REGULI nr. 0/2008

REGULI SPECIFICE din 14 martie 2008 privind modelul și utilizarea logoului național (anexa 4)

Articolul 1

(1) Logoul național este utilizat în scopul identificării pe piață a produselor agricole ori alimentare recunoscute ca specialități tradiționale garantate care au dobândit protecție națională și garantează că produsele care poartă acest logo îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt produse pe teritoriul României și sunt comercializate în conformitate cu prevederile privind comercializarea produselor agricole sau alimentare care au dobândit protecție națională;

b) sunt certificate de un organism privat de inspecție și certificare agreat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

c) sunt protejate pe teritoriul național conform prevederilor prezentului ordin.

(2) Odată înregistrată specialitatea tradițională garantată la nivel comunitar, logoul comunitar va fi folosit conform art. 12 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 509/2006.

(3) Reprezentarea grafică și descrierea logoului național sunt prezentate în anexa nr. 4a), care face parte integrantă din prezentele reguli specifice.

(4) Logoul național cu scop informativ-publicitar are rolul de informare cu privire la produsele agricole ori alimentare recunoscute ca specialități tradiționale garantate protejate pe teritoriul României.

Articolul 2

(1) Logoul național este proprietatea exclusivă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, urmând a fi înregistrat de titularul acestuia atât pe plan intern la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, cât și pe plan internațional la Organizația Mondială de Proprietate Intelectuală ori în alte state și/sau la alte organisme internaționale, ori de câte ori această înregistrare se dovedește necesară pentru protecția mărcii și a drepturilor conferite de aceasta.

(2) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură gestiunea logoului național.

(3) Drepturile cu privire la logoul național nu pot fi transmise decât de către titularul logoului. Logoul național nu poate face obiectul unei cesiuni sau al unui gaj ori al unei alte garanții reale și nici al unei executări silite.

Articolul 3

(1) Logoul național se înscrie/aplică pe produs, pe etichetele și/sau pe ambalajele produselor agricole ori alimentare recunoscute ca specialități tradiționale garantate protejate național, după caz.

(2) Alături de denumirea produsului respectiv se va menționa înscrisul "SPECIALITATE TRADIȚIONALĂ PROTEJATĂ NAȚIONAL".

(3) Dreptul de utilizare a logoului național pe produse, pe etichetele și ambalajele produselor agricole ori alimentare recunoscute ca specialități tradiționale garantate protejate național îl au producătorii sau procesatorii care respectă prevederile din caietul de sarcini și care sunt supuși controlului și certificării unui organism privat de inspecție și certificare agreat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Articolul 4

În scopul promovării conceptului "Produse de calitate", persoanele fizice sau juridice înscriu logoul național în scop informativ-publicitar pe suporturile de comunicare și informare, în legătură directă cu activitatea și/sau producerea de produse agricole ori alimentare recunoscute ca specialități tradiționale garantate protejate național.

Anexa 4a ---------- la regulile specifice prevăzute în anexa nr. 4 ----------------------------------------------- Reprezentarea grafică și descrierea logoului național 1. LOGO-UL NAȚIONAL ÎN CULORI SAU ALB-NEGRU Logo-ul național în pantone:

Logo-ul național în CMYK:

Logo-ul național în alb-negru:

2. LOGO-UL NAȚIONAL ÎN NEGATIV:

3. LOGO-UL NAȚIONAL PE FOND DE CULOARE:

4. TIPĂRIREA Pentru text, se va folosi fontul Courier New cu diacritice. 5. MĂRIREA LOGO-ULUI Dimensiunea minimă a logo-ului va fi de 15 mm în diametru.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 25 martie 2008

DECRET nr. 371 din 18 martie 2008

DECRET nr. 371 din 18 martie 2008 privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 282/2005 privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine umană, precum și asigurarea calității și securității sa...

LEGE nr. 40 din 19 martie 2008

LEGE nr. 40 din 19 martie 2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2007 pentru modificarea și completarea titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente

DECRET nr. 374 din 18 martie 2008

DECRET nr. 374 din 18 martie 2008 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2007 pentru modificarea și completarea titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și...

LEGE nr. 41 din 19 martie 2008

LEGE nr. 41 din 19 martie 2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 - Codul penal și a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul pro...

DECRET nr. 375 din 18 martie 2008

DECRET nr. 375 din 18 martie 2008 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 - Codul penal și a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de orga...

LEGE nr. 43 din 19 martie 2008

LEGE nr. 43 din 19 martie 2008 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2007 pentru modificarea Programului național privind sprijinirea construirii de locuințe proprietate personală, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/20...

DECRET nr. 377 din 18 martie 2008

DECRET nr. 377 din 18 martie 2008 pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2007 pentru modificarea Programului național privind sprijinirea construirii de locuințe proprietate personală, aprobat prin Ordonanța de ur...

LEGE nr. 44 din 19 martie 2008

LEGE nr. 44 din 19 martie 2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială