumente medicale și stomatologice, alte activități industriale (fabricarea măturilor și periilor, precum și a altor produse manufacturiere);

t) lucrări de construcții, precum: lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, lucrări de instalații electrice și tehnico-sanitare și alte lucrări de instalații pentru construcții, lucrări speciale de construcții;

u) întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor;

v) repararea articolelor fabricate din metal, repararea mașinilor și echipamentelor;

w) activități referitoare la sănătatea umană, precum: activități de asistență medicală ambulatorie și stomatologică, activități de asistență medicală generală, activități de asistență medicală specializată, activități de asistență stomatologică, activități ale centrelor de îngrijire medicală;

x) activități de asistență socială, fără cazare;

y) activități privind distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare, precum: colectarea și epurarea apelor uzate (numai pentru golirea și curățarea haznalelor și a foselor septice și colectarea și transportul apelor uzate menajere prin vidanje montate pe autoșasiu), colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor, activități de recuperare a materialelor reciclabile și activități și servicii de decontaminare;

z) activități profesionale, științifice și tehnice, precum: activități juridice și de contabilitate, activități de arhitectură și inginerie, activități de testări și analiză tehnică, activități de design specializat, activități fotografice și activități veterinare, publicitate și activități de studiere a pieței, alte activități profesionale, științifice și tehnice;

aa) informații și comunicații, precum: activități de editare, activități ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe, activități de realizare a softului la comandă (software orientat client), activități de consultanță în tehnologia informației;

bb) activități de spectacole, culturale și recreative, precum: activități ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor și alte activități culturale, activități sportive, recreative și distractive, alte activități recreative și distractive (organizare de evenimente ș.a.);

cc) activități de management și de consultanță în management;

dd) activități de servicii administrative și activități de servicii suport, precum: activități de închiriere și leasing, activități de peisagistică și servicii pentru clădiri, activități de secretariat, servicii suport și alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor, activități ale agențiilor turistice și ale tur-operatorilor, alte servicii de rezervare și asistență turistică;

ee) învățământ, precum: învățământ în domeniul sportiv și recreațional, învățământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice, alte domenii), școli de conducere (pilotaj), alte forme de învățământ;

ff) transport și depozitare, precum: transporturi private rutiere și pe apă de persoane și de mărfuri și activități de servicii anexe transporturilor private rutiere și pe apă de persoane și de mărfuri, depozitări, alte servicii poștale și de curierat;

gg) alte activități de servicii, precum: reparații de calculatoare, de articole personale și de uz gospodăresc, alte activități de servicii (spălarea și curățarea uscată a articolelor textile și a produselor din blană, coafură, activități de înfrumusețare etc.).

(2) Codurile CAEN aferente activităților eligibile prevăzute la alin. (1), pentru persoanele fizice autorizate/persoane juridice înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta schemă de minimis. Pentru alte forme de organizare ale persoanelor juridice, neînregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, nu se folosesc codurile CAEN.

Articolul 8

Pentru a fi eligibile, toate cheltuielile aferente implementării proiectelor din cadrul SDL trebuie să fie efectuate pe teritoriul eligibil al FLAG-ului. Pentru anumite proiecte de servicii, cheltuielile pot fi eligibile și pentru acțiuni realizate în afara teritoriului eligibil FLAG, cu condiția de a se demonstra că beneficiul sprijinului se adresează teritoriului eligibil FLAG.

Articolul 9

(1) Pentru proiectele de investiții, respectiv proiecte cu construcții-montaj finanțate în baza schemei cadrul legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari este reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 347/2016, cu modificările și completările ulterioare, iar detalierea costurilor eligibile se realizează în conformitate cu capitolele I și II din anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 816/2016 privind aprobarea Listei detaliate a cheltuielilor eligibile pentru operațiunile finanțate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorității de management, în cadrul Programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pentru proiectele de investiții, respectiv proiecte care nu implică construcții-montaj, precum și pentru proiectele, altele decât cele de investiții, finanțate în baza schemei, cheltuielile eligibile sunt prevăzute la cap. I, cap. II^1 și lit. R^1 a capitolului III din anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 816/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 10

(1) Sunt neeligibile pentru finanțarea acordată în baza prezentei scheme următoarele cheltuieli prevăzute la art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 347/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 69 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 și art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014, respectiv:

a) dobânzi debitoare, cu excepția celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenții pentru dobândă sau a unei subvenții pentru comisioanele de garantare;

b) achiziționarea de terenuri neconstruite și de terenuri construite cu o sumă mai mare de 10% din cheltuielile totale eligibile ale operațiunii în cauză. În cazul siturilor abandonate și al siturilor utilizate anterior pentru activități industriale care conțin clădiri, această limită se majorează la 15%. În cazuri excepționale și justificate corespunzător, această limită poate fi majorată peste procentajele respective indicate mai sus pentru operațiunile privind protecția mediului;

c) taxa pe valoarea adăugată, cu excepția cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislației naționale privind TVA;

d) cheltuielile aferente activităților prevăzute la art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului;

e) amenzi, penalități, cheltuieli de judecată și cheltuieli de arbitraj;

f) cheltuielile efectuate de beneficiar în regie proprie;

g) costul achiziționării de bunuri/echipamente de ocazie;

h) achiziționarea de vehicule de transport rutier de mărfuri de către întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost.

(2) Operațiunile asociate următoarelor măsuri nu sunt eligibile pentru sprijin prin SDL:

a) sprijin pentru elaborarea și punerea în aplicare a planurilor de producție și de comercializare conform art. 66 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014;

b) sprijin pentru compensațiile pentru organizațiile de producători și asociațiile de organizații de producători recunoscute care depozitează produsele pescărești conform art. 67 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014.

Articolul 11

Cheltuielile neeligibile ale proiectului sunt suportate integral de către beneficiarul ajutorului de minimis, fie din resurse proprii, fie din finanțare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.

Capitolul VII – Forma ajutorului de minimis și intensitatea ajutorului de minimis

Articolul 12

(1) În cadrul prezentei scheme, ajutorul de minimis se acordă sub formă de finanțare nerambursabilă (grant) și se plătește eșalonat, conform etapelor de implementare a proiectului, în urma prezentării de către beneficiar a documentelor justificative de plată, după caz, prevăzute în procedurile specifice ale DGP - AM POPAM, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. Tranșele se actualizează la valoarea lor în momentul în care sunt acordate. Rata de actualizare este rata de referință aplicabilă la data acordării ajutoarelor.

(2) Ajutoarele de minimis acordate în baza prezentei scheme pot lua următoarele forme:

a) rambursarea costurilor eligibile suportate și plătite efectiv;

b) plăți în avans, cu condiția constituirii în prealabil în favoarea MADR - DGP - AM POPAM a unei garanții bancare sau a unei garanții echivalente corespunzătoare procentului de 100% din valoarea avansului. Decontarea cererilor de plată și acordarea avansurilor se vor face în conformitate cu dispozițiile art. 28-29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 13

(1) Cuantumul sprijinului public nerambursabil din totalul cheltuielilor eligibile ale unui proiect de investiții este de maximum 200.000 de euro/întreprindere unică.

(2) Intensitatea maximă a ajutorului public este de 50% din cheltuielile eligibile totale ale operațiunii în conformitate cu dispozițiile art. 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014.

Capitolul VIII – Procedura de acordare a ajutorului de minimis

Articolul 14

(1) Pentru a beneficia de sprijin în cadrul prezentei scheme, solicitantul completează o declarație pe propria răspundere privind ajutoarele de minimis primite de acesta și, dacă este cazul, de celelalte întreprinderi cu care se află într-o relație de tipul celor prevăzute la art. 3 pct. 3 în acel an fiscal și alte ajutoare de minimis primite în ultimii 2 ani fiscali, fie din surse ale bugetului de stat, fie din surse bugetare ale Uniunii Europene.

(2) DGP - AM POPAM acordă un ajutor de minimis după ce verifică, pe baza declarației pe propria răspundere a solicitantului, faptul că suma totală a ajutoarelor de minimis primite de acesta și, dacă este cazul, de celelalte întreprinderi cu care se află într-o relație de tipul celor prevăzute la art. 3 pct. 3, pe parcursul unei perioade de 3 ani fiscali, respectiv anul fiscal în curs și cei doi ani fiscali anteriori, din surse ale bugetului de stat sau din surse bugetare ale Uniunii Europene cumulat cu ceea ce primește în baza prezentei scheme, nu depășește pragul de 200.000 de euro sau de 100.000 de euro pentru beneficiarii care activează în domeniul transportului rutier de mărfuri, echivalent în lei.

(3) Furnizorul are obligația de a informa în scris întreprinderea beneficiară în legătură cu valoarea potențială a ajutorului în legătură cu serviciul de interes economic general pentru care se acordă ajutorul, precum și în legătură cu caracterul de minimis al acestuia, făcând trimitere explicită la regulamentul aplicabil și menționând titlul acestuia și trimiterea la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(4) Acordarea ajutorului de minimis prevăzut în cadrul acestei scheme se face în baza unui contract de finanțare încheiat între MADR, prin DGP - AM POPAM, și beneficiar.

(5) Ajutorul de minimis se consideră acordat în momentul în care este semnat contractul de la alin. (4), indiferent de data la care ajutorul de minimis se plătește.

Articolul 15

(1) În situația în care documentele și informațiile furnizate de către beneficiar în susținerea cererii de finanțare se dovedesc a fi incorecte și/sau false, DGP - AM POPAM nu achită ajutorul de minimis sau, după caz, solicită recuperarea ajutorului de minimis deja acordat.

(2) Nerespectarea contractului de finanțare încheiat în baza prevederilor prezentei scheme de către beneficiarul ajutorului de minimis atrage revocarea acordului pentru finanțare și recuperarea ajutorului de minimis proporțional cu gradul de nerealizare sau integral, în funcție de caz.

Capitolul IX – Durata și bugetul schemei

Articolul 16

(1) Schema se aplică de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 30 august 2023.

(2) Cheltuielile plătite efectiv de beneficiarii finali în temeiul prezentei schemei sunt eligibile până la 31 decembrie 2023.

(3) Rambursarea cheltuielilor, respectiv plata ajutoarelor de minimis se realizează până la 30 aprilie 2024.

Articolul 17

(1) Sursa de finanțare o reprezintă fondurile nerambursabile alocate prin POPAM 2014-2020 în cadrul măsurii III.3 „Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității - Implementarea strategiilor de dezvoltare locală“.

(2) Valoarea totală a ajutoarelor acordate în cadrul schemei, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de 1.500.000 de euro pentru ajutoarele de minimis din care 1.125.000 de euro FEPAM și 375.000 de euro din bugetul național, echivalent în lei, reprezentând finanțare europeană din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) și cofinanțare națională de la bugetul de stat. Se utilizează cursul de schimb INFOREURO de 4.9463 lei/euro, valabil în luna februarie 2022.

Capitolul X – Reguli privind cumulul ajutoarelor

Articolul 18

(1) Ajutoarele de minimis acordate în baza prezentei scheme, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 de euro pentru o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, respectiv 100.000 de euro în cazul întreprinderilor care activează în sectorul transporturilor de mărfuri în contul terților sau contra cost.

(2) Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleași costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeași măsură de finanțare prin capital de risc, dacă un astfel de cumul ar depăși intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condițiile specifice fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisia Europeană.

(3) Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisia Europeană.

Capitolul XI – Monitorizarea ajutoarelor acordate în cadrul prezentei scheme

Articolul 19

Monitorizarea, raportarea și păstrarea evidențelor ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme se fac în conformitate cu legislația europeană și cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și de minimis, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 441/2022.

Articolul 20

DGP - AM POPAM păstrează evidența detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică în baza prezentei scheme. Această evidență trebuie să conțină informații necesare pentru a demonstra respectarea condițiilor impuse de legislația europeană în domeniul ajutorului de stat, cum sunt: datele de identificare ale beneficiarului, valoarea sprijinului, momentul și modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate etc.

Articolul 21

(1) DGP - AM POPAM are obligația de a supraveghea permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, pentru a nu se depăși plafoanele și intensitățile maxime admise, și de a dispune măsurile care se impun în cazul nerespectării condițiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislația națională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv.

(2) DGP - AM POPAM, în calitate de furnizor, are obligația de a transmite Consiliului Concurenței toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național, în formatul și în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și de minimis, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 441/2022

(3) Pentru a crea posibilitatea verificării ex-ante a eligibilității potențialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, în conformitate cu prevederile art. 29 din Regulamentul privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 437/2016, DGP - AM POPAM, în calitate de furnizor al măsurii de ajutor de minimis, are obligația încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a prezentei scheme.

(4) Contractele, plățile, obligațiile de recuperare a ajutoarelor de minimis și rambursarea efectivă a respectivelor ajutoare, aferente acestei submăsuri, se încarcă în RegAS în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării contractului de finanțare, respectiv de la data instituirii plăților, a obligațiilor de recuperare a ajutoarelor sau a rambursării efective a respectivelor ajutoare de către DGP - AM POPAM, în calitate de furnizor al prezentei scheme.

Articolul 22

(1) Consiliul Concurenței poate solicita date și informații de la furnizorul de ajutor atunci când din informațiile deținute rezultă că nu au fost respectate condițiile de acordare a ajutoarelor de minimis. În situația în care datele transmise de către furnizor nu clarifică aspectele sesizate, Consiliul Concurenței poate dispune o acțiune de control la întreprinderea beneficiară, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. În această acțiune, echipa de control a Consiliului Concurenței este însoțită de reprezentanți ai furnizorului.

(2) În cazul în care MADR, prin DGP - AM POPAM, nu are date definitive privind valoarea ajutorului de minimis, acesta transmite valori estimative.

(3) Erorile constatate de furnizor și corecțiile legale, anulările, recalculările, recuperările, rambursările se raportează până la data de 31 martie a anului următor anului de raportare.

(4) MADR, prin DGP - AM POPAM, transmite spre informare Consiliului Concurenței prezenta schemă în termen de 15 zile de la data adoptării acesteia, conform art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(5) MADR, prin DGP - AM POPAM, informează Consiliul Concurenței cu privire la intrarea în vigoare a prezentei scheme de ajutor de minimis, precum și a oricărei modificări aduse măsurii de sprijin, în termen de maximum 5 zile de la momentul la care acest eveniment a avut loc.

Articolul 23

În baza unei cereri scrise, emisă de Comisia Europeană, DGP - AM POPAM comunică acesteia, prin intermediul Consiliului Concurenței, în termen de 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informațiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condițiilor prezentei scheme.

Articolul 24

(1) Beneficiarul sprijinului are obligația de a pune la dispoziția FLAG și/sau a DGP - AM POPAM, în formatul și în termenul solicitate de către acesta/aceasta, toate datele și informațiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare și monitorizare ce revin ca responsabilitate FLAG și/sau DGP - AM POPAM.

(2) Beneficiarul sprijinului trebuie să păstreze timp de minimum 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică toate documentele referitoare la ajutorul de minimis primit în cadrul schemei. Această evidență trebuie să conțină informațiile necesare pentru a demonstra respectarea tuturor condițiilor impuse prin actul de acordare, cum sunt: datele de identificare ale beneficiarului, durata, cheltuielile eligibile, valoarea, momentul și modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate.

Capitolul XII – Recuperarea ajutorului de minimis

Articolul 25

(1) Recuperarea ajutorului de minimis se realizează de către MADR, prin DGP - AM POPAM, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Ajutorul de minimis care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data plății până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 248 din 24 septembrie 2015 - http://www.renascc.eu/despre-noi/dobanda-de-referinta/.

(3) Furnizorul are obligația ca în termen de 5 zile de la data adoptării unor norme de recuperare a ajutoarelor de stat/de minimis sau a unor decizii de recuperare, să le transmită spre informare Consiliului Concurenței.

Capitolul XIII – Dispoziții finale

Articolul 26

Textul prezentei scheme se publică integral pe pagina web a DGP - AM POPAM, la adresa: www.ampeste.ro.

ANEXĂ

la schema de minimis

Codurile CAEN aferente activităților prevăzute la art. 7 alin. (1) din schemă:

Diviziune

Grupă

Clasă

CAEN Rev. 2

CAEN

Rev. 1

ISIC

Rev. 4 0 1 2 3 4 5

Industria prelucrătoare 13

Fabricarea produselor textile 131

Pregătirea fibrelor și filarea fibrelor textile 1310

Pregătirea fibrelor și filarea fibrelor textile 1711 1712 1713 1714 1715 1716 1717 1311 132

Producția de țesături 1320

Producția de țesături 1721 1722 1723 1724 1725 1830 1312 133

Finisarea materialelor textile 1330

Finisarea materialelor textile 1730 5271 1313 139

Fabricarea altor articole textile 1391

Fabricarea de metraje prin tricotare sau croșetare 1760 1830 1391 1392

Fabricarea de articole confecționate din textile (cu excepția îmbrăcăminții și lenjeriei de corp) 1740 1392 1393

Fabricarea de covoare și mochete 1751 1393 1394

Fabricarea de odgoane, frânghii, sfori și plase 1752 1394 1395

Fabricarea de textile nețesute și articole din acestea, cu excepția confecțiilor de îmbrăcăminte 1753 1399 1396

Fabricarea de articole tehnice și industriale din textile 1754 1399 1399

Fabricarea altor articole textile n.c.a. 1754 3663 1399 14

Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 141

Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu excepția articolelor din blană 1411

Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele 1810 1410 1412

Fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru lucru 1821 1410 1413

Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp) 1822 1410 1414

Fabricarea de articole de lenjerie de corp 1823 1410 1419

Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte și accesorii n.c.a. 1771 1824 1410 142

Fabricarea articolelor din blană 1420

Fabricarea articolelor din blană 1830 1420 143

Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte prin tricotare sau croșetare 1431

Fabricarea prin tricotare sau croșetare a ciorapilor și articolelor de galanterie 1771 1430 1439

Fabricarea prin tricotare sau croșetare a altor articole de îmbrăcăminte 1772 1430 15

Tăbăcirea și finisarea pieilor: fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor 151

Tăbăcirea și finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie și a articolelor de harnașament; prepararea și vopsirea blănurilor 1511

Tăbăcirea și finisarea pieilor; prepararea și vopsirea blănurilor 1910 1830 1511 1512

Fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie și a articolelor de harnașament 1920 3663 1512 152

Fabricarea încălțămintei 1520

Fabricarea încălțămintei 1930 1520 16

Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite 161

Tăierea și rindeluirea lemnului 1610

Tăierea și rindeluirea lemnului 2010 1610 162

Fabricarea produselor din lemn, plută, paie și din alte materiale vegetale 1621

Fabricarea de furnire și a panourilor din lemn 2020 1621 1622

Fabricarea parchetului asamblat în panouri 2030 1622 1623

Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie, pentru construcții 2030 1622 1624

Fabricarea ambalajelor din lemn 2040 1623 1629

Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie și din alte materiale vegetale împletite 1930 2051 2052 3663 1629 17

Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie 172

Fabricarea articolelor din hârtie și carton 1721

Fabricarea hârtiei și cartonului ondulat și a ambalajelor din hârtie și carton 2121 1702 1722

Fabricarea produselor de uz gospodăresc și sanitar, din hârtie sau carton 1754 2122 1709 1723

Fabricarea articolelor de papetărie 2123 2222 1709 1724

Fabricarea tapetului 2124 1709 1729

Fabricarea altor articole din hârtie și carton n.c.a. 2125 3663 1709 18

Tipărire și reproducerea pe suporți a înregistrărilor 181

Tipărire și activități de servicii conexe tipăririi 1811

Tipărirea ziarelor 2221 1811 1812

Alte activități de tipărire n.c.a. 2222 2122 2125 1811 1813

Servicii pregătitoare pentru pretipărire 2224 2225 1812 1814

Legătorie și servicii conexe 2223 1812 20

Fabricarea substanțelor și a produselor chimice 204

Fabricarea săpunurilor, detergenților și a produselor de întreținere, cosmetice și de parfumerie 2041

Fabricarea săpunurilor, detergenților și a produselor de întreținere 2451 2023 2042

Fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice (de toaletă) 2452 2451 2023 22

Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice 221

Fabricarea articolelor din cauciuc 2211

Fabricarea anvelopelor și a camerelor de aer; reșaparea și refacerea anvelopelor 2511 2512 2211 2219

Fabricarea altor produse din cauciuc 2513 1930 3663 2219 222

Fabricarea articolelor din material plastic 2221

Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor și profilelor din material plastic 2521 2220 2222

Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic 2522 2220 2223

Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții 2523 3663 2220 2229

Fabricarea altor produse din material plastic 2524 1930 3663 2220 23

Fabricarea altor produse din minerale nemetalice 231

Fabricarea sticlei și a articolelor din sticlă 2311

Fabricarea sticlei plate 2611 2310 2312

Prelucrarea și fasonarea sticlei plate 2612 2310 2313

Fabricarea articolelor din sticlă 2613 2310 2314

Fabricarea fibrelor din sticlă 2614 2310 2319

Fabricarea de sticlărie tehnică 2615 2310 233

Fabricarea materialelor de construcții din argilă 2331

Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică 2630 2392 2332

Fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții, din argilă arsă 2640 2392 234

Fabricarea altor articole din ceramică și porțelan 2341

Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental 2621 2393 2342

Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică 2622 2393 2343

Fabricarea izolatorilor și pieselor izolante din ceramică 2623 2393 2344

Fabricarea altor produse tehnice din ceramică 2624 3162 2393 2349

Fabricarea altor produse ceramice n.c.a. 2625 2393 237

Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei 2370

Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei 2670 2396 25

Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații 251

Fabricarea de construcții metalice 2511

Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice 2811 2511 2512

Fabricarea de uși și ferestre din metal 2812 2511 256

Tratarea și acoperirea metalelor; operațiuni de mecanică generală pe bază de plată sau contract 2561

Tratarea și acoperirea metalelor 2851 2592 2562

Operațiuni de mecanică generală 2852 2592 29

Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor 293

Producția de piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule 2931

Fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule 3161 2930 2932

Fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule 3430 3611 2930 30

Fabricarea altor mijloace de transport 301

Construcția de nave și bărci 3012

Construcția de ambarcațiuni sportive și de agrement 3512 3012 31

Fabricarea de mobilă 310

Fabricarea de mobilă 3101

Fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine 3310 3550 3611 3612 3100 3102

Fabricarea de mobilă pentru bucătării 3611 3613 3100 3103

Fabricarea de saltele și somiere 3615 3100 3109

Fabricarea de mobilă n.c.a. 3611 3614 3100 32

Alte activități industriale n.c.a. 321

Fabricarea bijuteriilor, imitațiilor de bijuterii și articolelor similare 3212

Fabricarea bijuteriilor și articolelor similare din metale și pietre prețioase 3622 3350 3211 3213

Fabricarea imitațiilor de bijuterii și articole similare 3661 3350 3212 322

Fabricarea instrumentelor muzicale 3220

Fabricarea instrumentelor muzicale 3630 3220 323

Fabricarea articolelor pentru sport 3230

Fabricarea articolelor pentru sport 3640 3230 324

Fabricarea jocurilor și jucăriilor 3240

Fabricarea jocurilor și jucăriilor 3650 3240 325

Fabricarea de dispozitive, aparate și instrumente medicale și stomatologice 3250

Fabricarea de dispozitive, aparate și instrumente medicale și stomatologice 2442 3310 3320 3340 1740 2924 3250 329

Alte activități industriale 3291

Fabricarea măturilor și periilor 3662 3290 3299

Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a. 1810 1824 1920 2052 2211 2524 2875 3640 3663 3310 2051 3290 33

Repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor 331

Repararea articolelor fabricate din metal, repararea mașinilor și echipamentelor 3311

Repararea articolelor fabricate din metal 2811 2821 2822 2830 2861 2862 2863 3550 2871 2875 2960 3420 3311 3312

