ORDIN nr. 869/2007

ORDIN nr. 869 din 10 octombrie 2007 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.349/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea și înregistrarea soiurilor de legume

În baza prevederilor art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante, având în vedere necesitatea armonizării legislației românești cu Directiva Comisiei CE 2007/49/CE din 26 iulie 2007 care amendează Directiva Comisiei 2003/91/CE de stabilire a normelor de aplicare a dispozițiilor art. 7 din Directiva Consiliului 2002/55/CE privind numărul minim de caracteristici care trebuie examinate și condițiile minime necesare pentru examinarea anumitor soiuri de legume, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 195/33 din 27 iulie 2007, văzând Referatul de aprobare nr. 5.242 din 5 septembrie 2007 al Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Articolul I — Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.349/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea și înregistrarea soiurilor de legume, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 și 54 bis din 20 ianuarie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Anexa nr. 4 se modifică și va avea următorul cuprins: "ANEXA

Nr. 4 LISTA speciilor care se examinează în conformitate cu protocoalele Oficiului Comunitar al Soiurilor de Plante (CPVO) în conformitate cu Directiva 2007/49/CE

Denumirea științifică Denumirea comună Protocol CPVO

Allium cepa L. (grupul Cepa) Ceapă și ceapă eșalotă tip "banană" TP 46/1 din 14.06.2005

Allium cepa L. (grupul Aggregatum) Ceapă eșalotă TP 46/1 din 14.06.2005

Allium porrum L. Praz TP 85/1 din 15.11.2001

Allium sativum L. Usturoi TP 162/1 din 25.03.2004

Asparagus officinalis L. Sparanghel TP 130/1 din 27.03.2002

Brassica oleracea L. Conopidă TP 45/1 din 15.11.2001

Brassica oleracea L. Broccoli TP 151/2 din 21.03.2007

Brassica oleracea L. Varză de Bruxelles TP 54/2 din 1.12.2005

Brassica oleracea L. Gulie TP 65/1 din 25.03.2004

Brassica oleracea L. Varză creață, varză albă, varză roșie TP 48/2 din 1.12.2005

Capsicum annuum L. Ardei TP 76/2 din 21.03.2007

Cichorium endivia L. Cicoare creață și scarola TP 118/2 din 1.12.2005

Cichorium intybus L. Cicoare industrială TP 172/2 din 1.12.2005

Cichorium intybus L. Andivă TP 173/1 din 25.03.2004

Citrullus lanatus (Thunb.) Matsum. et Nakai Pepene verde TP 142/1 din 21.03.2007

Cucumis melo L. Pepene galben TP 104/2 din 21.03.2007

Cucumis sativus L. Castravete cu fruct semilung și lung și castravete cu fruct scurt TP 61/1 din 27.03.2002

Cucurbita pepo L. Dovlecel TP 119/1 din 25.03.2004

Cynara cardunculus L. Anghinare și cardon TP 184/1 din 25.03.2004

Daucus carota L. Morcov și morcov furajer TP 49/2 din 1.12.2005

Foeniculum vulgare Mill. Fenicul TP 183/1 din 25.03.2004

Lactuca sativa L. Salată TP 13/3 din 21.03.2007

Lycopersicon esculentum Mill. Tomate TP 44/3 din 21.03.2007

Petroselinum crispum (Mill.) Nyman ex A. W. Hill Pătrunjel TP 136/1 din 21.03.2007

Phaseolus coccineus L. Fasole de Spania TP 9/1 din 21.03.2007

Phaseolus vulgaris L. Fasole pitică și fasole urcătoare TP 12/2 din 1.12.2005

Pisum sativum L. (partim) Mazăre cu bob zbârcit, mazăre cu bob neted și mazăre dulce TP 7/1 din 6.11.2003

Raphanus sativus L. Ridichi de lună TP 64/1 din 27.03.2002

Spinacia oleracea L. Spanac TP 55/1 din 27.03.2002

Valerianella locusta (L.) Laterr. Fetică TP 75/2 din 21.03.2007

Vicia faba L. (partim) Bob TP Bob/1 din 25.03.2004

Zea mays L. (partim) Porumb zaharat și porumb de floricele TP 2/2 din 15.11.2001

Textul acestor protocoale poate fi consultat pe pagina web a CPVO (www.cpvo.europa.eu)." 2. Anexa nr. 5 se modifică și va avea următorul cuprins: "ANEXA

Nr. 5 LISTA speciilor care se examinează în conformitate cu ghidurile Uniunii Internaționale pentru Protecția Soiurilor (UPOV) în conformitate cu Directiva 2007/49/CE

Denumirea științifică Denumirea comună Ghid UPOV

Allium fistulosum L. Ceapă de stufat TG/161/3 din 1.04.1998

Allium schoenoprasum L. Ceapă de tuns TG/198/1 din 9.04.2003

Apium graveolens L. Țelină de pețiol și frunză TG/82/4 din 17.04.2002

Apium graveolens L. Țelină de rădăcină TG/74/4 corectată din 17.04.2002

5.04.2006

Beta vulgaris L. Sfeclă de pețiol sau mangold TG/106/4 din 31.03.2004

Beta vulgaris L. Sfeclă roșie TG/60/6 din 18.10.1996

Brassica oleracea L. Varză creață TG/90/6 din 31.03.2004

Brassica rapa L. Varză chinezească TG/105/4 din 9.04.2003

Brassica rapa L. Nap TG/37/10 din 4.04.2001

Cichorium intybus L. Cicoare cu frunză lată sau cicoare italiană TG/154/3 din 18.10.1996

Cucurbita maxima Duchesne Dovleac comestibil TG/155/4 din 14.03.2007

Raphanus sativus L. Ridiche de vară și de iarnă TG/63/6 din 24.03.1999

Rheum rhabarbarum L. Revent TG/62/6 din 24.03.1999

Scorzonera hispanica L. Scorțoneră TG/116/3 din 21.10.1988

Solanum melongena L. Pătlăgele vinete TG/117/4 din 17.04.2002

Textul acestor ghiduri poate fi consultat pe pagina web a UPOV (www.upov.int)."

Articolul II

Prezentul ordin transpune Directiva 2007/49/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 195/33 din 27 iulie 2007.

Articolul III

Prezentul ordin se aplică începând cu data de 1 noiembrie 2007.

Articolul IV

Prevederile prezentului ordin nu se aplică examinărilor începute înainte de data de 1 noiembrie 2007.

Articolul V

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Decebal Traian Remeș

București, 10 octombrie 2007.

Nr. 869.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 24 octombrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 1101 din 11 septembrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 1.101 din 11 septembrie 2007 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova

HOTĂRÂRE nr. 1270 din 17 octombrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 1.270 din 17 octombrie 2007 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării în domeniul public al municipiului Alexandria și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Alexandria

DECIZIE nr. 703 din 11 septembrie 2007

DECIZIE nr. 703 din 11 septembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 și art. 328 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 79 și art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor...