ORDIN nr. 487/2008

ORDIN nr. 487 din 1 august 2008 privind aprobarea Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2008

Văzând Referatul de aprobare nr. 117.740 din 1 august 2008, în baza prevederilor art. 31 alin. (1) și ale art. 37 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Articolul 1 — Se aprobă Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2008, prevăzut în anexa nr. 1*), și Lista soiurilor care au primit derogare pentru comercializare pe teritoriul României până în anul 2009, prevăzută în anexa nr. 2*), care fac parte integrantă din prezentul ordin. _________

Notă

*) Anexele nr. 1 și 2 se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 bis în afara abonamentului, care se poate achiziționa de la Centrul de vânzări și informare al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Dacian Cioloș

București, 1 august 2008.

Nr. 487.

Anexa 1

NOTĂ Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2008 cuprinde soiurile pentru cultură în România în anul 2008. În catalogul oficial sunt înscrise soiurile examinate în rețeaua ISTIS și înregistrate în Registrul soiurilor. Pentru fiecare soi sunt indicate: ● coloana 1 - denumirea soiului; ● coloana 2 - menținătorul soiului; ● coloana 3 - anul înregistrării; ● coloana 4 - anul reînscrierii sau al radierii; ● coloana 5 - data până când este permisă comercializarea după radiere; ● coloana 6 - observații (mențiuni specifice). Soiurile aparținând tuturor speciilor au fost testate din punct de vedere al distinctivității, uniformității și stabilității, iar soiurile din speciile de culturi de câmp și din punct de vedere al valorii agronomice și de utilizare. Înscrierea soiurilor în catalog, pe grupe de specii, s-a făcut în ordine alfabetică. În catalog este înscris codificat numele persoanei sau instituției responsabile cu menținerea soiului. Lista menținătorilor soiurilor se află la sfârșitul anexei. Soiurile din speciile de culturi de câmp, legume și plante ornamentale anuale se mențin în Catalogul oficial timp de 10 ani, iar soiurile din speciile pomicole, viță de vie și arbuști ornamentali timp de 15 ani, după care se radiază, dacă nu se solicită reînscrierea, primul an fiind considerat anul înscrierii în catalog. Reînscrierea în catalog se poate face numai la solicitarea autorului sau a proprietarului soiului, pentru perioade succesive de 5 ani. Înregistrarea unui soi în Catalogul oficial poate fi reînnoită dacă în urma efectuării testului DUS, soiul este încă distinct, suficient de uniform și stabil, păstrându-și aceleași caractere ca în momentul înregistrării. Cererile de reînscriere și semintele necesare retestării trebuie depuse la ISTIS cu 2 ani înaintea termenului de expirare a înregistrării. Reexaminarea se va efectua contra cost, conform tarifelor în vigoare. Sămânța și materialul săditor din soiurile radiate mai pot fi comercializate până la 30 iunie a anului al treilea de la radiere. După expirarea perioadei respective, soiurile se scot automat din catalog. Catalogul oficial nu cuprinde soiuri modificate genetic, conform declarațiilor amelioratorilor. În coloana "Observații" sunt înscrise sub forma unor simboluri, informații privind anumite caractere sau proprietăți ale soiurilor. Explicația simbolurilor folosite în caracterizarea soiurilor este următoarea:

a sămânța soiului poate fi pe de o parte certificată ca "sămânță de bază"

sau "sămânță certificată" sau verificată ca "sămânță standard"

b sămânța soiului poate fi verificată numai ca "sămânță standard"

H hibrid

HS hibrid simplu

HT hibrid trilinial

HD hibrid dublu

L populație locală

gz soiuri pentru gazon

nsr numai pentru seră

nsl numai pentru solarii

sr pentru câmp și seră

sl pentru câmp și solarii

sr

sl pentru seră și solarii

B ardei pentru boia

d creștere determinată

sd creștere semideterminată

nd creștere nedeterminată

Ic tip Iceberg

jl Jointless

Grupele de maturitate pentru soia:

000 soiuri extratimpurii

00 soiuri timpurii

0 soiuri semitimpurii

I soiuri semitârzii

II soiuri târzii

Grupele de maturitate pentru cartof, legume și arbuști fructiferi:

ex soiuri extratimpurii

tm soiuri timpurii

stm soiuri semitimpurii

std soiuri semitârzii

td soiuri târzii

ctn înflorește și rodește continuu

Epoca de maturare la vița de vie:

I 16 - 31 iulie

II 1 - 15 august

III 16 - 31 august

IV 1 - 15 septembrie

V 16 - 30 septembrie

VI 1 - 15 octombrie

Tipul de tutun:

MC Mare consum

B Burley

O Oriental

SO Semioriental

V Virginia

La sfecla de zahăr și sfecla furajeră:

M soiuri plurigerme

m soiuri monogerme

Ploidia:

D diploid

P poliploid sau triploid

T tetraploid

La sfecla de zahăr și furajeră s-a specificat metoda de ameliorare astfel:

(1) 2n diploid

(2) 2nx2n diploid androsteril x diploid fertil

(3) 4nx2n tetraploid androsteril x diploid fertil

(4) 2nx4n diploid androsteril x tetraploid fertil

(5) 2nx(2n

4n) diploid androsteril x anisoploid

(6) 4n tetraploid fără androsterilitate

(7) 2n

4n diploid fertil

tetraploid fertil

Alte simboluri:

(8) soiuri de toamnă

(9) soiuri de primăvară

(10) apomictic uniclonal

(11) 42 cromozomi

(12) 56 cromozomi

(13) hibrizi produși pe baza de androsterilitate citoplasmatică

(14) rezistenți la erbicide pe bază de imidazolinone

(15) porumb pentru floricele

(16) ssp. duriuscula

(17) pentru boabe

(18) pentru furaj

(19) ssp. technicum (sorg pentru mături)

(20) ssp. saccharathum

(21) monoică

(22) Avena nuda

(23) pentru fibră

(24) pentru ulei

(25) făra acid erucic

(26) ssp. rubra

(27) ssp. commutata

(28) ssp. trichophylla

(29) ardei gogoșar

(30) ardei gras

(31) ardei iute

(32) ardei lung

(33) înmulțire prin altoire, marcotaj și butățire

(34) înmulțire prin altoire și butățire

(35) grupa 1 - frunza: pețiolul alb, limbul verde-pal

(36) grupa 2 - frunza: pețiolul verde, limbul verde-mediu

(37) grupa 4 - frunza: pețiolul roz, limbul verde-închis

(38) dioică

SOIURI ÎNSCRISE ÎN CATALOGUL OFICIAL I. CEREALE GRÂU - Triticum aestivum L. emend. Fiori et Paol.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Alex

Apache

Bercy

Cezanne

Enesco

GK Cipo

GK Elet

GK Gobe

GK Kalasz

GK Miska

GK Othalom

GK Petur

Glosa - KG Kungloria

Kiskun Serina

Mv Magvas

Mv Marsall

Mv Palma

Mv Regiment

Mv Toborzo

Pobeda

Renan

Renesansa

1002

2111

2113

2111

2111

2043

2043

2043

2043

2043

2043

2043

1001

2045

2056

2056

2056

2056

2056

2012

2061

2012

1994

2005

1999

2000

1999

2003

2002

1998

2003

2005

1998

2005

2005

2002

2002

2006

2003

2007

2007

2006

1999

2005

2006

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

GRÂU DURUM - Triticum durum Desf

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Artena

Mv Makaroni

Nefer

Salsa

2060

2056

1087

1087

1999

2007

2005

2005

(9) (8)

(9) (9)

MEI - Panicum miliaceum L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Marius

Matador

Mărgărit

Mirel

Moldrom 1

1001

1001

1001

1001

1007

2001

1994

1989

1999

2004

2004

2004

ORZ - Hordeum vulgare L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

1. Orzoaică

Adonis

Amillis

Annabell

Aspen

Auriga

Barke

Beatrix

Carrero

Cecilia

Danuta

Kelibia

Scarlett

Sunbeam

Sunrise

Thuringia

Ursa

Xanadu

2104

2111

2107

2104

2103

1078

2103

2107

2111

2103

2111

1078

2107

2104

2107

2103

2103

2005

1999

2002

2005

2005

2001

2007

2006

2000

2002

1995

2001

2006

2006

2000

2005

2006

2006

(9) (8)

(9) (9)

(9) (9)

(9) (8)

(9) (9)

(8) (9)

(8) (8)

(9) (9)

(9) 2. Orz

KH Tas

Nelly

2106

2103

2006

2005

(8) (8)

OVĂZ - Avena sativa L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

GK Pillango

GK Zalan

2043

2043

2004

2004

(9) (9) (22)

PORUMB - Zea mays L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Tipul hibridului Forma H Grupa de maturitate FAO Index Maturitas

1 2 3 4 5 6

Acarro 2111 2006

S 500

Ademio 2111 2007

T 500

Aliacan 2111 2000

S 500

Alpha 2082 2002

S 400

Amandha 2032 2006

D 400

Amarillo 2111 2002

S 500

Anjou 258 2111 2002

T 300

Anjou 281 2111 2004

S 300

Anjou 285 2111 2002

S 200

Anjou 292 2111 2001

S 300

Anjou 425 2111 2001

S 500

Arper 2111 2002

S 600

Artu 2111 2002

S 500

Aude 2032 2003

S 400

Batz 2084 2005

S 200

Bonito 2088 2003

T 300

Caraibe 2088 1997 2007

T 200

Celest 2082 2003

S 400

Clarica 2097 1997 2007

S 300

Coventry 2111 2005

S 600

Cronus 2088 2003

S 500

Danella 2097 1998 2008

S 400

DK 312 2101 2005

S 300

DK 391 2005 1999

S 400

DK 471 2081 2004

S 500

DK 527 2005 1997 2007

S 500

DKC 3511 2081 2006

S 300

DKC4626 2081 2004

S 400

DKC5143 2081 2006

S 500

DK315 2081 2005

S 400

DK355 2081 2002

S 200

DK440 2005 2001

S 300

DK537 2081 2002

S 500

Duplo 2032 1999

S 500

Elixxir 2101 2008

S 370

Eszter 2045 2001

S 200

Eurostar 2084 2005

S 200

Evelina 2097 1996 2006

S 400

Evelina SB 2097 1997 2007

S 400 (13)

Felike 1084 2005

S 400

Fiacre 2032 2005

S 400

Florencia 2097 1992 2007

S 600

Florencia SB 2097 1997 2007

S 600 (13)

Fructis 2084 2006

S 300

Gambit 2032 2002

S 300

Garbure 2032 2004

S 300

Gavott 2032 2004

S 200

Gina 2045 2001

T 300

Gozo 2111 2002

T 200

Helga 2097 1990 2006

S 300

Hella 2045 2000

S 300

Hima 2045 2007

S 500

Inagua 2098 2005

T 300

Irina 1084 2003

S 300

Kaliffo 2032 2007

S 510

Kincs 2082 1999 radiat 30.06.2008 30.06.2011 T 400

Kiskun 4427 2045 2007

S 500

Kiskun SC 4390 2045 2002

S 500

Kiskun SC 4444 2045 1999

S 500

Kitty 2032 2005

S 500

Kursus 2032 2006

S 400

Kuxxar 2101 2005

S 300

KWS 2360 2032 2006

T 300

KWS 2376 2032 2006

S 400

KWS0551 2032 2004

S 600

KWS1393 2032 2005

S 500

KWS1394 2032 2005

S 500

KWS3381 2032 2007

T 480

Larissza 2045 2007

S 500

Laureat 2032 2001

S 300

Leila 2045 2001

S 400

Lencsi 2045 2001

S 300

Leonis 2084 2006

S 400

LG 22.44 2111 2002

T 200

LG 2285 2111 2003

S 200

LG 23.05 2111 2005

S 300

LG 23.06 2111 2000

T 300

LG 25.30 2111 2000

S 600

LG 2533 2111 2005

S 600

LG3330 2111 2007

S 400

LG3355 2111 2008

S 350

LG 3362 2111 2005

S 400

LG3409 2111 2005

S 400

LG3475 2111 2008

S 470

LG3562 2111 2005

S 600

Lipesa 2097 1999

T 300

Losc 2112 2007

T 200

Luce 2032 1999

S 600

Luxxus 2101 2008

S 440

Mikado 2032 2001

S 500

Monalisa 2097 1998 2008

S 300

Monzon 2088 2004

S 500

Mv TC 277 2056 2005

T 300

Nexxos 2101 2005

S 200

Nobilis 2084 1993 2004

S 300

Norika 2045 2007

S 330

Norma 2056 1999

S 400

Oranje 2088 1999

S 300

Petra 2045 2007

S 500

Piroska 2045 2001

T 600

Presta 2084 1993 2004

T 200

PR35P12 2097 2002

S 500

PR35Y54 2097 2005

S 500

PR36B08 2097 2006

S 500

PR36K67 2097 2007

S 500

PR36N70 2097 2003

S 400

PR36R10 2097 2001

S 500

PR37D25 2097 2004

S 400

PR37F73 2097 2008

S 420

PR37M34 - Ribera 2097 2001

S 400

PR37M38 2097 2003

S 400 (14)

PR37W05 2097 2006

S 400

PR38A24 2097 2002

S 300

PR38A67 2097 2004

S 300

PR38B12 2097 2008

S 290

PR38B85 2097 2007

S 390

PR38F70 - Benicia 2097 2000

S 300

PR38R92 2097 2006

S 300

PR38Y09 2097 2005 radiat 30.06.2008 30.06.2011 S 200

PR39D81 2097 2001

S 200

Ranchero 2088 2000

S 400

Rasa 1084 2003

S 500

Satolas 2032 2004

S 300

Sinatra 2112 2007

S 370

Splendis 2084 2007

T 260

Stanza 2112 2007

T 420

Stira 2097 1992 2006

S 400

Stira SB 2097 1998 2008

S 400 (13)

Szegedi SC 278 - Talbot 2043 2001

S 300

Szegedi SC 352 2043 2004

S 300

Szegedi TC 273 2043 2003 radiat 30.06.2008 30.06.2011 T 300

Szegedi TC 277 2043 2001

T 300

Szegedi TC 358 2043 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 T 400

Szegedi TC 376 2043 2001 radiat 30.06.2008 30.06.2011 T 400

Szegedi TC 377 2043 2003

T 400

Szegedi TC 465 2043 1998

T 500

Szilvia 1084 2003

S 400

Tandil 2088 2003

S 600

Tanjuska 2045 2007

S 540

Tavasz 2045 2001

S 500

Tempra 2082 2000 radiat 30.06.2008 30.06.2011 S 600

Tilda 2045 2001

S 400

Torpedo 2088 1999

T 400

Vasilica 2097 1996 2006

T 500

Veracruz 2111 2005

S 600

Veritis 2098 2005

T 300

Veronika 2043 1999

S 500

Vic 2032 2004

S 400

Zsuzsanna 2045 2000

S 300

36R10SV 2097 2004

S 500 (13)

37M34SS 2097 2005

S 400 (13)

39D81SV 2097 2005

S 200 (13)

SORG - Sorghum bicolor (L.) Moench

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Alfoldi 1

GK Zsofia

Monori edes

Queyras

Rona 5

Szegedi szlovak

Szegedi 1023

Szegedi 185

2043

2043

2063

2084

2043

2043

2043

2043

2004

2004

2000

2005

2004

2002

2005

2002

HS (17)

HS (17)

HS (20)

HS (17)

HS (18)

(19) (19)

(19) HIBRIDUL SORG x IARBĂ DE SUDAN - Sorghum bicolor (L.) Moench x Sorghum sudanense (Piper) Stapf.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

GK Csaba

Zoldozon

2043

2063

2004

2000

H

H

TRITICALE - x Triticosecale Wittm.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Titan

1001

1998

2008

(8) II. PLANTE OLEAGINOASE ȘI TEXTILE FLOAREA - SOARELUI - Helianthus annuus L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

1

2

3

4

5

6

Aitana

Alex

Almanzor

Arena

Arpad

Aurasol - Orasole

Betina

Daniel

Diabolo PR

Duna

ES Camila

Favorit

Fleuret

Fleuret OR

Fly

Focus

Fundulea 225

Georgina

GK Manuel

GK Mara

Heliasol

Heliasol RO

Heliasun RM

Huracan

Hysun 321

Itanol

Jupiter

Kasol

Krisol

Leila

LG 54.20 M

LG 56.34

LG 56.60

LG5380M

LG5665M

Lindor

Lovrin 338

Lovrin 614

Macha

Magor

Manitou

Masai

Mateol RO

Melody

Minunea

Neptun

Nobel

Olsavil

Ozirisz

Performer

Pixel

Podium

Podu Iloaiei 2001

PR63A90

PR64A44

PR64A58

PR64A63

PR64A71

PR64A83

PR64A89

PR64E71

PR64E83

PR64H51

PR64H61

PR64H91

Ramszesz

Rigasol

Rigasol OR

Rimisol

Rumbasol OR

Sandrina

Saturn

Saxo

Splendor

Sunko

Superflor

Supersol

Teide

Tellia

Timiș

Top 75

Tregor

Unisol

Venus

Vera

Zoltan

2098

1001

2084

2082

2012

2080

1078

1001

2111

2023

2084

1001

2044

2080

2044

2111

1001

1078

2043

2043

2032

2032

2032

2032

2023

2080

1001

2076

2076

2084

2111

2111

2111

2111

2111

2076

1002

1002

2043

2043

2043

2043

2112

2082

1001

1001

2111

2097

1084

1001

2082

2076

1007

2097

2097

2097

2097

2097

2097

2097

2097

2097

2097

2097

2097

2045

2070

2080

2012

2080

1001

1001

2076

1001

2076

2043

2043

2084

2032

1002

1001

2111

2080

1001

1078

2012

2005

1996

2003

1999

2003

2004

2004

2006

2004

1998

2008

1992

2000

2004

2001

2002

1998

2005

2007

2007

2002

2004

2006

2005

2000

2006

2005

2002

2004

2008

2004

2001

2001

2006

2006

2005

2003

2006

2002

2003

2002

2002

2005

2000

2001

2005

2002

2000

2003

1998

2000

2005

2005

2000

2003

2006

2004

2005

2001

2007

2007

2005

2003

2002

2005

2002

2001

2004

2004

2006

2000

2003

2003

2000

2003

2005

2007

2004

2007

1999

2002

2006

2005

2002

2006

2003

2006

radiat 30.06.2008

2007

2008

radiat 30.06.2008

2008

radiat 25.03.2008

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HT

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HT

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

HS

IN - Linum usitatissimum L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Lirina

1001

1998

2008

(24) RAPIȚĂ - Brassica napus L. partim.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

1

2

3

4

5

6

Artus

Astrada

Bolero

Bristol

Capitol

Contact

Dexter

Digger

Doublol

Elite

Elvis

Finesse

Heros

Hunter

Lambada

Merano

Milena

Olifant

Olga

Rasmus

Remy

Star

Triangle

Valesca

Vectra

Viking

Winner

2099

2090

2090

2080

2080

2080

2090

2032

2080

2098

2098

2090

2090

2090

2100

2090

2032

2084

2100

2099

2032

2059

2032

2090

2090

2099

2090

2005

2002

2000

2003

2002

2003

2003

2007

2003

2006

2006

2007

2003

2005

2005

2008

2007

2007

2005

2005

2007

2000

2007

1997

2006

2006

2006

2007

H (8) (25)

H (8) (25)

(9) (25)

(8) (25)

(8) (25)

(8) (25)

H (8) (25)

(8) (25)

(8) (25)

(8) (25)

(8) (25)

H (8) (25)

(9) (25)

(9) (25)

(9) (25)

H (8) (25)

(8) (25)

(8) (25)

(9) (25)

(8) (25)

(8) (25)

(9) (25)

H (8) (25)

(8) (25)

H (8) (25)

(8) (25)

(8) (25)

RICIN - Ricinus communis L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Dragon

Cristian

Rivlas

Teleorman

Vlașca

1011

1011

1011

1011

1011

2004

2004

2004

1988

1991

2004

2006

SOIA - Glycine max. (L.) Merrill

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

Bolyi 44

Neoplanta

2109

2012

2001

2004

00

0

CÂNEPĂ - Cannabis sativa L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Denise

Lovrin 110

Silvana

1018

1002

1002

1999

2007

2007

2007

(21) (38)

(38) III. PLANTE TUBERCULIFERE ȘI RĂDĂCINOASE CARTOF - Solanum tuberosum L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

Agata

Almera

Alwara

Amorosa

Artemis

Atlas

Cosmos

Escort

Fresco

Impala

Karlena

Kondor

Maranca

Mariana

Minerva

Molli

Oscar

Palma

Pamina

Provento

Româno

Sante

White Lady

1096

1096

2075

1096

1096

2030

1096

2014

1096

1096

2055

1096

2014

2030

2048

2055

2048

2075

2030

1096

1096

1096

2069

1997

2003

2002

2002

2003

1999

1999

1995

1994

1999

1999

1995

2001

1998

1998

2001

1998

2002

1999

1996

1995

1994

2001

2007

2006

2006

2006

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

2006

2006

2006

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

tm

stm

stm

stm

stm

stm

std

stm

tm

stm

stm

stm

stm

tm

tm

stm

stm

stm

std

std

stm

std

std

SFECLĂ DE ZAHĂR - Beta vulgaris L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

1

2

3

4

5

6

Akku

Alexa

Alfa

Amata

Andra

Asteria

Bartos

Bârsa 1

Bianca

Bogdana

Buda

Casino

Centro

Cercos

Cesar

Cleo

Clipper

Cronos

Davis

Deleita

Diamant

Diwo

Dora

Drena S

Dwina

Elba

Europa

Evelina

Georgina

Gilamon

Gina

Helsinki

Imperial

Inga

Ippolita

Janina

Kassandra

Kawemaja

Kerstin

Laetitia

Larissa

Lavina

Leila

Libero

Lenora

Luxomon

Lydia

Maiken

Merak

Morgane

Origo

Orio

Pesota

Picnic

Pingus

PN Mono 4

Poenta

Porto

Remos

Rosita

Rubin

Rustica

Safir

Sirio

Snezana

Stefania

Takt

Terano

Tower

Ventura - Venera

York

2072

2032

2046

2077

1008

2077

2065

1008

2032

2077

2072

2008

2046

2065

2089

2011

2007

2077

2068

2077

2008

2072

2032

2012

2023

2008

2023

2032

2032

2046

2032

2023

2008

2077

2077

2047

2032

2032

2032

2032

2032

2032

2032

2072

2032

2065

2011

2008

2072

2007

2023

2077

2077

2023

2008

2047

2012

2046

2072

2077

2008

2032

1091

2023

2032

2077

2072

2072

2008

2008

2023

2008

2000

1998

2005

1994

2001

2000

2007

2001

1999

2002

2006

1998

2000

2003

1993

2000

2001

2001

2005

2004

2006

1998

1999

2003

1998

2000

2003

2005

1998

2000

2000

2005

2000

1999

1999

2002

1998

1999

2006

2002

2006

2004

2007

2005

2001

1994

1998

2004

1999

2003

1998

2002

1999

2007

1998

1999

2002

2005

2002

1999

2007

2006

2001

2007

1999

2001

2000

2001

2008

1999

radiat 30.11.2007

2006

radiat 30.06.2008

radiat 30.11.2007

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 16.10.2007

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.11.2007

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 15.03.2007

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 15.03.2007

radiat 15.03.2007

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

30.06.2010

30.06.2011

30.06.2010

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2010

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2010

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2009

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2009

30.06.2009

30.06.2011

30.06.2011

D m (2)

P m (4)

P m (5)

D m (2)

P m (7)

P m (4)

P m (4)

D m (1)

D m (2)

D m (1)

D m (2)

D m (2)

P m (4)

P m (4)

D m (2)

P m (4)

P m (4)

D m (2)

P m (4)

D m (2)

D m (2)

D m (2)

D m (2)

P m (4)

P m (4)

P m (4)

D m (2)

D m (2)

D m (2)

P m (4)

D m (2)

P m (4)

D m (2)

D m (1)

D m (2)

P m (4)

P m (4)

P m (4)

P m (4)

D m (2)

P m (4)

D m (2)

D m (2)

D m (2)

D m (2)

P m (4)

P m (4)

D m (1)

D m (2)

P m (4)

P m (4)

D m (2)

D m (1)

P m (4)

D m (2)

P m (4)

P m (4)

D m (2)

D m (2)

D m (2)

P m (4)

D m (2)

D m (2)

P m (4)

m (2)

P m (4)

P m (4)

P m (4)

D m (2)

D m (2)

P m (4)

SFECLĂ FURAJERĂ - Beta vulgaris L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Aberna

Agro-poly

Angoba

Belmono

Kacper

Kiwi

Korsroe pajbjerg

Krakus

Kyros

Rekord Poly

Tytan Poly

Ursus Poly

Zentaur Poly

1078

1078

1078

1078

2066

2007

2008

2066

2008

2066

2066

2066

2066

2003

2003

2003

2003

2002

1998

1998

2001

1998

2002

2001

2001

2000

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

radiat 30.06.2008

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2011

D M (1)

P M (4)

P M (7)

P m (4)

P m (4)

P m (4)

P M (7)

P m (4)

P m (4)

P M (7)

P M (7)

P M (7)

P M (7)

IV. PLANTE FURAJERE DUGHIE - Setaria italica (L.) P.B. ssp. mocharicum Al.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

De Buzău

1082

2003

L

FESTULOLIUM - X Festulolium Aschers et Graebn.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Lofa

2064

2000

FIRUȚĂ - Poa pratensis L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Baronial

Compact

Conni

Platini

Skiz

2079

2059

2059

2059

2066

2004

2000

1999

2001

2002

gz (10)

gz (10)

gz (10)

gz (10)

GHIZDEI - Lotus corniculatus L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Doru

Dragotim

Măgurele 8

Nicol (ant. Nico)

Oltim

1006

1013

1006

1013

1013

2004

2008

2007

1995

2004

2006

GOLOMĂȚ - Dactylis glomerata L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Amba

Baridana

Intensiv

2059

2079

1006

1999

2003

1988

2005

IARBA CÂMPULUI - Agrostis capillaris L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Golfin - Golf

2064

2000

radiat 30.06.2008

30.06.2011

gz

IERBĂLUȚĂ - Phalaris arundinacea L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Premier

1006

2004

LUCERNĂ - Medicago sativa L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Daisy

2059

2000

MAZĂRE - Pisum sativum L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Athos

Attika

Austin

2111

2111

2111

2005

2005

2005

(9) (9)

(9) MOLEAȚĂ - Agrostis stolonifera L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Barifera

Kromi

2079

2059

2003

2001

radiat 30.11.2007

30.06.2010

gz

gz

OBSIGĂ NEARISTATĂ - Bromus inermis Leyss.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Doina

Mihaela

Olga

1016

1016

1016

1995

2004

1998

2006

2008

PĂIUȘ ÎNALT - Festuca arundinacea Schreber

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Barlexas II

Finelawn

Kora

Korina

2079

2059

2064

2059

2005

2001

2001

2001

gz

gz

gz

PĂIUȘ DE LIVEZI - Festuca pratensis Hudson

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Laura

Pradel

Senu pajbjerg - Senu

2059

2105

2059

1999

2005

2001

PĂIUȘUL OILOR - Festuca ovina L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Ridu

2059

2001

gz (16)

PĂIUȘ ROȘU - Festuca rubra L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Aniset

Barcrown

Bargreen

Barustic

2059

2079

2079

2079

2000

2003

2003

2003

gz (26) (12)

gz (28) (11)

gz (27) (11)

gz (26) (12)

PIR CRESTAT - Agropyron pectiniforme R&Sch.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Flaviu

1016

2006

RAIGRAS PEREN - Lolium perenne L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Barelan

Barlennium

Barsara

Calibra

Danilo

Mara

Merci

Sabor

Sakini

Score

Taya

Tivoli

2079

2079

2079

2059

2059

1006

2059

2079

2059

2059

2059

2059

2005

2005

2003

1999

2000

1989

2000

2002

1999

2001

2000

2000

radiat 30.11.2007

radiat 30.11.2007

2005

radiat 15.03.2007

radiat 30.06.2008

radiat 15.03.2007

30.06.2010

30.06.2010

30.06.2009

30.06.2011

30.06.2009

T

D, gz

D

T

D, gz

D

D, gz

D, gz

D, gz

D, gz

D, gz

T

SPARCETĂ - Onobrychis viciifolia Scop.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Anamaria

1016

2006

TRIFOI ALB - Trifolium repens L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Rivendel

2059

2000

TRIFOI ROȘI - Trifolium pratense L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Vesna

2064

1999

T

V. TUTUN - Nicotiana tabacum L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Bărăgan 132

Bărăgan 185

Burley 194

Burley 196

Burley 224

Burley 235

Djebel 123

Djebel 143

Djebel 212

Djebel 252

Ghimpați 55

Ghimpați 69

Ghimpați 111

Molovata 94

Molovata 155

Tennessee 86

Virginia 177

Virginia 180

Virginia 196

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1086

1984

2000

2001

2003

1998

1990

1973

1999

1997

1994

1976

1997

2000

1983

2001

1996

2004

1998

1990

radiat 30.06.2008

radiat 31.12.2007

2006

2005

radiat 31.12.2006

2005

radiat 30.06.2008

radiat 31.12.2006

radiat 30.06.2008

2006

radiat 31.12.2007

2006

30.06.2011

30.06.2010

30.06.2009

30.06.2011

30.06.2009

30.06.2011

30.06.2010

MC

MC

B

B

B

B

O

O

O

O

SO

SO

SO

O

O

B

V

V

V

VI. PLANTE MEDICINALE ȘI AROMATICE

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Obser- vații

Other

specific

mentions

1

2

3

4

5

6

ARMURARIU - Silybum marianum (L.) Caertn.

De Prahova

1010

1975

2004

L

BUSUIOC - Ocimum basilicum L.

Basilica

Geea

1010

1010

2000

2000

L

CIMBRU DE CULTURĂ - Thymus vulgaris L.

De Dolj

1010

1973

2004

L

CHIMION - Carum carvi L.

De Ghimbav

1010

1973

2004

L

CORIANDRU - Coriandrum sativum L.

Omagiu

Sandra

1010

1010

2000

1987

2007

DEGEȚEL LÂNOS - Digitalis lanata Ehrh.

Tonic

1010

2000

ECHINACEA - Echinacea pallida Nutt.

Napoca

1004

2006

IPCĂRIGE - Gypsophila paniculata L.

De Moara Domnească

1010

1975

2004

L

ISOP - Hyssopus officinalis L.

De Ciorani

1010

1975

2004

L

JALEȘ - Salvia officinalis L.

De Răsmirești

1010

1975

2004

L

LAUR PĂROS - Datura innoxia Mill.

Silvia

1010

1993

2004

LAVANDĂ - Lavandula angustifolia Mill.

Codreanca

1010

1992

2007

LEMN DULCE - Glycyrrhiza glabra L.

Julide

1081

2003

MAC IRANIAN - Papaver bracteatum Lindl.

De Călărași

1010

1985

2007

L

MĂSELARIȚĂ - Hyoscyamus niger L.

De Timiș

1010

1976

2004

L

MĂTĂCIUNE - Dracocephalum moldavica L.

De Militari

1010

1975

2004

L

MENTĂ BUNĂ - Mentha piperita L.

Cristal

1010

2000

MENTĂ CREAȚĂ - Mentha spicata L. var. crispa (Benth.) Mansf.

Record

1010

1992

2007

MUȘTAR NEGRU - Brassica nigra (L.) Koch.

De Timișoara

1010

1973

2004

L

NALBĂ DE GRĂDINĂ - Althaea rosea (L.) Cav. var. nigra

De Buzău

1010

1975

2004

L

NEGRILICĂ - Nigella sativa L.

De Brăila

1010

1975

2004

L

OBLIGEANĂ - Acorus calamus L.

Ursula

1081

2003

PĂTLAGINĂ ÎNGUSTĂ - Plantago lanceolata L.

De Cluj

1010

1975

2004

L

ROINIȚĂ - Melissa officinalis L.

De Dobrotești

1010

1973

2004

L

SASCHIU - Vinca minor L.

Azur

1996

radiat 31.12.2006

30.06.2009

SĂPUNARIȚĂ - Saponaria officinalis L.

De Alexandria

1010

1975

2004

L

SCHINDUF - Trigonella foenum-graecum L.

Robusta

1010

2000

SCHINEL - Cnicus benedictus L.

De Brânceni

1010

1975

2004

L

TARHON - Artemisia dracunculus L.

Armonia

Artemis

1010

1010

2001

2001

TĂTĂNEASĂ - Symphytum officinale L.

Corina

1081

2003

VII. SPECII LEGUMICOLE ARDEI - Capsicum annuum L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Albaregia 2073 2003

(30) stm a

Albineț 1026 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 (32) stm a

Andrada 1072 2000

(30) stm a

Apollo 2073 2004

H (30) td a

Arădean 1072 1998 2008

(31) tm a

Arlequin 2028 2000

H (30) stm a

Aroma 1029 1982 2004

(30) stm a

Arum 1033 2008

(30) tm a

Asteroid 1029 1999

(29) stm a

Bârsan 1029 2004

(30) std a

Bianca 2019 2002

H(30) sr

sl stm a

Bogdan 1035 1999

(32) stm a

Buzău 10 1033 2008

(30) tm a

Ceres 1031 1996 2006

(30) tm a

Cornel 1029 1993 2004

(29) stm a

Cosmin 1033 1984 2005

(32) td a

Creola 1031 2004

(29) tm a

Dariana Bac 1031 2008

(30) tm a

De Șiria 1030 1991 2006

(30) tm a

Delta 2020 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H (30) tm a

Dennis 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H (30) tm a

Edesalma 2073 2002

(30) tm a

Eugen 1026 1999

(32) stm a

Export 1031 1974 2004

(30) sl stm a

Feherțzțn 2073 2003

(30) tm a

Galben superior 1033 1974 2004

(30) stm a

Gambo 2052 1999

H (29) std a

Gigant 2073 2005

H(30) sl td a

Granat 1072 1996 2006

(29) stm a

Greygo 2073 2004

(29) std a

Ionel 1031 2007

(32) stm a

Ișalnița 85-V 1035 1997 2007

(30) tm a

Ișalnița Rovine 1072 2007

(30) tm a

Iute delicios 1072 1996 2006

(31) stm a

Lider 1031 2003

(29) stm a

Lung de Ișalnița 1035 1997 2007

(32) std a

Miniș 27 1072 1974 2004

(30) tm a

Mureș 1072 1998 2008

(30) stm a

Nagykuti 2114 2005

(29) td a

Opal 1029 1993 2004

(30) std a

Oranj 1034 1995 2005

(32) stm a

Orest 1072 2003

(30) td a

Picant 1030 1988 2004

(31) tm a

Portocaliu 1072 1965 2004

(31) tm a

Silvy 1033 2000

(30) stm a

Siret 1031 1997 2007

(32) stm a

Splendens 1033 2008

(29) tm a

Splendid 1033 1981 2005

(29) std a

Tarog 2052 1999

(30) std a

Teodora 1029 2000

(29) stm a

BAME - Abelmoschus esculentus (L.) Moench

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

Acme

Ela

1029

1029

1996

1984

2006

2005

std a

ex a

BATAT - Ipomoea batatas (L.) Poir.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

Crux

1024

1997

radiat 31.12.2006

30.06.2009

stm

BROCOLI - Brassica oleracea L. convar. botrytis (L.) Alef. var. cymosa Duch.

Observații

Other specific

Denumirea soiului

Anul

Anul reînscrierii

Comercializare

mentions

Variety

Menținătorul

înregistrării (radierii)

până la

Denomination

Maintainer

Date of listing

Date of renewal

Marketing till

Grupa de

or of cancellation (after deletion)

maturitate

Maturity

group

Flash

2016

2000

H

stm a

BUSUIOC - Ocimum basilicum L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Aromat de Buzău

1033

2005

a

CASTRAVETE - Cucumis sativus L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

1 2 3 4 5 6

FRUCT DE TIP CORNIȘON (GHERKIN TYPE)

Adonis 1029 1994 2004

tm a

Alibi 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H std a

Asterix 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H stm a

Cornibac 1031 1997 2007

H stm a

Cornistar 1072 1996 2006

stm a

Favorit 1033 2006

tm a

Leon 2037 1999

H stm a

Lord 1072 1999

stm a

Mapamond 1031 2006

tm a

Mohikan 2073 2003

H tm a

Mondial 1072 1995 2005

tm a

Pasamonte 2018 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nsr tm a

Samurai 1029 2002

stm a

Sirius 1033 2007

H nsl stm a

Triumf 1033 2005

H sl tm a

Zita 2073 2003

H stm a

FRUCT SEMILUNG ȘI LUNG (SEMILENGTH and LENGTH)

Akito 2019 2000

H nsr tm a

Beluga 2019 2000

H nsr tm a

Ilan 2052 1999

H nsr ex a

Joker 2073 2003

H stm a

Long John 2052 2000

H nsr tm a

Pedroso 2018 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nsr tm a

Ritmo 2073 2004

H sr sl tm a

Rustic 1072 1991 2006

tm a

Select 1035 1993 2004

sl std a

CEAPĂ - Allium cepa L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

DIN ARPAGIC (Vegetatively propagated varities)

Androna 1029 1999

std a

Enigma 1072 2005

tm a

Filofteia 1072 2005

stm a

Liliana 1029 2005

stm a

DIN SĂMÂNȚĂ (Seed propagated varieties)

Andrada 1029 2002

H td a

Anuska 1029 2000

td a

Arieșana 1034 2008

std a

Aroma 2073 2002

td a

Barito 2016 2003

H stm a

Briliant 1092 2006

std a

Csanad 2073 2004

td a

De Buzău 1033 1977 2004

std a

Delicioasă 1029 2003

tm a

Nicola 1029 2001

H td a

Luciana 1029 2000

td a

Marrona 1029 2002

H td a

Milena 1029 2001

H td a

Niky 1029 2002

H td a

Orizont 1031 2005

td a

PannÎnia 2073 2004

td a

Romito 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H tm a

Roșie de Arad 1072 1999

std a

Roșie de Arieș 1034 1962 2004

stm a

Vitez 2073 2005

td a

CICOARE DE GRĂDINĂ - Cichorium endivia L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

var. latifolium Hegi

Camelia

1033

2000

tm a

var. crispum Hegi

Angela

1033

2000

tm a

CIMBRU - Satureja hortensis L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Daria 1031 2005

a

De Moldova 1031 1962 radiat 31.12.2006 30.06.2009

Favorit 1072 2007

stm a

CONOPIDĂ - Brassica oleracea L. convar. botrytis (L.) Alef. var. botrytis L.

Observații

Other specific

Denumirea soiului

Anul

Anul reînscrierii

Comercializare

mentions

Variety

Menținătorul

înregistrării (radierii)

până la

Denomination

Maintainer

Date of listing

Date of renewal

Marketing till

Grupa de

or of cancellation (after deletion)

maturitate

Maturity

group

Aviso

2028

2002

H

td a

DOVLEAC COMESTIBIL - Cucurbita maxima Duchesne

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Alb mare 1035 1973 2004

td a

De Bihor 1072 2006

stm a

DOVLEAC PLĂCINTAR - Cucurbita moschata (Duch.) Duch ex Poir.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Delicios 1072 1988 2004

tm a

DOVLECEL COMUN - Cucurbita pepo L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Buzău 62 (ant. Fără vrej) 1033 1962 radiat 30.06.2008 30.06.2011

tm

Compact 1029 2003

H tm a

Hapy 1033 2007

tm a

Ilfov 50 (ant. Patison) 1072 1972 radiat 30.06.2008 30.06.2011

tm

Oranj 1029 2005

H tm a

Orizont 1029 2001

tm a

Perfect 1029 2005

tm a

Salman 2117 2007

H tm a

Steluța 1072 2007

tm a

Vidra 102 1029 2001

H tm a

FASOLE DE CÂMP - Phaseolus vulgaris L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Ami 1001 1991 2006

a

Avans 1001 1981 2004

a

Aversa 1001 1983 2004

a

Delia 1001 2003

a

Florena 1001 1995 2005

a

Lizica 1001 2005

a

Starter 1001 1989 2004

a

FASOLE PITICĂ DE GRĂDINĂ - Phaseolus vulgaris L. var. nanus (L.) Aschers

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

SOIURI CU PĂSTAIA GALBENĂ (With pod yellow varieties)

Aurie de Dăbuleni 1073 2004

tm a

Dăbuleni 1073 2006

ex a

Goldstern 2035 1994 2004

std a

Ioana 1033 2005

ex a

Iuliana 1035 2002

stm a

Maxidor 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm a

Mileniu 1031 2000

tm a

Raluca 1072 1988 2004

stm a

Rege 2073 2003

stm a

Super de Moldova 1007 2005

tm a

Timpurie de Bacău 1031 2005

ex a

Unidor 2016 2000

stm a

SOIURI CU PĂSTAIA VERDE (With pod green varieties)

Allure 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm a

Almere 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 tm a

Amurg 1072 2005

ex a

Delicioasă de Pasărea 1029 2001

tm a

Doljana 1035 2005

tm a

Fantastica 1029 2000

stm a

Fțnix 2073 2004

tm a

Forum 2018 1999

tm a

Hystyle 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm a

Ișalnița 43 1035 1975 2004

tm a

Lavinia 1029 1985 2006

td a

Linera 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm a

Novores 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 std a

Olga 2009 1993 2004

stm a

Paulista 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 std a

Scânteia 1 1072 2000

tm a

Sixta 2009 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 std a

Smaranda 1072 2007

ex a

Tilla 2037 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 stm a

FASOLE URCĂTOARE DE GRĂDINĂ - Phaseolus vulgaris L. var. vulgaris (L.)

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

SOIURI CU PĂSTAIA GALBENĂ (With pod yellow varieties)

Auria Bacăului 1031 2005

ex a

Aurie de Bacău 1031 1984 2005

sl std a

SOIURI CU PĂSTAIA VERDE (With pod green varieties)

Verba 1031 1988 2004

sr tm a

SOIURI CU PĂSTAIA DE ALT TIP ȘI CULOARE (With pod of other type and colour varieties)

Violetă de Iași 1026 1999

stm a

FASOLIȚĂ - Vigna unguiculata (L.) Walp.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other

specific

mentionat

Aura

Ofelia

1073

1073

1997

1998

radiat 31.12.2006

2008

30.06.2009

GULIE - Brassica oleracea L. convar. acephala (DC.) Alef. var. gongylodes

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

GRUPA GULIOARE (The group small kohlrabi)

Korist 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H ex a

Ligana 1031 2005

nsl ex a

Productiv 1072 2002

tm a

Siba 1072 2005

stm a

GRUPA GULII (The group small kohlrabi)

Albastru de Iernut 1034 2005

td a

Kossak 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H std a

Ziridava 1072 2005

td a

LEUȘTEAN - Levisticum officinale W.D.J. Koch.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

De Izvor 1093 2007

a

De Vidra 1031 1962 2004

L

Rarău 1031 2005

a

Snagov 1072 2007

a

LOBODĂ - Atriplex hortensis L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

forma alba L.

Liana

1029

2003

a

forma rubra L.

Irina

Niela

1029

1029

2003

2003

a

a

MANGOLD (Sfeclă de pețiol și frunză) - Beta vulgaris L. ssp. vulgaris var. vulgaris

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

Hortus

Opal

Smarald

1072

1072

1072

2004

2004

2004

(37) a

(35) a

(36) a

MAZĂRE DE GRĂDINĂ - Pisum sativum L. (partim)

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

BOB ZBÂRCIT - convar. medullare Alef. et Lehm

Adela

Afila SC

Armonia

Constant

Cornelia

Delioara

Diana

Ema

Fabundo

Fertil

Gerola

Getica

Ialomița 1

Ișalnița 60

Jubileum

Perla de Mai

Regina

Tulceana

Ujmajori korai

Ujmajori kozepkorai

Undine

Vidra 187

1035

1029

1029

1072

1072

1029

1029

1029

2009

1030

1029

1033

1072

1035

2073

1029

2035

1072

2073

2073

2009

1029

1995

1999

1995

2005

1984

1996

2003

1995

1999

2005

2000

2005

2000

1980

2003

2003

1994

2005

2003

2003

1993

1992

2005

2005

2005

2006

2005

2004

2004

2004

2007

std a

stm a

std a

stm a

std a

std a

stm a

stm a

std a

td a

std a

stm a

stm a

ex (8) (9) a

std a

ex a

td a

td a

stm a

stm a

td a

std a

MĂRAR - Anethum graveolens L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

De Brad

De Brad 3

De Vidra

Siliștea

Ștefan

1031

1031

1072

1072

1029

1981

2005

1981

2007

2002

2004

radiat 31.12.2006

30.06.2009

a

a

a

a

MORCOV - Daucus carota L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Astral 1030 2005

td a

Ceahlău 1031 2005

stm a

Espredo 2016 2003

H std a

Estival 1030 2003

std a

Florin 1035 2005

stm a

Futuro 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H std a

Karlena 2009 1999

std a

Mileniu 3 1072 2003

stm a

Nabuco 1033 2005

stm a

Rekord 2073 2002

td a

Triumf 1029 2005

H stm a

NĂUT - Cicer arietinum L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Burnas 1011 2004

Rodin 1011 2004

PĂTLĂGELE VINETE - Solanum melongena L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Amurg 1029 1994 2004

stm a

Andra 1029 1999

H sl tm a

Contesa 1029 1994 2004

stm a

Daniela 1029 1999

sl stm a

Drăgaica 1033 1991 2006

nsl tm a

Fabina 2028 2000

H stm a

Felicia 1029 2004

sl tm a

Kecskemeti Lila 2073 2003

stm a

Long Violet - Halflange violette 2052 1999

std a

Luiza 1029 1992 2007

stm a

Niculina 1072 2003

sl stm, tm a

Pana corbului 36 1033 1965 2004

sl stm a

Rodica 1029 1999

stm a

Viorica 1072 1985 2006

std a

Zaraza 1033 2008

stm a

PĂSTÂRNAC - Pastinaca sativa L.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

Alb lung

Rotund

Semilung

1034

1072

1072

1962

1998

1980

2006

2008

2004

std a

std a

std a

PĂTRUNJEL DE FRUNZĂ - Petroselinum crispum (Mill.) Nyman ex A.W. Hill

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Danubiu 1072 2007

a

De Vidra 1072 1962 2004

L

Ory 1033 2005

a

PĂTRUNJEL DE RĂDĂCINĂ - Petroselinum crispum (Mill.) Nyman ex A.W. Hill convar. radicosum (Alef.) Danert.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

Arsem

Felhosszu

Oltis

Zaharat

1072

2073

1035

1031

2008

2003

2007

1962

2004

std a

stm a

std a

std a

PEPENE GALBEN - Cucumis melo L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Briliant 1031 2005

nsl tm a

Creso 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H stm a

Crina 1072 1988 2004

ex a

Courier 2117 2007

H std a

Dunărea 1072 2005

sl stm a

Festiv 1029 1993 2004

stm a

Fondant 1033 1996 2006

tm a

Halona 2117 2007

H nsl td a

Mila 2095 2004

H nsl tm a

Roxana 1072 2006

td a

Sublim 1030 2005

stm a

PEPENE VERDE - Citrullus lanatus (Thunb.) Matsum. et Nakai

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Crimson Sweet 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011

stm a

De Dăbuleni 1073 1986 2007

std a

De Miniș 1030 1971 2005

std a

Denver 2117 2007

H std a

Dochița 1033 1986 2007

stm a

Dulce de Dăbuleni 1073 1989 2005

std a

Dulce de Ișalnița 1035 2005

stm a

Fabiola 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H stm a

Georgel 1029 1995 2005

td a

Lantha 2117 2007

H td a

Lonci 2073 2003

H std a

Odem 2052 2003

H stm a

Oltenia 1073 2005

stm a

Paradise 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H std a

Saci 2073 2005

H, sl stm a

Viking 2117 2007

H stm a

PORUMB ZAHARAT - Zea mays L. convar. saccharata (Koern.)

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Dacia 1001 2000

HD tm

Deliciul verii 1005 2004

HS stm

Desert 1001 1991 2006

HS stm

Diamant 1001 1995 2005

HD std

Dulce de Bacău 1031 2004

stm

Dulcin 1005 1988 2004

HT std

Estival 1005 2002

HT ex

Gina 1001 2003

HD ex

Legend 2038 1999

HS tm

Prima 1005 1991 2006

HS ex

Savuros 1001 1999

HS stm

Wombat 2016 1999

HS stm

PRAZ - Allium porrum L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Alutus 1035 1962 2004

td a

RIDICHI DE LUNĂ - Raphanus sativus L. var. radicola Pers.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Isabell 2041 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 std a

Redo 1029 1984 2005

stm a

Rodica 1072 2008

tm a

Rose 2073 2003

tm a

Roșioară 1031 2005

tm a

Rotunde timpurii 1072 1965 radiat 30.06.2008 30.06.2011 L

RIDICHI DE VARĂ ȘI DE IARNĂ - Raphanus sativus L. var. niger (Mill.) s. Kerner

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Bianca 1031 2005

stm a

Negre rotunde-Noir gros round d'hiver 1035 1962 2004

stm a

Roșie de Iernut 1034 1991 2006

tm a

Țepușă de Bacău 1031 2005

tm a

SALATĂ - Lactuca sativa L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

var. capitata L.

Bacău 50 (ant. Polul Nord) 1031 1962 radiat 30.06.2008 30.06.2011

td

Corisa 1035 1984 2005

stm a

Crispino 2016 1999

Ic std a

De Arad 1072 1999

tm a

Dena 1029 1984 2005

stm a

Grația 1033 2005

stm a

Iordana 1029 2000

stm a

Kobak 2073 2003

std a

Marilena 1031 2007

std a

Salma 1029 1995 2005

stm a

Serata 1031 2005

nsr tm a

Silvia 1031 1988 2004

(8) td a

Zefir 1029 2000

std a

SFECLĂ ROȘIE - Beta vulgaris L. ssp. vulgaris var. condițiva Alef.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

De Arad

Regat

Reta

Rubin

Rubiniu

1072

1072

1035

2073

1031

1991

2005

2005

2004

2005

2006

stm a

tm a

tm a

tm a

tm a

SPANAC - Spinacia oleracea L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Andrei 1035 2005

stm a

Premier 1031 2005

stm a

Românesc 1033 2005

stm a

Select 1072 2007

stm a

Smarald 1029 1984 2005

td a

ȘOVÂRF - Origanum vulgare L.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Denis 1031 2008

td a

TOMATE - Lycopersicon esculentum Mill.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

1 2 3 4 5 6

PENTRU CONSUM ÎN STARE PROASPĂTĂ (Fresh market)

Augustina 1072 1998 2008

nd stm a

Briz 2118 2007

H nd sl stm a

Buzău 50 1033 2008

nd tm a

Buzău 1600 1033 1977 2004 nd std a

Capriciu 1033 2007

nd nsl tm a

Doljbrid 1035 2002

H nsl nd tm a

Geo 12 2118 2007

H nd sl stm a

Hector 2028 2000

H nd tm a

Ișalnița 29 1035 1988 2004

H nd tm a

Ișalnița 50 1035 1984 2005

H nd tm a

Kalina 2118 2007

H nd ex a

Parris 2118 2007

H nd sl tm a

Partner 2073 2004

H nsl tm a

Precos 2118 2007

H d sl stm a

Rila 2118 2007

H nd sl stm a

Ruen 2118 2007

H d ex a

Siriana 1033 2006

H nsl nd stm a

PENTRU CONSUM ÎN STARE PROASPĂTĂ ȘI INDUSTRIALIZARE (Fresh market and industrial processing)

Buzău 22 1033 1980 2004

d std a

Cluj 80 1042 1980 2004

d tm a

Daneza Uriaș 2039 1999

H d std a

Heliodor 1029 2003

d stm a

Kristy 47 2067 2001

d tm a

Mobil 2073 2003

d stm a

Naty 1042 2003

d stm a

Perla Clujului 1042 1999

d stm a

Petra 2071 1999

H d stm a

Romanița 1029 2004

d tm a

Roxirom 1029 1993 2004

d stm a

Ștefania 1072 2001

d stm a

Unibac 1031 1985 2006

d stm a

Veritabil 1072 2005

d stm a

Yasmin 2052 1999

H d stm a

PENTRU INDUSTRIALIZARE (Industrial processing)

Bibor 2073 2005

H d stm a

Buzău 4 1033 2008

d ex a

Buzău 47 1033 1980 2004

d stm a

Caspar 2016 1999

H d std a

Denar 2071 1999

d std a

Diablo 2038 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 d tm a

Dicing Master 2040 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d jl stm a

Early Nemapride 2040 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d tm a

Emiliapon 1029 2005

d stm a

Ferma 1029 1994 2004

d tm a

Kecskemeti 549 2073 2003

d std a

Kristin 1033 2006

d tm a

Lima 2016 1999

d stm a

Maratonus 1033 2008

d ex a

Missouri 2036 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d jl stm a

Nema 1435 2016 1999

d std a

Nemapride 2040 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d jl std a

Peto 86 2016 1999

d ex a

Ponor 1029 2005

d tm a

Pontica 1029 1988 2004

d std a

Primotom 2040 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d tm a

Romec 554 j 1035 1984 2005

d jl std a

Ronco 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d stm a

Topspin 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H d std a

Uno 2073 2004

d td a

Viorica 1029 2001

d std a

Vipon 1029 2001

d std a

Vitamina 1072 1985 2006

d tm a

PENTRU SERĂ (For of greenhouse)

Amati 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nd tm a

Cindel 2019 2002

H nd stm a

Euroser 1038 2004

H nd tm a

Fino 2020 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nd tm a

Graziella-Roncardo 2052 1999

H nd tm a

Marissa-Synergie 2016 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nd tm a

Mercury 2051 2000

H nd tm a

Monika 2018 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nd tm a

Raissa 2018 1999

H nd ex a

Romatos 2020 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H nd tm a

Shirley 2052 1999

H nd tm a

ȚELINĂ DE RĂDĂCINĂ - Apium graveolens L. var. rapaceum (Mill.) Gaud.

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Grupa de

maturitate

Maturity group

Bistrița

Dacia

Hegykoi

Maria

1031

1033

2073

1029

1999

2005

2003

1980

2004

std a

stm a

std a

std a

VARZĂ ALBĂ - Brassica oleracea L. convar. capitata (L.) Alef. var. capitata f. alba D.C.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

1 2 3 4 5 6

Almanac 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H stm a

Alpha Daneză 2039 1999

ex a

Bravissimo 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H stm a

Buzoiana 1033 2008

td a

Daneza Dulce 2039 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011

stm a

De Buzău 1033 1962 2004

td a

De Ișalnița 1035 2005

td a

De Socodor 1072 1998 2008

td a

Flavius 1031 2000

H tm a

Galaxy 2016 2000

H td a

Guardian 2028 2000

H tm a

Krautkaiser 2027 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H std a

Laredia 1034 2005

std a

Măgura 1033 1993 2004

std a

Mocira 1034 1993 2004

td a

Pacha 2028 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H td a

Piton 2018 1999

H std a

Resistor 2018 1998 radiat 30.06.2008 30.06.2011 H ex a

Ronin 1031 2004

H td a

Rovana 1031 2005

td a

Selecta 1072 2005

td a

Timpurie de Amaradia 1035 2005

stm a

Timpurie de Vidra 1029 1980 2004

tm a

VARZĂ ROȘIE - Brassica oleracea L. convar. capitata (L.)Alef. var. capitata f. rubra D.C.

Denumirea soiului Variety Denomination Menținătorul Maintainer Anul înregistrării Date of listing Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation Comercializare până la Marketing till (after deletion) Observații Other specific mentions

Grupa de maturitate Maturity group

Pelendava 1035 1962 2007

td a

Vorox 2016 1999

H tm a

CIUPERCĂ - Agaricus blazei Murill

Denumirea soiului

Variety

Denomination

Menținătorul

Maintainer

Anul

înregistrării

Date of listing

Anul reînscrierii

(radierii)

Date of renewal

or of cancellation

Comercializare

până la

Marketing till

(after deletion)

Observații

Other specific

mentions

Milena

1094

2007

VIII. POMI CAIS - Prunus armeniaca L. ┌─────────────────┬────────────┬─────────────┬─────────────────┬──────────────┬──────────────┐ │ │ │ │ │ │ Observații │ │Denumirea soiului│Menținătorul│

Anul │Anul reînscrierii│Comercializare│ Maturitatea │ │ │ │înregistrării│ (radierii) │

până la │ de consum │ │ │ │ │ │ │(luna/decada) │ ├─────────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────┼──────────────┤ │Adina │ 1038 │ 2003 │ │ │VIII/2 │ │Alexandru │ 1038 │ 2006 │ │ │VII/2 │ │Amiral │ 1043 │ 2004 │ │ │VI/3 │ │Andrei │ 1038 │ 2006 │ │ │VII/2 │ │Augustin │ 1043 │ 2004 │ │ │VIII/1 - 2 │ │Auraș │ 1043 │ 2003 │ │ │VI/2 │ │Bihoreana │ 1039 │ 2006 │ │ │VII/2 - 3 │ │Callatis │ 1043 │ 1983 │ 2004 │ │VII/2 - 3 │ │Carmela │ 1038 │ 2002 │ │ ┤VI/2 - 3 │ │Cea mai bună │ │ │ │ │ │ │de Ungaria │ 1043 │ 1971 │ │ │VII/2 - 3 │ │Ceres │ 1043 │ 2007 │ │ │VI/3 │ │Comandor │ 1038 │ 1984 │ 2006 │ │VIII/2 - 3 │ │CR 2 - 63 │ 1043 │ 1991 │ 2006 │ │VI/3 │ │Cristal │ 1043 │ 2003 │ │ │VI/2-3 │ │Dacia │ 1038 │ 1989 │ 2004 │ │VII/1 - 2 │ │Dana │ 1043 │ 1991 │ 2006 │ │VII/1 │ │Danubiu │ 1043 │ 2003 │ │ │VI/2-3 │ │Euxin │ 1043 │ 2007 │ │ │VIII/2 │ │Excelsior │ 1038 │ 1987 │ 2007 │ │VII/3 - VIII/1│ │Favorit │ 1038 │ 1987 │ 2007 │ │VIII/1 - 2 │ │Fortuna │ 1043 │ 2004 │ │ │VI/2 - 3 │ │Goldrich │ 1038, 1043 │ 1991 │ 2006 │ │VII/2 │ │Harcot │ 1038, 1043 │ 1991 │ 2006 │ │VI/2 - 3 │ │Histria │ 1043 │ 2007 │ │ │VIII/2 │ │Ioana │ 1039 │ 2006 │ │ │VII/2 - 3 │ │Litoral │ 1038, 1043 │ 1983 │ 2004 │ │VIII/2 - 3 │ │Mamaia │ 1043 │ 1975 │ 2004 │ │VII/3 │ │Monica │ 1039 │ 2006 │ │ │VII/2 - 3 │ │Neptun │ 1043, 1038 │ 1980 │ 2006 │ │VII/1 - 2 │ │Nicușor │ 1038 │ 2003 │ │ │VII/2 │ │NJA 19 │ 1043 │ 1991 │ 2006 │ │VI/1 - 2 │ │NJA 42 │ 1043 │ 1993 │ 2007 │ │VI/1 │ │Olimp │ 1038, 1043 │ 1984 │ 2006 │ │VIII/2 - 3 │ │Orizont │ 1043 │ 2004 │ │ │VII/1 │ │Rareș │ 1038 │ 2002 │ │ │VI/2 │ │Roșii de Băneasa │ 1038 │ 1982 │ 2004 │ │VII/3 │ │Saturn │ 1043, 1038 │ 1979 │ 2006 │ │VII/2 - 3 │ │Selena │ 1038, 1043 │ 1979 │ 2006 │ │VIII/1 - 2 │ │Silvana │ 1043 │ 1982 │ 2004 │ │VIII/1 - 2 │ │Sirena │ 1038, 1043 │ 1979 │ 2006 │ │VIII/1 - 2 │ │Sulina │ 1038, 1043 │ 1980 │ 2006 │ │VII/3 │ │Sulmona │ 1038, 1043 │ 1979 │ 2006 │ │VIII/1 - 2 │ │Traian │ 1043 │ 1993 │ 2007 │ │VI/2 - 3 │ │Tudor │ 1043 │ 1993 │ 2007 │ │VI/3 │ │Umberto │ 1043 │ 1968 │ 2004 │ │VIII/1 │ │Valeria │ 1038 │ 2003 │ │ │VI/2 │ │Viorica │ 1038 │ 2002 │ │ │VI/3 │ └─────────────────┴────────────┴─────────────┴─────────────────┴──────────────┴──────────────┘

CASTAN - Castanea sativa Mill.

Observații

Denumirea soiului Menținătorul

Anul

Anul reînscrierii Comercializare

înregistrării (radierii)

până la

Maturitatea (luna/decada)

Tismana

1051

1982

2004

IX/2 - 3

CIREȘ - Prunus avium (L.) L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maturitatea

de consum

(luna/decada)

Amar Galata

Amar Maxut

Amara

Ana

Boambe de Cotnari

Bucium

Cătălina

Cerna

Cetățuia

Clasic

Colina

Daria

Germersdorf

George

Golia

Hedelfinger

Iașirom

Iva

Izverna

Jubileu

Lucia

Maria

Marina

Oana

Ponoare

Radu

Rivan

Roșii de Bistrița

Roze

Rubin

Scorospelka

Severin

Silva (amar)

Simbol

Someșan

Splendid

Stella

Sublim

Superb

ștefan

Tentant

Tereza

Van

1047

1047

1037

1040

1037

1047

1047

1037

1047

1037

1037

1037

1037

1047

1047

1037

1047

1040

1037

1040

1047

1047

1047

1047

1037

1047

1037

1040

1040

1040

1037

1037

1037

1037

1040

1042

1047

1037

1037

1047

1037

1047

1047

1994

1994

1983

1999

1971

2006

2001

1984

1999

1996

1989

1993

1971

2007

2001

1971

2006

1994

1989

1978

2007

1999

2001

2007

1989

2007

1991

1978

1994

1980

1991

1993

1983

1996

1994

1999

1979

2006

2002

2006

1996

2006

1981

2004

2006

2004

2007

2004

2004

2004

2006

2004

2006

2006

2007

2004

2006

2006

VI/2

VII/1 - 2

VI/3 - VII/1

VI/1 - 2

VI/3 - VII/1

VI/2 - 3

VI/1 - 2

VI/2 - 3

VI/2 - 3

VI/2 - 3

VI/2 - 3

VII/1 - 2

VII/1

VII/3

VI/1 - 2

VII/1 - 2

VI/2

VI/1 - 2

VI/2 -3

VI/3

VI/2

VI/3

VI/3 - VII/1

VI/2

V/3

VI/2

V/1 - 2

VI/1 - 2

VI/3

VII/1 - 2

V/3

VI/3

VI/3

VI/3

VI/3 - VII/1

VI/3 - VII/1

VI/3 - VII/1

VI/1

VI/1 - 2

VI/2

VI/2

VI/2

VI/3 - VII/1

GUTUI - Cydonia oblonga Mill.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maturitatea

de consum

(luna)

Aromate

Aurii

Bereczki

Champion

De Constantinopol

De Huși

De Portugalia

Moldovenești

1051

1051

1051

1051

1051

1051

1051

1051

1982

1982

1971

1971

1971

1974

1974

1982

2004

2004

2004

X-I

X-XII

X-XI

X-XII

IX-XI

X-II

X-XII (I) X-XI

MĂR - Malus domestica Borkh.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maturitatea

de consum

(luna/decada)

1

2

3

4

5

6

Alex

Ardelean

Aromat de vară

Aura

Auriu de Bistrița

Auriu de Cluj

Bistrițean

Chindia

Ciprian

Colmar

Colonade

Dany

Delia

Delicios de Voinești

Doina

Estival

Fălticeni

Florina

Frumos de Voinești

Generos

Gloria

Golden Delicious

Goldprim

Goldspur

Granny Smith

Idared

Ionaprim

Iris

Irisem

Jonagold cl

Jonathan

Kaltherer Bohmer

Liberty (Vf)

Luca

Mutsu

Nicol

Pionier

Pomona

Precoce de Ardeal

Prima

Productiv de Cluj

Rădășeni

Real

Rebra

Redix

Remus

Romus 1

Romus 3

Romus 4

Romus 5

Rustic

Salva

Saruman

Starkprim

Sauron

Starkrimson

Voinea

Wagener premiat

1040

1042

1042

1040

1040

1042

1040

1053

1053

1037

1037

1040

1057

1053

1040

1042

1045

1037

1053

1053

1051

1037

1040

1037

1037

1037

1040

1053

1053

1037

1037

1037

1037

1053

1037

1037

1053

1053

1042

1037

1042

1045

1053

1037

1053

1037

1037

1037

1037

1037

1037

1040

1042

1040

1042

1037

1053

1037

2005

1980

1966

1999

1989

2005

2002

2008

1998

2006

2007

2005

1982

1973

2005

2005

1979

1993

1966

1985

1982

1971

2003

1968

1968

1979

2000

2005

2006

2000

1971

1971

2000

2006

1964

2005

1985

2008

2005

1993

2005

1979

2007

2003

2004

1994

1984

1984

1999

2003

2008

2002

2007

2000

2007

1967

1985

1971

2006

2004

2004

2004

2004

2006

2007

2004

2006

2004

2004

2004

2006

2004

2006

radiat 30.06.2008

2006

2006

2006

2004

2006

30.06.2011

X - I

IX - XI

VII

IX - XI

X - XII

VII/3

X - XI

X-XI

X - III

IX - X

IX - II

X - XII

XI - IV (V) XI - III

XI - I

VII/3

X - XII

XI - III

X - XII

XI - II

X - XII

X - III

IX - XI

X - III

XI - III(IV) XI - IV

X - XII

IX/1

IX - X

X - III

XI - IV

XI - I

X-III

IX - X

X - III

X - XI

IX - XI

X

VII/3

IX - X

IX -I

XI - V

IX - I

XII - III

II

VII

VII

VIII

VIII - IX

IX - X

IX/3

X - XII

VIII/2-3

X-XII

VIII/3

XII - I

IX - X

XII - IV(V) MIGDAL - Prunus amygdalus Bartock

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maturitatea

(luna/decada)

Ana

April

Sabina

Sandi

Texas

Viola

YXL

1039

1039

1039

1039

1037

1039

1037

2006

2007

2006

2006

1981

2006

1981

radiat 31.12.2006

radiat 31.12.2006

30.06.2009

30.06.2009

VIII/3

IX/1

VIII/3

VIII/2 - 3

VIII/3 - IX/1

VIII/2 - 3

IX/1

NECTARIN - Prunus persica (L.) Batsch var. nucipersica (Suckow) Schneid.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maturitatea

de consum

(luna/decada)

Cora

Costin

Creola

Crimsongold

Delta

Fantasia

Flavortop

Independence

Liana

Liviu

Marina

Melania

Mihaela

Năică

Nectared 2

Nectared 4

Oradea 11

Romamer 2

Tina

Valerica

1043

1043

1043

1038

1043

1038, 1043

1038, 1043

1038

1043

1043

1043

1043

1038

1043

1038, 1043

1038, 1043

1039

1038, 1043

1038

1043

1991

2002

2007

1991

1991

1969

1968

1968

2008

2000

2007

2000

2003

2003

1968

1968

2006

1984

2003

2003

2006

2006

2006

2004

2004

2004

2004

2004

2006

VI/2

VI/3

VIII/1

VII/1

VI/2 - 3

VIII/2 - 3

VII/3 - VIII/1

VII/2 - 3

VII/3

VIII/1 - 3

VII/2

VIII/1 - 2

VIII/1

VIII/1 - 2

VII/1 - 2

VII/3

VIII/1

VI/3

VII/2

VIII/1 - 2

dwarf

dwarf

dwarf

dwarf

dwarf

NUC - Juglans regia L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maturitatea

(luna/decada)

1

2

3

4

5

6

Anica

Argeșan

Bratia

Ciprian

Claudia

Geoagiu 65

Geoagiu 86

Germisara

Jupânești

Mihaela

Miroslava

Muscelean

Novaci

Orăștie

Ovidiu

Roxana

Sibișel 44

Sibișel 252

Șușița

Valcor

Valmit

Valrex

Velnița

1047

1037

1037

1046

1046

1046

1046

1046

1037

1037

1047

1037

1051

1046

1047

1037

1046

1046

1051

1052

1052

1052

1047

1999

1993

1984

2003

2003

1979

2003

1979

1984

1991

1994

1993

1979

1979

2001

1991

1979

2003

1979

1999

2000

1999

1994

radiat 30.06.2008

2006

2006

2006

2006

2006

radiat 30.06.2008

2006

radiat 31.12.2006

2006

2006

2006

30.06.2011

30.06.2011

30.06.2009

IX/2 - 3

IX/1 - 2

IX/1 - 2

IX/3

IX/1

IX/1 - 2

IX/2

IX/2 - 3

VIII/3 - IX/1

IX/3 - X/1

IX/2 - 3

IX/2 - 3

X/1

IX/2

IX/1 - 2

IX/3 - X/1

IX/3 - X/1

IX/2

X/1

IX/1 - 2

IX/1 - 2

IX/1

IX/2 - 3

PĂR - Pyrus communis L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maturitatea

(luna)

1

2

3

4

5

6

Aniversare

Argessis

Aromată de Bistrița

Arvena

Carpica

Conference

Contesa de Paris

Corina

Cure

Daciana

Doina

Ervinia

Euras

Favorita lui Clapp

Getica

Haydeea

Highland

Ina-Estival

Jubileu 50

Milenium

Monica

Napoca

Olivier de Serres

Orizont

Paramis

Republica

Ro?ioră de Cluj

Timpurii de Dâmbovița

Triumf

Tudor

Untoasă Bosc

Untoasă de Geoagiu

Untoasă Hardy

Virgiliu hibernal

Williams

Williams roșu

1053

1037

1040

1042

1037

1037

1037

1053

1037

1037

1042

1037

1053

1037

1037

1042

1042

1042

1042

1042

1037

1042

1037

1053

1037

1053

1042

1053

1037

1053

1037

1046

1037

1042

1037

1037

1975

1985

1973

2007

1989

1957

1971

2003

1971

1989

1979

2003

1994

1971

1994

1993

1992

1999

2003

2003

1994

1970

1971

2003

2008

1974

2005

1967

1985

2007

1971

1974

1971

2000

1958

1958

2004

2006

2003

2004

2004

2004

2006

2007

radiat 31.12.2006

2004

2004

2004

2006

2004

2004

30.06.2009

IX - XI

VIII

VIII

IX-X

VIII

IX - XI

XII - III

X

XII - III

VII

IX

X - XII

III - IV (V) VIII

VIII

IX - X

IX - XI

VIII

VIII

I - II

X - XII

VIII

XII - III

XII - III

IX/3

XII - III

VII

VIII

VII

X - XI

IX - XI

IX - XI

IX - XI

I - III

IX

IX

PIERSIC - Prunus persica (L.) Batsch

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maturitatea

de consum

(luna/decada)

PENTRU CONSUM ÎN STARE PROASPĂTĂ

Alexia

Amalia

Antonia

Cardinal

Cecilia

Collins

Congres

Crăița

Dida

Eugen

Flacăra

Jerseyglo (NJ 244)

Jerseyland

Oradea 18

Oradea 19

Oradea 21

Oradea 34

Oradea 40

Oradea 55

Puiu

Raluca

Redhaven

Redskin

Southland

Splendid

Springcrest

Springold

Suncrest

Superbă de toamnă

Triumf

Vasilică

Victoria

1038

1038

1038

1038, 1043

1043

1038, 1043

1038

1043

1038

1038

1038

1038, 1043

1043, 1038

1039

1039

1039

1039

1039

1039

1043

1043

1043, 1038

1043, 1038

1038, 1043

1038

1038, 1043

1038, 1043

1038

1038

1038

1043

1038

2002

2002

2002

1964

2000

1960

1985

2003

2003

2003

1970

1964

1964

2007

2006

2007

2006

2006

2006

2000

2001

1964

1979

1964

1982

1987

1987

1979

1982

1984

2003

1985

2004

2004

2006

2004

2004

2004

2004

2006

2004

2004

2007

2007

2006

2004

2006

2006

VI/3

VII/1 - 2

VII/2

VII/1

VIII/1 - 2

VII/1-2

VII/3-VIII/1

VII/3-VIII/1

VII/3-VIII/1

VII/3

IX/1 - 2

VIII/1

VII/1-2

VII/3-VIII/1

VII/2-3

VII/2-3

VII/3

VII/2 - 3

VII/2 - 3

VIII/1

VII/1 - 2

VII/2 - 3

VIII/2 - 3

VII/3

VII/3

VI/3-VII/1

VI/3-VII/1

VII/3-VIII/1

IX/1 - 2

VIII/1 - 2

VIII/1 - 2

VIII/2

dwarf

dwarf

dwarf

dwarf

dwarf

dwarf

dwarf

PENTRU CONSERVE

Alex

Catherine sel I

Filip

Florin

Herăstrău

Loring

Monica

NJC 108

Vesuvio

Veteran

1038

1043

1043

1043

1038

1038

1043

1043

1038

1038

2006

2001

2002

2002

2006

1991

2007

1991

1968

1957

2006

2006

2004

2004

VIII/1 - 2

VII/3

VII/2 - 3

VII/1

VIII/2

VII/2 - 3

VII/3

VI/3-VII/1

VII/3-VIII/1

IX/1-2

dwarf

PRUN - Prunus domestica L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maturitatea

de consum

(luna/decada)

1

2

3

4

5

6

Agent

Albatros

Alina

Andreea

Anna Spath

Carpatin

Centenar

Dc Agen

Dani

Dâmbovița

Delia

Diana

Doina

Elena

Flora

Geta

Gras ameliorat

Gras românesc

Ialomița

Iulia

Ivan

Jubileu 50

Matilda

Pescăruș

Piteștean

Record

Renclod Althan

Rivers timpuriu

Roman

Romaner

Sarmatic

Stanley

Tita

Tuleu gras

Tuleu timpuriu

Vâlcean

Vinete de Italia

Zamfira

1037

1037

1052

1052

1037

1037

1037

1037

1040

1037

1040

1037

1040

1040

1037

1040

1037

1037

1037

1040

1040

1040

1040

1037

1037

1053

1037

1037

1037

1040

1037

1037

1052

1037

1037

1052

1037

1040

2004

1979

1991

2000

1971

1983

1978

1971

2004

1982

2002

1983

2004

2005

1989

2004

1971

1971

1982

2002

2003

2003

2004

1979

1982

1983

1971

1971

2004

2005

1989

1957

1991

1971

1966

1991

1971

2005

2006

2006

2004

2004

2004

2004

2004

2004

2006

2004

2004

2004

2004

2004

2004

2006

VIII/3

VIII/3 - IX/1

VIII/1 - 2

VIII/2 - 3

IX/1 - 2

VII/2 - 3

VIII/1 - 2

VIII/3 - IX/1

VIII/2 -3

VIII/2 - 3

IX/1 - 2

VII/1 - 2

VIII/1

IX/1

VIII/1

VIII/2-3

IX/1 - 2

IX/3

VII/2

VIII/1 - 2

VIII/1 - 2

VIII/2 - 3

IX/1 - 2

VIII/2 - 3

VII/3

IX/2 - 3

VII/3 - VIII/1

VII/1 - 2

VIII/1

VIII/1

VIII/1 - 2

VIII/3

VII/3 - VIII/1

VIII/3

VIII/1

VII/2 - 3

IX/1 - 2

VIII/3

VIȘIN - Prunus cerasus L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maturitatea

de consum

(luna/decada)

Amada

Bucovina

Crișana 2

De Botoșani

Dropia

Engleze timpurii

Ilva

Mocănești 16

Nefris

Northstar

Pitic

Rival

Sătmărean

Schattenmorelle

Scuturător

Timpuriu de Cluj

Timpurii de Pitești

Timpuriu de Osoi

?arina

Vrâncean

1045

1045

1037

1047

1037

1037

1040

1037

1037

1037

1047

1037

1049

1037

1054

1042

1037

1047

1037

1054

2005

1984

1975

1994

1982

1971

1982

1975

1992

1992

1978

2004

1994

1974

1985

1970

1982

1989

1984

1985

2006

2004

2004

2004

2004

radiat 31.12.2006

2006

2004

2006

2004

2004

2004

2006

2006

30.06.2009

VII/1 - 2

VIII/1

VI/2 - 3

VI/2 - 3

VII/1

VI/2

VII/1

VII/1 - 2

VII/2 - 3

VII/2 - 3

VIII/1 - 2

VI/2

VI/2

VI/3 - VII/1

VII/1 - 2

VI/2 - 3

VI/1 - 2

VI/1

VI/1 - 2

VII/2 - 3

ARBUȘTI FRUCTIFERI AFIN - Vaccinium corymbosum L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Perioada de

maturare

Augusta

Azur

Blueray

Compact

Coville

Delicia

Herma 1

Lax

Pemberton

Safir

Simultan

Weymouth

1037

1037

1037

1037

1037

1037

1037

1037

1037

1037

1037

1037

1999

1998

1966

2002

1966

2001

1966

2002

1966

1998

2001

1966

2004

2004

2004

2004

2004

td

stm

stm

stm

td

stm

stm

tm

stm

stm

stm

tm

AGRIȘ - Ribes uva - crispa L. var. sativum D.C.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Perioada de

maturare

Rezistent de Cluj

Someș

Verda

Virens

White Smith

Zenit

1042

1042

1037

1037

1037

1042

1973

1982

2007

2007

1970

1982

2004

2004

2004

2004

stm

stm

std

td

tm

td

ALUN - Corylus avellana L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maturitatea

(luna/decada)

Arutela

Cozia

Romavel

Tonda delle Langhe

Uriașe de Halle

Uriașe de Vâlcea

Vâlcea 22

1052

1052

1052

1037, 1052

1037

1052

1052

2005

1987

1991

1958

1971

2002

1980

2007

2006

2004

2006

VIII/3

IX/1

IX/1

IX/1

IX/3

IX/1

IX/1

CĂP"UN - Fragaria x anannassa Duch.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Perioada de

maturare

1

2

3

4

5

6

Benton

Coral

Delicios

Gorella

Floral

Magic

Mara

Premial

Ralu

Răzvan

Real

Red Gauntlet

Roxana

Safir

Sătmărean

Senga Sengana

Viva

1037

1037

1049

1037

1037

1037

1049

1037

1049

1049

1037

1037

1049

1049

1049

1037

1049

1992

1993

2003

1968

2004

1998

2003

1989

2003

1998

1998

1964

2003

2003

1998

1960

2003

2007

2007

2004

2004

2004

2004

td

tm

tm

stm

ctn

stm

tm

ex

tm

stm

tm

stm

tm

tm

td

td

tm

CĂTINĂ - Hippophae rhamnoides L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Auraș

Diana

Ovidiu

Pitești 1

Pitești 2

Silvia

Șerpeni

Tiberiu

Victoria

1095

1095

1095

1037

1037

1095

1037

1095

1095

2008

2008

2008

2006

2006

2008

1984

2008

2008

2006

COACĂZ NEGRU - Ribes nigrum L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Perioada de

maturare

Abanos

Amurg

Blackdown

Cotswold Cross

Deea

Geo

Padina

Perla Neagră

Record

Record 35

Ronix

Tenah

Tinker

Tsema

1037

1042

1037

1037

1037

1037

1037

1042

1042

1045

1037

1037

1037

1037

1999

1999

1993

1958

2000

2003

2003

1999

1972

2001

2000

1993

1970

1993

radiat 30.06.2008

2004

2004

radiat 30.06.2008

2004

2007

30.06.2011

30.06.2011

stm

stm

stm

stm

stm

stm

stm

stm

tm

stm

td

stm

td

stm

COACĂZ ROȘI - Ribes rubrum L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Perioada de

maturare

Abundent

Houghton Castle

Jonkheer van Tets

Mărgăritar (alb)

Red Lake

Roșu timpuriu

1042

1037

1037

1042

1037

1042

1979

1967

1967

1972

1967

1972

2006

2004

2004

2004

2004

2004

stm

td

stm

stm

stm

tm

LONICERA - Lonicera caerulea L. var. edulis

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Perioada de

maturare

Cera

Loni

1037

1037

2006

2003

ex

ex

MĂCEȘ - Rosa canina L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Can

1037

1996

MUR - Rubus sp.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Perioada de

maturare

Dar 8

Dar 24

Darrow

Felix

Orest

Thornfree

1037

1037

1037

1045

1045

1037

2006

2006

1993

2001

2005

1978

2007

2006

tm

tm

tm

stm

stm

td

SCORUȘ NEGRU - Aronia melanocarpa (Michx.)(Ell.)

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Nero

1037

1991

2006

SOC - Sambucus nigra L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Brădet

Flora

Ina

Nora

1037

1045

1052

1052

1984

1993

1984

1984

2006

radiat 30.06.2008

2006

2006

30.06.2011

TRANDAFIR PENTRU PETALE - Rosa sp.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Rosa centifolia

Argeș 2

1037

1957

2005

Rosa damascena

Argeș 1

1037

1957

2005

ZMEUR - Rubus idaeus L.

Denumirea soiului Menținătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observații

Perioada de maturare

Cayuga 1037 1957 2004

tm

Citria 1037 1996

tm

Gustar 1037 2003

remontant

Malling Exploit 1037 1969 2004

stm

Opal 1037 2003

remontant

Ruvi 1037 1996

td

Star 1037 2000

tm

The Latham 1037 1957 2004

td

Vely 1037 2008

tm

PORTALTOI POMICOLI

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

1

2

3

4

5

6

PORTALTOI GENERATIVI

PENTRU CAIS

Albe mici

Cais franc

Constanța 14

Constanța 16

Corcoduș

Zarzăr

1039

1038, 1043

1043

1043

1043

1038, 1043

1991

1971

1997

1997

1971

1971

2006

și pentru prun

PENTRU CASTAN

Castan franc

1051

1971

PENTRU CIREȘ

Cireș franc din

soiurile:

Pietroase Donissen

Cireș sălbatic

Mahaleb

Semavium

1037

1037

1037, 1043

1037

1971

1971

1971

2000

și pentru vișin

și pentru vișin

PENTRU MĂR

PF Bistrița 50

(Mașanski)

PF Crețesc

1040

1053

1970

1968

2004

2004

PENTRU MIGDAL

Felix

1039

1991

2006

PENTRU NUC

Juglans regia sp.

Portval

1037

1052

1971

2003

PENTRU PĂR

Alămâi

Cu miez roșu

Păstrăvioare

Pepenii

1037

1037

1037

1037

1971

1971

1971

1971

PENTRU PIERSIC

Bucur

De Balc

Oradea 1

Oradea 2

Oradea 3

Oradea 5

Piersic franc

T16

Titan

Tomis 1

Tomis 28

Tomis 39

Tomis 79

1038

1039

1039

1039

1039

1039

1038, 1043

1043

1038

1043

1043

1043

1043

2006

1983

1983

2006

2006

2006

1971

1982

2006

1997

2004

2004

1997

2004

2004

2004

și pentru migdal

și pentru migdal

și pentru migdal

soiuri și populații

locale cu coacere

târzie

PENTRU PRUN

BN 68

BN 4 Kr

Mirobolan C5

Mirobolan Dwarf

Otețani 8

PF Roșior văratec

PF Voinești B

1040

1040

1037

1037

1052

1053

1053

2001

2001

1999

1999

1980

1967

1976

2006

2004

2004

și vegetativ

și vegetativ

PENTRU VIȘIN

VG 1

Vișin franc

1045

1037

1985

1971

2006

soiuri cu coacere

târzie

PORTALTOI VEGETATI

PENTRU CAIS

Apricor

1037

2006

PENTRU CIREȘ

IP-C2

IP-C4

IP-C5

IP-C6

1037

1037

1037

1037

1999

2002

2002

2005

și pentru vișin

și pentru vișin

și pentru vișin

PENTRU GUTUI

BN 70

Tipul A

1040

1037

1984

1971

2005

PENTRU MĂR

BN 118

M 9

M 26

M 106

MF 5

MF 10

Voinești 2

1040

1037

1037

1037

1045

1045

1053

2003

1974

1978

1978

1999

2000

1994

2004

2004

PENTRU PIERSIC

Adaptabil

Miroper

1037

1037

2000

2000

PENTRU PRUN

Corval

Miroval

Oltval

Oteșani 11

Pinval

Rival

1052

1052

1052

1052

1052

1052

2005

1998

2005

1987

2005

2003

2007

PENTRU VIȘIN

IP-C3

VV 1

1037

1045

2000

1980

2006

și pentru cireș

IX. VIȚA DE VIE - Vitis sp. L.

Denumirea soiului Denumirea clonei Menținătorul Anul înregistrării Anul reînscrierii (radierii) Comercializare până la Observații

Epoca de maturare

1 2 3 4 5 6 7

PENTRU MASĂ

Afuz Ali A

1066 1971

V - VI

Afuz Ali 93 Mf. A 1066 1980 2006

V - VI

Augusta A

1059, 1069 1984 2004

II

Auriu de Ștefănești A

1069 2007

I

Azur N

1062 1984 2004

III

Chasselas de Băneasa A

1059 1978 2004

III - IV

Chasselas dore A

1064 1971

III

Chasselas dore 20 Iș A 1064 1987 2007

III

Chasselas roz Rz

1064

III

Chasselas roz 17 Iș Rz 1064 1999

III

Coarnă neagră selecționată N

1059 1970 2004

V - VI

Gelu N

1064 1999

III

Istrița A

1068 1996

III

Milcov N

1067 1988 2007

III - IV

Muscat de Adda N

1068, 1069 1962 2005

IV - V

Muscat de Adda 5 Pt. N 1068 1995

IV - V

Muscat de Hamburg N

1068 1971

IV - V

Muscat de Hamburg 4 Pt. N 1068 1980 2006

IV - V

Muscat timpuriu de București A

1059 1970 2004

II

Napoca N

1060 1984 2005

III

Paula A

1064 1997

III

Perlă de Feredeu A

1065 2007

III - IV

Select A

1059 1970 2004

VI

Silvania A

1065 1980 2006

IV - V

Someșan N

1060 1987 2007

IV - V

Splendid Rn

1060 1984 2005

IV

Timpuriu de Cluj A

1060 1979 2006

II - III

Timpuriu de Pietroasa N

1068 1989 2004

II

Transilvania N

1060 1984 2005

IV - V

Victoria A

1062 1978 2004

II - III

APIRENE

Călina Rz

1062 1985 2004

IV

Centenar Pietroasa A

1068 1991 2006

I - II

Otilia N

1068 1987 2007

II

Perlette A

1069 1960

II - III

Perlette 10 șt A 1069 2008

II - III

PENTRU VIN

Alb aromat A

1068 1998

IV - V

Aligote A

1064 1971

IV - V

Aligote 5 Iș. A 1064 1978 2004

V

Aligote 31 Iș. A 1064 2002

V

Aligote 63 Șt. A 1069 2000

V

Alutus N

1062 2003

V

Amurg N

1060 1989 2004

V - VI

Arcaș N

1064 1985 2006

V

Aromat de Iași A

1064 1980 2006

II - III

Astra A

1060 1995

V - VI

Balada N

1067 1994

V - VI

Băbească gri G

1067 1975 2004

VI

Băbească neagră N

1068 1971

VI

Băbească neagră 94 Pt. N 1068 1975 2006

VI

Blasius A

1060 1994

V

Burgund mare N

1059, 1065, 1069 1971

V

Busuioacă de Bohotin Viv

1068, 1064 1971

IV - V

Busuioacă de Bohotin 5 Iș. Viv 1064 2004

IV - V

Busuioacă de Bohotin 26 Pt. Viv 1068 2000

IV - V

Cabernet Sauvignon N

1059 1971

V - VI

Cabernet Sauvignon 4 Iș. N 1064 1978 2004

V - VI

Cabernet Sauvignon 7 Dg. N 1062 1976 2004

V - VI

Cabernet Sauvignon 33 Vl. N 1059 1985 2006

V - VI

Cabernet Sauvignon 54 Mn. N 1065 2006

V - VI

Cabernet Sauvignon 131 Șt. N 1069 2000

V - VI

Cadarcă N

1065 1971

VI

Cadarcă 123 Mn. N 1065 1975 2004

VI

Cadarcă 2000 Mn. N 1065 2005

VI

Chardonnay A

1066 1971

V

Chardonnay 15 Șt. A 1069 2000

V

Chardonnay 25 Mf. A 1066 1983 2004

V

Codană N

1067 1975 2004

V - VI

Columna A

1066 1985 2006

V

Crâmpoșie selecționată A

1062 1973 2004

V

Creață A

1065 1971

V

Cristina N

1066 1993 2007

V

Ezerfurtu (selecții) A

1060, 1069 1988 radiat 30.06.2008 30.06.2011 IV - V

Fetească albă A

1069, 1064 1971 2004

IV - V

Fetească albă 1 Od. A 1067 2000

IV - V

Fetească albă 8 Iș. A 1064 2002

IV - V

Fetească albă 29 A 1060 2006

IV - V

Fetească albă 97 Șt A 1069 2008

IV - V

Fetească neagră N

1059, 1069 1999

IV - V

Fetească neagră 4 Vl. N 1059 2006

IV - V

Fetească neagră 7 Od. N 1067 2005

IV - V

Fetescă neagră 6 Șt N 1069 2008

IV - V

Fetească regală A

1060, 1065, 1069 1971

V - VI

Fetească regală 21 Bl. A 1065 1979 2005

V - VI

Fetescă regală 72 Șt A 1069 2008

V - VI

Frâncușă A

1067, 1064 1971

V - VI

Frâncușă 14 Iș. A 1064 2007

V - VI

Furmint A

1065

V - VI

Furmint de Miniș A

1065 1988 2007

V - VI

Galbenă de Odobești A

1067 1971

V - VI

Galbenă de Odobești 33 Od. A 1067 1979 2005

V - VI

Galbenă de Odobești 50 Od. A 1067 1985 2006

V - VI

Golia A

1064 1999

IV - V

Grasă de Cotnari A

1068 1971

V

Grasă de Cotnari 4 Pt. A 1975 2006

V

Grasă de Cotnari 45 Pt. A 1068 1989 2004

V

Iordană A

1065

V - VI

Iordană 9-1 A 1060 2006

V

Majarcă A

V

Majarcă albă 204 Mn. A 1065 2003

V - VI

Mamaia N

1066 1991 2006

V

Merlot N

1065, 1069 1971

V

Merlot 8 Vl. N 1059 1984 2005

V

Merlot 17 Od. N 1067 1984 2005

V

Miorița A

1067 1980 2006

VI

Muscadelle A

1064 1971

V

Muscadelle 1 Iș. A 1064 1985 2006

V

Muscat Ottonel A 1060, 1065, 1069 1971

IV - V

Muscat Ottonel 12 Bl. A 1060 1995

IV - V

Muscat Ottonel 16 Șt A 1069 2008

IV - V

Mustoasă de Măderat A

1065 1971

V

Mustoasă de Măderat 79 Mn. A 1065 1987 2007

V

Negru aromat N

1059 1987 2007

V - VI

Negru de Drăgășani N

1062 1993 2007

IV - V

Neuburger A

1060 1971

IV - V

Neuburger 10 Bl. A 1060 1993 2007

IV - V

Novac N

1062 1987 2007

V

Oana A

1065 2006

Olivia N

1059 2003

V

Oporto N

1065 1971

IV

Ozana A

1064 1982 2004

II

Pinot gris G

1069 1971

IV

Pinot gris 13 Mf. G 1066 1980 2006

IV

Pinot gris 34 Bl. G 1060 1975 2006

IV

Pinot noir N

1065, 1069 1971

IV

Pinot noir 3 Șt. N 1069 2006

IV

Pinot noir 5 Vl. N 1059 1988 2007

IV

Plăvaie A

1067 1971

V - VI

Plăvaie 16 Od. A 1067 1979 2005

V - VI

Raluca A

1064 1994

V

Riesling de Rhin A

1060 1971

V - VI

Riesling de Rhin 7-2 A 1060 2006

V

Riesling italian A

1060, 1069 1971

V - VI

Riesling italian 3 Bl. A 1060, 1065 1983 2006

V - VI

Roz de Miniș Rz

1065 1979 2005

V - VI

Sangiovese (selecții) N

1065 1957 2004

V

Sauvignon gros A

1060 1971

V

Sauvignon gros 9 Bl. A 1060 1975 2006

V

Sauvignon petit A

1062 1971

V

Sauvignon petit 62 Dg. A 1062 1984 2005

V

Sauvignon petit 111 Șt. A 1069 2000

V

Selena Rz

1060 1995

V

Steinschiller Rg

1065 1971

V - VI

Steinschiller 90 Mn. Rg 1065 2003

V - VI

Șarba A

1067 1973 2004

V

Șirian Rn

1065 2006

V

Tămâioasă românească A

1068, 1069 1971 2004

IV - V

Tămâioasă românească 5 Pt. A 1068 1989 2004

IV - V

Tămâioasă românească 36 Pt. A 1068 1982 2004

IV - V

Tămâioasă românească 104 Dg. A 1062 1982 2004

IV - V

Traminer roz Rz

1060 1971

V

Traminer roz 60 Bl. Rz 1060 1975 2006

V

Unirea A

1064 1989 2004

V

Vilarom A

1062 2003

IV - V

Zghihară A

1064 2004

V

Zweigelt (selecții) N

1059, 1065 1989 2004

IV - V

PENTRU PLANTAȚII DE AGREMENT (ADMISE TEMPORAR)

Argessis N

1069 2002

III - IV

Bianca A

1059 2003

V

Brumăriu A

1060 1983 2005

VI

Moldova (selecții) N

1064, 1065 1992 2007

VI

Muscat de Poloskei (selecții) A

1059 1992 radiat 31.12.2006 30.06.2009 IV

Purpuriu

1059 1985 2006

V

Radames Rg

1060 1993 2007

V - VI

Rosina Rz

1059 2003

V

Rubin Rz

1060 2007

V - VI

Seyval (selecții) A

1059 1992 radiat 31.12.2006 30.06.2009 III - IV

Valeria A

1059 1994

II

Valerien (selecții) A

1059 1992 radiat 31.12.2006 30.06.2009 V - VI

A = alb Rg = roșu-gri

N = negru Rv = roșu-violaceu

G = gri Rn = roșu cu nuanțe de negru

Rz = roz Viv = violet închis cu nuanțe vineții

PORTALTOI

Portaltoiul

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Kober 5 BB (5 BB)

Kober 5 BB sel. Crăciunel 2 (Cr.2)

Kober 5 BB sel. Crăciunel 2

sel. Crăciunel 26 Bl (Cr. 26)

Kober 5 BB sel. M 54

Teleki 8 B sel. Crăciunel 71 Bl (Cr. 71)

Teleki 8 B sel. Drăgășani 57

Teleki 4 selecția Oppenheim 4 (SO4) 4)

Teleki 4 selecția Oppenheim 4-4 Bl. (SO 4-4)

Berlandieri x Riparia 125 AA

Berlandieri x Rupestris Ruggeri 140 (Ru140)

Berlandieri x Rupestris Ruggeri 140

sel. 59 Vl (Ru 140 - 59 Vl)

Chasselas x Berlandieri 41 B (41 B)

Chasselas x Berlandieri 41 B

sel. 6 Vl (41B6 Vl)

Drăgășani 70 M

Precoce

Ruvis

1059, 1069

1062

1062, 1060

1065

1059, 1060

1062

1065, 1069

1059, 1060

1059, 1069

1059, 1069

1059, 1069

1059, 1069

1059

1062

1065, 1064,

1069

1059

1971

1971

1970

2003

1970

1983

1974

1974

1971

1971

1985

1971

2003

2003

1991

2003

2004

2004

2004

2004

2004

2004

2004

2004

2004

2006

2004

2006

X. DUD - Morus sp.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Morus alba L.

Înmulțirea prin altoire

Coca

Corus

Dana

Ucraina 107

1070

1070

1070

1070

2000

2000

2000

1962

2004

(34) (34)

(33) Înmulțirea prin marcotaj și butășire

Doina

Ichinose

Olva

1070

1070

1070

2000

1972

2000

2004

XI. HAMEI - Humulus lupulus L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Grupa

Aroma

Huller Bitterer

Brewers Gold

Productiv

Superalfa de Cluj

Transilvania

1004

1004

1004

1004

1004

1004

1984

1977

1989

1989

2005

1984

2006

2004

2004

2004

2006

aromat

aromat

amar

amar

amar

amar

XII. PLANTE ORNAMENTALE FLORI ANUALE BEGONIA - Begonia gracilis L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Luminosa

Tapis de Neige

1031

1031

1974

1974

2004

2004

BUSUIOC - Ocimum basilicum L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Vert

1031

1989

2004

CÂRCIUMĂRESE - Zinnia elegans Jacq.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Cactus Mixed

Maria

Victorie

1030, 1031,

1060

1060

1029

1977

2006

2000

2004

CHICA VOINICULUI - Nigella damascena L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Cellesta

1033

2000

CRĂIȚE - Tagetes erecta L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Bulgăre de aur

Focul

Gigant

1078

1031

1024, 1031

1991

2006

1991

radiat

31.12.2006

radiat

31.12.2006

30.06.2009

30.06.2009

CRĂIȚE - Tagetes patula L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Anda

Delia

Flacăra

Orange Winner

Rusty Red

1031

1031

1031

1043

1043

2008

2006

2005

1976

1974

radiat

31.12.2006

2004

30.06.2009

CREASTA COCOȘULUI - Celosia pyramidalys L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Crista

1060

2006

DALIA - Dahlia variabilis L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

d' Unvin

Eleganta

Mignon

Rigoleto

1060

1031

1043

1031

1989

2006

1974

1989

2004

2004

2004

DALIA - Dahlia hibrideu L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Proca

1074

2000

DIMORFOTECA - Dimorphotheca pluvialis Vaill. ex Moench

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Frumoasa zilei

1033

2000

FLOAREA MIRESII - Gypsophila elegans L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Covent Garden

Oana

1033, 1043

1031

1976

2006

2004

FLOARE DE PIATRĂ - Portulaca grandiflora L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Poeta

1031

2006

FLOAREA SOARELUI - Helianthus annuus L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Prințesa

1031

2001

GAROAFE CHABAUD - Dianthus caryophyllus L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Feuerkoning

1033

1976

2004

GAROAFE CHINEZEȘTI - Dianthus chinensis L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Flore Pleno

Heddewiigii

1060

1031

1989

1977

2004

2004

GAZANIA - Gazania splendens L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Fana

1031

2006

GĂLBENELE - Calendula officinalis fl. pl. L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Elegant

Splendid

1031

1024, 1031

1991

1991

radiat

31.12.2006

radiat

31.12.2006

30.06.2009

30.06.2009

GURA LEULUI - Antirrhinum majus L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Blaj

Prințul alb

Schwartzer prinz

1060

1033

1033, 1043,

1060

1981

2000

1974

radiat

31.12.2006

radiat

31.12.2006

30.06.2009

30.06.2009

MĂRĂRIȚE - Cosmos bipinnatus Cav.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Omăt

Senzație

1033

1029

2000

2005

OCHIȘELE - Coreopsis lanceolata L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Favorita

1031

2006

OCHIȘELE - Coreopsis speciosa L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Măgduța

1031

2006

OCHIUL BOULUI - Callistephus chinensis (L.) Nees

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Anca

Bianca

Cora

Duchesse varie

Grand Unicum varie

Proxima

Roșu pitic

Star

Triumf

1060

1031

1031

1031

1031, 1060

1031

1031

1072

1031

1981

2005

2005

1989

1979

2001

1993

1991

1991

radiat

31.12.2006

2004

2004

2004

radiat

31.12.2006

radiat

31.12.2006

30.06.2009

30.06.2009

30.06.2009

PETUNIA - Petunia hybrida var. nana

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Suav

1031

2006

PETUNIA - Petunia hybrida grandiflora Vilm.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Alba

Sorina

1043

1031

1981

2006

radiat

31.12.2006

30.06.2009

PETUNIA - Petunia hybrida pendula Vilm.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Eforie

Superbissima mov

1033, 1060

1060, 1043

1981

1974

radiat

31.12.2006

2004

30.06.2009

PUFULEȚI - Ageratum mexicanum L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Azuriu

Nina

1031

1060

2006

2006

REGINA NOPȚII - Nicotiana affinis T. Moore

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Belli Narcis

1031

1976

2004

SALVIA - Salvia splendens L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Carmen

Gloria

Rocket

Scarlet Piccolo

1031

1060

1031

1043

2006

1981

1976

1976

radiat

31.12.2006

2004

2004

30.06.2009

URZICUȚĂ - Verbena hybrida grandiflora Hort.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Defiance

Splender

1032, 1060

1032

1976

1976

radiat

31.12.2006

radiat

31.12.2006

30.06.2009

30.06.2009

FLORI BIENALE NALBĂ DE GRĂDINĂ - Althae rosea L.(Cav.)

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Doru

Lola

1072

1031

2004

2008

PANSEA - Viola tricolor L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Lac de Constance

1043

1977

2004

PANSEA - Viola tricolor maxima Hort.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Goldgelb

Jupiter

Selecție Blaj mov

1031, 1043

1033, 1043

1060

1977

1977

1993

2004

2004

2004

PĂRĂLUȚĂ - Bellis perennis var. monstruosa L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Pompon

1043

1977

radiat

31.12.2006

30.06.2009

FLORI PERENE GLADIOLA - Gladiolus hibridus L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Alexandra

Aurora

Cipriana

Corona

Cristina

Denisa

Diana

Elena

Gabriela

Ileana

Marina

Mileniu

Olipeta

Ramona

Speranța

Star

1029

1029

1004

1029

1042

1029

1029

1029

1029

1042

1042

1029

1029

1029

1004

1029

2006

2004

2004

2005

1981

2004

2003

2003

2004

1981

1981

2002

2006

2002

2002

2005

2007

radiat

31.12.2006

2007

30.06.2009

LALEA - Tulipa L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Alexandra

București

Bucurie

Catifelat

Demeter

Getica

Luminița

Primăvara

Recunoștință

Suav

Supriză

Teodora

1029

1029

1029

1029

1029

1029

1029

1029

1029

1029

1029

1029

2000

2006

2000

2002

1974

2002

2000

2007

2000

2005

2002

2000

radiat

31.12.2006

30.06.2009

Simple std

Kaufmanniana

Simple std

Darwin H

Darwin

Simple std

Tip crin

Simple td

Simple td

Simple td

Simple std

Simple td

MARGARETĂ - Chrysanthemum leucanthemum L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

De Mai

Diana

1072

1031

2005

2006

RUGI GALBENI - Rudbeckia sp.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Record

1031

2005

STELUȚĂ - Aster novae angliae L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Calea Lactee

Maria

Septembrie

Violeta

1029

1029

1029

1029

2000

1999

2000

1998

2008

SUNĂTOARE - Hypericum perforatum L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Dida

1031

2008

TUBEROZĂ - Polyanthes tuberosa L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maria

1083

2003

PLANTE DE SERĂ ALSTROEMERIA - Alstroemeria aurea L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

King Cardinal

Regina

1038

1038

1977

1977

2004

2004

ANTURIUM - Anthurium andreanum Schott

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Băneasa

Elegant

Lena

Matador

Productiv

Roz 172

Rubin

Succes

Vis

1038

1038

1038

1038

1038

1038

1038

1038

1038

1981

1983

1981

1983

1983

1983

1981

1981

1981

radiat

31.12.2006

2004

radiat

31.12.2006

2004

2004

2004

radiat

31.12.2006

radiat

31.12.2006

radiat

31.12.2006

30.06.2009

30.06.2009

30.06.2009

30.06.2009

30.06.2009

CRIN DE IARNĂ - Hippeastrum hybridum Herb.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Carmin

Stelat

Vals

1038

1038

1038

2004

1989

1989

2004

2004

CRIZANTEMA - Chrysanthemum morifolium Ramat.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

1

2

3

4

5

6

Accent

Andra

Anica

Cătălina

Carmen

Dark Westland

Diane

Doctor Vidrașcu

Doinița

Elena

Escort roth

Fred Shoesmith

Frumoasa Serelor

Homaro

Iulia

Lameet bright

Lucian Corneliu

Miha

Mihaela

Octobre Harvest

Olga

Olimpia

Orizont

Palisade

Profira

Romica

Simona

Tamara

Viorica

White crystal

Zarea

1038

1074

1074

1074

1074

1038

1074

1074

1074

1074

1038

1038

1074

1038

1074

1038

1074

1074

1074

1038

1074

1074

1074

1038

1074

1074

1074

1074

1074

1038

1074

1977

1997

1999

1997

1999

1977

1997

2001

1997

1999

1978

1974

1999

1989

1997

1989

2001

2001

2001

1977

2001

1997

1999

1977

1997

1999

1999

1999

1999

1978

1999

2006

radiat

31.12.2006

radiat

31.12.2006

2006

radiat

31.12.2006

radiat

31.12.2006

2004

2006

2006

radiat

31.12.2006

2004

2006

radiat

31.12.2006

2004

radiat

31.12.2006

2006

30.06.2009

30.06.2009

30.06.2009

30.06.2009

30.06.2009

30.06.2009

30.06.2009

FREZIA - Freesia hybrida Eckl. ex Klatt

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Ballerina

Golden Melody

Inedit

Red Lion

Rosalinde

1038

1038

1038

1038

1038

1976

1976

2004

1977

1977

2004

2004

2004

2004

GAROAFA - Dianthus caryophyllus L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Cosmina

1042

2000

mov-ciclamen

GERBERA - Gerbera Cass.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Dora

Rosamia

1042

1042

2007

2007

PASĂREA PARADISULUI - Strelitzia reginae Ait.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

1

2

3

4

5

6

Ambițios de Băneasa

Elegant de Băneasa

Gemeni

Generos de Băneasa

Original de Băneasa

Prietenos de Băneasa

Semnal

Simbol

Triumf

1038

1038

1038

1038

1038

1038

1038

1038

1038

1989

1989

1989

1989

1989

1989

1983

1981

1981

2004

2004

2004

2004

2004

2004

2004

radiat

31.12.2006

radiat

31.12.2006

30.06.2009

30.06.2009

TUFĂNELE - Chrysanthemum indicum hybridae

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

Comercializare

până la

Observații

Apus

Armonie

Autumnală

Azur

Bicolor

Brigitte

Carmina

Flacăra

Generos

Globul Auriu

Idila

Paloma

Perla Toamnei

Regina

Rose

Splendoarea Toamnei

Toamna

Toamnă Timpurie

Unirea

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

1074

2000

2000

2001

2000

2001

2001

2001

2000

2000

2001

2001

2000

2001

2001

2001

2001

2001

2001

2000

VIOLETA DE AFRICA - Saintpaulia ionantha H.Wendl.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Ni Na

Olimpia

Valeria

1077

1077

1088

2001

2001

2005

ARBUȘTI ORNAMENTALI CAIS - Prunus armeniaca L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Radu

1038

2004

CHIPAROS DE CALIFORNIA - Chamaecyparis lawsoniana (Murr.) Part.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Alumii

Alumii Gold

Elwoodii

1037

1037

1037

2005

2005

2005

CHIPAROS JAPONEZ - Chamaecyparis pisifera Scoz.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Boulevard

1037

2005

CORCODUȘ - Prunus cerasifera Ehrh.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Pissardii

1037

2005

CORN - Cornus alba L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Argenteo Marginata

Gouchaultii

1037

1037

1989

1989

2004

2004

DRACILA - Berberis thunbergii D.C.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Atropurpurea Nana

1037

1989

2004

Berberis vulgaris L.

Kobold

1037

1989

2004

IENUPĂR AMERICAN - Juniperus scopulorum Sarg.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Bogdan

Skyrocket

1038

1037

2006

2005

IENUPĂR - Juniperus sabina L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Fastuos de Băneasa

1038

2004

IENUPĂR - Juniperus communis L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Suecica

1037

2005

IENUPĂR CHINEZESC - Juniperus squamata Buch-Ham.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Meyeri

Pfitzeriana Glauca

Pfitzeriana Aurea

1037

1037

1037

2005

2005

2005

MĂR SIBERIAN - Malus pumila Mill.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Purpurea

1037

2005

MOLID ÎNȚEPĂTOR - Picea pungens Engelm.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Glauca Argentea

1037

2005

NECTARIN - Prunus persica M. var. nucipersica

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Dan

1043

2000

dwarf

PIERSIC - Prunus persica M.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Alizeu

Giuvaer

Livia

Loreta

Paul

Purpuriu

Tonia

Zefir

1043

1043

1043

1089

1043

1043

1038

1043

2002

2002

2007

2005

2000

2002

2004

2002

semi dwarf

dwarf

PRUN - Prunus domestica L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Ali

Alion

1038

1037

2004

2007

PYRACANTHA - Pyracantha Crenatoserrata (Hance) Rehd.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Orange Glow

1037

2005

SALBĂ MOALE - Euonymus fortunei Hand. Mazz.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Emeralde'n Gold

1037

1989

2004

SĂLCIOARĂ - Elaeagnus pungens Thunb.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Maculata Aurea

1037

1989

2004

SCUMPIA - Cotinus coggygria Scop.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Royal Purple

Simfonia verii

1037

1037

1989

2002

2004

SEDUM - Sedum spectabilis

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Barbu

1038

2006

TRANDAFIR - Rosa L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

1

2

3

4

5

6

Algolld

Amurg

Ana

Angela

Auriu de Cluj

Baccara

Bell Angie

Compassion

Carmen

Dame de Coeur

Doamna în mov

Eiffel Tower

Elegant

Europa's Rosen

Garten

Foc de Tabără

Fortuna

Golden Elegance

Golden Fiesta

Incandescent

Intermezzo

Ioana

Judit

Karina

Landora

Laura

Lemon

Luchian

Mariana

Mirela

Mainzer Fastnacht

Mister Lincoln

Mme A. Meilland

Nobilia

Nostalgica

Orange Ace

Parfum

Pascali

Perla

Transilvaniei

Petrina

Red Candy

Română

Romanța

Romstar

Rosabunda

Rosadoll

Rosadora

Rosagold

Rosalba

Rosalinda

Rosana

Rosatop

Rose Gaujard

Rubin

Rusticana

Selena

Simbol

Simfonie

Simina

Sirena

Splendid

Steliana

Super Star

Sutter's Gold

Tannour Star

Tatjana

Vigorosa

Vulcan

Zburlici

1038

1029

1029

1038

1042

1038, 1037,

1042

1038

1038

1042

1038

1042

1038

1029

1038

1042

1029

1042, 1038

1042

1042

1038

1029

1042

1042

1037, 1042

1029

1038

1042

1029

1042

1037, 1038

1038, 1037

1037, 1038

1042

1042

1042

1029

1037, 1038

1042

1042

1042

1042

1029

1042

1042

1042

1042

1042

1029

1042

1029

1042

1038

1029

1042

1029

1029

1042

1042

1029

1042

1042

1038, 1037

1038, 1037

1038

1038

1042

1029

1042

2006

2004

2003

2006

1991

1974

2006

2006

2001

2006

2005

2006

2005

2006

1969

2004

2000

2004

1991

2006

2002

2002

1977

1977

2003

2006

1974

2002

2002

1989

1977

1974

2001

2002

2004

2000

1977

2004

2007

2000

2005

2007

1991

1979

2007

2002

2002

2000

1994

1996

2004

1977

1996

2000

2005

2000

1978

2001

2006

2001

2007

1977

1974

2006

2006

1994

2000

2000

2007

2004

2004

2007

2004

2004

2004

2004

2004

2004

2004

2007

2005

2004

2004

2004

2004

Floribunda, galben

Floribunda, roșu-închis

catifelat

Floribunda, galben-crem-roz

Thea hybrida, roz-lila

Polyantha Floribunda,

galben

Thea hybrida, roșu

Thea hybrida, ciclam-roz

Urcător, roz deschis

Floribunda, roșu

Thea hybrida, bordo-roșu

Thea hybrida, mov

Thea hybrida, lila

Thea hybrida, roz

Floribunda, ciclam-roz

Polyantha Floribunda, roșu

Thea hybrida, roz-intens

Thea hybrida, galben

Parc-peisaj, galben

Thea hybrida, roșu

Thea hybrida, mov

Floribunda, alb-roz

Floribunda, galben-arămiu

Thea hybrida, roz

Thea hybrida, galben

Thea hybrida, roz-orange

Thea hybrida, galben

Polyantha Floribunda, roșu

Thea hybrida, roz liliachiu

Floribunda, galben-crem-roz

Thea hybrida, mov

Thea hybrida, roșu

Thea hybrida, galben

Floribunda, roz pal

Floribunda, roz liliachiu

Thea hybrida, roșu-roz

Thea hybrida, amestec de roz

Thea hybrida, alb

Floribunda, roz-liliachiu

Floribunda, roz ciclam

Semitârâtor Floribunda, roz

Thea hybrida, roșu aprins

Thea hybrida, roșu închis

Thea hybrida, roșu

Polyantha Floribunda, roz

Floribunda, purpuriu roșu

Semitârâtor Floribunda, roz

Floribunda, orange-crem

Floribunda, alb

Polyantha Floribunda, roz

Grandiflora, roz bannan

Floribunda, roșu-carmin închis

Thea hybrida, orange

Thea hybrida, roșu purpuriu

Semitârâtor Floribunda, roz

Floribunda, galben intens

Thea hybrida, roșu

Thea hybrida, alb

Floribunda, roz intens

Floribunda, alb-roz

Floribunda, galben

Thea hybrida, roșu catifelat

Thea hybrida, roz

Thea hybrida, orange

Thea hybrida, roz-roșu

Thea hybrida, bordo

Polyantha Floribunda, roz

Thea hybrida, amestec de roșu

Semitârâtor Floribunda, roz

TUIA - Thuja occidentalis L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Adina

Columnaris

Rheyngold

Silvia

1038

1037

1037

1038

2004

2005

2005

2006

TUIA - Thuja wareana L.

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Anul

reînscrierii

(radierii)

Comercializare

până la

Observații

Cati

1038

2006

LISTA MENȚINĂTORILOR SOIURILOR ÎNREGISTRATE ÎN CATALOGUL OFICIAL MENȚINĂTORI DIN ROMÂNIA

Cod

Denumirea

Adresa

1

2

3

1001

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare

Agricolă Fundulea

Fundulea-915200

Județul Călărași

1002

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Lovrin

Comuna Lovrin-307250

Județul Timiș

1004

Universitatea de Științe Agricole și

Medicină Veterinară

Cluj-Napoca

Cluj-Napoca-400372

Calea Mănăștur nr. 3

Județul Cluj

1005

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Turda

Turda-401100

Str. Agriculturii nr. 27

Județul Cluj

1006

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pajiști Brașov

Brașov-500128

Str. Cucului nr. 5

Județul Brașov

1007

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Podu Iloaiei

Podu Iloaiei-707365

Str. Națională de Sus nr. 178

Județul Iași

1008

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare

pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr

Brașov

Brașov-500470

Str. Fundăturii nr. 2

Județul Brașov

1010

Stațiunea Cercetare-Dezvoltare pentru Plante

Medicinale și Aromatice

Fundulea

Fundulea-915200

Județul Călărași

1011

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Teleorman

Comuna Drăgănești Vlașca-147135

Județul Teleorman

1013

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pajiști Timișoara

Timișoara-300703

Calea Urseni nr. 32

Județul Timiș

1016

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pajiști Vaslui

Vaslui-730006

Str. Ștefan cel Mare nr. 256

1018

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Secuieni

Comuna Secuieni-617415

Județul Neamț

1026

Universitatea Agronomică și de Medicină

Veterinară-Stațiunea Didactică Iași

Iași-700490

Aleea Sadoveanu nr. 3

Județul Iași

1029

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru

Legumicultură și Floricultură Vidra

Vidra-077185

Județul Ilfov

1030

S.C. SUPERSEM S.A. Arad

Arad-310227

Calea Timișorii nr. 212

Județul Arad

1031

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Legumicultură

Bacău

Bacău-600388

Calea Bârladului nr. 220

Județul Bacău

1033

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Legumicultură

Buzău

Buzău-120024

Str. Mesteacănului nr. 23

Județul Buzău

1034

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Legumicultură

Iernut

Iernut-545100

Str. T. Vladimirescu nr. 4

Județul Mureș

1035

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Legumicultură Ișalnița

Ișalnița-207340

Județul Dolj

1037

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pomicultură Pitești-Mărăcineni

Comuna Mărăcineni-117450

Județul Argeș

1038

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pomicultură

Băneasa

București-013811

B-dul Ion Ionescu de la Brad

nr. 4, Sector 1

1039

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pomicultură

Bihor

Oradea-410155

Str. D. Bolintineanu nr. 1

Județul Bihor

1040

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pomicultură

Bistrița

Bistrița

Drumul Dumitrei Nou nr. 3

Județul Bistrița Năsăud

1042

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pomicultură

Cluj

Cluj-Napoca-400457

Str. Horticultorilor nr. 5 CP-1-86

Județul Cluj

1043

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pomicultură

Constanța

Comuna Valu lui Traian-907300

Str. Pepinierei nr. 1

Județul Constanța

1045

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pomicultură

Fălticeni

Fălticeni-725200

Str. Plutonier Ghiniță nr. 10

Județul Suceava

1046

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pomicultură

Geoagiu

Geoagiu-335400

Str. Românilor nr. 141

Județul Hunedoara

1047

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pomicultură

Iași

Iași-700620

Șoseaua Voinești nr. 175

Județul Iași

1049

Stațiunea de Dezvoltare Pomicolă Satul

Satu Mare

Decebal-447356

Drumul Carei nr. 214

Județul Satu Mare

1051

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare

Horticolă

Târgu Jiu

Târgu Jiu-210149

Calea București nr. 72

Județul Gorj

1052

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pomicultură

Vâlcea

Râmnicu Vâlcea

Calea lui Traian nr. 464

Județul Vâlcea

1053

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Comuna

Pomicultură Voinești

Voinești-137525

Județul Dâmbovița

1054

Stațiunea de Dezvoltare Pomicolă

Vrancea

Focșani-620034

Str. Cuza Vodă nr. 72

Județul Vrancea

1057

S.C. SCIPOMAR - SA

Baia Mare

Baia Mare-430061

Str. Victoriei nr. 232

Județul Maramureș

1059

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru

Viticultură și Vinificație Valea Călugărească

Valea Călugărească-107620

Județul Prahova

1060

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Viticultură și Vinificație

Blaj

Blaj-515400

Str. Gheorghe Barițiu nr. 2

Județul Alba

1062

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Viticultură și Vinificație

Drăgășani

Drăgășani-245700

Str. Gib Mihăiescu nr. 64

Județul Vâlcea

1064

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Viticultură și Vinificație

Iași

Iași-700489

Aleea M. Sadoveanu nr. 48

Județul Iași

1065

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Comuna

Viticultură și Vinificație Miniș

Ghioroc-317135

Județul Arad

1066

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Viticultură și Vinificație Murfatlar

Oraș Basarabi-905100

Județul Constanța

1067

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Viticultură și Vinificație

Odobești

Odobești-625300

Str. Ștefan cel Mare nr. 61

Județul Vrancea

1068

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Comuna

Viticultură și Vinificație Pietroasa

Pietroasele-127470

Județul Buzău

1069

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare

pentru Biotehnologii în Horticultură Ștefănești

Comuna Ștefănești-117715

Județul Argeș

1070

S.C. "SERICAROM" - S.A.

Filiala de cercetare - proiectare

București-013685

Șos. București-Ploiești nr. 69

Sector 1

1072

S.C. UNISEM SA

București

București-020071

Str. M. Eminescu nr. 57

Sector 2

1073

Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Comuna

Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni

Dăbuleni-207220

Județul Dolj

1074

Grădina Botanică

Iași

Iași-700487

Str. Dumbrava Roșie nr. 7-9

Județul Iași

1077

Butnaru Gallia

Timișoara-300024

Str. Beethoven nr. 4

Județul Timiș

1078

S.C. ITC - SRL

București-011464

B-dul Mărăști nr. 61, Sector 1

1081

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare

Delta Dunării

Tulcea-820112

Str. Babadag nr. 165

Județul Tulcea

1082

S.C. Sempaj S.A.

Buzău

Buzău-120024

Str. Lt. col. Gh. Iacob nr. 2

Județul Buzău

1083

Ene Lucian

Com. Stoenești Florești-087078

Județul Giurgiu

1084

Kiskun România SRL

Biharia-417050

Str. Salcâmilor nr. 10

Județul Bihor

1086

S.C. Galaxy Tabacco S.A. București

Sucursala Centrală de Cercetări pentru

Cultura și Industrializarea Tutunului București

București-013721

B-dul Regiei nr. 2

Sector 6

1087

Limagrain România SA

Otopeni-075100

Șoseaua București Ploiești km 15.2

Județul Ilfov

1088

Sărac Ioan

Timișoara-300637

Str. Felix nr. 21

Județul Timiș

1089

Cepoiu Nicolae

București-061676

Str. C. Titel Petrescu nr. 9

Sectorul 6

1091

SC Romsiz Ghimbav

Ghimbav-507075

Calea Făgărașului

Nr. 44

Județul Brașov

1092

Popandron Niculai

București-032334

Str. Valea Buzăului nr. 12 bl. G29

Sector 3

1093

SC Mefim Agro SRL

Craiova-200106

Str. Viilor nr. 35

Județul Dolj

1094

SC Milenium Com SRL

Voluntari-077190

Intrarea Becleanului nr. 33

Județul Ilfov

1095

SC FRUCTEX SA

Bacău-600378

Calea Romanului nr. 237

Județul Bacău

1096

S.C. RomAgrico S.R.L.

Covasna-527190

Zăbala nr. 227

Județul Covasna

MENȚINĂTORI DIN STRĂINĂTATE ┌────┬───────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────┐ │Cod │

Denumirea │

Adresa │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2005│Dekalb Genetics Corporation │3100 Sycamore Road, │ │ │ │60115, DEKALB, Illinois │ │ │ │USA │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2007│Ses Europe NV/SA │Industriepark, Soldatenplein Z2, 15, │ │ │ │B-3300 Tienen, │ │ │ │Belgium │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2008│Danisco - A/S Maribo Seed │Hojbygardvej 14, │ │ │ │DK 4960 Holeby, │ │ │ │Denmark │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2009│Saatzucht Quedlinburg GmbH │Erwin-Baur │ │ │ │06484 Str. 23 │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2011│S.A. Florimond Desprez │B.P. 41, F-59242, Cappelle en Pevele │ │ │ │France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2012│Institute of Field and Vegetable Crops │Maksima Gorkog 30, │ │ │ │21000 Novi Sad, │ │ │ │SERBIA AND MONTENEGRO │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2014│Agrico │PO Box 70, 8300 AB Emmeloord │ │ │ │Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2016│Seminis Vegetable Seeds │Westeinde 161/PO 22 │ │ │(Royal Sluis) │1600 AA Enkhuizen │ │ │ │Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2018│Novartis Seeds BV │Westeinde 62/PO Box 2 │ │ │Vegetables & Flowers │1600 AA Enkhuizen, Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2019│Enza Zaden BV │PO Box 7 Enkhuizen │ │ │ │1600 AA Enkhuizen │ │ │ │Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2020│De Ruiter Seeds │Hoekeindsweg 39 │ │ │ │PO Box 4 Bleiswijk, 2665 Z.G. │ │ │ │Bleiswijk Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2023│D.J. Van der Have BV │Postbus 1, │ │ │ │4420 AA Kapelle, │ │ │ │Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2027│Bejo Zaden │PO Box 50 Tramban 1 │ │ │ │Warmenhuizen 1749 ZH/1749 CZ │ │ │ │Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2028│Clause International Semences │1, Avenue Lucien Clause │ │ │ │F-91221 Bretigny sur Orge Cedex │ │ │ │France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2030│Germicopa SA │8, Rue Olivier de Serres │ │ │ │F-29334 Quimper Cedex │ │ │ │France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2032│KWS SAAT AG. │Postfach 14 63, D-37555, │ │ │ │Einbeck │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2035│Saatzucht Aschersleben │Albert Drosihn Str. 9 Aschersleben │ │ │GmbH │Aschersleben-06449 │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2036│Asgrow Seed Company │2605 East Kilgore Road, │ │ │ │Kalamazoo, MI 49002, USA │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2037│Pop Vriend BV │PO Box 5 │ │ │ │1619 ZG Andijk │ │ │ │Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2038│Clause International Semences │1, Avenue Lucien Clause │ │ │(Davis, California - USA) │F-91221 Bretigny sur Orge Cedex │ │ │ │France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2039│Larsen Seeds │Cikorievej 68 A │ │ │ │DK-5220 Odense-S0 │ │ │ │Denmark │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2043│Cereal Research Non-Profit Company │P.O. Box 391, H 6701 │ │ │Szeged │Szeged, │ │ │ │Hungary │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2044│Asgrow - France S.A. │Avenue Felix Louat, B.P. 80, F-60304 │ │ │ │Senlis Cedex, │ │ │ │France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2045│Kiskun Research Center │Halas Fuses Puszta 42, │ │ │ │H-6400 Kiskun, Hungary │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2046│Delitzsch Pflanzenzucht GmbH │Wohlde, Postfach 12 94, │ │ │ │D-29297, Bergen │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2047│Kutnowska Hodowla Buraka Cukrowego │Ul. Prezemyslowa 5, PL-99-300, │ │ │ │Kutno │ │ │ │Poland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2048│Den Hartigh BV │PO Box 3, Vaartweg 44, 8300 AA │ │ │ │Emmeloord │ │ │ │Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2051│P.H.R.O. │ul. Zbicka 32 Krzeszowice │ │ │ │Krzeszowice 32-065 │ │ │ │Poland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2052│Zeraim Gedera │PO Box 103 │ │ │ │Gedera 70750, Israel │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2055│Norika │Parkweg 4, D-18190 │ │ │ │Grob Lusewitz │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2056│Agricultural Research Institute of │Brunszvik u. 2, PO Box 19, │ │ │the Hungarian Agricultural Academy of │Martonvasar, H 2462, │ │ │Sciences Martonvasar │Hungary │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2059│DLF Trifolium A/S │Hoejerupvej 31, PO Box 19 │ │ │ │DK 4660 Store Heddinge │ │ │ │Denmark │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2060│Union de Cooperatives │Rue Gaspard Monge │ │ │Agricoles des Semences │Zone Industrielle Sud, F-13200-Arles │ │ │de Provences (UCASP) │France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2061│INRA (Institut Național de la │B.P. 46 chemin de la Petite Miniere │ │ │Recherche Agronomique), │78042 Guyancourt Cedex │ │ │C/O Agri Obtentions S.A. │France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2063│Agroszemek Kft │Sandor u. 6 H - 6723 │ │ │ │Szeged │ │ │ │Hungary │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2064│DLF Trifolium S.R.O. │Zivotice CZ 742-47 HI │ │ │Plant Breeding Station │Czech Republic │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2065│Saatbau Linz │Schirmerstrasse 19 │ │ │ │A-4021 Linz │ │ │ │Austria │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2066│Malopolska Hodowla Roslin HBP │Ul. Zbozowa 4, PL-30-002 Krakow, │ │ │Spolka z.o.o. │Poland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2067│Cox Farms. Inc │7484 Country RD 750 North Gaston │ │ │ │IN 47342 - 9710, North Gaston, USA │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2068│Imperial Holly Corporation │20500 Holly Dr., PO Box 60 │ │ │ │CA 95378, Tracy, USA │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2069│University of Verszprem Gerorgikon │Kesthely │ │ │Faculty of Agriculture │Hungary │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2070│Monsanto S.A.S. │Croix de Pardies │ │ │ │F-40300 Peyrehorade │ │ │ │France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2071│SEMO S.R.O. │Smrzice 414, CZ - 798 17 │ │ │ │Czech Republic │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2072│Fr. Strube Saatzucht KG, Sollingen │PO Box 1353, D-38358, │ │ │ │Schoningen │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2073│Vegetable Crops Research Institute │Meszoly Gyula ut 6 Kecskemet, 6000 │ │ │Corporation (Zki Rt) │Hungary │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2075│Saatzucht Fritz Lange KG │Gutenberg str. 10 │ │ │ │D - 23611 Bad Schwartan │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2076│Koipesol Semillas SA │Avd San Francisco Javier 24, │ │ │ │E-41018 Sevilla │ │ │ │Spain │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2077│Syngenta Seeds AB │PO Box 302, │ │ │ │S-261 23 Landskrona, │ │ │ │Sweden │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2079│Barenbrug Research │Duitsekampweg 60 │ │ │ │6874, BX Wolfheze │ │ │ │Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2080│Monsanto SAS │Domaine de Mercie, │ │ │ │F-82170 - Monbequi │ │ │ │France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2081│Monsanto SAS │1 Rue Jacques Monod │ │ │ │Europarc du Chene │ │ │ │69673 Bron Cedex │ │ │ │France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2082│Syngenta Seeds SA │12 chemin de l'Hobit BP 27, │ │ │ │F-31790, SAINT-SAUVEUR, │ │ │ │FRANCE │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2084│Euralis Semences S.A. │Avenue Gaston Phoebus, │ │ │ │F-64231 Lescar Cedex, │ │ │ │France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2088│Sudwestsaat GBR │IM Rheinfeld 1-13 │ │ │ │D - 76437 Rastatt │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2089│Kuhn & Co International BV │Peter Vineloolaan 20 │ │ │ │4611 An Bergen op Zoom │ │ │ │Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2090│Raps Gbr Saatzucht │Lundsgaarder Weg 1, │ │ │ │D - 24977 Grundhof │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2095│Dahnfeldt │Faaborgvej 248 B │ │ │ │Postbox Box 185 │ │ │ │DK-5100 Odense C │ │ │ │Denmark │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2097│Pioneer Hi-Bred Services GmbH │Pioneer Strasse Industriegelaende │ │ │ │A-7111 Parndorf, Austria │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2098│Rustica │Domaine de Sandreau │ │ │ │F-31700 Mondonville, France │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2099│Norddeutsche Pflanzenzucht │Hohenlieth │ │ │Hans-Georg Lembke KG │D-24363 Holtsee │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2100│W. von Borries Eckendorf GmbH & Co │Bielefelder Str. 223 │ │ │ │D-33818 Leopoldshohe │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2101│R2n │Avenue Saint Pierre, Site de │ │ │ │Bourran BP 3336, F-12033 │ │ │ │RODEZ, CEDEX 09, FRANCE │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2103│NORDSAAT Saatzuchtgesellschaft GmbH │Hauptstrasse 1 │ │ │ │D-38895 Bohnshausen, Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2104│Nickerson UK Ltd. │Market Rasen, LINCOLN Rothwell, │ │ │ │Lincs. LN7 6DT, UK │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2105│Station Federale des Recherches │Postfach 16, 1567 Delley CH │ │ │Agronomiques Changings RAC and DSP Ltd.│Switzerland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2106│Agromag Kft │Josika U. 10 │ │ │ │H-6722 Szeged │ │ │ │Hungary │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2107│Dr. J. Ackermann & Co │Ringstr. 17 │ │ │ │D-94342 Irlbach/Straubing │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2109│Bolyi Mezogazdasgi │Ady Endre U. 21 │ │ │Termelo es Kereskedelmi RT │H-7754 Boly │ │ │ │Hungary │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2111│Limagrain Verneuil Holding │BP 115, F - 63203 │ │ │ │Riom Cedex, │ │ │ │FRANCE │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2112│KWS MAIS GMBH │Grimsehlstr. 31 │ │ │ │D-37574 Einbeck │ │ │ │Germany │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2113│Innoseeds bv │PO Box 10000 │ │ │ │5250 GA Vlijmen │ │ │ │Holland │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2114│Kecskes Jozsef │Beke ut. Dunaegyhaza, HU-6325 │ │ │ │Hungary │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2117│Hollar Seed Company Inc. │PO Box 106 │ │ │ │81067-0106 Rocky Ford │ │ │ │Colorado, USA │ ├────┼───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────┤ │2118│Geosemselect Ltd │Mladost 3, bl. 314, entr. 4 │ │ │ │1712 - Sofia │ │ │ │Bulgary │ └────┴───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────┘

Anexa 2

Lista soiurilor care au primit derogare de la comercializare pe teritoriul României până în anul 2009*) ____________

Notă

*) În conformitate cu Decizia Comisiei Europene 2007/69/EC din 18 decembrie 2006 autorizând România să amâne aplicarea unor prevederi ale Directivei 2002/53/EC cu privire la comercializarea semințelor unor soiuri din speciile de plante agricole, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 32/167 din 6.02.2007

Articolul 1

(1) Prin derogare de la articolele 4 (1), 7 și 11 ale Directivei 2002/53/EC, transpusă în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1348/2005, se amână pentru o perioadă de trei ani de la data aderării, aplicarea acestei directive cu privire la comercializarea pe teritoriul României a seminței soiurilor înscrise în lista de mai jos:

Denumirea soiului

Menținătorul

Anul

înregistrării

Observații

GRÂU - Triticum aestivum L. emend. Fiori et Paol.

Albota

Aniversar

Apullum

Ardeal 1

Arieșan

Beti

Boema

Briana

Ciprian

Crina

Crișana

Delabrad

Dor

Drobeta

Dropia

Dumbrava

Eliana

Esențial

Faur

Flamura 85

Gabriela

Gasparom

Gruia

Iași 2

Kraljevica

Kristina

Ljiljana

Lovrin 34

Mina

Moldova 83

Pădureni (ant. Rubin)

PKB Romansa

Romulus

Sonata

Speranța

SV99

Șimnic 30

Trivale

Turda 95

Turda 2000

Voroneț

1019

1003

1005

1001

1005

1007

1001

1015

1002

1001

1021

1001

1001

1003

1001

1005

1007

1003

1001

1001

1007

1003

1001

1007

2042

2074

2012

1002

2012

1007

1005

2074

1002

2012

1005

1003

1015

1019

1005

1005

1003

1986

1986

1992

1999

1985

2004

2000

2004

2003

2001

2005

2002

2002

2003

1993

2003

1998

2001

2004

1989

1992

1998

2005

2002

1998

2004

2006

1981

2006

1983

1998

2006

1998

2006

1987

1998

1987

1991

1995

2000

2004

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) radiat 30.06.2008**)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (9)

(8) (8)

(8) (9)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

GRÂU DURUM - Triticum durum Desf.

Condurum (ant. Condur)

Grandur

Pandur

1001

1001

1001

1999

2005

1996

(8) (8)

(8) IARBĂ DE SUDAN - Sorghum sudanense (Piper) Stapf.

Sabin

Sorin

1001

1001

2003

2001

OREZ - Oryza sativa L.

Brăila

Dunărea

Elida

Magic

Polizești 28

Speranța

Zefir

1012

1001

1001

1001

1012

1001

1001

1985

1998

2001

2005

1978

1994

2003

ORZ - Hordeum vulgare L.

1. Orzoaică

Andreea

Bogdana (ant. Avânt)

Capriana

Daciana

Hașdate (ant. Aura)

Jubileu

Kristal

Laura

Maria

NS 525

NS 529

Romanița

Stindard

1001

1003

1005

1005

1005

1005

2042

1001

1003

2012

2012

1005

1003

1994

2001

2002

1999

1992

2003

1998

1992

1998

2006

2006

2004

2003

(8) (9)

(9) (9)

(9) (9)

(8) radiat 30.06.2008**)

(8) (9)

(8) (8)

(9) (9)

2. Orz

Amical (ant. Adi)

Andrei

Compact

Dana

Liliana

Mădălin

NS 313

Orizont

Regal

Univers

1001

1001

1001

1001

1001

1001

2012

1001

1001

1001

1993

1998

1998

1993

2003

1994

2006

1996

2000

2004

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

OVĂZ - Avena sativa L.

Jeremy

Mureș

Lovrin 1

Lovrin 27

1002

1005

1002

1002

2005

1991

2002

2005

(9) (9)

(9) (8)

PORUMB - Zea mays L.

Andreea

Boris 5

Brateș

Campion

Cera 6

Cera 9

Cera 10

Ciclon

Dacic

Dama

Danubian (ant. Danubiu)

F425M

Falco

Faur

Fulger

Fundulea 322

Fundulea 365

Fundulea 376

Fundulea 475M

Fundulea 515 (ant. Premier)

Fundulea 540 (ant. Granit)

Fundulea 625

Generos

GS307

GS308

Kiskun 4230

Kiskun 4255

Kiskun 4297

Kiskun 4344

Kiskun 4380

Kiskun Aliz

Kiskun Blako

Kiskun Cilike

Kiskun Dori

Kiskun Ermina

Kiskun Galja

Kiskun Gitta

Kiskun Kristof

Kiskun Natalie (ant. Natalie)

Kiskun Nusi

Kiskun Olika

Kiskun Piros

Kiskun Reni

Kiskun Roy

Kiskun Szoliani

Kiskun Tamara

Kiskun Vanda

Kiskun Vivien

Kiskun Xintia

Klausen

Krisztina

Laurina

Lorenca

Lovrin 400

Milcov

Mv Major

Neptun

NS300

NS355

NS540

NSSC420YU

Octavian

Oituz

Olimpius (ant. Olimp)

Olt

Ozana (ant. Dana)

Paltin

Pamela

Panciu

Partizan

Patria

Podu Iloaiei 110

Rapid

Rapsodia

Rodna

Stanisa

Star

Szegedi SC 276

Szegedi SC 516

Turda 145

Turda 165

Turda 167

Turda 200

Turda 201

Turda Favorit

Turda Mold 188

Turda Star

Turda Super

Turda SU181

Turda SU182

Turda SU210

ZP278

ZP335

ZP394

ZP409

ZP434

ZP471

ZP488

ZP684

1002

2074

1001

1001

2102

2102

2102

1001

1001

2056

1001

1001

2088

1001

1001

1001

1001

1001

1001

1001

1001

1001

1001

2093

2093

2045

2045

2045

2045

2045

1084

1084

1084

1084

2045

1084

2045

2045

2045

1084

2045

1084

1084

2045

1084

1084

1084

2045

2045

2032

1084

2045

2045

1002

1001

2056

1001

2012

2012

2012

2012

1001

1001

1001

1001

1007

1001

2086

1001

1001

2086

1007

1001

1001

2086

2074

1001

2043

2043

1005

1005

1005

1005

1005

1005

1005

1005

1005

1005

1005

1005

2025

2025

2025

2025

2025

2025

2025

2025

1992

2005

2003

1998

2005

2005

2005

1991

1991

2003

1993

2006

2005

1998

1998

1990

1990

1990

2004

2001

1996

1978

2002

2004

2004

1999

1998

1998

1999

1999

2004

2004

2004

2004

2006

2004

2006

2006

2001

2004

2006

2004

2004

2006

2004

2004

2004

2006

2006

2005

2003

2001

2000

1969

1999

2001

1998

2000

2003

2003

1994

1993

1999

2002

1993

1995

1999

2003

2000

1998

2003

1990

1991

1995

2003

2002

2001

2001

1999

2004

2002

1998

1976

2002

2001

2001

2005

1996

2000

2000

2000

2002

1995

2000

1999

2001

1998

2000

2004

S

S

S

S

S

S

S

D

S

S

S

S

T

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

T

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

T

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

T

S

S

S

T

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

T

T

D

T

S

T

T

T

S

S

T

S

S

S

T

S

S

S

S

300

600

400

500

400

500

600

200

500

200

400

300

500

500

400

400

600

500

300

400

500

600

500

600

600

300

300

400

400

400

200

300

300

200

100

300

100

100

100

300

200

200

300

200

200

400

200

200

200

600

200

200

200

500

300

300

300

400

500

500

400

500

300

300

400

200

400

500

400

400

200

200

400

400

400

400

500

2000

500

200

200

200

200

200

300

200

300

200

200

200

300

300

400

400

500

500

400

400

600

(15) radiat 30.06.2008**)

radiat 30.06.2008**)

radiat 30.06.2008**)

radiat 30.06.2008**)

radiat 30.06.2008**)

radiat 30.06.2008**)

SECARĂ - Secale cereale L.

Suceveana

1003

1996

(8) SORG - Sorghum bicolor (L.) Moench

Andrea

Donaris

Dorina

F135ST

Fundulea 21

Fundulea 32

Marina

Regina

Siret

2063

1001

2012

1001

1001

1001

2012

2012

1001

2001

2003

2000

2004

1979

1979

2001

2001

1996

H S (17)

radiat 30.06.2008**)

(19) (19)

(20) H S (17)

H S (17)

(19) (19)

(19) HIBRIDUL SORG X IARBĂ DE SUDAN - Sorghum bicolor (L.) Moench

x Sorghum sudanense (Piper) Stapf

Catinca (ant. Tinca)

Fundulea 235 (ant. Tereza)

1001

1001

1998

2003

TRITICALE - x Triticosecale Witt.

Gorun

Haiduc

Plai

Silver

Stil

Trilstar

Țebea

1001

1001

1001

1003

1001

1001

1005

2005

2006

1992

1992

2003

2001

1991

(8) (8)

(8) (8)

(8) (8)

(9) ALUNE DE PĂMÂNT - Arachis hypogea L.

Solar

Venus

1079

1079

1999

1999

CÂNEPĂ - Cannabis sativa L.

Diana

Zenit

1018

1018

2001

2000

(21) (21)

IN - Linum usitatissimum L.

Ada

Adria

Alexin

Alin

Bazil

Betalisa (ant. Elisa)

Codruța

Cosmin

Cristina

Ferdinand (ant. Carolina)

Floriana

Florinda

Fluin

Iunia 96

Louis

Luncavăț (ant. Elena)

Martin

Monica

Nineta

Paula

Radu

Rareș

Sabena

Șumuleu

Vasilelin (ant. Iordan)

1003

1001

1001

1017

1017

1017

1017

1017

1001

1017

1001

1001

1001

1001

1017

1017

1017

1017

1001

1017

1017

1017

1017

1022

1017

2000

1998

1999

1999

2000

2001

1995

1999

2003

1998

1998

1999

2000

2000

2000

1998

2000

1998

2001

2003

2001

1999

2000

2001

1999

(23) (23)

(24) (23)

(23) (23)

(23) (23)

(24) (23)

(24) (24)

(24) (24)

(23) (23)

(23) (23)

(23) (23)

(23) (23)

(23) (23)

(23) MUȘTAR ALB - Sinapis alba L.

Alex

Petrana

1090

1090

2006

2006

RAPIȚĂ - Brassica napus L. partim.

Diana

Doina

Perla

1078

1078

1078

2006

2006

2006

(8) (24) (25)

(8) (24) (25)

(8) (24) (25)

SOIA - Glycine max. (L.) Merrill

Balkan

Columna

Daciana

Danubiana

Eugen

Felix

Granat (ant. Agat)

Kiskun Daniela

Onix

Perla

Proteinka

Românesc 99

Safir

Stâne 2250

Triumf

Venera

2012

1001

1001

1001

1005

1005

1005

2045

1005

1005

2012

1001

1005

2049

1001

2012

2003

1995

2006

1983

2002

2005

1998

2002

2002

1994

2002

1999

2000

1998

1996

2004

I

0

0

I

00

00

00

00

radiat 30.06.2008**)

00

000

0

00

00

II

radiat 30.06.2008**)

I

II

ȘOFRĂNEL - Carthamus tinctorius L.

CW1221

CW4440

2110

2110

2000

2000

CARTOF - Solanum tuberosum L.

Alina

Alize (ant. Amelia)

Amicii

Astral N

Armonia

Christian

Claudiu

Coval

Cristela

Dacia

Dragomirna

Dumbrava

Eterna

Frumoasa

Harghita

Ioana

Loial

Luiza

Magic

Mikel

Milenium

Moldovița

Nana

Nativ

Nemere

Productiv

Rapsodia

Rasant

Redsec

Robusta

Roclas

Rozal

Ruxandra (ant. Nicoleta)

Speranța

Star

Tâmpa

Tentant

Timpuriu de Brașov

Transilvania

1003

1008

1022

1003

1076

1008

1003

1076

1008

1008

1003

1008

1022

1022

1022

1076

1003

1076

1003

1076

1076

1003

1008

1022

1076

1076

1003

2055

1076

1022

1008

1022

1008

1076

1076

1008

1022

1008

1008

2003

1999

2003

2001

2003

1999

2003

1999

1999

2002

2000

2003

1998

1999

1999

2003

2004

2000

2001

2004

2000

2000

1999

2000

1999

2001

2002

1999

1999

1998

1994

2003

1999

2003

2004

2000

2001

2001

2006

stm

std

stm

stm

std

std

stm

std

std

stm

std

stm

stm

stm

std

std

std

std

stm

td

std

stm

std

stm

std

std

stm

stm

radiat 30.06.2008**)

std

std

tm

std

std

std

td

std

stm

stm

std

SFECLĂ DE ZAHĂR - Beta vulgaris L.

Graf

2068

2001

P m (4)

radiat 30.06.2008**)

SFECLĂ FURAJERĂ - Beta vulgaris L.

Lovrin 515

Lovrin 628

1002

1002

2002

2002

T M (6)

D M (1)

BOB - Vicia faba L. var. major Harz

Montana

1003

2000

FIRUȚĂ - Poa pratensis L.

Colina (ant. Fima)

GOLOMĂȚ - Dactylis glomerata L.

Magda

Marius (ant. Adrian)

Ovidiu

Poiana

Regent

Simina

1006

1001

1001

1006

1006

1006

2004

2002

1994

1982

1998

2005

LUCERNĂ - Medicago sativa L.

Adin

Alina

Carina

Cosmina

Daniela (ant. Dana)

Dorinela (ant. Dorina)

Granat

Magnat

Mădălina

Opal (ant. Topaz)

Sandra

Satelit

Sigma

Tamas

1001

1001

1001

1001

1001

1001

1001

1001

1001

1001

1001

1001

1001

2063

2006

2001

2006

2004

2000

2002

1998

1996

2002

1994

2003

1998

1995

2001

radiat 30.06.2008

LUPIN ALB - Lupinus albus L.

Medi

1017

1994

MAZĂRE - Pisum sativum L.

Aurora

Dorica (ant. Dora)

Mona

Vedea

1001

1005

1001

1011

2005

1989

1999

1991

(9) (9)

(9) (9)

PĂIUȘ ÎNALT - Festuca arundinacea Schreber

Adela

Vio

1006

1085

2001

2004

PĂIUȘ DE LIVEZI - Festuca pratensis Hudson

Postăvar

Tâmpa

Transilvan

1006

1006

1006

1996

1989

1988

PĂIUȘ ROȘU - Festuca rubra L.

Feruma

Măgurele 23 (ant. Pastoral)

Peisaj (ant. Tedi)

1006

1006

1006

1983

1993

2005

gz

RAIGRAS ARISTAT - Lolium multiflorum Lam.

Ancuța (ant. Anca)

Iuliana (ant. Iulia)

1001

1001

1993

1998

T

T

RAIGRAS HIBRID - Lolium x boucheanum Kunth.

Cătălin

Florin

1001

1001

2004

1998

RAIGRAS PEREN - Lolium perenne L.

Martarom (ant. Marta)

Măgura

1013

1006

1981

1998

TIMOFTICĂ - Phleum pratense L.

Horia

Rarău

Tirom

1003 2

1003 2

1006 1

002

002

979

TRIFOI ALB - Trifolium repens L.

Carmencita (ant. Carmen)

Carpatin

Danitim

Miorița

1013

1006

1013

1006, 1013

1996

1996

2004

1989

TRIFOI DE ALEXANDRIA - Trifolium alexandrinum L.

Viorel

1001

2005

TRIFOI ROȘU - Trifolium pratense L.

Novac

Rotrif (ant. Roza)

Sătmărean

1017

1017

1017

2004

1999

2001

T

D

T

GULIE FURAJERĂ - Brassica napus L.

var. napobrassica (L.) Rchb.

Ana Maria

Montana

1003

1003

2002

2004

__________

Notă

**) Activarea art. 36 lit. c din Legea nr. 266/2002 pentru nedepunerea seminței în colecția națională de referință sau pentru necompletarea "Cererii de testare" cu "Chestionarul tehnic", conform Ordinului ministrului nr. 1348/2005.

(2) - Menținătorii soiurilor înscrise în Lista soiurilor care au primit derogare pentru comercializare pe teritoriul României până în anul 2009 sunt următorii:

Cod

Denumirea

Adresa

1

2

3

1001

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare

Agricolă Fundulea

Fundulea-915200

Județul Călărași

1002

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Lovrin

Comuna Lovrin-307250

Județul Timiș

1003

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Suceava

Suceava-720262

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 15

Județul Suceava

1005

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Turda

Turda-401100

Str. Agriculturii nr. 27

Județul Cluj

1006

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pajiști Brașov

Brașov-500128

Str. Cucului nr. 5

Județul Brașov

1007

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Podu Iloaiei

Podu Iloaiei-707365

Str. Națională de Sus

nr. 178 Județul Iași

1008

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare

pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr

Brașov

Brașov-500470

Str. Fundăturii nr. 2

Județul Brașov

1011

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Teleorman

Comuna Drăgănești Vlașca- 147135 Județul Teleorman

1012

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Brăila

Brăila

Șoseaua Vizirului km 9

Județul Brăila

1013

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pajiști Timișoara

Timișoara-300703

Calea Urseni nr. 32

Județul Timiș

1015

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Șimnic

Șimnic-200004

Județul Dolj

1017

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Livada

Comuna Livada-447180

Str. Baia Mare nr. 7

Județul Satu Mare

1018

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Secuieni

Comuna Secuieni-617415

Județul Neamț

1019

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Pitești

Albota-117030

Județul Argeș

1021

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă

Oradea

Oradea-410223

Calea Aradului nr. 5

Județul Bihor

1022

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Cartof Miercurea Ciuc

Miercurea Ciuc-530240

Str. Progresului nr. 22

Județul Harghita

1076

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Cartof

Târgu Secuiesc

Târgu Secuiesc-525400

Str. Ady Endre nr. 55

Județul Covasna

1078

S.C. ITC - SRL

București-011464

B-dul Mărăști nr. 61,

Sector 1

1079

Universitatea din Craiova,

Facultatea de Agricultură

Craiova-200583

Str. Libertății nr. 15

Județul Dolj

1084

Kiskun România SRL

Biharia-417050

Str. Salcâmilor nr. 10

Județul Bihor

1085

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pajiști

Jucu

Jucu-407350

Str. Dejului nr. 42

Județul Cluj

1090

SC MAV COMERȚ SRL

București-011464

B-dul Mărăști nr. 61

Sector 1

2012

Institute of Field and Vegetable Crops

Maksima Gorkog 30,

21000 Novi Sad,

Serbia and Montenegro

2025

Maize Research Institute Zemun Polje

Slobodana Bajica 1,

11080 Zemun, Beograd,

Serbia and Montenegro

2032

KWS SAAT AG.

Postfach 14 63, D-37555,

Einbeck

Germany

2042

Center for Agricultural and

Technological Research

Zajecar

Serbia and Montenegro

2043

Cereal Research Non-Profit Company

Szeged

P.O. Box 391, H 6701

Szeged,

Hungary

2045

Kiskun Research Center

Halas Fuses Puszta 42,

H-6400 Kiskun, Hungary

2049

Stâne Seeds Company

2225 Loredo Trail,

Adel, IA-50005-9477, USA

2055

Norika

Parkweg 4,18190

Grob Lusewitz

Germany

2056

Agricultural Research Institute of

the Hungarian Agricultural Academy of

Sciences Martonvasar

Martonvasar, H 2462,

Brunszvik u. 2, PO Box 19,

Hungary

2063

Agroszemek Kft

H - 6723 Szeged

Sandor u. 6

Hungary

2068

Imperial Holly Corporation

20500 Holly Dr., PO Box 60

Tracy, CA 95378

USA

2074

PKB INI Agroekonomik

11213, Padinska Skela,

Beograd, Serbia and

Montenegro

2086

Genetic Point Ltd

30, Vyronos Avenue

1096 Nicosia

Cyprus

2088

Sudwestsaat GBR

IM Rheinfeld 1-13

D - 76437 Rastatt

Germany

2093

Galilee Seeds

25201 Mobile Post Asherat

Israel

2102

D.M. Hemminger Corp.

405, 49-TH Street

Des Moines, IA 50312, USA

2110

CALL/WEST SEEDS P.O.

Box 1428 Woodland

95776 California, USA

Articolul 2

În timpul acestei perioade, semințele nu sunt comercializate decât pe teritoriul României. Orice etichetă sau document, oficial sau nu, care este atașat lotului de semințe sub prevederile prezentului ordin sau care îl însoțesc, trebuie să indice clar că sămânța este destinată să fie comercializată exclusiv pe teritoriul României.

Articolul 3 — Prezenta anexă se aplică de la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Bulgariei și României, 1 ianuarie 2007. _________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 august 2008

HOTĂRÂRE nr. 876 din 20 august 2008

HOTĂRÂRE nr. 876 din 20 august 2008 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2008 al Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei și Finanțelor

HOTĂRÂRE nr. 842 din 13 august 2008

HOTĂRÂRE nr. 842 din 13 august 2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Reabilitare DN 2D Focșani - Ojdula km 0+000 km 118+873"