Repararea mașinilor 2911 2912 2913 2914 2921 2922 2923 2924 2932 2931 2941 2942 2943 2951 2952 2953 2954 2955 2956 3312 7250 3313

Repararea echipamentelor electronice și optice 2924 3110 3162 3210 3230 3310 3320 3340 3350 3313 3314

Repararea echipamentelor electrice 2971 3110 3120 3162 3310 3320 3314 3315

Repararea și întreținerea navelor și bărcilor 3511 3512 3315 3317

Repararea și întreținerea altor echipamente de transport n.c.a. 3520 3543 3550 3315 3319

Repararea altor echipamente 1740 1752 2040 2051 2513 2521 2524 2615 2640 2681 3630 3650 3319

Distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare 37

Colectarea și epurarea apelor uzate 370

Colectarea și epurarea apelor uzate 3700

Colectarea și epurarea apelor uzate 9001 3700 38

Colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile 381

Colectarea deșeurilor 3811

Colectarea deșeurilor nepericuloase 9002 9003 3811 3812

Colectarea deșeurilor periculoase 4011 9002 2330 3812 382

Tratarea și eliminarea deșeurilor 3821

Tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase 1450 2415 9002 3821 3822

Tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase 9002 2330 3822 383

Recuperarea materialelor 3831

Demontarea (dezasamblarea) mașinilor și a echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor 3710 3830 3832

Recuperarea materialelor reciclabile sortate 3710 3720 3830 39

Activități și servicii de decontaminare 390

Activități și servicii de decontaminare 3900

Activități și servicii de decontaminare 9003 3900

Construcții 41

Construcții de clădiri 412

Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 4120

Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 4521 4523 4100 43

Lucrări speciale de construcții 431

Lucrări de demolare și de pregătire a terenului 4311

Lucrări de demolare a construcțiilor 4511 4311 4312

Lucrări de pregătire a terenului 4511 4312 4313

Lucrări de foraj și sondaj pentru construcții 4512 4312 432

Lucrări de instalații electrice și tehnico-sanitare și alte lucrări de instalații pentru construcții 4321

Lucrări de instalații electrice 4531 4534 4321 4322

Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat 4531 4533 4322 4329

Alte lucrări de instalații pentru construcții 2922 4532 4534 4531 4329 433

Lucrări de finisare 4331

Lucrări de ipsoserie 4541 4330 4332

Lucrări de tâmplărie și dulgherie 2030 2523 2812 4542 4330 4333

Lucrări de pardosire și placare a pereților 4543 4330 4334

Lucrări de vopsitorie, zugrăveli și montări de geamuri 4544 4330 4339

Alte lucrări de finisare 4545 4330 439

Alte lucrări speciale de construcții 4391

Lucrări de învelitori, șarpante și terase la construcții 2030 4522 4390 4399

Alte lucrări speciale de construcții n.c.a. 4521 4522 4524 4525 4545 4550 4390

Comerț cu ridicata și cu amănuntul

Repararea autovehiculelor și motocicletelor 45

Comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor 452

Întreținerea și repararea autovehiculelor 4520

Întreținerea și repararea autovehiculelor 5020 4520

Transport și depozitare 49

Transporturi terestre și transporturi prin conducte 493

Alte transporturi terestre de călători 4931

Transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători 6021 4921 4932

Transporturi cu taxiuri 6022 4922 4939

Alte transporturi terestre de călători n.c.a. 6021 603 4922 494

Transporturi rutiere de mărfuri și servicii de mutare 4941

Transporturi rutiere de mărfuri 6024 4923 4942

Servicii de mutare 6024 4923 50

Transporturi pe apă 501

Transporturi maritime și costiere de pasageri 5010

Transporturi maritime și costiere de pasageri 6110 5011 502

Transporturi maritime și costiere de marfă 5020

Transporturi maritime și costiere de marfă 6110 5012 503

Transporturi de pasageri pe căi navigabile interioare 5030

Transportul de pasageri pe căi navigabile interioare 6120 5021 504

Transportul de marfă pe căi navigabile interioare 5040

Transportul de marfă pe căi navigabile interioare 6120 5022 52

Depozitare și activități auxiliare pentru transporturi 521

Depozitări 5210

Depozitări 6312 5210 522

Activități anexe pentru transporturi 5221

Activități de servicii anexe pentru transporturi terestre 1110 6321 5020 6010 5221 5222

Activități de servicii anexe transporturilor pe apă 1110 6110 6120 6322 5222 53

Activități de poștă și de curier 532

Alte activități poștale și de curier 5320

Alte activități poștale și de curier 6412 5320

Hoteluri și restaurante 55

Hoteluri și alte facilități de cazare 552

Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată 5520

Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată 5521 5523 5510 553

Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere 5530

Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere 5521 5522 5520 559

Alte servicii de cazare 5590

Alte servicii de cazare 5523 5590 56

Restaurante și alte activități de servicii de alimentație 561

Restaurante 5610

Restaurante 5530 5610 562

Activități de alimentație (catering) pentru evenimente și alte servicii de alimentație 5621

Activități de alimentație (catering) pentru evenimente 5552 5621 5629

Alte servicii de alimentație n.c.a. 5551 5552 5629 563

Baruri și alte activități de servire a băuturilor 5630

Baruri și alte activități de servire a băuturilor 5540 5630

Informații și comunicații 58

Activități de editare 581

Activități de editare a cărților, ziarelor, revistelor și alte activități de editare 5811

Activități de editare a cărților 2211 7240 5811 5812

Activități de editarea de ghiduri, compendii, liste de adrese și similare 2211 7240 5812 5813

Activități de editare a ziarelor 2212 7240 5813 5814

Activități de editare a revistelor și periodicelor 2213 7240 5813 5819

Alte activități de editare 2215 2222 7240 5819 582

Activități de editare a produselor software 5821

Activități de editare a jocurilor de calculator 7221 7240 5820 5829

Activități de editare a altor produse software 7221 7240 5820 60

Activități de difuzare și transmitere de programe 602

Activități de difuzare a programelor de televiziune 6020

Activități de difuzare a programelor de televiziune 9220 6420 7240 6020 62

Activități de servicii în tehnologia informației 620

Activități de servicii în tehnologia informației 6201

Activități de realizare a softului la comandă (software orientat client) 7221 7222 7240 6201 6202

Activități de consultanță în tehnologia informației 7210 7222 6202 6203

Activități de management (gestiune și exploatare) al mijloacelor de calcul 7230 6202 6209

Alte activități de servicii privind tehnologia informației 3002 7222 7260 6209 63

Activități de servicii informatice 631

Activități ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe 6311

Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe 7230 7240 6311 6312

Activități ale portalurilor web 7240 6312 639

Alte activități de servicii informaționale 6391

Activități ale agențiilor de știri 9240 6391 6399

Alte activități de servicii informaționale n.c.a 7487 6399

Activități profesionale, științifice și tehnice 69

Activități juridice și de contabilitate 691

Activități juridice 6910

Activități juridice 7411 6910 692

Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal 6920

Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal 7412 6920 70

Activități ale direcțiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate; activități de management și de consultanță în management 701

Activități ale direcțiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate 7010

Activități ale direcțiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate 7415 7010 702

Activități de consultanță în management 7021

Activități de consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării 7414 7020 7022

Activități de consultanță pentru afaceri și management 7414 0501 7020 71

Activități de arhitectură și inginerie; activități de testări și analiză tehnică 711

Activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică legate de acestea 7111

Activități de arhitectură 7420 7110 7112

Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea 7420 7110 712

Activități de testări și analize tehnice 7120

Activități de testări și analize tehnice 7430 7120 73

Publicitate și activități de studiere a pieței 731

Publicitate 7311

Activități ale agențiilor de publicitate 7440 7310 7312

Servicii de reprezentare media 7440 7310 732

Activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice 7320

Activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice 7413 7320 74

Alte activități profesionale, științifice și tehnice 741

Activități de design specializat 7410

Activități de design specializat 7487 7410 742

Activități fotografice 7420

Activități fotografice 7481 9240 7420 749

Alte activități profesionale, științifice și tehnice n.c.a. 7490

Alte activități profesionale, științifice și tehnice n.c.a. 6340 7487 7414 7420 7460 7490 75

Activități veterinare 750

Activități veterinare 7500

Activități veterinare 8520 7500

Activități de servicii administrative și activități de servicii-suport 772

Activități de închiriere și leasing cu bunuri personale și gospodărești 7721

Activități de închiriere și leasing cu bunuri recreaționale și echipament sportiv 7140 7721 7722

Închirierea de casete video și discuri (CD-uri, DVD-uri) 7140 7722 7729

Activități de închiriere și leasing cu alte bunuri personale și gospodărești n.c.a. 7140 7729 79

Activități ale agențiilor turistice și ale tur-operatorilor; alte servicii de rezervare și asistența turistică 791

Activități ale agențiilor turistice și ale tur-operatorilor 7911

Activități ale agențiilor turistice 6330 7911 7912

Activități ale tur-operatorilor 6330 7912 799

Alte servicii de rezervare și asistență turistică 7990

Alte servicii de rezervare și asistență turistică 6330 9232 9234 9262 9272 7920 81

Activități de peisagistică și servicii pentru clădiri 811

Activități de servicii-suport combinate 8110

Activități de servicii-suport combinate 7032 7514 8110 812

Activități de curățenie 8121

Activități generale de curățenie a clădirilor 7470 8121 8122

Activități specializate de curățenie 7470 8129 8129

Alte activități de curățenie 9003 7470 8129 813

Activități de întreținere peisagistică 8130

Activități de întreținere peisagistică 0141 8130 82

Activități de secretariat, servicii-suport

și alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor 821

Activități de secretariat și servicii-suport 8211

Activități combinate de secretariat 7485 8211 8219

Activități de fotocopiere, de pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat 7485 6411 8219 822

Activități ale centrelor de intermediere telefonică (call center) 8220

Activități ale centrelor de intermediere telefonică (call center) 7486 8220 823

Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor 8230

Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor 7487 8230 829

Activități de servicii-suport pentru întreprinderi n.c.a. 8291

Activități ale agențiilor de colectare și ale birourilor (oficiilor) de raportare a creditului 7487 8291 8292

Activități de ambalare 7482 8292 8299

Alte activități de servicii-suport pentru întreprinderi n.c.a. 7485 7487 7513 8299

Învățământ 85

Învățământ 855

Alte forme de învățământ 8551

Învățământ în domeniul sportiv și recreațional 8042 9262 9305 8541 8552

Învățământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice etc.) 8042 9234 8542 8553

Școli de conducere (pilotaj) 8041 8549 8559

Alte forme de învățământ n.c.a. 8042 8549

Sănătate și asistență socială 86

Activități referitoare la sănătatea umană 861

Activități de asistență spitalicească 8610

Activități de asistență spitalicească 8511 8610 862

Activități de asistență medicală ambulatorie și stomatologică 8621

Activități de asistență medicală generală 8512 8620 8622

Activități de asistență medicală specializată 8512 8620 8623

Activități de asistență stomatologică 8513 8620 869

Alte activități referitoare la sănătatea umană 8690

Alte activități referitoare la sănătatea umană 8514 8690 87

Servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare 871

Activități ale centrelor de îngrijire medicală 8710

Activități ale centrelor de îngrijire medicală 8514 8710 872

Activități ale centrelor de recuperare psihică și de dezintoxicare, exclusiv spitale 8720

Activități ale centrelor de recuperare psihică și de dezintoxicare, exclusiv spitale 8531 8511 8514 8720 873

Activități ale căminelor de bătrâni și ale căminelor pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure 8730

Activități ale căminelor de bătrâni și ale căminelor pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure 8531 8514 8730 879

Alte activități de asistență socială, cu cazare n.c.a. 8790

Alte activități de asistentă socială, cu cazare n.c.a. 8531 8790 88

Activități de asistență socială, fără cazare 881

Activități de asistență socială, fără cazare, pentru bătrâni și pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure 8810

Activități de asistență socială, fără cazare, pentru bătrâni și pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure 8532 8810 889

Alte activități de asistență socială, fără cazare 8891

Activități de îngrijire zilnică pentru copii 8532 8890 8899

Alte activități de asistență socială, fără cazare, n.c.a. 8532 7521 8890

Activități de spectacole, culturale și recreative 90

Activități de creație și interpretare artistică 91

Activități ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor și alte activități culturale 910

Activități ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor și alte activități culturale 9101

Activități ale bibliotecilor și arhivelor 9251 7514 9101 9102

Activități ale muzeelor 9252 9102 9103

Gestionarea monumentelor, clădirilor istorice și a altor obiective de interes turistic 9252 9102 9104

Activități ale grădinilor zoologice, botanice și ale rezervațiilor naturale 9253 9103 93

Activități sportive, recreative și distractive 931

Activități sportive 9311

Activități ale bazelor sportive 9261 9311 9312

Activități ale cluburilor sportive 9262 9312 9313

Activități ale centrelor de fitness 9304 9311 9319

Alte activități sportive 9262 9319 932

Alte activități recreative și distractive 9321

Bâlciuri și parcuri de distracții 9233 9321 9329

Alte activități recreative și distractive n.c.a. 9234 9272 9262 9329

Alte activități de servicii 95

Reparații de calculatoare, de articole personale și de uz gospodăresc 951

Repararea calculatoarelor și a echipamentelor de comunicații 9511

Repararea calculatoarelor și a echipamentelor periferice 7250 9511 9512

Repararea echipamentelor de comunicații 3220 5274 9512 952

Reparații de articole personale și de uz gospodăresc 9521

Repararea aparatelor electronice de uz casnic 5272 9521 9522

Repararea dispozitivelor de uz gospodăresc și a echipamentelor pentru casă și grădină 2932 5272 9522 9523

Repararea încălțămintei și a articolelor din piele 5271 5274 9523 9524

Repararea mobilei și a furniturilor casnice 3611 3612 3614 9524 9525

Repararea ceasurilor și a bijuteriilor 5273 9529 9529

Repararea articolelor de uz personal și gospodăresc n.c.a. 1740 3630 3640 5274 9529 96

Alte activități de servicii 960

Alte activități de servicii 9601

Spălarea și curățarea (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană 9301 9601 9602

Coafură și alte activități de înfrumusețare 9302 9602 9603

Activități de pompe funebre și similare 9303 9603 9604

Activități de întreținere corporală 9304 9604

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 iunie 2023